—Eu și mama ta nu am fost niciodată compatibili la dans, spuse Damon.
—Normal! Nu ai avut niciodată răbdare. A trebuit să mă lași pe mine să conduc.
*
Damon simțise că nu avea să treacă o zi fără să se enerveze, iar când venise momentul să exerseze cu ea pașii de dans, în ziua aceea din finalul lunii ianuarie, când în sfârșit casa din Berkeley Square le era disponibilă, iar sala de bal curățată și mustind a ecouri familiare. Sperase ca măcar dansul să îl fi învățat. Nu era nimic greu la el, până la urmă. El unul în învățase să danseze pe când se culca cu o văduvă din lumea bună, la optsprezece ani. Valsul, mai ales, era un dans care nu avea nevoie de foarte multă pricepere. Mișcările erau repetitive, cadențate, totuși partenerii reușeau să plutească pe ringul de dans. Nu și Lisa, nu. Lisa nu plutea; Lisa scârțâia pe ringul de dans aidoma unui dulap vechi. Iar acum, a treia oră în care încurca stânga cu dreapta și în care pornea cu piciorul greșit, numărând câte patru sau doi pași în loc de trei, Damon își dorea foarte mult să ungă el balamalele cu câteva palme.
—E unu-doi-trei, unu-doi-trei, unu... Lisa îl călcă din nou pe picior, îl privi cu ochii ei de căprioară rănită, își mușcă buzele și își lăsă mâinile să alunece din ale lui. Dădu să spună un lucru foarte urât, dar apoi, când se uită atent la ea și zări același stres pe chipul lui ca pe al său, se dădu înapoi, își masă fruntea și urlă: Ah, mii de draci!
—Nu mai țipa la mine!, îi zise Lisa și își încrucișă brațele la piept.
—Poate că ar trebui să mă ocup eu, domnule, zise brusc Nelson care îi acompania la pianul dintr-un colț, ridicându-se de pe scaun. Damon își dădu ochii peste cap și se îndepărtă, luându-i locul lui Nelson pe scaun. Lisa. Nelson îi oferi mâna, moment în care ea, după ce îl urmări pe Damon cu privirea destul de mult timp și cu o căutătură urâtă, acceptă. Făcu o plecăciune și se apropie de bărbat, în vals. Puteți începe, domnule Carter!
—Nu știam că știi să cânți la pian, zise Lisa și realiză că făcuse un prim pas greșit, câlcându-l pe Nelson pe picior.
Damon nu îi răspunse, continuând să rămână concentrat pe clape. Cu această ocazie, femeia nu putu să nu se întrebe de ce nu primea un răspuns, o împunsătură, orice.
—Unde ai învățat să cânți la pian?, insistă femeia.
—În timp ce călăream o văduvă veselă pe pianul din casa fostului ei soț, îi răspunse Damon fără ca măcar să își ia privirea de la pian, deși Lisa se opri șocată în loc.
—Cum poți să-mi spui asta?, îl întrebă.
—Lisa, îi șopti Nelson, te enervează în mod deliberat. Mușcându-și buzele și uitându-se la Diavolul care o privea procovator pe sub genele lui blonde și lungi, Lisa se întoarse cu spatele la Damon și se concentră pe Nelson. Am înțeles că lecțiile de citire și scriere merg bine, îi zise bărbatul.
—Da. Mary face o treabă minunată. Apoi, alegând să îl ignore pe bărbatul care se trezise cu dorința evidentă de a dormi într-unul dintre saloanele din măreața casă, Lisa întrebă: Am observat apropierea dintre voi doi. Își mușcă buzele și, uitându-se la bărbatul care îi putea fi foarte bine tată, insistă: Nu o cunosc foarte bine pe Mary, dar atât cât o știu are o fire minunată, este o femeie perfectă. Probabil că...
—Nu e necesar să o lauzi pe Mary în fața mea, îi zise Nelson cu un zâmbet. M-am decis deja să o iau de nevastă. Lisa icni de fericire și aproape că își pierdu echilibrul, atrăgând privirea soțului ei care se opri din cântat. Doamna Carter s-a împiedicat doar, îi zise Nelson.
Privindu-i cu suspiciune, Damon își reluă melodia lentă.
—Să înțeleg că nu vrei să îi spui?, întrebă Lisa în șoaptă.
—Ba da, dar momentan este despre el. Întreg sezonul va fi despre domnul Carter. Nelson păru că se uită la Damon o clipă cu nefericire. Și sper să îi reușească planul.
—Să înțeleg că Damon are un plan?, se încruntă Lisa. Credeam că singurul lui scop este ca eu să îmi revendic dreptul din naștere și să îi facă în ciudă tatei. Mai este ceva de adăugat?
Nelson oftă și o învârtă ușor, conducând cu măiestrie dansul, așa încât Lisa începu încet să se relaxeze.
