Această zi de luni părea a fi, surprinzător, una dintre cele mai bune zile de luni pe care le-am avut în cei 19 ani ai mei de viață. M-am trezit relativ ușor și am stat cu nasul lipit de geamul camerei noastre aproximativ jumătate de oră, privind ca un copil mic și entuziasmat primii fulgi de zăpadă.
Când eram mică obișnuiam să ies în fugă pe verandă, doar într-o pereche de șosete pufoase și îmbrăcată cu o salopetă de pijama, țopăind și râzând cu gura până la urechi pentru că ningea. Încă mai țin minte privirea exasperată a mamei ce venea după mine afară cu un fular gros și cu cea mai călduroasă pătură pe care o aveam în casă, de teamă să nu răcesc; și bineînțeles, cum să pot uita de tata, ce era la fel de entuziasmat precum eram eu și abia aștepta să mă bage cu nasul în zăpadă.
Revenind la această dimineață, după ce m-am săturat de privit peisajul de afară, am mers cu prietenii mei la cafeneaua noastră preferată și am băut cea mai delicioasă ciocolată caldă care mi-a ajuns direct la suflet. Tot drumul spre facultate ne-am bătut cu zăpada care începea să se așeze pe asfalt și am mers umăr lângă umăr cu Ivy, ce stătea mai mult cu capul în telefon și vorbea cu Ethan, și cu Blake ce încerca să mă încălzească prin tot felul de metode. Asta până am fost nevoiți să intrăm la cursuri și să ne despărțim.
Ale naibii să fiți, îmi spun eu în gând și inspir profund, închizând ochii pentru câteva secunde bune înainte să expir. Am ajuns la momentul în care ziua mea bună de luni s-a întors cu susul în jos. Deschid încet ochii și deși nu prea vreau, îndrăznesc să îmi arunc privirea peste coala albă de hârtie ce stă cuminte pe banca din fața mea. Îmi mușc interiorul obrazului și o întorc încet, iar ceea ce văd mă face să înghit în sec.
47/100.
Picat.
La naiba.
Îmi duc mâna spre buze șocată și o las acolo minute bune, încercând să mă adun și mai ales încercând să nu clachez. Ultimele săptămâni au fost un infern și chiar am regândit toate deciziile pe care le-am făcut în privința alegerii facultății de drept. Nu sunt eu vreo studentă eminentă sau ceva de genul acesta, dar îmi dădeam interesul și mă stresam destul de mult încât să nu îmi permit să pic un examen. Notele de trecere erau strictul necesar pentru mine, dar de data asta am dat-o în bară. Dreptul civil nu a fost niciodată și cu siguranță nici nu va fi vreodată punctul meu forte; nu aveam așteptări în privința acestui examen, dar la naiba, nu îmi permiteam să pic.
Mă întorc încet spre Blake și îl văd cum mă privește oarecum trist, arcuindu-și buzele într-un zâmbet strâmb. Îmi arunc ochii peste examenul lui și observ că măcar el a obținut un scor de trecere.
"Felicitări, Blake. Sunt mândră de tine." spun blând și îi mângâi brațul, fiind sincer mândră de prietenul meu.
"Mersi, Everlee. Să știi că și eu sunt mândru de tine indiferent dacă ai picat sau nu un idiot de examen, în regulă?" îmi șoptește înapoi și mă săruta pe tâmplă, iar eu închid ochii la contactul buzelor sale cu pielea mea.
"Am dat-o în bară de data asta."
Nu e prima dată când primesc o notă nasoală la drept civil și faptul că aș putea pica din această cauză mă cam sperie.
"O să o rezolvăm cumva. Împreună, Lee." spune el încet încercând să mă consoleze, iar eu îl îmbrățișez.
"În regulă, toată lumea. Concluzia pe care am tras-o în urma acestui examen de final de semestru este că unii dintre voi veniți degeaba la acest curs. Da, fac referire la cei care au picat și sunt sigură că vă știți voi. Dar după cum mă cunoașteți, consider că fiecare merită o a doua șansă și prin urmare vă voi oferi ocazia de a reda examenul." spune Mrs. Smith, iar în sală se aud șușoteli și câte un oftat ușurat.
Doamne, mulțumesc.
