𝒱𝒶𝓃𝑒𝓈𝓈𝒶
Carolina mă lasă singură, spunând că vrea să pregătească ceva de mâncare pentru Autumn, iar eu rămân în ușă și o privesc. Îmi scot telefonul și îi fac o poză, imediat trimițând-o lui Chase, doar i-am promis că îi voi trimite poze de astăzi.
Vanessa: Doarme ca un bebeluș. Și știu, nu e bebeluș, însă e atât de angelică, liniștită, calmă. Trebuie să îmi arăți poze cu ea de când era mică.
Bineînțeles că nu trimit o simplă poză, cât și un mic comentariu al meu.
Chase: Dacă aștepți până diseară când mă voi întoarce de la birou, primul lucru pe care îl voi face va fi să-ți arăt poze cu Autumn bebelușă. Ești mai bine?
Vanessa: Sunt mai mult decât bine. Ai o mamă minunată. Îți mulțumesc pentru că-mi permiți să fiu aici.
Nici în vis nu aș fi schimbat mesaje cu Chase, nu mă gândeam la posibilitatea asta. Și uite că e a treia oară când o fac. Îmi place, simt că ne apropiem mai mult și că el e mai normal făcând asta, nu e scorțos și răutăcios. E un bărbat normal, însă unul care are efect asupra mea... m-a făcut să îi trec cu vederea acele cuvinte și acum mă cucerește prin fapte mărunte, dar totodată de impact.
— Am crezut că nu văd bine... un glăscior slab și adormit se aude din dreapta mea și tresar.
Nici nu observasem că s-a trezit, iar acum uite-o în fața mea. Se freacă la ochi și în pijămăluțele ei roz, cu un pluș ce-l ține într-o mână, se vede că încă este somnoroasă. Mă aplec la nivelul ei și îi zâmbesc, deschizându-mi brațele.
— Bună dimineața, Angel! o trag eu la pieptul meu, căci pare blocată și încă nu realizează că da, sunt în fața ei.
— Chiar ești aici, își trece mâinile pe după gâtul meu și mă pupă într-una pe obrazul stâng. Când ai venit? Cum de ai venit? De ce nu m-ai trezit?
— Mai ușor cu întrebările, domnișorică, mă ridic în sus cu ea și o țin bine în brațele mele. Tăticul tău m-a adus, am fost cu el să luăm micul dejun și mai apoi i-am propus să petrecem ziua împreună până vine el. Ce zici, vrei să-l sunăm să-i spui și lui "Bună dimineața"?
Știu că forțez nota și ea încă nu l-a iertat, dar merită încercat.
— Sunt supărată pe el... oftează și își ascunde capul la pieptul meu.
La fel cum el suferă pentru că fiica sa e mâhnită și nu înțelege cum stau lucrurile cu adevărat, așa o face și ea. Și e tare orgolioasă, nu vrea să renunțe cu una cu două și se ține tare. Doar are cu cine să semene, nu?
Însă nici eu nu-s prea diferită și clar nu mă las așa, la cuvintele ei.
— Nu ai de ce să fi supărată pe el, cu atât mai puțin nu din cauza mea. Eu și tatăl tău suntem prieteni și o să ne vedem cât de des vrei tu și cât de des se poate, îi vorbesc și își ridică ochii, privindu-mă, verificând dacă nu cumva mint.
Bine... nu știu dacă chiar suntem prieteni. Nu am discutat ce suntem cu adevărat, dar partea cealaltă este adevărată.
— Acum ce zici... vrei să vorbești puțin cu el? Din ce am înțeles, nu ați mai discutat de sâmbătă dimineață, doar v-ați ciondănit.
Nu spune nici da, nici nu, dar dă afirmativ din cap și asta îmi e deajuns ca să îmi scot telefonul din buzunar, acolo unde îl pusesem mai devreme și să îl apelez. Îl pun pe difuzor și la scurt timp îi auzim glasul:
— S-a întâmplat ceva, Vanessa? Ești bine? pare îngrijorat și îl cred dacă e așa.
— Am pe cineva aici care vrea să vorbească cu tine, îl liniștesc repede prin aceste cuvinte pe care sper să le înțeleagă.
— Bună dimineața, prince! Autumn îmi ia telefonul din mână și rostește această frază aproape de difuzor.
— Princess... te-ai trezit, iubito... ești bine? Ai văzut cine a venit la tine? face pauze la fiecare cuvânt aproape și vorbește atât de încet.
E emoționat și foarte fericit. Nu se aștepta la asta și l-am luat prin surprindere. Știa că fiica lui este supărată pe el și se gândea că cine știe cât îi va lua să o facă să-l ierte.
— Sunt bine, prince. A venit Van, mi-a spus că tu ai adus-o aici. E adevărat că sunteți prieteni și că ne vom vedea foarte des?
— Așa este, îi răspunde repede.
— Dar ce fel de prieteni sunteți, prince? Veți fi iubiți după o perioadă? Vă veți căsători mai apoi?
M-a lăsat fără cuvinte și probabil și pe tatăl ei. Nu credeam că avea să spună așa ceva. Adică sunasem pentru un "Bună dimineața" și s-a ajuns la discuții ce n-ar trebui să fie purtate cu și de o copilă de șapte ani.
— Vreau ca voi doi să fiți împreună. Așa voi ști că vă voi avea pe amândoi alături, mereu și pentru totdeauna.
Când nimeni nu spune nimic, tot Autumn ne surprinde cu intensitatea și vorbele ei mari.
