—În poveste este vorba despre Madame Mary?, întrebă lady Anne încruntată. Este cumva doamna care și-a deschis școala pentru tinere în anul debutului meu?
—Chiar ea!, zise Lisa. Și acum are succes, deși are mai multe angajate. Are totuși șaptezeci de ani!
—Nu pare mai bătrână decât tata, zâmbi Max și își privi părintele care se încruntă la acesta.
*
Ceva zumzăia lângă urechea ei extrem de veselă, iar când deschise un ochi pentru a observa în lumina obscură a dimineții ce era acel hămăit își dădu seama că Mary, supraveghetoarea ei, se trezise extrem de fericită. În rochia ei cu guler înalt, cu un șal în spate, Mary se învârtea dintr-o parte a camerei în cealaltă, aranja ceaiul, muta câte o prăjitură. Lisa continuă să îi urmărească comportamentul în liniște, cu pătura ajungându-i până în gât. Focul se oprise, iar Mary cea veselă nu observase. Altceva îi încălzea sufletul femeii acum.
—De ce ești așa de veselă?, întrebă în cele din urmă Lisa, făcând-o pe Mary să tresară.
—Oh, vai! Mary își duse mâna la inimă și se uită la Lisa care o privea încruntată de sub așternuturi. Bună dimineața și ție, doamnă Carter! Nu trebuia să mă sperii așa! Îndreptându-și spatele și apropiindu-se de ea, Mary dădu să tragă de pătură. De ce nu aș fi veselă? Soarele strălucește...
—Ninge în draci, o contrazise Lisa.
Mary o privi pe sub ochi continuând să zâmbească și să tragă de pătura de care Lisa ținea cu viața ei.
—Haide, Lisa! Te-am mai văzut goală!
—Mi-am dat seama că sunt o fire rușinoasă.
—Nu păreai așa aseară, comentă Mary.
—Poftim?! Mary izbuti să tragă pătura de pe ea, lăsându-i corpul gol la iveală. Ai... ai venit aseară cu... cu cămașa de noapte? Mary aprobă și îi indică apa fierbinte care o aștepta să se spele. Oh, Doamne! Ce ai văzut?
—Suficient cât să știu că nu mai ești virgină. Lisa gemu rușinată și își acoperi chipul. Haide, acum. Mi s-a zis că ai avea nevoie de o baie fierbinte.
Lisa se ridică în fund și se încruntă la durerea bruscă dintre picioarele sale. Era mai degrabă o usturime agasantă pe care aseară nu o simțise astfel când Damon o pătrunsese. Nu știuse că așa ceva era posibil. Nu își dăduse seama că un loc tainic, adânc din ea, suficient de adânc, încât să îi cuprindă lungimea mădularului, era izvorul frustării sale, era cel care simțea presiunea. Lisa era acum curioasă, totuși încurcată; de-abia simțea că se putea ridica în picioare.
—Dumnezeule, de-abia pot să merg, bombăni. Încă nu mi-ai spus de ce ești atât de veselă.
—Am avut o seară de vis..., îi zise Mary roșind, cu privirea la fel de aiurită. Să înțeleg că și tu? Lisa o privi neîncrezătore, cu părul vâlvoi. Oh, nu face pe mironosița! Nici eu nu pot să merg prea bine, dar nu e minunat?
—Nu!, exclamă Lisa când femeia o prinse de braț pentru a o conduce spre apa caldă.
—O baie caldă te va face să îți revii, o informă aceasta când îi indică apa, dându-și ochii peste cap și îndreptându-se spre tava cu fructe și prăjituri, ceai și lapte pe care o luase de la bucătărie înainte să urce în cameră. Damon plecase foarte devreme în acea dimineață cu diverse treburi, suficient de devreme pentru ca Mary să se ducă să vadă ce făcea Lisa. Cum era de așteptat, tânăra mireasă dormea. Mary, în schimb, avea atâta energie, încât simțea că se putea urca pe pereți. Așezându-se, începu să ciugulească dintr-o prăjitură și mușcă din strugure.
—Cum e posibil așa ceva?, întrebă Mary în timp ce se scufunda în apa caldă. Aseară nu am... Nu am simțit nimic... ăăă... prea rău.
