- Karen uite cât de drăguț e Bubble când doarme.
Karen aprobă și îl mai mângâie odată apoi se îndreptă spre baie ca să își spele mâinile.
- Ellen, pe lângă vaccină Bubble va avea nevoie de un pașaport, jucării și desigur de mâncare specializată.
- Știu, K, nu îți face griji, mergi la copii, sunt sigură că te așteaptă.
Karen zâmbi și își luă sacoșele. Verifică încă odată dacă nu a uitat nimic și ieși din apartament. Coborî la subsol și zâmbi când își văzu mașina în garaj. David avuse grijă să i-o aducă la prima oră a dimineții exact cum îi promise. Aranjă cu grijă sacoșele în spate apoi se urcă la volan. Porni radioul și zâmbi. Adora să petreacă ziua cu acei copii.
După un drum destul de lung și după niște ambuteiaje infernale Karen își parcă mașina în spatele Centrului. Luă sacoșele și intră în clădire. Centru de Ajutor al copiilor era o clădire cu două etaje care dispunea de săli de clasă, o bibliotecă destul de impunătoare, o sală de mese, bucătăria și respectiv câteva dormitoare.
În clădire fu imediat întâmpinată de Jane care îi lua din mână câteva sacoșe.
- Karen, cât mă bucur să te revăd. Ellen nu e cu tine?
- Ellen astăzi e ocupată cu Bubble, un cățeluș care de ieri a devenit un nou membru în familia noastră.
Femeia zâmbi când o auzi.
- Luna viitoare îl poți aduce aici dacă vei dori. Nu cred ca copii vor fi împotrivă.
Acum fu rândul lui Karen să îi zâmbească femeii și aprobă.
- Mă duc să las astea la frigider apoi voi ajuta fetele la bucătărie.
- Nu e nevoie, astăzi fetele au terminat mai repede. Însă poți ajuta grupul care se ocupă în clasa de matematică.
Ea aprobă fericită și după ce se salută cu fetele de la bucătărie și lăsă deserturile plecă spre grupul de copii care deja o așteptau.
Grupul ei era format din patru fete și trei băieți cu cărțile de matematică deschise și cu mai multe foi împrăștiate pe masă. Toți au salutat-o, iar ea se apropie de ei și îi îmbrățișă pe rând pe fiecare. Știa ca aveau nevoie de căldura acelei îmbrățișări.
- Deci, ce rezolvăm azi?
- Karen, poți mai întâi să verifici dacă e corect aici?
Ea își aruncă privirea spre foaie și dădu negativ din cap.
- Ce ar fi daca am rezolva încă odată împreună?
Pe lângă munca la bucătărie pe care o mai făcea de obicei mai venea la Centru pentru a ajuta cu ore adăugătoare de pregătire a temelor la mate, engleza sau orice alt obiect la care aveau dificultăți. Făcea totul ca acei copii să nu își piardă interesul de a merge la școală. Erau copii buni... Copii proveniți din familii destrămate sau cu părinți care duceau un mod de viață nesatisfăcător. Erau doar niște copii care căutau un loc unde să se refugieze de pe străzi.
- Deci acum răspunsul e corect. Sper că ați înțeles cum să rezolvați această problemă.
Copii au aprobat, iar Karen citi următoarea sarcină.
- Copii, se auzi glasul cald al lui Jane, aș putea să o fur pe Karen pentru câteva clipe?
Ei au aprobat, iar ea le zâmbi si se ridică.
- Karen, jos este un domn care te caută.
- Pe mine?
Întrebă ea uimita, iar Jane doar aprobă din cap. Karen se întoarse spre copii.
- Încercați sa rezolvați celelalte doua sarcini până mă întorc, iar apoi vom verifica împreună, da?
Copii au aprobat, iar ea o urmă pe Jane. Coborî în sala unde o așteptă persoana misterioasă și privi uimită bărbatul din fața sa.
- Hodge?
- Salut, Karen.
- Eu cred că vă las, spuse Jane, însă Hodge o opri.
- Nu e nevoie, Karen mi-a povestit despre acest centru asa ca am venit să îl văd. Apreciez enorm munca pe care a-ți depus-o, de aceea as dori sa fac o donație și aș fi foarte fericit daca mi s-a prezenta clădirea și desigur copii.
Fața lui Jane se lumină la auzul cuvintelor lui.
- Desigur, Karen vă va arăta totul pe aici, nu-i așa Karen?
Ea căzu pe gânduri câteva clipe, însă apoi aprobă. Până la urmă își dădea seama cât e de bogat Hodge și cât de mult ar putea ajuta Centrul.
- Mă poți urma.
El zâmbi și se uită fix la ea. Karen îi făcu semn să o urmeze și îl conduse în sala de jocuri. Mai multe canapele și scaune, fotolii moi si jucării umpleau camera, iar pe perete era un televizor.
