C A P I T O L U L 7.
Primele cuvinte pe care le-am murmurat atunci când m-am trezit au fost "Vreau să dorm" , spuse pe un ton vehement. Blair s-a prefăcut pur şi simplu că nu mă aude şi m-a tras jos din pat, în câteva secunde aterizând pe podea într-o căzătură dureroasă.
- Ce Dumnezeu ai făcut noaptea trecută , Reyna? Arăţi ca şi când ai băut toată noaptea.
Da, m-am îmbătat cu gânduri noaptea trecută. Cu toate încercările mele de a alunga din minte faptul că Nathan aproape că mă sărutase de două ori seara trecută , nu am reuşit. Mintea mi-a fost împăienjenită de tot felul de gânduri şi de faptul că acum realizez că nu aş fi vrut să o facă. Ar fi fost jenant pentru mine, având în vedere că e fratele lui Blair.
- Doamne, ridică-te! ţipă din nou bruneta crizată din faţa mea, perturbând liniştea din cameră.
Strâmb din nas şi mă ridic de pe podea, îndreptându-mă spre baie. Am auzit uşa de la dormitorul meu deschizându-se, apoi închizându-se cu o bufnitură.
- Nebună , murmur eu în barba şi arunc o privire în olgindă. Cearcăne mi se întindeau sub ochi, iar părul care aseară stătea aşezat în bucle perfecte, acum e încâlcit, iar câteva şuviţe stau ridicate în sus. Oftez şi îmi trec mâna prin el, dar observ că nu prea am şanse să îl descâlcesc.
O oră mai târziu ies din baie cu părul blond prins într-o perfectă coadă de cal dreaptă şi cu un machiaj simplu care îmi ascundea oboseala. Îmbrac o pereche de pantaloni negri uşor mulaţi, o cămaşă albă , apoi îmi iau unul dintre sacourile mele negre pe care îl închei. Optez pentru o pereche de pantofi cu tocul destul de mic şi îmi iau geanta neagră care stătea pe canapea şi ies din dormitor.
Pe scări arunc o privire spre faţa casei, dar observ că maşina lui Blair nu mai era. Perfect, îmi spun eu ironic. Maşina mea e acasă la părinţii mei, iar eu nu am de gând să merg acolo să o iau. Nici nu-mi trece prin cap să fac asta, cum nu-mi trece prin cap să mai trec pe la firmă săptămâna asta. O să am grijă de ce am de făcut în rest şi o să încerc să mă relaxez.
Intru în bucătărie şi dau cu privirea de Dorothea care pregătea micul dejun, apoi de Nathan care fuma, în timp ce avea privirea aţintită spre ecranul laptop-ului. Mi-am întors rapid privirea de la el şi m-am aşezat pe scaun.
- Bună dimineaţa , spun eu clar şi văd cum îşi ridică privirea.
- Bună dimineaţa , murmură sec, apoi îşi coboară din nou privirea.
După cum mă aşteptam, se pare că e hotărât să mă ignore ca până acum. Probabil aseară a avut doar o scăpare care nu se va mai repeta. Dacă are de gând să mă trateze cu tăcere, eu sunt complet de acord. Nu-mi pasă. Zâmbesc prefăcut şi îmi îndrept privirea spre Dorothea.
- Îmi poţi face şi mie o cafea, te rog? o întreb.
- Sigur, domnişoară.
Mă strâmb când aud tonul formal cu care mi se adresează. E cu mult mai în vârstă decât mine.
- Spune-mi Reyna. Nu-mi place cum sună domnişoară.
După ce spun asta, îi întâlnesc privirea mirată a lui Nathan. Desigur, el merită respectat, nu ca alţii.
- Cum doreşti, Reyna. Cum să fie cafeaua?
- Tare , spun zâmbind , iar Nathan tuşeşte.
Îmi întorc privirea spre el şi întâlnesc o expresie foarte amuzată. Îmi dau ochii peste cap şi îl ignor în continuare. Îmi scot telefonul din geantă şi îmi verific programul. Rânjesc atunci când observ că astăzi ar trebui să fiu prezentă la una dintre şedinţele săptămânale ale consiliului. Nu mă voi duce.
- Unde e Blair? întreb, fără să mă adresez cuiva anume.
- Domnişoara a plecat mai devreme la companie. A spus că se va întoarce curând.
- Adică tata are iar nevoie de ea , murmură nepăsător Nathan în timp ce îşi ridică şi el cana cu cafea.