Nu simțise nimic rău, mai degrabă. Fusese atâta plăcere, încât o copleșise. Nu-și dădea seama dacă adormise sau leșinase după ce Damon o umpluse cu trupul lui cald, fierbinte, cu ceva vâscos care îi acoperise coapsele. Începu să își frece corpul, privind la locul în care trebuia să existe inelul lui.
—Aseară erai excitată, Lisa, îi spuse Mary.. Acum te resimți, evident. Îți vei reveni.
Lisa oftă și privi spre așternuturile răvășite. Săruturile lui, degetele alea blestemate, promisiunile... Nu își dădea seama de ce fusese speriată când tot ce se întâmplase între ei fusese plăcut. Dar apoi Lisa se încruntă când observă o pată rubinie pe locul în care stătuse ea. Nu era momentul acela din lună, ar fi știut. Era... era...
—Ăla e... ăla e sânge?!
—Normal, zise Mary și se încruntă.
—M-a... m-a rănit fizic? Cum e posibil?A fost... a fost ceva plăcut și...
Mary oftă și se uită la chipul alb al femeii.
—Tu chiar nu ai avut o mamă, nu? Lisă dădu negativ din cap. Nu, nu avusese o mamă, iar femeile care o crescuseră o urâseră pentru cât de nepricepută era. Vom vorbi despre asta noi două, atunci, pentru că văd că trebuie. Nu-ți face probleme. Mary își semeți o sprânceană: Asta după prima noastră lecție de literatură.
Lisa mormăi. Uitase de asta. Dar voia să o facă. Nu venea cu nimic în căsnicia ei; putea măcar să încerce să fie o soție complezentă, cultă. Putea să încerce, nu?
—Cât e ceasul?, întrebă în timp ce se ridică din cadă. Era mai bine, își dădu ea seama. Mult mai bine.
—Șapte.
Lisa își mări ochii șocată și se întinse spre hainele pe care Mary i le dăduse, o rochie cenușie, șorțul și pantofii.
—Trebuia să mă trezesc mai devreme. Azi termin de curățat salonul.
—Poftim?, se încruntă Mary și o urmări cum punea pe ea cămășuța, o lega în talie, apoi fusta, buzunarele, cealaltă fustă, își trase ciorapii, îi fixă cu panglici deasupra genunchiului, își strânse corsetul, fixă bucata de lemn între sâni pentr a-l ține drept, continuă astfel cu bluza.
—Salonul, știi? Cel de la etajul al doilea, unde sunt fetele. Trebuia să mă ocup și de el ieri, dar nu am mai avut timp. Sunt și rufe pe care știu că trebuie să le spăl.
Mary se ridică uluită în picioare.
—Eștid doamna Carter acum, Lisa, nu vreo slujnică. Ți-am adus hainele alea pentru că domnul Carter mi-a spus că va dura puțin până vine o modistă ca să îți ia măsurile pentru noile tale rochii, nu pentru că ești în continuare în slujba lui.
Lisa se opri o secundă. Probabil că așa ar fi fost normal, dar nimic în viața ei nu era normal. Îi era încă datoare cu o sumă impresionantă, iar acum când auzea despre o garderobă... Nu, nu avea să permită asta. Poate că Damon o luase ca soție a lui din impuls, poate văzuse momentul perfect pentru a se culca cu ea, nu știa sigur, nu avea de unde să ștei, dar Lisa refuza să îi datoreze și mai mult. Se temea că, în final, și ea avea să-și piardă sufletul în favoarea unei vieți de lux și a unor covoare scumpe. Nu era aceasta calea pentru a-și câștiga libertatea, ci cea spre robie sigură.
—Nu am clarificat asta cu Damon. În plus, îi sunt încă datoare. Și licența pentru căsătorie costă, nu?
—Incredibil! Mary își duse mâinile la păr, apoi le coborî rapid, izbindu-și coapsele. Ești incredibilă!
—Ajută-mă, te rog!, îi spuse când își dădu seama că nu avea cum să-și îmblânzească acum părul. Nu avusese timp să îl împletească aseară. Nu știa dacă ar fi dorit asta. I se părea că era mai drăguță așa. Se strâmbă la sine în fața oglinzii. De când îi păsa cum arăta? Voi întârzia la muncă.