"Acum. Conform a ceea ce ați scris, v-am împărțit pe echipe de câte doi. Fiecare dintre cei doi din echipă are plusurile și minusurile sale, așa că am analizat atent ce ar avea nevoie fiecare să repete sau să învețe pe celălalt. Veți studia împreună toată săptămâna aceasta, iar săptămâna viitoare veți reda examenul. Sper să profitați de șansa pe care am decis să v-o ofer și îmi doresc să nu vă dezamăgiți, în primul rând pe voi, iar mai apoi pe mine. Voi lăsa pe masa mea lista cu echipele, iar fiindcă sunteți mari, vă veți descurca și înțelege voi între voi. Succes." adaugă dânsa cu calmitate, iar mai apoi revine la ora sa.
"Sunt atât de curios să aflu cu cine te-a pus Mrs. Smith în echipă, Everlee." îmi spune Blake și mă ciupește de obraz.
"Ușor, Evans, nu te hiperventila." îi spun amuzată, iar el strâmbă din nas.
"Evident că nu există partener mai bun de studiu sau de orice altceva în afară de mine." zice și își dă ochii peste cap. "Dar este doar vina creierului meu că s-a decis să funcționeze în sfârșit și m-a făcut să trec examenul." ridică el simplu din umeri, iar eu chicotesc.
Ora se termină relativ repede și pot observa cum câțiva din sală se îndreaptă deja spre locul unde se află listele cu echipele ce trebuie să studieze împreună. Oftez adânc și mă ridic de lângă Blake, nu înainte să îl anunț unde plec, iar el aprobă și continuie să își strângă încet lucrurile de pe bancă. Cobor scările sălii și îmi fac loc printre cei de acolo, căutându-mi numele pe listă până îl găsesc ceva secunde mai încolo. Iar stomacul mi se face ghem și strâng puternic din ochi după ce observ că în dreptul numelui meu scrie + Elliot M. Kane.
Îmi trec stresată o mână prin păr și o las acolo în timp ce mă întorc cu fața spre locul unde stă Blake și îl observ cum se uită deja la mine. Îi mimez pe buze un "am dat de naiba", iar el se încruntă amuzat și îmi face semn să mă duc înapoi spre el. Aș fi făcut asta în nici două secunde dacă nu aș fi fost oprită de o mână ce mi-a prins puternic încheietura și m-a întors cu fața spre, surpriză, nimeni altul decât Elliot M. Kane.
"Bună și ție, Kane." spun plictisită, iar el ridică o sprânceană. "Aparent trebuie să studiem împreună, așa că o facem ori la bibliotecă, ori la pub-ul de lângă facultate. Sunt disponibilă de luni până vineri între orele 18 și 22. Dacă vrei să mă întrebi ceva, există rețele de socializare. Sau mai simplu, poți să îmi dai un e-mail. Acum, dacă mă scuzi, trebuie să plec." spun repede și încerc să dispar de acolo, dar nu el are de gând să îmi dea drumul.
Ughh.
"Nu mai da atâtea ordine, Maxwell. Nu ești centrul universului." zice, iar eu îmi dau ochii peste cap. "Și nu îți mai da ochii peste cap la orice zic. Dacă vrei să ne înțelegem și să trecem naibii la materia asta, atunci nu te mai comporta ca un copil." adaugă indispus ca de obicei, iar mie îmi vine să îmi dau iar ochii peste cap, dar mă abțin.
"În regulă, ce vrei?" întreb mai calmă și mă întorc spre el.
"Să mergi cu mine. Începem de azi cu prostia asta. Cu cât terminăm mai repede cu atât e mai bine pentru amândoi și știi și tu asta." răspunde rece, iar eu oftez.
"Doar lasă-mă să îi spun lui Blake și să îmi iau lucrurile. Ne vedem la bibliotecă în 15 minute." îi mai spun, iar el aprobă scurt și îmi dă în sfârșit drumul încheieturii.
...
Mă îndrept total lipsită de chef spre locul unde se află biblioteca facultății, cu rucsacul pe un umăr și cu un pahar mare de cafea într-o mână. Sunt sigură că învățatul mă va seca de energie și nici măcar nu îndrăznesc să aduc în discuție colegul cu care se presupune că trebuie să studiez. O să mă termine psihic faptul că trebuie să petrec ceva timp cu el și chiar aș putea spune că am sentimente mixte în privința companiei lui.
