Aveam o predilecție în a mă tăia, lovi, răni, împiedica, juli și învineți. Nu aveau timp rănile să se vindece pentru că eu făceam categoric altele.
- Lisa continuă să povestească
*
Mammie îi păruse inițial o femeie feroce, dar acum, când reveni în bucătărie știu că fusese doar o mască; imediat ce o văzu, Mammie lăsă lingura unei fete din apropiere și se repezi asupra ei.
—Unde ai dispărut copilă? Credeam că o să te vedem cu fața în jos în Tamisa!
Acesta era un mesaj caracteristic lui Mammie; nu se așteptase la ceva mai optimist din moment ce părea o femeie trecută prin viață, care cunoscuse îndeosebi greul, iar mai apoi, poate acum, un dram de fericire. Se lăsă îmbrățișată și atent cercetată sub privirile curioase ale femeilor din bucătărie. Multe dintre acestea erau prietenoase, dar erau și câteva, una, de exemplu, care nu o putea suporta. Numele ei era Bessie sau cel puțin așa i se spunea, brunetă și cu buzele subțiri peste niște dinți proeminenți, lați. Bessie o privea mereu urât, se strâmba când trecea pe lângă ea, arunca deliberat gunoi pe jos pentru ca Lisa să îl adune. Nu avusese o Bessie în viața ei până acum, deci nu știa exact cum să se comporte cu ea. Guvernanta fusese violentă, nefericită în insuccesul ei, dădaca, grijulie, servitorii adesea indiferenți, tatăl ei constant absent; dar Bessie era plină de ură dintr-un motiv necunoscut ei.
—Sunt bine, îi zise ea. Îmi pare rău că nu am venit cu carnea.
—A adus-o Jack, dă-o naiba! Haide să mănânci. Avem un terci bun, îndulcit atât cât trebuie! Haide acum, haide! Mammie o așeză pe Lisa la masă forțat, în timp ce Bessie care amesteca într-un bol sârguincioasă și îi puse un castron plin ochi cu terci din ovăz. Până acum micul ei dejun fusese alcătuit din pâine, uneori și brânză, iar acum...
—L-ai făcut pentru mine?, întrebă Lisa.
—Pentru cine altcineva?
Iar atunci când Lisa luă o lingură și gemu fericită, în ochii lui Mammie se citi bucuria. Continuându-și treburile în timp ce o privea, de parcă Lisa avea să fugă de data asta de la masă fără să termine tot din farfurie, Mammie o informă:
—Azi ești la curățenie pe etajele fetelor. Afară din bucătăria mea, copilă! Nu te pricepi la curățat, mai mult le încruci pe fete când cureți podeaua.
Poate că alții ar fi crezut că Mammie era în continuare răutăcioasă, dar Lisa se bucură nespus când își dădu seama că nu avea să mai intre în bucătărie. Nu avea niciun talent cu oalele, nu înțelegea cum se pregătea mâncarea, să stea aici o făcea să-și amintească încontinuu cum pierdea masă după masă. Dar îi plăcea, în schimb, să curețe, iar Lisa își dădu seama că fusese răutăcioasă deliberat, pentru a da greutate noii sale sarcini. Așa că după ce termină tot, iar Mammie îi spuse că la două se servea prânzul, dar că dacă venea la zece putea să îi dea câțiva biscuiți, Lisa o zări pe Mary cum se apropie de ea și îi oferă o listă. Recunoscu scrisul lui Damon, un scris extrem de organizat, și care indica mai puține sarcini în acea zi. Lista pe care o lăsase în tavernă fusese considerabil mai lungă decât asta. Dar nu avea să facă din nou aceeași greșeală, nu. Trăgând-o pe Mary într-o parte îi spuse:
—Oricât de ciudat pare, nu știu să citesc, îmi e greu să scriu și să socotesc. Nu recunosc mereu cifrele. Mary o privi inițial șocată, apoi, când sângele îi reveni în obraji, trupul îi oftă. Poți, te rog, să citești asta pentru mine?
—De ce nu mi-ai spus ieri?
—Nu am vrut să recunosc. Am încercat să fiu subtilă. Știi bine cine sunt. E ciudat.
