Yₒₒ𝚗gᵢ
— Uite... nu trebuie să mergem acum, probabil ai–
— Vreau să o văd, te aud vorbind iar eu tac.
Nu ar fi bine să o vezi acum, Jimin.. nu așa, lipsită de viață.
Dar tu nu mai spui nimic altceva și ieși din mașină alergând spre intrare.
Nici eu nu rămân în urmă ta, căci ies și eu din mașină, alergând după tine. Oamenii se uită la noi, dar cui pasă?
Ai nevoie de mine...
Te oprești în fața salonului ei, privindu-l pe asistent cum trage cearșaful peste corpul ei, iar tu îți dai frâu lacrimilor.
Disperat și rănit, te repezi spre pat.
— Nu, nu, nu, la naiba! Trebuia să trăiești, mamă! De ce... de ce...
Deși nu ai curajul să-i îndepărtezi cearșaful de pe cap, i-ai luat mâna în a ta, mângâind-o în timp ce suspinele îmi rup inima.
Doctorul și asistentul ieși din salon, venind la mine.
— Condoleanțe... chiar nu știm de ce a decedat, zise, iar eu mă încrunt. Cum adica?
— Nu înțeleg, spun.
— Aseară, când am vizitat-o, era foarte bine, testele erau bune, și în maxim 4 luni avea să se pună iar pe picioare.
Simt cum cravata mă strânge de gât, așa că trag de ea.
Nu mai înțeleg nimic..