—Domnul Carter are un trecut complicat, iar înaintea lui se anunță un viitor vindicativ. Sper doar că după ce reușește să se răzbune...
—Pe cine?, întrebă Lisa. Când Nelson ezită, Lisa insistă: Domnule Nelson!
—Iartă-mă, Lisa, dar dacă nu ți-a spus până acum...
Lisa înțelese prea bine ce voia să spună bărbatul: dacă nu i se spusese până acum că era un mijloc pentru atingerea unui scop secret, probabil că existența ei propriu-zisă era cu adevărat insignifiantă pentru Damon. Își aminti foarte bine cuvintele lui, motivul căsătoriei și urmările acesteia și, oricât de mult îi plăcea să petreacă timp în dormitor cu el, știa foarte bine că nu ăsta era singurul lucru pe care și-l dorea. Oftă și își continuă valsul cu Nelson, încercând din răsputeri să țină pasul cu mișcările. Abia când sesiunea se încheie pe acea zi, Lisa se văzu în sfârșit singură. Refuzase ceaiul în acea după-amiază – personalul din bucătărie era redus, dar suficient pentru două persoane câte aveau să fie pentru totdeauna în casa din Berkeley Square – și, la cină, se refugiase în dormitor. Casa avea două dormitoare matrimoniale conectate de un hol, iar pentru asta Lisa era acum recunoscătoare. În cadă, cu părul prins cu agrafe la spate și jucându-se cu spuma pe care o făcuse săpunul, Lisa se gândi la întreaga ei căsnicie, în timp ce înfigea metodic fucurlița în bucățile de carne pe care Mary, trecând mai devreme pe acolo și fără să scoată vreo informație de la ea, i le tăiase.
La ce ar fi trebuit să se aștepte de la bărbatul care nu fusese niciodată dornic să se însoare cu ea? Doar nu crezuse că se însurase cu ea pentru că începuse să țină la ea sau ceva de genul! Pufni. Evident că nu! Damon nu putea ține la nimeni, iar ea nu voia ca cineva să țină la ea. Era fericită exact așa cum era. Sau cel puțin așa își zise Lisa înainte să își tragă nasul și să își șteargă lacrima care i se prelungise pe obraz. Nu înțelegea de ce plângea. Doar nu avusese deloc așteptări de la căsnicia lor. Nu trebuia să aibă nici în continuare.
—Ce crezi că faci aici?
Lisa nici nu se obosi să tresară când îi auzi vocea. Era atât de obișnuită cu firea lui necioplită, încât să dea buzna peste ea nu mai era nimic nou pentru doamna Carter.
—Asta e camera mea. Nu te-am auzit ciocănind.
Nici nu o făcuse. Damon își încrucișă brațele la piept și o observă cum, ca o regină, se îmbăia și mânca liniștită, privându-l de chipul ei în acea seară. Își făcuse un obicei din a lua cina și micul dejun cu ea, iar când Mary – care se mutase în Berkeley Square cu ei pentru a fi cât mai aproape de Lisa – îi spusese că nu avea să i se alăture în salon, Damon se simțise cuprins de furie. Sigur, și el exagerase azi, în momentul dansului, dar nu îl putea învinovăți: valsul era un dans simplu, unul în care corpul ținea minte pașii, nu mintea. Pentru numele Domnului! Lui îi fusese atât de ușor să învețe să danseze!
—Camera ta e dincolo. Cu mine, o informă.
—Mă tem, domnule Carter, îi zise Lisa, iar o clipă Damon zări strălucirea malefică din ochii ei, se zări pe sine și se înfricoșă dea acea privire, că dacă urmează să fim un cuplu civilizat, urmează să dormim separat.
Ah, deci așa juca diavolița! Își strânse pumnii și se apropie mai mult de ea:
—Imposibil! Singurul avantaj al căsătoriei cu tine, Lisa, este acela că mă culc zilnic cu o femeie, cu tine. Nu îmi vei lua și acest avantaj.
O observă împietrind și își dădu seama că, din dorința lui de a nu arăta nicio slăbiciune, era probabil să o fi jignit din nou. Nu îi păsa. Nu avea de ce să îi pese. Întreaga viață îi păsase prea puțin de sentimentele pe care le rănea în drumul lui spre ascensiune, spre bunăstare. Totuși, când se așeză pe fotoliul din fața căzii trase lângă șemineu și se întinse după platoul cu creveți pe care bucătarul îi pregătise pentru ea, gustul lor i se păru amar; înainte să o cunoască, tocmai această nepăsare de tot și de toate îl făcuse să își pună la îndoială existența; acum, cunoscând-o, nu exista zi în care să simtă căldura confruntării cu ea, a umorului său, sfidarea Lisei care îl excita nebunește de fiecare dată, se întreba dacă putea trăi din nou în iarna care cuprinsese sufletul lui. Nu credea, nu. Și se simțea prost pentru ce spusese și pentru cum o spusese.
