Era ultima zi de școală și tot ce pot să spun e că școala nu te învață că lumea niciodată nu se sfârșește atunci când se simte că se sfârșește, ci doar atunci când te simți rupt din propria bulă de confort fără să te anunțe nimeni.
Când ies de pe poarta liceului pentru ultima oară în următoarele trei luni mă lovește faptul că e vară și ca mă așteaptă atâtea amintiri alături de cele două fete care mă așteptau în parcare, sau poate va fi o altă vară plictisitoare, dar mi-am promis că nu voi permite să fie așa.
- Bunăă, mă ia în brațe Maria cu un zâmbet palid. Cum se simte prietenul nostru care oficial-nu-mai-e-boboc?
Mereu am fost supărat că m-am nimerit cu o clasă mai mic decât Maria, mai ales atunci când a ajuns la liceu și a cunoscut-o pe Geanina, dar mi-a trecut imediat ce am aflat cât de mișto e și cât de bine ne completează micul grup.
- Credeam că am trecut peste toată faza cu diferența de clase, zice Geanina înainte să apuc să fac o glumă sarcastică despre cum vor muri mai repede decât mine.
Nu zic nimic. Doar inspir adânc și o iau înainte. Iubesc cum nu mai e nevoie să zic nimic și totul vine natural între noi trei. Ele mă urmează și șoptesc ceva despre cum mai au doar doar doi ani de libertate relativă - nu că liceul ar fi cine știe ce ușurință - și eu nu pot să zic nimic. Mă simt prea obosit și nu pot opri gândul că mâine e ziua mea și părinții mei mi-au promis că nu mă vor face de rușine sau dezamăgi anul ăsta. Cred că prefer să nu primesc nimic decât să primesc ceva ce nu-mi plăcea, dar nu le-aș zice asta fetelor. Nu aș vrea să mă creadă nerecunoscător și să facă o glumă despre cum o să înțeleg la vârsta lor sau ceva de genul, dar în același timp sunt sigur că m-ar înțelege.
- Auzi Bogdan, ți-a mai zis tatăl tău ceva despre cadoul surpriză-care-nu-te-va-dezamăgi? întreabă Geanina cu un sâmbure de satisfacție de parcă ar fi implicată.
- Nu, sincer nu pot decât să mă întreb și asta mă cam stresează.
Maria își verifică telefonul și i se lasă fața puțin, dar Geanina nu bagă de seama. Probabil că încă nu i-a răspuns fata aia căreia nu am reușit să-i rețin încă numele, fata aia de care Maria insistă că e prea bună pentru ea și fata de care trebuie să-i reamintesc că au trecut patru zile și opt ore de când nu i-a răspuns și scuza că "e prea ocupată cu școala" deja nu mai e valabilă.
Ajungem în stația de tramvai. Mă gândesc la cum ar fi să mergem undeva cu trenul vara asta. Iubesc tramvaiele și sunt sigur că mi-ar plăcea și cu trenul. Mă abțin să le zic fetelor pentru că tramvaiul deja a ajuns și un grup de băieți se uită cam urât la noi.
Geanina coboară după două stații. Eu și Maria suntem vecini la casă și mereu când vine vorba de asta nu pot să mă abțin la gândul că Geanina stă într-o garsonieră cu părinții și fratele ei care a fost o ultimă încercare să le salveze căsătoria, dar nu mai contează asta acum, oricum sunt prea săraci ca să se separe. I-am oferit să vină să stea periodic la mine și Maria acasă, dar nu cred că ar fi o soluție bună pe termen lung și probabil că e mai bine pentru fratele ei să o aibă acasă. Săraca l-ar lua la cămin la facultate cu ea dacă ar putea.
Ajungem la capăt de linie și suntem nevoiți să coborâm. Mai sunt doar trei minute de mers pe jos până pe strada noastră, minute care sunt umplute de lătratul câinilor și șinele de tramvai care scârțâie într-un mod nu tocmai plăcut. Intrăm pe strada care nu e întocmai asfaltată la standardele acestui secol, și nu merg prea departe pentru că stau fix la colțul străzii. Mereu am urât proximitatea cu strada, dar aș minți dacă aș zice că nu e plăcut să pot privi tramvaiele direct de acasă.
