𝒞𝒽𝒶𝓈𝑒
Seattle
30 iunie 2022
Apuc cu mâna dreaptă cana de cafea, ducând-o la gură, iar în același timp am privirea focusată în ziarul aflat pe blatul din bucătărie. Anunțul ce l-am depus la o agenție tocmai ce a fost postat în această dimineață. Au inclus toate cerințele mele, iar acum tot ce pot face este să aștept să mă sune persoanele interesate de a ocupa acest post. Și, bineînțeles, să sper că nu îmi voi pierde timpul căutând, ca în final să nu găsesc pe cineva care să se potrivească descrierii oferite.
Astăzi e a doua zi de lipsă de la muncă, mai mult ca sigur voi lipsi și mâine. Însă, sper ca de luni, după weekendul ce vine, să mă pot întoarce la programul obișnuit. Bine, nu depinde de mine, cât de micuța Autumn și de reacțiile de după anunțul apărut în ziar. Și nu e vorba că sunt atât de doritor să mă întorc la birou, îmi pot face foarte bine treaba chiar și de acasă. Însă, unul din asociații firmei pentru care lucrez mi-a trimis mesaj prin secretară că are un nou caz pentru mine și că trebuie să mi-l prezinte personal.
Nu știu dacă este o scuză sau cazul este confidențial și foarte important, însă vreau să-mi păstrez locul de muncă și de asta trebuie să mă întorc cât mai curând. Mă tem că în caz contrar s-ar folosi de absența mea și de cazurile ce le-am refuzat, iar prin influența clienților lor, m-ar da foarte ușor afară. Chiar și în ciuda celor zece ani de când lucrez la ei. Iar asta ar fi rău pentru mine. Mi-ar fi greu să o iau de la capăt în altă parte și orarul ar fi diferit, aș fi supus la mai mult stres și toți m-ar lua ca pe un începător. Nu m-aș putea învoi atunci când Autumn ar avea nevoie de mine.
Brusc, telefonul începe să sune. Privesc la ceasul din perete. E de-abia opt și jumătate. Deși sper să fie un apel legat de anunț, nu-mi fac speranțe. Îmi vine greu a crede că persoana perfectă pentru a fi bona perfectă a lui Autumn s-a trezit așa de dimineață, a citit anunțul și a și sunat. Cel mai probabil este un apel legat de muncă...
— Chase Lyons la telefon, răspund la telefon, prezentându-mă.
— Bună dimineața, domnule Lyons! Vă sun în legătură cu anunțul din ziar, cel legat de bonă cu talent în ale dansului.
Surprinzător, anunțul a avut efect și uite cum la prima oră sunt sunat. Iar doamna sau domnișoara în cauză a pus punctul pe aspectul cel mai important.
Da, fiica mea încă are gândul de a învăța să danseze. Și cum vreau să reduc interacțiunile ei cu persoane ce ar putea avea o influență proastă, am vrut ca bona cu care va sta să se priceapă la asta și să-i îndeplinesc dorința.
— Cum vă numiți? o întreb, neștiind cum să continui discuția și cum să ajung la a o ruga să vină acasă la noi pentru interviu și pentru a o cunoaște pe Autumn.
— Vanessa Russel... rostește parcă forțat și asta mă determină să pun întrebarea:
— Doamnă Russel... când credeți că ne-am putea întâlni?
— Oricând puteți dumneavoastră. La momentul actual nu am ocupație și sunt disponibilă la orice oră.
Nu știu dacă mi se pare mie sau e indiferentă. Vorbește grăbit și parcă vrea să scape cât mai repede de interviu.
— Peste două ore ar fi perfect, numai bine s-ar trezi și Autumn. O să vă trimit printr-un mesaj adresa, ne vom întâlni într-un parc, un mediu neutru.
Nu pot să o invit la noi acasă, având în vedere că nu știu dacă va rămâne ca bonă, nu îi știu intențiile și cum este cu adevărat. Prin telefon nu pot afla nimic despre o persoană, trebuie să o văd în fața mea, să îi observ reacțiile și să o analizez ce tip de om ar putea fi.
Ca și avocat sunt obișnuit să fac pe psihologul cu clienții mei și bineînțeles, cu martorii dintr-un proces și cei din tabăra opusă.
— Desigur. Aștept mesajul de la dumneavoastră.
— Pe curând... spunem amândoi aproape în același timp și închid telefonul.
Oficial cel mai jenant apel telefonic. Și discuție dinainte de un interviu ce este destul de important pentru mine. Se cunoaște că sunt bărbat, nu am știut ce să întreb sau ce să zic.
Nici la interviul propriu zis, mai degrabă întâlnirea ce o vom avea, nu știu cum o voi chestiona și cum mă voi decide dacă o accept ca bonă sau nu. Presupun că mă voi baza pe felul în care va interacționa cu Autumn, dacă princess o va plăcea sau nu. Cred că asta contează cel mai mult, ca ele două să se placă și să se înțeleagă, să fie o persoană educată și să nu aibă intenții ascunse.
Bănuiesc că rămâne de văzut...