Împing cu putere ușa grea a bibliotecii și intru în tăcere, făcându-i cu mâna lui Annie, bibliotecara. Se apropie de mine zâmbind și mă îmbrățișează, spunându-mi că se bucură să mă vadă după atât timp. Trebuie să recunosc, nu trec pe aici atât de des pe cât mi-aș fi dorit, dar încerc să mă împart și eu cum pot.
"Te-ai făcut și mai frumoasă de când nu te-am mai văzut, Everlee." îmi zice ea cald, iar eu îi zâmbesc dulce.
"Mai devreme s-a întâmplat ceva ciudat, cred că o să fie nevoie să îmi trec ziua asta în calendar." spune încet, iar eu devin curioasă.
"Pentru prima dată după ceva timp a trecut un fotbalist pe aici. Și nu doar că a trecut, dar a și rămas. Și s-a comportat mai mult decât decent. Cred că e așezat la una din mesele acelea mai retrase." adaugă doamna de vârsta a doua încă surprinsă, iar pe mine mai că mă pufnește râsul când îmi dau seama de cine este vorba.
Totuși nu știu dacă sunt mai surprinsă de faptul că s-a ținut de cuvânt și a venit sau de faptul că a fost punctual, iar eu am întârziat.
"A venit aici să studieze. Cu mine. Am picat amândoi la ceva idioțenie de examen și m-am ales cu el pe cap. Din păcate." spun și oftez profund, iar Annie zâmbește din nu știu ce motiv.
"Sunteți prieteni?" întreabă dânsa blând.
"Nu, în niciun caz prieteni. Nu ne prea suferim." neg cât mai frumos posibil, iar ea râde ușor.
"Cum spui tu, scumpete. Dar există o linie subțire între ură și dragoste." zice, iar eu mă încrunt când îi înțeleg aluzia.
"Noi n-nu..." încep eu să spun, dar îmi mai zâmbește senin încă o dată și mă întrerupe.
"Niciodată să nu spui niciodată, Everlee. Hai, du-te la el." zice și mă mângâie încet pe spate, iar eu încep să mă mișc și să îl caut printre rafturile înalte și pline de cărți vechi și prăfuite.
Al naibii să fii, Kane, ai ales cel mai retras loc din toată biblioteca de parcă avem de gând să ne ucidem, îmi spun în gând și încerc să nu mai aduc injurii la adresa lui. Aproximativ 2 minute mai târziu îl găsesc și era să dau nas în nas cu el care părea la fel de agitat ca și mine.
"Pleci undeva?" îl întreb și mă opresc din mers.
"Nu. Veneam să te caut și să te aduc aici naibii." mârâie nervos și primește un "shh" de la una din studentele de la o masă mai îndepărtată.
Ce auz bun are tipa, constat în sinea mea și după îmi întorc privirea spre brunet.
"Nu e vina mea că ai ales cel mai retras loc posibil din biblioteca asta." îi zic și o cută fină își face apariția între sprâncenele sale.
"Ți-e frică să rămâi cu mine. Doar noi doi. Singuri. În întuneric?" întreabă șoptit de data asta și se sprijină de un raft cu mâinile încrucișate, dându-mi fiori pe care încerc să îi ignor.
"De parcă ar fi prima dată." spun și îmi dau ochii peste cap, iar el rânjește. "Ugh, doar nu spune nimic. Noi doi avem lucruri de făcut." adaug și el își lărgește rânjetul, iar eu îmi duc o mână spre frunte când îmi dau seama ca nu a sunat tocmai cum trebuie.
Trec pe lângă Elliot și îi dau un cot in coaste, iar el se încruntă deși decide să mă urmeze îndeaproape. Ne așezăm la masă, unul lângă celalalt din păcate, distanța dintre noi fiind aproape inexistentă.
Cu siguranță mă voi putea concentra în felul acesta, îmi spun și oftez adânc.
"Uite, Maxwell. Nici mie nu îmi face placere să împărțim același aer în fiecare zi, dar gândește-te că e doar pentru o săptămână. Și avem același scop." spune și își trece o mână prin păr, gest ce mi se pare că este de fapt un tic.