Mary dădu negativ din cap și își încrucișă brațele la piept.
—Nu te ajut în nebunia asta. Eu îmi voi lua două dacă se aude măcar că ai muncit astăzi cu mine știind foarte bine asta. Nu! Nu îmi pierd slujba din cauza ta!
—Oh, lasă! Lisa își dădu ochii peste cap. Mă descurc!
Dar nu se descurca. Încerca să prindă o parte din păr, cealaltă evada ca și cum era un organ viu, avea conștiință și voia să scape de promisiunea unei strânsori crude într-o coadă împletită. Mary o urmări cum se zbate câteva minute când își dădu seama că nu o putea face să se răzgândească. Putea să îi spună lui Damon că încercase. Era adevărul.
—Dă-mi mie! Apoi începu să îi împletească părul, observând fața încă vânătă a femeii și urmele de pe spate. La cat de vânătă ești, lumea va crede că Diavolul te-a bătut toată seara.
—Dar nu m-a bătut el, se încruntă Lisa.
—Da, da. Păstrează-ți poveștile pentru fete. De dimineață Carter a convocat personalul și i-a spus că v-ați căsătorit. Imaginează-ți acum cum vor vrea toate să știe totul despre biluțele Damon Carter!
—Biluțe? Lisa se încruntă din nou înaintea acelui cuvânt ciudat. Încă n-am idee la ce vă referiți. Eu una nu am văzut biluțe pe corpul lui Damon Carter.
Mary își dădu ochii peste cap. Probabil că nu văzuse mai nimic.
***
—Poți să le lași aici, Lisa! Nu e ca și cum nimeni nu știe ce s-a întâmplat între voi în noaptea nunții!, îi zise Mary pentru a cincia oară de când strânsese așternuturile de pe pat, le luase în brațe și acum cobora cu ele pentru a le duce personal în grămada de rufe murdare pe care tot ea trebuia să le spele.
—Poți să vorbești mai încet? Dacă ne aude cineva...
—Doamnă Carter! Mary! Amândouă se opriră când auziră glasul lui Nelson. Lisa înghiți în sec și se înroși la față, iar Mary simți că trupul i se topește. Era el, zeul care îi făcuse seara perfectă. Ce se întâmplă aici?
Lisa și Mary se priviră, întorcându-se la unison spre Nelson. Îmbrăcat impecabil ca întotdeauna, bărbatul își ținea mâinile la spate și ochii mijiți.
—Ăăă... eu mă gândeam să... ăăă...
Mary își dădu ochii peste cap și spuse:
—Doamna Carter își face griji ca nu cumva cineva să observe așternuturile pe care ea...
—Sunt doar murdare!, o întrerupse brusc Lisa. Domnul... domnul Carter... Damon... el... ăăă... el transpiră mult! Da! Se uită urât la Mary. Nu-i așa?
Mary își dădu ochii peste cap și se uită la Nelson. După o secundă de nedumerire și o privire insinuantă din partea lui Mary, Nelson realiză despre ce era vorbă.
—Doamnă Carter...
—Te rog, Nelson, spune-mi Lisa!
—Lisa, se conformă Nelson, nu este nevoie să faci treaba asta acum. O servitoare se va ocupa.
—Eu sunt servitoarea care se va ocupa. Nelson o privi și mai încruntat. Sunt încă în slujba lui Damon din câte nu am discutat.
—Sunt sigur că domnul Carter nu și-ar dori ca soția lui să...
—Nu o poți opri!, izbucni Mary. Am încercat, la naiba! Nu vrea să asculte! Ea și mândria ei exagerată. Spune că îi este datoare lui Carter. Și că va plăti această datorie. Ai face bine să ții minte că am încercat să o opresc în momentul în care dai de un Carter ce vrea să mă sugrume.
