.
.
verși iar,
te scufunzi sub negare.
nu uiți marea care
acoperă goluri murdare,
dar nu e a ta.
nu-i aici
decât oglinda
–dușmana orbirii de lux,
dușmana săracului care
se-ascunde de soare
sub multe
materiale.
privește din nou,
la lumină,
să vezi canionul din piept
și golul din sufletul sterp
și pielea uscată
și multa
lovire de soartă,
genunchii tociți
și coatele negre,
umbrele pe brate și
dungile albe pe fese.
privește-n lumină
reflexia dușmană
și o să te doară,
mai mult și mai rău o să doară,
dar ai să pricepi bună-oară
că asta ești tu,
dușmana ta de odinioară.