Lisa se ridică brusc din casă, iar el rămase cu buzele întredeschise. Creveții erau amari, dar trupul ei era dulce. Sânii i se loviră ușor între ei când se ridică, apa se scurse pe sfârcurile ca niște cireșe, coapsele ei tresăriră, iar trinughiul dintre picioarele ei, apetisant de ud, îl făcu să își dorească să fie la fel de gol precum ea. O observă cum iese din cadă, iar o clipă feminitatea ei îi făcu în ciudă. Cum își dorea acum să își pună gura pe ea! Să îi plesnească fundul obraznic, să îi prindă șoldurile să se împingă în trupul ei până ce o auzea implorând să se oprească!
Lisa își înfășură în schimb trupul într-un prosop și se întinse spre farfuria cu creveți.
—Ia mâna de pe mâncarea mea! O duse la micuța măsuță și începu să își șteargă trupul viguros. Din câte am înțeles, acesta nu este singurul avantaj al căsătoriei cu mine.
Oh, deci asta era! Nu era dansul. Nelson scăpase o informație. Nelson era un om mort.
—Este cazul să concediez pe cineva?, o întrebă ridicând dintr-o sprânceană.
—Nu ai îndrăzni!
Damon izbucni în râs. Nu știa dacă așa fusese dintotdeauna sau împrumutase trăsăturile caracterului lui. Oricum era, îl enerva și îl excita în același timp. Cu gura ei bogată, Lisa nu avea să scape nefutută în seara aceasta.
—Sunt convins că mă poți convinge. Își desfăcu mai mult picioarele, indicându-și erecția. Lisa, în schimb, zâmbi strâmb în direcția lui și își dădu jos prosopul, rămânând din nou goală înaintea lui. O observă cum se așează pe fotoliul din fața lui, cum își ridică picioarele, cum se depărtează și cum le așază pe colțurile mesei. Avea înaintea lui o priveliște incredibilă a feminității sale roz. Ce faci?
—Cred că tu trebuie să mă convingi pe mine, Damon. Lisa se simți răzbunată când, trecându-și mâna peste abdomen și lăsând-o să coboare în triunghiul de păr dintre picioarele ei, pupilele lui Damon se dilatară și mai mult, iar buzele lui se depărtară. La urma urmei, înțeleg că ai nevoie de mine. Își apăsă degetele peste bobocul de carne dintre coapse, imitând mișcările pe care Damon însuși obișnuia să le facă pentru a o aduce la extaz. Își închise ochii și își mușcă buzele, conștientă de modul în care probabil că arăta acum. Damon dorise numai sex, ei bine avea să îl manipuleze numai prin sex. Soție fericită, soț fericit, nu?
—La naiba! Damon cedă, iar când o făcu, Lisa scoase un sunet de satisfacție. Îndepărtând măsuța, Damon se târî la propriu în genunchi în fața ei și își îngropă capul între picioarele sale, prinzându-i coapsele cu mâinile. Te joci cu focul, Lisa Carter!
—Nu, Damon, îi zise ea și își odihni călcâiul pe umărul lui. Tu te joci cu el. Chiar acum.
Mijindu-și ochii în direcția ei, Damon șopti:
—Am creat un monstru.
—Bănuiesc doar că te-ai însurat cu el.
Valul de plăcere care trecu din ea în el fu resimțit de amândoi, mai ales când Damon își coborî privirea și se înfruptă din trupul ei. Lisa știa că nu avea să se sature niciodată de Damon, nu așa cum probabil ar fi făcut-o alte femei. Îi plăcea limba lui, gura lui spurcată, degetele lui lungi care se insinuau în canalul ei umed, aparenta neglijență care masca deosebita grijă pentru ca ea să fie satisfăcută, uneori chiar cu prețul amânării până la durere a propriei plăceri. În același timp, în timp ce corpul i se strângea în jurul degetelor lui, mișcându-se spasmodic, știa că nu avea să îi lipsească numai atât. Nu se putea lipsi nici de umorul lui întunecat, de modul în care făcea pe șeful cu ea, de aciditatea și acreala de care dădea dovadă constant. Damon era unic prin abordare. Damon era un bărbat neînțeles, necunoscut, pe care foarte mulți credeau că îl cunosc fără a avea însă idee în legătură cu cine era el cu adevărat.
Iar în clipa în care atinse plăcerea, Damon o ridică de pe fotoliu, se așeză pe acesta și o puse în poala lui, sleită de puteri și uitându-se la modul în care focul juca în ochii lui verzi, părânc că forează până în adâncul sufletului, Lisa știu că până acel moment nici măcar ea nu știuse cine era Damon Carter. Nu până când el nu îi spuse:
—Vreau să mă răzbun pe bărbatul care mi-a violat mama.