Acum, ignor cafeaua ce între timp s-a răcit, las ziarul și telefonul deoparte - nu înainte de a-i trimite adresa - și mă întorc spre frigider. Înainte de a merge la întâlnirea cu doamna Russel, trebuie să îi fac ceva de mâncare micuței, să o trezesc și să mă ocup de ea așa cum face un părinte.
Scot de la rece ouăle, brânza și câteva legume, ca mai apoi să mă apuc de treabă. Tigaia pe aragaz, farfurii pe masă, spăl legumele și după ce pun ouăle pentru omletă, tai legumele și brânza și le așez în farfurii. Nu-s vreun bucătar cu experiență, dar încerc să pregătesc și eu ce pot, să fie echilibrat și să aibă vitamine și tot ce are nevoie micuța mea. Când nu se poate cumpăr și în cazuri extreme, apelez la mama, poate chiar și la sora ei. Dar aceste momente sunt foarte rare, altfel nu aș recurge la ajutorul familiei. Situația dintre noi e complicată, un subiect pe care-l voi deschide cândva, pe viitor.
În câteva minute totul e gata, iar după ce pun două pahare de suc de mere, las totul aranjat și părăsesc bucătăria pentru a o trezi pe Autumn.
Locuim într-o casă cu un etaj, situată într-un cartier liniștit, având grădină în spate, multă verdeață și aer curat. De când am aflat că voi avea un copil tot ce mi-am dorit a fost să-i ofer condițiile cele mai bune. Micuța are o cameră la etaj, desprinsă parcă din lumea prințeselor, toată de un roj pal, multe jucării, păpuși, pernuțe, tot ce și-a dorit ea.
O găsesc printre așternuturi, cu părul întins pe pernă și una din perini prinsă între brațele ei. Doarme atât de liniștită, chiar aș putea zice că zâmbește în somn. Și mai că mi se rupe sufletul căci trebuie să o trezesc. De alalteri, de când am mers după ea la școală, nu am mai dus-o acolo și i-am promis că o las să doarmă cât de mult vrea ea. Dar acum chiar trebuie să mergem să ne întâlnim cu posibila viitoare bonă și profesoară de dans a ei.
— Princess... Bună dimineața, iubirea mea! mă așez pe pat și îmi aplec capul spre ea, îi inspir mirosul și mă încălzesc prin căldura din sufletul ei, prin inocența ei.
Îi dau părul din ochi și o sărut pe frunte, iar atunci sunt răsplătit cu ochii ei de un albastru precum cerul, ce se deschid și mă fixează. Cască ușor și-i închide și deschide ochii de câteva ori până să mormăie un bună dimineața ca răspuns.
— Trezește-te, sufletul meu. Tocmai ce a sunat o doamnă care poate va fi bona ta. O să ne întâlnim cu ea peste o oră și ceva, dar înainte trebuie să mergem să mâncăm ce am pregătit.
Când aude de bonă se ridică pe neașteptate din pat și fuge spre baia de lângă camera ei.
— Cobor imediat, strigă spre mine și auzind asta, îi aranjez frumos patul și părăsesc camera.
Am încredere în ea că va veni. Are ea momentele ei de răsfăț, dar nu face probleme încât să mă țin mereu după ea ca să mă asigur că nu pățește ceva.
Nu durează foarte mult și așa cum a promis, vine și se așează la masă, lângă mine. Și se înfige în mâncare, zâmbind toată și radiind de fericire. Evident, știe că propunerea ei a fost acceptată și e învingătoare, m-a mai înșelat încă o dată să-i fac pe plac, să fie așa cum vrea ea.
— Și cum o cheamă pe doamnă? Cum este? Știe balet și dans? pune întrebare după întrebare, având gura plină.
— Nu mai vorbi cu mâncare în gură, o mustrez și mă strâmb la ea. O cheamă Vanessa Russel. Nu știu cum este, însă presupun că știe balet și dans, asta era o cerință importantă în anunț. Nu ar fi sunat dacă nu ar fi îndeplinit-o.
— Unde ne întâlnim cu ea? întreabă, de data asta după ce termină de mestecat mâncarea și bea o gură de suc.
— În Kerry Park, vedem de acolo și Seattle Space Needle, ne bucurăm de aerul curat și de vremea frumoasă.
— Și e singura care a sunat?
— E încă devreme, princess... Poate vor mai suna și alte persoane.
— Bine...e ultimul lucru ce-l zice, ca mai apoi să continue să mănânce.
Iar odată ce e gata, fuge în camera ei să se schimbe și mă lasă pe mine să fac curat. Timpul zboară pe lângă noi și cu aproape zece minute înainte de ora stabilită, parchez în fața parcului și cobor împreună cu Autumn, mergând spre intrare.
În mesaj am rugat-o pe doamna Russel să ne aștepte în față. Tocmai de aceea, scanez cu privirea și văd o singură persoană, bănuiesc că ea ar trebui să fie. Înaltă, cu o statură de sportiv, fiind îmbrăcată într-un trening și cu un păr roșcat care atrage orice privire, fiind ceea ce mă și face să o remarc foarte repede.
— Ariel? nu-mi dau seama când Autumn se desprinde din mâna mea și fuge spre roșcată.