.
.
Cu pieptul greu de patimi
Și-o rană rea,
Privesc jos la pământul
pe care-naintez fără putere.
O Voce se aude de-undeva:
Astăzi de pot ierta, iubita mea.
Scutur din capul greu.
Cum pot să cred așa ceva? Cum pot să scap de vina grea?
Așa ușor să fie?
Nu, nici gând.
Povara-i mare și-un mare preț ar fi de dat.
Dar l-am plătit deja.
Aceeași Voce caldă-mi amintea.
Așa e, l-ai plătit, dar eu, iar m-am întors la lanțul greu...
Și încă te aștept, iubita mea.
Pentru a câta oară tot aștepți? Renunț-odată.
Nu mă vezi? Sunt plină de moloz, rănită grav și bubele-mi au cangrenat.
De ce mă vrei?
Nu vezi?
Sunt în păcat.
Dar încă pot să te salvez, iubita mea.
Dacă tu vrei, nimic nu-Mi stă în cale.
Aruncă azi la crucea Mea povara ta
Și vei primi salvare.
Și pieptul mi s-a spart de lacrimi
Iar în suspine-am lăsat jos tot greul meu.
De azi vreau să rămân așa: tot liberă mereu.