—Poate, oftă Mary și privi lista. N-am mai întâlnit niciodată o fiică de duce, deci n-am de unde să știu. Lisa rămase tăcută, pentru că Mary nu o judeca; din contră, ea o judecase greșit pe această femeie. Ai mai puțin sarcini, asta cu siguranță, și nimic extra. Curățenie la etajul doi, apoi camera stăpânului. O cureți doar. Mary își drese glasul și îi indică un anume rând din listă: aici scrie și „lecții cu Mary". Lisa se încruntă și privi spre femeia al cărei zâmbet se lărgi pe chip: Oh, asta sunt eu!
—Nu înțeleg... Damon a pus lecțiile astea în plan?
—Da. Domnul Carter m-a chemat de dimineață pentru a discuta despre lecțiile tale cu mine. Sunt plătită și pot să fac activitate practică pe tine, poate cel mai dificil elev din moment ce mi s-a explicat ce anume nu înțelegi într-o activitate atât de simplă. Ne vom înțelege de minune, nu?
Lisa rămase uluită. Damon nu numai că o credea, dar încerca și să o ajute. Damon Carter știa cum să ajungă direct în inima ei sensibilă, neexperimentată și prostuță. Iar Mary era chiar îngerul din viața ei. O îmbrățișă, dezechilibrând-o.
—Mulțumesc! Mă voi strădui!
—Să fii sigură de asta!
Lisa zâmbi și o privi încântată câteva clipe, pentru ca în final să ofteze:
—Nu înțeleg de ce am primit mai puțin sarcini. Adică nu e ca și cum...
—Normal că primești un tratament special când sugi mădularul stăpânului.
Lisa tresări când o văzu pe Bessie oprindu-se lângă ele cu un lighean plin cu pește.
—Care e problema, Bessie?, o întrebă Mary, ținând-o pe Lisa de braț ca pe un copil. Dar Bessie doar se strâmbă și își văzu de treabă. Nu o băga în seamă, Lisa. E doar răutăcioasă.
Dar Lisa observa deja chipul celorlalte fete din bucătărie și simțea cumva ce gândeau. Erau de acord. Toată lumea știa câte sarcini avea înscrise pe listă, pentru că nu toată lumea era la fel de naivă precum ea și toată lumea intuia deja că avea o relație amoroasă cu stăpânul. Toată lumea avea să o privească acum cu invidie, cu ură, cu dispreț, doar pentru că... pentru că...
Atunci Lisa își găsi vinovatul: Damon Carter și misiunea lui ascunsă, aceea de a o seduce așa cum promisese aseară. Nu putea accepta să își distrugă relația cu colegii de muncă pentru scopurile mescine ale lui Damon. Nu putea permite asta. Fără a băga în seamă îndemnul lui Mary, se sustrase din bucătărie și urcă treptele spre biroul lui Damon. Trebuia chiar acum să-și clarifice contractul de muncă.
***
I se păruse că ziua aceea soarele strălucea mai puternic, deși pe cer acesta tremura încă palid, că păsările ciripeau vesele, chiar dacă acestea se ascunseseră de mult timp în cuibul lor pentru a evita vântul de ianuarie, și că mâncarea avea un gust mai bun. Totuși, Damon găsea imposibil să se concentreze asupra registrelor. De dimineață, când se trezise cu Lisa în brațele lui își dorise să o sărute și să termine jocul pe care îl începuse cu prea mult timp în urmă. Voia să o aibă pe acea diavoliță care îi egala spiritul. Pe Lisa o simțea într-o oarecare măsură egala lui, așa că voia să îi ofere o șansă la egalitate. Damon își dorea ca ea să învețe, să evolueze și să vină de bunăvoie în patul lui. Era tragic dacă o făptură precum Lisa se irosea. El ar fi știut, evident, cum să o prețuiască.
Ușa se deschise brusc și acea făptură pe care el voia să o prețuiască în toate pozițiile pe care le încercase vreodată intră furioasă, cu părul ei de foc și fața mov, în biroul lui.
—Ce e asta?
Damon privi lista pe care i-o înmânase lui Mary în acea dimineață după ce avusese o discuție cu ea. Știa că Mary era o făptură răbdătoare, perseverentă și mai cunoștea și dorințele și aspirațiile femeii. Era un serviciu contra unui serviciu.