O îmbrățișez pe Maria și o privesc cu coada ochiului în timp ce mă îndrept spre poarta perpendiculară ei. Nu pot să mă abțin din a vedea cum se uită la mine sperând că mă voi întoarce să mă uit spre ea, dar asta doar ar complica lucrurile. Casa ei e penultima de pe stradă. Chiar dacă suntem in mijlocului orașului, strada asta aduce mai mult a comună care supraviețuiește pe fonduri europene și ajutor social decât a oraș.
Mă întorc să închid poarta și o văd pe Oxy, drăgălașa mea pisică neagră cu burta albă. Miaună, probabil vrea mâncare.
Mama era la muncă, iar tata dormea după tura lui de noapte, sau cel puțin așa trebuia. Era în grădină, uda roșiile care mai aveau puțin și plesneau de greutate, dar el tot insistă că numai așa vor avea tot gustul și toate vitaminele și alte prostii pe care le-a văzut pe Facebook.
- De ce nu dormi? întreb eu subtil și el parcă tresare.
- Cum aș putea să dorm în ajunul zilei de naștere a băiatului meu? întreabă el retoric.
Nu mai zic nimic. Mă descalț și sar direct în pat.
Mă trezesc. E ora 18 și 3 minute. Bella latră, cred că a venit mama. Încerc să adorm și mă întorc de pe o parte pe alta până se desprinde cearșaful de pe pat. E 18 și 12 minute. E prea cald, mă ridic și merg în bucătărie să iau un pahar cu apă, dar văd că masa deja era pregătită. Ana stă cu ochii în telefon ca de obicei. Urăsc faptul că părinții mei au preferat s-o lase singură cu o tabletă când era mică în loc să aibă grijă de ea, dar cred că le-a fost greu să aibă grijă de 2 copii cu vârste apropiate pe lângă muncă.
Îmi umplu paharul cu apă și mă pun la masă. Tata a pregătit tocăniță de cartofi cu... roșii coapte? Chiar și-a sacrificat prețioasele roșii pentru mine? Oare ce pregătește...
Mama s-a schimbat și se oprește în spatele meu. Îmi atinge umerii și îi masează ușor, chiar dacă eu ar trebui să fac asta pentru ea după ziua ei lungă de muncă.
- Cum se simte fiul-meu-de-aproape-șaișpe-ani?
- Mama, ți-am mai zis că nu e nimic special, zic eu oftând.
Mama se așează la masă pe partea opusă mie. Mereu vorbește despre cum băieții seamană mai bine cu mamele lor.
Sunt 5 scaune la masă. Se aude o motocicletă pe strada. Nu-mi vine să cred că a venit Iulian acasă de ziua mea, mai ales după ce s-a întâmplat anul trecut. Simt că mă înec cu aer, cum au putut să-i permită să-mi distrugă ziua de naștere iar?
Intră pe poartă, Bella latră furios de parcă ar ști ce mi-a făcut. Mă închid în baie. Mă simt ușurat pe podeaua rece. Mama ar zice să mă ridic că "o să răcesc la rinichi", dar nu e aici să mă poată cicăli. Îi aud pe părinții mei cum îl primesc în casă și cum râd la glumele lui proaste despre cum "dacă dau așa de rar pe acasă n-o să vă mai văd decât la biserică'. Nu-mi vine să cred că li se pare amuzant.
Tata întreabă unde sunt și simt că se uită direct spre baie. Iar am uitat să sting lumina. Mă gândesc să sar pe geam și să fug la Maria acasă, dar cred că sunt mult prea mare ca să mai încap. Mama bate la ușă. Îmi țin respirația, dar știe că sunt înăuntru.
- Știi că nu poți rămâne supărat pe Iulian toată viața, nu? E și el parte din familie și-
- Iulian nu mai există pentru mine, mă răstesc eu furios la scuza ei penibilă.
Aveam 12 ani. Iulian terminase liceul și se pregătea să plece de acasă. Mereu a avut grijă de mine și eram distrus că voi rămâne fără fratele meu mai mare. Aveam cea mai mare încredere în el. Înainte să plece i-am zis că-mi plac băieții. A fost prima persoană care a aflat. A fost dezgustat. Mi-a zis că fac o greșeală mare și că mai am timp să-mi revin la "normal". Peste 3 săptămâni părinții mei l-au forțat să vină acasă de ziua mea. Parcă cina în familie de ziua mea devenise sărbătoare.