Nelson se uită o clipă la stăpâna lui cu păr de foc. Da, se părea că era mai mult decât potrivită pentru Damon, dar, adesea, când două firi atât de potrivite una pentru cealalta se găseau, exista probabilitatea ca acestea două să se anihileze. Nelson își întoarse privirea spre Mary, spre femeia pe care o sărutase pasional din nou de dimineață. Nu se mai simțise atât de relaxat de foarte mult timp, iar acum, să o vadă, își simțea inima în vârstă tresărind, corpul reacționând involuntar. Mary, cu săruturile lui, părea că strălucește. Strălucea pentru el.
—Prea bine! După ce o însoțești pe Lisa, te rog să vii în biroul meu, Mary.
Mary făcu ochii mari, apoi zâmbi.
—Sigur că da!
Nelson își dădu ochii peste cap. Zâmbi când se întoarse. Femeia aceasta era incorigibilă. Iar când Lisa continuă să își privească supraveghetoarea, își miji ochii și exclamă:
—De-aia ziua de azi este frumoasă, nu? Ai fost cu... ai fost cu domnul Nelson!
—Oh, mai taci! Haide să ducem astea până nu trebuie să mai amintești cuiva că Damon Carter transpiră ca un taur în așternuturi.
Lisa se gândi mult la Nelson și Mary după ce duse așternuturile și le lăsă în grămada ei de lucruri care trebuiau spălate. Nu știuse, în primul rând, că un bărbat de vârsta lui Nelson era capabil să facă ceea ce ea și Damon făcuseră aseară. Apoi, nu fusese conștientă de cât de mult se plăceau cei doi, atât de mult, încât să fie acum împreună. Trebuiau să fie împreună, nu? Mary nu mai era prostituată, nu din câte știa ea, iar Nelson nu părea genul de bărbat care accepta favorurile unei femei ușoare. Ajunsă în bucătărie își dădu seama că întreaga activitate se oprise, iar toată lumea se uita acum la ea. Lisa nu mâncase foarte mult de dimineață și se gândise că poate ar fi rămas un biscuit și pentru ea de la micul dejun sau din ce urma să le fie servit lorzilor cu apartamente în Devil's Luck sau care erau aici dis-de-dimineață cu scopul de a-și începe ziua de iarnă foarte bine. Mammie se opri din frământat aluatul și o privi, la fel ca Jo care curăța în colțul ei o grămadă de morcovi. Nu toate privirile erau prietenoase, bineînțeles; nu toți primiseră vestea căsătoriei ei cu Damon Carter – o căsătorie foarte rapidă – cu entuziasm.
—Bună dimineața, doamnelor!, anunță Lisa și o auzi pe Mary cum oftează în spatele ei. Nimeni nu răspunse ceea ce o făcu să înghită în sec. Lisa nu continua să fie servitoare doar de dragul datoriei pe care o avea față de Damon, ci și pentru că prinsese drag de acestei femei, iar singurul mod prin care știa că le poate fi aproape era să rămână una de-a lor. Se apropie de Mammie, înghițind în sec. Nu voia să le piardă tocmai acum. Personalul tatălui ei nu fusese întotdeauna prietenos, iar acum, când găsise unul care era ca o familie, ura gândul că i-ar fi putut îndepărta prin căsătoria ei forțată și timpurie. Am venit pentru un biscuit sau poate doi. Nu am apucat să mănânc și...
—Sigur, doamnă Carter!, spuse Mammie și îi așeză în față întreg platoul. Orice!
—Mammie... ăăă... nu aș vrea un tratament special.
—Poftim?, întrebă bucătăreasa cu mutra ei încruntată. Sunteți doamna Carter acum, așa ne-a zis domnul Carter. Trebuie să ne comportăm cu dumneavoastră frumos, cu respect...
—Sigur, ăăă... dar... Ce vreau să spune eu e că...
Poate că soțul ei oferise un discurs frumos de dimineață, în timp ce ea se bâlbâia precum o proastă aici, în fața celor care vorbise mai înainte liber. La naiba, nu voia ca asta să se termine!
—Pot să primesc atenția voastră o clipă?, strigă Lisa și își flutură mâinile în aer. Vă mulțumesc! După câte știți, eu și domnul Carter ne-am căsătorit. Vă asigur însă că această căsătorie nu îmi afectează statutul în acest club. Când toată lumea clipi nedumerită spre ea, Lisa continuă: Sunt încă Lisa, servitoare, așa ca voi.
