Nu ştiu cum şi nu ştiu când,
Dar mă trezesc cu tine-n gând
La orice ora din zi şi din noapte.
M-am îndrăgostit de tine, poate?
Nu pot face şi eu vreo treabă
Căci mintea îmi zboară-n grabă
La chipul tău, la zâmbetul senin;
Nu mai pot, gândurile mă termin.
Toată ziua stau şi-mi imaginez
La ce aş vrea cu tine să creez.
În loc să pun mâna pe carte,
Zbor, în vis, cu tine-n ţările calde.
Mi te visez purtând fracul de mire,
Fetele, pe margini, să te admire.
Iar eu, trufaşă, superior zâmbindu-le,
Căci eşti al meu, mereu, iubitule!
Văd doi copii, mai apoi, lângă noi
O fată şi-un băiat, de mână amândoi.
Bucuroşi, se-avântă-n zăpada înaltă
Aruncând cu bulgări în al lor tată.
Şi tare fericiţi am mai putea fi...
Iar, peste ani, de nepoţi ne-am îngriji.
Şi-am putea îmbătrâni împreună,
Stingându-ne cu zâmbetul pe gură.
- Domnişoară, încetează a mai visa!
În clasa asta e necesară atenţia!
Se trezi domnul profesor a ţipa,
Apucându-l, în faţa tuturor, isteria.