—Lista cu ce trebuie să faci azi, replică el.
—Știu asta. Luând o gură de aer, Lisa continuă: Ce vreau să spun este că sunt mai puțin lucruri de făcut decât ieri.
Damon clipi neîncrezător în direcția ei.
—Nu văd problema. Te plângi cumva că ai mai mult timp liber?
Lisa își încrucișă brațele la pieptul generos și replică bosumflată:
—Lumea va zice că mă favorizezi pentru că... pentru că... pentru că mă culc cu tine!
—Ce limbaj, domnișoară Pomery!, zâmbi Damon. Nu putea fi furios pe modul în care ea îi cerea socoteală, nu când dorința îi fierbea încă în vene. Te favorizez, într-adevăr, lumea ar avea dreptate. Dar asta nu pentru că mă culc cu tine. Vreau să înveți să citești, să scrii și să faci dragoste. Cu mine.
Fu imposibil să nu observe modul în care Lisa înghiți în sec, mai degrabă excitată decât speriat. Lisa Pomery nu era genul de fată pudică. Întâmplarea cu vicontesa de Cyn îi spunea clar asta. Lisa era mai degrabă curioasă și dornică, iar el putea să îi satisfacă ambele emoții în timp ce se satisfăcea pe sine.
—Poftim?!, întrebă Lisa în cele din urmă, dar o făcu mai degrabă din bun-simț, nu pentru că ar fi deranjat-o foarte tare să învețe toate acele lucruri, chiar în ordinea asta.
—Nu renunț așa ușor, Lisa. Cred că ți-am spus că te vreau.
Ea mormăi:
—Ei bine, sunt servitoare, nu o curvă, domnule Carter.
Și vorbea din ce în ce mai colorat, își dădu el seama. Poate că să o pună pe etajul prostituatelor era o idee foarte proastă dată fiind agerimea ei în asimilarea înjurăturilor.
—Nu vreau să mă culc cu tine pentru că ai fi una, ci pentru că ești femei. Eu sunt bărbat.
—Dacă m-aș culca cu tine cât timp ți-aș fi încă datoare ar însemna că sunt o... o...
—Scuză-mă, domnișoară Pomery, dar eu nu pot aștepta patruzeci și nouă de ani până ce nu îmi vei mai fi datoare doar pentru a-mi satisface pofta. S-ar putea să nu mai existe ce poftă să satisfac atunci.
Poate că avea dreptate, nu că ea își dorea să satisfacă vreo poftă. Nu, deloc. Își mușcă buzele înaintea minciunii care îi străbătu mintea.
—Nu vreau să discutăm asta acum. Îmi vreau sarcinile înapoi. Plus cele suplimentare!
Femeia aceasta era incredibilă!
—Dacă aș face asta nu cred că ai mai avea timp de alte activități.
—Mary și cu mine vom ține lecțiile dimineața-devreme.
—Și sexul cu mine?
Aia va fi seara-târziu, se gândi ea, apoi se îmbujoră înainte impertinenței sale și întrebă:
—Ai un inel pentru mine, domnule Carter?
Damon rânji. Nu, nu avea un inel pentru nicio femeie, nicio promisiune a eternității, aunei familii, a unui acoperiș luxos deasupra capului. Nu avea nimic. Dar dârzenia cu care ea insista să se căsătorească virgină îl intrigă:
—Te-ai mărita cu mine, Lisa? Își sprijini capul în palme și plusă: Ai îndura focurile iadului seară de seară pentru un afurisit de inel?
Lisa nu se gândise prea mult la mărițiș, cu Reggie aproape deloc, deși crezuse că era ceva inevitabil. Sperase că va deveni lady Haimdal și că va scăpa de pericolul nebuniei tatălui ei. Dar nu, nu se gândise la mai mult de atât. Să se trezească alături de Damon, să fie soția lui, să mânănce împreună, să râdă, să împărtășească probleme... Poate că acestea erau lucruri pe care era gata să le facă numai alături de un bărbat precum domnul Carter. Căci el o atrăgea aidoma unui păcat, iar ea era prea slabă pentru a nu se lăsa învășuită în charisma acestui bărbat.