Situaţia mea şi a lui Blair era asemănătoare, doar că ea deja se pregătea să preia compania principală a tatălui ei, aşa cum a preluat Nathan lanţul acela hotelier. Desigur, Richard nu era chiar aşa un maniac şi îi lăsa fiicei lui timpul necesar pentru orice dorea. Asta nu se aplica şi în cazul meu, dar niciodată nu am putut comenta. Mereu am avut tot ce am vrut, mai puţin timp de mine.
Nu am nici un plan pentru astăzi, dar cu siguranţă trebuie să fac orice nu mă duce cu gândul la muncă. Tresar când aud telefonul meu sunând. Îl iau de pe masă şi privesc spre numărul de telefon din faţa mea. Îi resping apelul tatălui meu şi îl aşez din nou pe masă. După ce îmi primesc cafeaua Dorthea părăseşte bucătăria , lăsându-mă singură cu brunetul enervant de calm.
- Tu te enervezi vreodată? întreb calmă, neştiind dacă l-am văzut vreodată cu adevărat enervat.
- Nu , spune sec , dar sincer.
Liniştea se lasă iar între noi şi văd că nici el nu are de gând să aducă în discuţie întâmplările de aseară. Probabil nici nu ar trebui să mă mai gândesc la asta, având în vedere că el e indiferent şi probabil a şi uitat. Telefonul sună din nou, dar de data asta răspund.
- Spune , zic sec.
- Unde eşti? Trebuia să fii aici de o oră.
După tonul lui îmi dau seama că e nervos.
- Nu vin, am nevoie de o vacanţă. Descurcă-te , spun răutăcios şi îi închid.
Probabil nu a fost cel mai frumos lucru pe care l-am făcut, dar m-a enervat enorm aseară. Nu doar el are nevoie de timp liber, mai ales că lucrez la fel de mult ca el. Şi nu e acelaşi lucru să stai pe un scaun de birou şi să te plimbi prin tribunale, apoi să ajungi şi la şedinţele firmei.
- Îmi iei sfaturile în considerare? întreabă el sec.
- Ce te face să crezi că ţi-aş lua sfaturile tale în considerare? Bărbaţii ăştia... Mereu plini de sine!
Cu acestea fiind spuse, îmi iau geanta şi telefonul şi mă îndrept spre uşa de la intrare. Comand rapid un taxi, apoi ies din imensa curte şi aştept. Taxi-ul ajunge în câteva minute, iar eu urc şi îi dau adresa părinţilor mei. E doar mama acolo, iar cu puţin noroc voi trece neobservată de privirea ei de şoim. Bine, cu mai mult noroc.
În scurt timp ajung în faţa porţilor imense şi îi plătesc taximetristului. Mă dau jos din maşină şi mă îndrept spre poartă. Bărbatul care stătea în faţă îmi zâmbeşte şi deschide, lăsându-mă să intru. Mă îndrept rapid spre partea din spate a casei, unde ştiu că îmi lăsasem maşina. La naiba! Sigur e în garaj. Fără vreo altă şansă de a o recupera, intru în casă pe uşa din spate. Ştiu că mama probabil e la etaj, în bibliotecă, aşa că sunt şanse să nu mă audă. O iau pe coridorul din dreapta şi dechid silenţios ultima uşă, intrând în garaj. Îmi zăresc maşina într-un colţ şi nu-mi dau seama de unde are tata cheia de rezervă de la ea. Nu ţin minte să i-o fi dat.
Îmi deblochez maşina şi urc în ea, apoi ies din garaj. Telefonul meu începe să sune şi răspund abia după ce ies din curte. Mama. Rânjesc în sinea mea şi îi răspund.
- Sper că îţi dai seama că ştiu că ai fost aici , spune ea.
- Era şi normal. Cred că de asta m-ai pus să port mereu tocuri...
- Reyna! De ce te comporţi astfel? Era vorba doar de o săptămână.
- Mereu a fost vorba de o săptămână , murmur sec şi închid apelul.
Şi săptămâna aia mereu se transforma în două săptămâni, tot mai dese, desigur. Fără să îmi dau seama, în scurt timp ajung în faţa companiei lui Richard. O apelez pe Blair, care îmi răspunde imediat.
- Da, Reyna...
- Unde eşti?
- Acum am plecat de la tata, de ce?
- Am nevoie de cumpărături , spun şi sunt sigură că deja rânjeşte.
- Broadway Shopping Centre , atât spune, apoi închide.
Nathan Atwell.