A ajuns, dar era beat și nervos. Le-a zis părinților mei secretul meu, chiar în fața mea, de parcă era vina mea că l-au obligat să vină. Apoi a plecat. Am început să plâng. Părinții mei nu au avut o problemă cu asta, dar ar fi trebuit să fie momentul meu special.
- Nu o să pot să-l iert niciodată și mă dezgustă faptul că-mi faceți asta și că-i luați partea.
Mama oftează.
- Nu îi luăm partea, dar e fiul nostru și merită și el să petreacă timpul cu noi.
- A da? Atunci de ce nu vă duceți voi să-l vedeți?
- Știi doar că nu ne permite munca... Singurele zile libere le luăm de ziua ta și de Crăciun.
Mă abțin să nu plâng chiar dacă știu că nu mă poate vedea prin ușă. Nu pot să nu mă gândesc la cât de norocoși sunt că Ana e născută pe 26 decembrie și că își permit să fie liberi de ziua mea. Nu pot opri gândul că au făcut-o pe Ana intenționat de Crăciun ca să nu se strofoce cu alte zile libere.
Mă spăl pe față și deschid ușa. Nu mai aud nimic din jur. Mă așez la masă, lângă Ana. Iulian stă la capătul mesei și tata stă în fața Anei. Mi-e greață și nu pot să mănânc nimic decât roșiile alea coapte. Poate avea dreptate tata, chiar sunt bune.
Mama aduce 5 pahare. Îi toarnă tatei un pahar de vin roșu, își toarnă un pahar de vin alb și când ajunge la Iulian îi toarnă ezitant jumătate de pahar din vinul ei. L-a făcut să promită că nu va mai bea, dar nu-și mai permite să-l controleze la 23 de ani. Mie îmi toarnă o doză de bere fără alcool, iar Ana primește mult iubita șampanie de copii. Mereu a fost preferata mea.
Tata face un discurs despre cum nu-i vine să creadă că am făcut 16 ani și bla bla... Mama vorbește despre cum mereu zic că zilele de naștere sunt irelevante, dar cum de asemenea nu pot să zic că nu e frumos să fim aici în familie. Apoi Ana îmi mulțumește despre cum îi fac mereu temele și cum nu și-ar dori un alt frate vreodată. Mă pregătesc să mănânc, dar Iulian își drege glasul și insistă că are ceva de zis. Aș vrea să am altă opțiune, dar nu am de ales decât să-l ascult.
- Îmi pare rău, îmi pare rău pentru tot.
Era 24 iunie 2022. Era ziua mea de naștere, nu ajunul sau alte tâmpenii. Iulian nu venise la "cina de ajun de 15 ani", dar mama a insistat că va veni de ziua mea după cei 2 ani în care lipsa lui a fost mai mult decât bine-primită. A venit împreună cu o femeie care părea mai în vârstă decât el. Cu toții am asumat că era iubita lui de la universitate chiar dacă aducea mai mult a profesoară. A băut, a băut mai mult decât puteam să jur că te-ar duce la spital de urgență. Când părinții mei s-au dus la culcare după ce mi-au urat la mulți ani pentru a 50-a oară, a venit la mine în cameră însoțit de prietena lui.
Nu a reușit să zică nimic coerent până când s-a întors spre mine și a întrebat:
- Ai făcut 15 ani, așa-i?
M-am simțit dezgustat. Nici câți ani fac nu știa.
- Încă mai ești poponar?
Mi-a căzut inima.
- Ți-am adus-o pe Giulia, cred că te va rezolva ea. Două probleme rezolvate într-o seară: te va face normal și-ți va lua virginitatea.
Am împietrit. Nu puteam să cred ce a ieșit de pe gura persoanei în care odată avusesem cea mai multă încredere. Țip cât de tare pot. Părinții mei dau buzna în camera mea în timp ce Ana țipă auzindu-mă pe mine.
Totul devine un mare blur.