—Seară de seară nu e cam... Îl văzu rânjind, ceea ce o făcu să se întrebe dacă nu cumva voia să o șocheze. Putea juca și ea acest joc. Puțin? Seară de seară nu e cam puțin?
Nu, nu era furios, ci amuzat, încântat, egalat. Și o voia acum și mai mult.
—Ești o diavolitță, nu?
Dar Lisa nu se obosi să îi răspundă.
—Îmi vreau sarcinile înapoi!
Damon oftă și îi luă hârtia, unde adăugă încă o sarcină:
—Curăță și podul. Nu a mai fost curățat de câțiva ani. Vei avea cu ce să te distrezi pe acolo. Dar ai grijă, scările sunt destul de șubrede și e multă mobilă în interior. Poate un șoarece sau doi. Privind-o pe sub ochi, Damon o ispiti: Nu ți-e frică de șoareci, Lisa, nu-i așa? Lisa dădu negativ din cap, chiar dacă trebuia să mărturisească faptul că nu întâlnise niciodată unul. Asta ar trebui să te țină ocupată o perioadă până ce trebuie să vii la mine. Ai vrut o sarcină extra, nu?
Lisa aprobă, apoi zâmbi exclamănd:
—Super!
***
Era ceva satisfăcător în muncă, ceva ce Lisa nu știa cum să-l numească acum.
Era probabil ora șase sau opt, iar ea se afla în podul din Devil's Luck, ștergând praful, cotrobâind prin lucruri și adunând grămezi mici de gunoi care trebuia scos de acolo. Afurisitul mințise în legătură cu șoarecii. Podul era lipsit de rozătoare. Găsi niște haine masculine vechi, pantofi roși pe care decise să îi arunce, mobilă care din punctul ei de vedere trebuia scoasă la lumină și documente, poate chiar un jurnal. Podul nu era complet întunecat; prin două ferestre ca niște vitralii trecea lumina slabă a lunii, iar Lisa își trecu degetele peste scrisul pe care îl recunoscu ca fiind al lui Damon. Își mușcă buzele și se strădui să citească niște rânduri. Înțelese câteva cuvinte, altele rămase nedescifrate complet. Se întinse spre un alt carnet în care păreau să fie câteva schițe, niște desene. Era o fată, o copilă.
—E fiica lui Nelson.
Lisa tresări când auzi glasul lui Mary. Femeia oftă și se așeză lângă ea, privind asemănarea dintre bărbat și cea care murise.
—Ce s-a întâmplat cu ea?
—A murit prea tânără. Boala nu iartă pe nimeni. Așa Nelson nu a mai putut gestiona locul ăsta. A căzut în ruină. Carter e cel care i-a redat gloria. Lisa se sprijini de mobila din spatele ei și așeză pictura înapoi cu celelalte. Nelson se pricepe să deseneze, el le-a făcut.
—Știi multe despre Nelson?
—Lucram vizavi, la Pretty Maid, când l-am cunoscut prima dată.
—Ți-a fost...
—Client?, completă Mary propoziția. Nu. Niciodată. Dar mi-aș fi dorit să fie, știi? Poate că pe el mi l-aș fi dorit. Mary oftă. Nu mă înțelege greșit. În atâția ani am cunoscut plăcerea, dar nu mi-am dorit cu adevărat pe nimeni în afară de acest bărbat.
—De ce nu sunteți împreună?
—De ce tu și Carter nu sunteți împreună?, replică Mary. Lisa se îmbujoră și își plecă fruntea. Exact. E complicat. Mult prea complicat. Lasă-mi-le mie! I le duc. Se irosesc aici.
—Poate le-a lăsat aici cu un scop...
—Nelson e bărbat în toată firea. Trebuie să se descurce cu durerea pe care o simte. Lisa îi înmână imaginile și își trecu din nou degetele peste jurnal. Ai vrea să le citești, nu?
—Poate, recunoscu ea.
—Dacă înveți să citești foarte bine, ai putea să o faci. Damon Carter le-a scris în adolescență ca să nu își piardă mințile când a rămas singur pe lume. Mama lui a murit prima din câte am înțeles și am auzit, evident. Mary zâmbi. Știu sigur că i-a zis lui Nelson că a fost guvernantă pentru un lord important. A fost dată afară și a trebuit să plece. A ajuns în Londra, a lucrat pe unde a putut. Ridică din umeri. Inevitabil a murit.
