ⱼᵢᗰᵢ𝚗
— Cum te simți? Intri în camera mea cu o tavă în mână. Eu mă ridic în fund.
— De parcă aș fii mort, mormăi.
Tu râzi, apoi te uiți la mine. Așezi tava pe noptieră și îți apropii buzele de ale mele. Respirația ta joacă pervers pe chipul meu și o simt cum mă arde. Ochii tăi au devenit înfometați și vor mâncare – sau pe mine. Cu buzele despărțite una de cealaltă cu cativa centimetri și rânjetul de pe buze care parcă îmi șoptește că nu mai am scăpare, mă simt încolțit.
Dar cumva, îmi place. Atât corpul cât și mintea mea acceptă sentimentul din mine.
Atașament? Iubire? Obișnuință? Nebunie?
— Vreau să te sărut... șoptești doar pentru mine. Simt un fior pe spate la auzul vocii tare și sensul cuvintelor tale.
— ... dar vreau să o faci tu de data asta, continui după o pauză lungă.
Eu înghit în sec, în timp ce mă abțin cu greu să nu cedez tentației și întorc capul într-o parte, uitându-mă la mâncare.
Tu rânjești, știind motivul pentru care nu am zis nimic – și făcut.
Dacă voi începe să... simt mai mult decât simt deja?