— Vom vorbi despre asta, princess. Acum mă voi întoarce la muncă, iar tu vei petrece ziua cu Vanessa. Și îmi veți trimite poze din când în când, vom vorbi când vrei tu, vorbește pe repede înainte.
Da... vom vorbi despre asta. Mai mult ca sigur. Răspunsul la ce a întrebat fiica lui este un Nu mare și clar. Însă nu știu cum îl va primi ea, probabil va fi supărată pe amândoi și asta ar fi rău.
— Ce zici să mergi să te speli pe față și să te schimbi, iar apoi cobori să mănânci ce ți-a pregătit bunica? îi propun la câteva secunde după ce închid apelul.
— Doar dacă promiți că nu pleci între timp și că mai târziu facem brioșe împreună, se uită la mine cu ochișorii așa de mici.
Posibil să fi sesizat ezitarea mea și a tatălui ei la subiectul ce l-a deschis, iar acum se teme că nu voi mai rămâne.
— După ce faci ce ți-am spus, nu mă mai dezlipesc de tine până diseară când vine Chase, îi zâmbesc și o las jos, împingând-o spre camera ei.
Până găsesc bucătăria și o ajut pe Carolina să îi așeze pe masă mâncarea și un pahar de suc, se aud pașii alerți ce vin spre noi.
— Bună dimineața bunica! îi înconjoară picioarele cu brațele ei mici și o face să zâmbească.
— Dar ce bine dispuse suntem în această dimineață. Am lăsat supărarea deoparte? o ridică pe scaun și îi pune farfuria în față.
— A venit Vanessa, nu am cum să mai fiu supărată, vorbește și simt privirile amândurora asupra mea. Bunica, știai că tata și Van sunt prieteni și după ce vor fi iubiți se vor căsători?
Mă uit spre Carolina și văd că e surprinsă de cuvintele nepoatei ei, însă nu pare tristă și nu își pierde zâmbetul.
— Nu știam, iubita. Dar tu cum ai aflat?
— Ei nu vor să recunoască încă, dar ăsta e cursul normal al lucrurilor, așa avansează de la prietenie la ceva mai mult, îi răspunde rapid și începe să se înfrupte din bucatele pregătite.
Fata are o imaginație bogată și a aflat anumite aspecte ale vieții mult prea curând, însă nu a reușit să le înțeleagă cum trebuie. Și, probabil își dorește foarte mult ca eu să fiu în viața ei și crede că doar dacă aș fi împreună cu tatăl ei s-ar putea întâmpla asta.
Mă simt flatată să știu că mă crede potrivită pentru ea și Chase, dar încă nu îmi dau seama ce am făcut sau cum s-a întâmplat ca ea să se atașeze atât de tare de mine.
— Bunica, când o să fiu mare vreau să fiu și eu frumoasă așa ca Vanessa, mă privește din scaun și ne vorbește cu gura plină.
— O să fi mult mai frumoasă decât mine, Angel.
— Nu-i adevărat. Tu ești Queen, ești cea mai frumoasă. Eu voi fi doar princess și nu voi putea să te întrec niciodată.
— Vei ajunge și tu o regină, iubito, îi vorbește bunica ei.
— Nu se poate, bunica. Ca să ajung eu Queen ar însemna ca tata și Van să nu mai existe și eu nu vreau asta. Ei vor fi mereu și pentru totdeauna în viață, alături de mine.
Oh, Doamne... micuța este în lumea ei, a prințeselor, a regatelor. E la o vârstă la care nu înțelege cum e viața, că se poate ca azi să exiști și mâine să nu o mai faci. Cum ar trebui să i se explice ei acum că nu este chiar așa, fără să fie rănită?
— Iubito, ști că Estelle nu a trăit mereu și pentru totdeauna, viața ei s-a încheiat mai devreme decât ne-am fi așteptat. Așa se întâmplă uneori, nu poate fi împiedicat.
— Ea nu a fost demnă să fie o Queen. Ea nu s-a obișnuit niciodată la această viață, nu-i plăcea în Seattle și de asta nu mai este.
Nu știu dacă această Estelle este cine cred eu că este, dar chipul schimonosit de durere al doamnei Lyons când primește răspunsul lui Autumn îmi spune că da.
Și, așa cum credeam, fetița nu a fost atașată de mama ei. Ceva s-a întâmplat, ceva nu a funcționat între ele două și relația mamă fiică e posibil să nu fi existat. De asta, pe ea nici nu o doare să vorbească așa despre cea care i-a dat viață și vrea să o înlocuiască. Are nevoie de o figură maternă, însă nu duce lipsa celei pe care a avut-o și pe care ar fi trebuit să o aibă dacă nu ar fi fost tragedia din familia lor.
Poate n-ar trebui să fac asta... Dar mă apropii de Carolina și o îmbrățișez.
— Îmi pare rău că din cauza mea spune aceste cuvinte, îi șoptesc la ureche.
Da, mă simt oarecum vinovată, deși știu că asta este gândirea lui Autumn și nu am influențat-o eu. Dar totuși...
— Nu-ți cere scuze, Vanessa. Doar fă tot ce poți ca ea să fie fericită și să nu se distrugă relația dintre tată și fiică, îmi vorbește și se desprinde, plecând grăbită din bucătărie.
Nu m-a pus să îi promit, dar îmi promit mie. O să fie fericită, o să mă asigur de asta. Și o să fac ce sacrifici pot ca ea și tatăl ei să fie la fel de apropiați ca întotdeauna, să nu se piardă unul pe celălalt din vina mea.