Biroul ăsta începea să devină din ce în ce mai mic, iar secretara mea tot spunea ceva. Nu că aş auzi ce spune blonda asta... E enervantă. Dar nu se compară cu modul de a fi enervantă al celeilalte blonde. Deja începe să-mi pară rău că nu am sărutat-o aseară.
- Pleacă, zic sec, fără să îmi ridic privirea spre ea. Ştiu deja că mă privirea şocată, dar nu-mi păsa. Nu aveam deloc chef să o văd sau să o aud.
- Domnule Atwell, nu am terminat de...
- Am spus să pleci, zic la fel de calm şi o aţintesc cu o privire dură.
Pleacă imediat din birou şi mă lasă singur. Trântesc telefonul pe birou şi mă las pe spate. Închid ochii şi în mine îmi apare imaginea blondei. Nu ştiu de ce vreau aşa mult să i-o trag, dar cert e că am o erecţie de fiecare dată când mă gândesc cum ar fi să o simt.
Arunc o privire spre ceasul de pe perete şi observ că e aproape ora 21. Mă ridic de pe scaun , îmi iau sacoul şi telefonul, apoi ies din birou, fără să arunc vreo privire în urmă. Am nevoie să beau ceva, aşa că o să opresc la primul club pe care îl găsesc.
Câteva minute mai târziu mă opresc în faţa unul club. Ridic privirea spre numele luminat... Bondys. Ridic nepăsător din umeri şi intru, îndreptându-mă rapid spre bar. N-am mai intrat într-un club de ceva timp, mai ale într-un club din Sydney. Probabil era în liceu când am făcut-o ultima oară. Mă aşez pe unul dintre scaunele înalte şi îi fac un semn barmanului.
- Un Scotch , spun sec şi îmi întorc privirea spre dreapta. Rânjesc amuzat şi mă aplec spre blondină. Care era şansa să o găsesc tocmai pe ea, tocmai ăn clubul ăsta? Ţin să cred că şi sora mea e undeva pe aici. Tresare când îi ating genunchiul şi ridică privirea spre mine.
- Ce cauţi aici? întreabă uimită. Desigur, şansele să fim în acelaşi loc, la aceeaşi oră erau minime.
- Probabil ce cauţi şi tu.
Pufneşte şi îmi ignoră privirea. Nu pot să nu observ faptul că arată demenţial într-o rochie neagră mulată şi cu spatele decupat. Îmi primesc băutura, dar cu toate astea, privire mea nu părăseşte micul decolteu al ei. Mă comport ca şi când n-aş mai fi văzut sâni în viaţa mea, mă mustrez singur şi întorc brusc privirea.
- Nu mă aşteptam să te găsesc într-un astfel de loc, spun după câteva clipe, iar ea zâmbeşte.
- Obişnuiam să vin cu Blair aici în fiecare weekend. Sinceră să fiu, nici eu nu mă aşteptam să te văd într-un club.
Rânjesc amuzat.
- Să zicem că nu sunt aşa cum mă descrie presa.
Se încruntă uşor, dar nu mai spune nimic. Mă aplec spre ea şi îmi aşez palma pe piciorul ei. Îşi coboară privirea, iar eu îmi las capul în jos. Mă priveşte puţin uimită, dar nu se depărtează.
- Cred că îmi eşti datoare cu un sărut, spun şi rânjesc imediat.
- De unde asta? Nu îţi sunt datoare cu nimic.
- Cum vrei , spun şi mă depărtez. Nu că aş fi vrut asta, dar îmi place să îi văd reacţiile. După ce îmi termin paharul plătesc şi mă pregătesc să plec.
- Pleci? întreabă ea , în timp ce îmi scot telefonul din buzunar.
- Mergi?
Pare că se gândeşte câteva clipe, apoi se ridică de pe scaun. Plăteşte, apoi mă urmează spre ieşire. Nu ştiu de ce a fost de acord să vină cu mine, dar nu-mi pasă. Deblochez uşile maşinii, iar ea intră rapid. Intru şi eu li bag cheile în contact.
- Erai singură?
- Nu, cu Blair. Dar se pare că ea şi Joseph au lucruri de rezolvat.
Ridic o sprânceană, apoi rânjesc. Mă aplec brusc spre ea şi îmi presez buzele de obrazul ei.
___________
Gata şi capitolul ăsta. Mi se pare groaznic, dar l-am scris cam repede. Sper să vă placă, totuşi. Mulţumesc pentru cele 12k lecturi! ^^
Aştept păreri!