—Dar ești soția stăpânului!, strigă Jo nedumerită. Cum adică? Lucrezi ca noi?
—Exact! Cred că o femeie are nevoie de tot atâta independență înaintea căsătoriei, cât și în timpul acesteia. Nu sunteți de acord? Mai multe femei, printre care și Mary, aprobară. Nu vreau să fiu tratată diferit! Munca este grea aici, de aceea vă stimez foarte mult. Vreau să mă stimați la fel de mult pentru aceeași muncă pe care o depun și eu, nu pentru simplul fapt că decorez de azi înainte brațul domnului Carter.
—Și patul lui, se auzi una dintre ele spunând, făcându-le pe toate să râdă. Lisa roșii, dar zâmbi pentru a nu părea severă. Fusese doar o glumă, oricât de deocheată i se părea acesteia.
—Ne-am înțeles? Sunt una dintre voi!, repetă.
Bessie pufni și cu mopul în mână hotărî să spună:
—De parcă ai fost vreodată. Mai întâi amantă sub acoperire pentru stăpân, acum soție. Cineva are ambiții mărețe, nu?
Lisa se uită la câteva capete care înclinau să îi dea dreptate lui Bessie, dar care erau întrecute ca număr de cele care se încruntau la femeia aparent invidioasă. Momentul se evaporă rapid, iar Mammie îi întinse cei doi biscuiți pe care venise să îi culeagă pentru acea zi. Niște ceai fu așezat lângă ea, apoi mai multe femei se apropiară prudente de Lisa.
—Deci chiar sunteți căsătoriți, nu?, întrebă una dintre fete. Lisa aprobă. Și vă iubiți? Mary se înecă lângă ea cu unul dintre biscuiții pe care i-i luase din farfurie.
Nu, nu se iubeau, cel puțin așa credea Lisa. Emoțiile pe care le simțea într-un timp atât de scurt nu puteau să fie dragoste. Dragostea era ceva ce înflorea în timp și care aducea numai răutăți cu sine. Lisa nu voia să fie îndrăgostită și știa, oricât de tare o părticică irațională din ea suferea, că nici Damon Carter nu era îndrăgostit de ea. Totuși, înaintea femeilor ale căror chipuri emanau oboseală și speranță, romantism, Lisa nu putu să nu aprobe. Oricum nu avea o alternativă; nu le putea spune povestea reală, motivul care îi adusese împreună într-o seară. Și-ar fi pierdut prietenele pentru totdeauna dacă ar fi recunoscut în fața lor cât de proastă fusese din dorința de a scăpa de viața în colivie pe care o dusese douăzeci de ani.
—Oh, ce furmos!, exclamă Mammie. Credeam că domnul Carter nu e capabil de iubire, dar uite că pentru fiecare drac există unul și mai mare. Fără supărare, Lisa. Lisa zâmbi și sorbi din ceai. Spune-ne tot! Spune-ne cum v-ați îndrăgostit!
Iar în acel moment Mary își dădu seama că Lisa avea talent narativ, pentru că povestea pe care o inventă atrase privirile tuturor femeilor:
—A început totul când am ajuns la desert. Crema de zahăr ars ne-a unit!
***
După minute bune de întrebări la care Mary nu mai trebui să asiste, pentru că se sustrase cu o treabă – Lisa știa prea bine cine era acea mică treabă –, se declară învinsă când ajunse la partea mai intimă a detaliilor ei conjugale:
—E atât de mare pe cât se spune? Fata care curăța pește cu o mână în timp ce ochii o priveau interesați continuă: Am auzit că e cât un sucitor!
Ar fi vrut și ea să știe de unde auziseră aceste femei toate poveștile pe care i le spuseseră până acum, dar când privi sucitorul pe care îl ridică Mammie în sus pentru a evidenția cuvintele fetei cu peștele, Lisa oftă. La naiba dacă i se păruse că arătase cât un sucitor! Totuși, evită întrebarea cu dexteritate, anunțând că trebuia să curețe podelele de la etaj, acolo unde spera că femeile experimentate nu aveau să fie atât de curioase în ce privea dimensiunile lui Damon. Etajul era aproape gol, așa că reuși să redea strălucirea covorului după câteva minute de frecat, îndreptându-se acum spre spălătorie pentru a vărsa apa murdară. Majoritatea fetelor lucrau noaptea, doar câteva îmbrăcate destul de decent și care se adunau într-o parte a camerelor mai rămăseseră în stabiliment.