—Și tatăl lui?
—Un bețiv. A murit cu propria otravă. Lisa aprobă și strânse cărțile la piept. Nu era de mirare că Damon era un bărbat atât de educat. Probabil că mama lui îl învățase tot ce știa. Era păcat de el că se irosise pe străzi înainte să devin un om mare. Ai făcut treabă bună aici, continuă Mary. Nu am mai văzut podul așa curat niciodată. Le iau eu pentru tine și le duc în camera noastră. Lisa îi înmână jurnalele. Nu le-am citit, dacă vrei să știi. Nu am atâta curaj precum ai tu. Lisa zâmbi. Mă duc să văd dacă cina e gata. Cobori?
—Da, imediat, zise ea. Ia-o înainte.
Mary aprobă, iar după ce Lisa se asigură că totul era pus în ordine, închsie geamul prin care aerisise și dădu să coboare scările din pod. Una dintre ele cedă când se afla la jumătatea drumului, nu avu timp să se prindă de nimic, se dezechilibră și pică din pod pe spate. Căzătura o zdruncină, o făcu să închidă ochii și să amețească de durere. Tuși o clipă, apoi rămase acolo, privind tavanul întunecat din pod. Îi era teamă să se miște pentru a nu amplifica durerea. Așteptă puțin, oftă și încercă să se calmeze. Era cu adevărat neîndemânatică.
—Domnișoară Pomery! Glasul lui Nelson și pașii acestuia se apropiară de ea. Ești bine?
—Da, oftă ea. Doar... ăăă... treapta aia a cedat și...
—Dumnezeule, ai căzut! Ochii lui Nelson se măriră îngroziți și începu să se învârte în jurul ei precum o cloșcă. Stai să chem pe cineva! Doctorul! Imediat ar trebui să...
—Sunt bine! Lisa nu voia să mai vadă doctori vreodată în viața ei. Se ridică, simțindu-și întreg trupul schingiuit. Nu chema pe nimeni, te rog. Sunt așa de neîndemânatică, dar mă simt bine.
—Ești sigură? Dacă te-ai lovit la cap...
—Nu m-am lovit la cap. Lisa se îmbujoră când se uită la Nelson cu chipul lui livid și speriat. M-am lovit rău la fund. Bărbatul aprobă și îi masă ușor mâinile, apoi umerii. Încet o ajută să se ridice și își trecu mâna peste spatele ei. Ea tresări. Cred că iar mă învinețesc.
—Ești sigură că nu vrei un doctor? Domnul Carter plătește doctorul lunar pentru ca angajații să primească ajutor și consultații. Nu ai plăti nimic și...
—Sunt bine. Nu voi muri. Nelson o privi câteva clipe mut, iar Lisa își dădu seama de gafa pe care o comisese. Dar tăcu. Era un moment bun pentru a vedea dacă Nelson mai era vulnerabil. Și părea astfel. Dar, serios, mulțumesc!
Nelson aprobă, iar amândoi tresăriră când glasul lui Damon remarcă;
—Parcă trebuia să muncești, să cureți podul, nu să stai de vorbă cu Nelson.
—Muncesc. Lisa se îndepărtă, încercând să își îndrepte spatele. M-am împiedicat. Domnul Nelson mi-a oferit o mână de ajutor. Este ceva ce vrei?
Damon îi privi câteva clipe bănuitor, apoi i se adresă:
—Am nevoie de cineva care să-mi taie carnea în bucăți pentru cina din seara aceasta.
Lisa se încruntă. Era probabil unica sarcină pe care nu o făcuse pentru acest bărbat capricios.
—Parcă mă ocupam de baia ta.
—S-au ocupat deja altele. Am făcut baie. Mai aștept mult? Lisa dădu negativ din cap și porni după el, încercând să țină pasul. Ești bine? Ai spus că te-ai împiedicat.
—Da. Da, sunt. Nu mi-am rupt încă mâinile ca să te pot servi, domnule.
Damon o privi cu coada ochiului, amintindu-i că nu tolera impertinența. Așa că Lisa tăcu. Știa când să forțeze situația și când să renunțe. Nu era tocmai o proastă. Sub acoperișul lui devenise foarte inteligentă.