***
Lisa tresări când auzi cuvintele lui. Toată relaxarea care apăruse odată cu orgasmul se risipi imediat ce auzi cuvintele lui. Iar Damon nu avu curaj să o privească în ochi, nu când avea de gând să îi povestească o parte din el, din copilăria lui.
—Știi că mama a fost guvernantă. Lisa aprobă, neîndrăznind să îl întrerupă. Avea grijă de fratele unui lord, frate care nu a supraviețuit din câte am înțeles. Era tânără și îndrăgostită. Cred că asta a fost problema. Femeile frumoase sunt din naștere blestemate. Mâna lui îi mângâie ușor spatele, dându-i de înțeles că ea nu era mai prejos și că blestemul ei abia acum urma să se scrie. Acest bărbat tânăr, un viitor duce, a profitat de ea. Îi făcea avansuri de ceva timp, dar nu cred că se aștepta să se materializeze în ceva ca un viol. Într-o seară a intrat în camera ei și... În fine.
Lisa își strânse mâna în jurul umărului lui, având impresia că stomacul i se răscoală. Nu bănuise măcar că acesta putea fi motivul pentru care Damon își dorea să intre în înalta societate. Damon îl vâna pe acest bărbat, duce, care își bătuse joc de mama lui.
—Damon...
—Asta nu e tot, îi zise el. S-a asigura că mama lui o dă afară. Iar când tata a aflat... Să zicem doar că dragostea trece prin buzunare. Lisa înghiți în sec și rămase acolo, ascultându-i inima cum se zbate, cu glăsuia. Am ajuns în Londra și am început să mâncăm din gunoaie. Mama s-a prostituat, iar asta pentru că tata îi spunea oricum că nu este mai mult decât o femeie ușoară. El nu voia să înțeleagă cum... ah, mii de draci!
Când își ridică privirea, Lisa își dădu seama că ochii lui Damon erau roșii și înlăcrimați. Îl observă cum își șterge fața cu mâna disponibilă și simți chiar ea lacrimile care amenințau să îi curgă din ochi.
—Hei, îi șopti ea. Hei... E în regulă. Tatăl tău a fost un nenorocit. Bărbatul acesta, ducele... a fost un nenorocit.
Damon era șocat de el, de modul în care își permisese să plângă în fața Lisei. Plânsese mult în copilărie, și mai mult în adolescență. Apoi însă când își dăduse seama că lacrimile erau de prisos și că nu impresionau nicio divinitate Damon se oprise și își folosise pumnii. Acum se întâmpla ceva cu el, în inima lui, ceva ce îl făcea să se întrebe în ce măsură era Lisa periculoasă pentru el sau nu. O strânse mai puternic în brațe, incapabil să îi dea drumul. O simți tremurând ușor și fu conștient de faptul că era goală. Se ridică, luând-o cu sine, în brațele sale, și înaintă spre pat. O lăsă jos și se întinse spre cămașa de noapte pe care o avea de la Mary din moment ce garderoba ei nu cuprindea haine de noapte.
—Îmi poți spune cine este acest bărbat care... care a profitat de mama ta?, îl întrebă Lisa în timp ce Damon o ajuta să se îmbrace, iar ea se așeză pe perne, privindu-l cum începe să se dezbrace.
—Nu, îi zise el și se apropie de ea ca o felină, ca un leu pe care îl zărise în cărțile de faună pe care Mary insista să le citească. Nu vreau să iei contact cu el și, la cum te știu, probabil că vei insista să îl bați.
Lisa râse, în ciuda atmosferei tensionate, și, imediat ce îl văzu lângă ea, se insinuă în curbura brațului său.
—Vreau să văd această răzbunare întâmplându-se, îi șopti. Nu îmi pot imagina prin ce a trecut mama ta, dar... Vreau să plătească.
—Va plăti, îi șopti Damon, mângâindu-i buzele și sărutându-i fruntea. Dar ce credeai când ai auzit de la Nelson despre intențiile mele în ce te privește?
—Nu mă deranja asta, îi șopti ea. Mă deranja că nu știam care sunt intențiile tale. Știu că pe noi doi nu ne leagă o relație de iubire sau... știu. Dar, Damon, sunt soția ta. Și mă deranjează când ascunzi lucruri de mine. Mă deranjează mai mult decât ar trebui.
Pe această cale, auzind-o, Damon înghiți în sec, iar asta pentru că nu îi spusese categoric întreaga poveste, anume că el unul fusese martorul acelei siluiri fără a fi capabil să intervină între atacator și femeia abuzată. Dar ce ar fi crezut Lisa despre el când ar fi înțeles că era un laș? Și dacă până atunci Diavolului nu îi păsa ce credeau toți despre el, acum părerea ei era probabil cea mai importantă din lume. Armura lui se fisura.