Devil's Luck găzduia atât de mulți oameni! Numai la bucătărie era o mică armată, apoi pe coridoare se afla cel puțin un lacheu, mai ales după momentul în care ea fusese atacată de Reggie, erau și oamenii care păzeau etajele, la intrare fiind doi indivizi mătăhăloși, dar care prefereau pudinca din pâine și laptele cald, care speriau potențialii scandalagii. Apoi observa că erau crupierii, alți lachei, mai multe servitoare care mențineau curat locul. Se opri la balustradă și se uită la sala aproape plină. Poate că femeile ușoare nu aveau chiar acum clienți pentru că cei care veniseră avuseseră drept principal scop să joace și să câștige. Dar din câte vedea Lisa majoritatea pierdeau. La o masă se aflau optjucători a căror postură începuse să se înfierbinte. Doi dintre ei se ridicaseră cu niște obiecte din lemn în mână, ceilalți râdeau. Cineva pierdea cu desfăvârșire acolo.
—Se numește brag. Lisa se întoarse când auzi glasul lui Nelson în spatele ei. Fiecare jucător are trei mize pentru fiecare fază a jocului. Miza este suma pe care o pariază crezând că urmează să câștige mâna care i-a fost dată. Fiecare domn are câte trei căți, iar acum, în faza celei mai bune cărți de joc, jucătorul cu cartea cea mai mare este și cel care câștigă prima fază. Asul de romb este însă cel mai puternic, bătân toți ceilalți ași.
—Asul?, întrebă Lisa.
—Cartea aceea care are un A inscripționat pe ea. Lisa încercă să se concentreze. În lipsa unei alte litere, Lisa recunoscu foarte bine cartea la care se referea. Aprobă. Acum, în a doua fază, fiecare blufează; fie ieși din joc, fie rămâi și oferi o miză care poate fi depășită sau echivalată de un alt jucător. Practic, fiecare încearcă să își dea seama acum cât de bună este mâna pe care o au.
—Dar ei nu pot ști asta, se încruntă Lisa. Ghicesc, nu?
—Adesea. De-aia se numește noroc. Fiecare numește o sumă, iar când rămân numai doi jucători cărțile sunt etalate. Ce trebuie să faci pentru a câștiga este fie să ai o combinație de cărți câștigătoare, fie să fii singurul care rămâne în joc, adică nu se retrage. De exemplu, îi vezi pe cei doi domni rămași? Lisa aprobă. Dacă cel din stânga decide că nu merită să mai parieze și iese din joc, cel din dreapta câștigă, deși, poate, pariase greșit. Dacă însă cel din stânga decide să rămână și se dovedește că are o combinație bună de cărți, va câștiga întreaga miză.
—Sună foarte interesant!, zise Lisa. Și a treia fază?
—Acum toți jucătorii pun un nou pariu: cine crede că suma cărților lui este de treizeci și unu sau foarte apropiată. Poți schimba o carte oarecare cu una din pachet fără să o vezi, evident. Dar dacă ai depășit treizeci și unu ai pierdut.
—Trebuie să fii foarte bun la matematică, nu?, întrebă Lisa.
—Aș spune să ai un minimum de cunoștințe și foarte mult noroc. Lisa zâmbi. Mary m-a trimis să te caut și să îți spun că te așteaptă în camera voastră. Aparent, este un secret. Lisa știa că vensie timpul pentru lecțiile sale.
—Mulțumesc! Mă duc acum. A fost o lecție foarte interesantă, Nelson!
Nelson aprobă.
—Ai grijă, Lisa!
Și pentru că întotdeauna Nelson fusese un bărbat bun cu ea Lisa se întinse și îl îmbrățișă, uimindu-l. Apoi se întoarse și plecă. Matematica părea mult mai logică acum, prin jocul de noroc, decât fusese vreodată pe hârtie, lipsită de orice sens și însemnătate.