- De asemenea mai avem o sala de sport, însă este închisă la moment. Are nevoie de reparație.
- Aș dori să vad sala dacă e posibil și aș dori să știu de ce ar avea nevoie pentru a deveni funcțională.
Karen îl privi câteva secunde uimită, încă nu înțelegea de ce Hodge era acolo. Descuie sala de sport și aprinse lumina. Imediat sala se lumină, iar ea tuși de la praf.
- După cum vezi avem o masă de pin pong, saltele, chiar și coșuri de baschet, însă sala necesită vopsirea pereților, schimbarea podele, și deja niște echipament sportiv.
Hodge doar aprobă, iar Karen se întoarse și dori să stingă lumina, însă bărbatul i-o luă înainte. Mâinile lor se atinseră, iar Karen simți un fior și imediat se retrase.
- Hodge, de ce ești aici?
Deși dori să se abțină din a pune întrebări însă nu reuși.
- Cand ieri mi-ai povestit de Centru mi s-a părut o idee foarte bună ca azi să vin sa te ajut. Însă când am ajuns la tine, era doar Ellen acasă și tot ea mi-a dat adresa.
Karen îl privi șocată, însă nu îi spuse nimic, ci continuă să îi arate Centrul.
- Câți copii vin aici?
- La început nu erau mulți, însă copii au început să le transmită prietenilor informația despre centru, de aceea am ajuns și la numărul de o suta de copii.
Hodge văzu un grup de copii care s-au apropiat de ei și o salutară pe Karen.
- Karen, e ora mesei, ne-ai adus prăjituri?
Fata le zâmbi și aprobă.
- Fugi-ți la masă, vom veni și noi în curând.
- De unde Centrul face rost de bani?
Întrebarea lui bruscă o luă prin surprindere, însă imediat îi răspunse.
- Ei bine, cred că ai vazut-o pe Jane, poate nu arată asta însă e o doamna foarte bogată, iar ea cu soțul ei au deschis acest Centru. La început totul era bine, însă după moartea soțului ei care finanța nevoile centrului, Jane nu își mai poate permite sa finanțeze Centrul ca înainte, de asta sala de sport nu e reparată, însă în schimb le oferim copiilor zilnic o masă caldă.
El o ascultă atent și îi urmărea fiecare mișcare a feței, Karen părea absorbită de povestire.
- Se pare că chiar îți place aici.
- Copii sunt minunați. Oamenii care lucreaza aici la fel. Iar eu cred că aici acești copii primesc o șansă la o viață liniștită și cât de cât normală. Acum ce ai spune daca am merge la masă, copii așteaptă.
Cu aceste cuvinte Karen îi arătă bărbatului drumul spre sala de mese, iar abia când intră Hodge înțelese cu adevărat câți copii sunt acolo, care au nevoie de ajutor. Îi privi cum mănâncă, iar inima i se strânse, apoi privi fata din dreptul său, care ajuta acei copii.
- Domnule Turner, cum vi s-a părut Centrul nostru?
Jane apăru de nicăieri și le zâmbi.
- E minunat, doamna Jane, și fiți sigură că voi fi mai mult decât încântat să vă ajut. Apropo cu ce v-aș putea ajuta acum?
Jane dori sa spuna că nu au nevoie de ajutor, însă Karen răspunse înaintea ei.
- Dacă dorești mă poți ajuta sa împărțim deserturile.
Hodge aprobă și o urmă. Deși nu ar fi recunoscut era absorbit de femeia din fața sa. O ajută să împartă deserturile, apoi o lăsă să își ia rămas bun de la Jane și copii.
După câteva minute o văzu cum iese din sala de mese cu o sacoșă în mână, pe care i-o întinse lui.
- Ce e aici?
- Eclere. Le-am făcut ieri, și după cum au rămas mai multe, am decis să îți dau și ție.
Hodge luă sacoșa din mână și îi mulțumi.
- Permite-mi să te duc acasă.
- Nu e nevoie, am venit cu mașina. David mi-a adus-o dimineață. Plus că am nevoie să trec pe la cofetărie.
Hodge doar aprobă, și o urmă până la mașină.
- Mai ai nevoie de ceva, Hodge?
- Mașina mea e și ea parcată în spate.
Karen nu spuse nimic și își continuă drumul. O liniște apăsătoare se lăsă între ei. Ambii s-au oprit în dreptul mașinii ei, Karen deschise mașina și dori să deschidă ușa, însă Hodge îi prinse mâna în a sa. Fata tresări speriată și se întoarse spre el.
- Hodge?
- Ești o persoană minunată, el îi spuse și îi privi ochii. Și aș vrea să îmi cer scuze pentru modul în care m-am comportat cu tine până acum.
Karen rămase fără cuvinte și îl privea încă uimită. Hodge îi zâmbi și îi sărută mâna. Apoi îi deschise ușa la mașină și o ajută să urce.
- Pe curând, Karen.