"În regulă, Kane. Vom face un efort să ne suportăm reciproc. Ca o echipa ce suntem." spun încet și înainte să mai apuc să procesez ceva, văd cum întinde mâna spre mine și așteaptă să o strâng.
"Haide, Maxwell. Pentru noi. Pentru echipa noastră." se corectează el, iar eu aprob din cap și dau mâna cu el.
Ne privim direct în ochi și ca de fiecare dată, nu văd altceva în privirea sa decât întuneric și necunoscut. Și nu sunt sigură că voi putea vedea vreodată altceva în privirea sa, oricât de mult mi-aș dori. Când realizez că ne ținem de mână de prea mult timp, decid să rup contactul vizual și îmi retrag reținută mâna din a sa, iar el oftează din nu știu ce motiv.
Deschid o culegere pe care o pun între noi și îmi scot caietul de notițe și câteva post-it-uri pe care am de gând să mi le lipesc de frunte până le voi reține. Trebuie să fac pe naiba în patru ca să reușesc să trec examenul de data asta și nimic nu mă poate opri. Nimic, în afară de coapsa lui Elliot ce stă lipită de a mea și de glezna sa ce se mișcă în trecere pe lângă glezna mea. Corpul lui emană o căldură pe care nu o pot descrie în cuvinte, dar știu sigur că stomacul mi se face ghem de fiecare data când îi simt atingerea, fie ea și din greșeală, pe orice parte a corpului meu. Îndrăznesc să îi arunc o privire și îl văd cum stă încruntat cu nasul în acea culegere și meditează asupra unui lucru.
"Pot să te ajut cu ceva?" șoptesc încercând să nu îl deranjez, iar el își întoarce rapid privirea spre mine, fețele noastre fiind doar la câțiva centimetri distanță.
Privirea îi cade pe buzele mele, iar a mea face la fel și înghit în sec atunci când realizez situația în care ne aflăm. Ne îndepărtăm în același timp, iar eu mă las pe spătarul scaunului și îmi trec o mână prin părul meu lung, observând că Elliot procedează la fel. S-ar putea să avem ceva în comun până la urmă, constat eu.
"Nu înțeleg care e faza cu exercițiul ăsta. Se prea poate să fi absentat când s-a vorbit despre așa ceva." zice și își mușcă interiorul obrazului, iar atenția îi cade din nou pe mine, lucru ce mă face să mă fâsticesc pe scaun.
"Oh, este relativ simplu. Lasă-mă să îți explic schematic." îi spun încercând să par neafectată, iar el și își încrucișează brațele la piept serios, aprobând din cap din când în când în timp ce continuam să îi explic.
Pentru următoarea oră totul merge mai bine decât m-aș fi așteptat și amândoi dăm dovadă de o înțelegere de neimaginat. Fără certuri, fără injurii, fără atingeri prea îndrăznețe. Aproape am impresia că visez.
"De ce facultatea de drept?" se aude vocea brunetului de lângă mine după o perioadă de tăcere, iar eu îmi ridic privirea din notițele mele și mă întorc spre el.
"Pur și simplu. Nu cred că am un motiv anume, doar îmi place să fac dreptate." răspund sincer, iar el pare că meditează asupra a ceea ce i-am spus.
"Să înțeleg că vrei să fii avocat?" întreabă și se lasă pe spătarul scaunului său.
"E și asta o variantă. Dar prefer procuror." îi zic simplu, iar colțurile gurii i se ridică într-un zâmbet șters, abia vizibil.
"Mult mai credibil având în vedere personalitatea ta." spune mai mult pentru sine, iar eu mă încrunt, dar decid să nu spun nimic.
"Tu? De ce ai ales dreptul?" îl întreb, iar el inspiră profund, parcă încercând să își aleagă cât mai bine cuvintele.
"Orfelinatul nu e cel mai bun loc în care un copil poate să crească. Fiecare încearcă să supraviețuiască în felul lui. Fiecare încearcă să se apere. Fiecare își dorește să poată fi egoist măcar pentru câteva minute. Și pentru că lucrurile astea sunt imposibile, fiecare suferă. Mult. Niciun copil nu ar trebui să sufere, niciun copil nu ar trebui să treacă vreodată prin așa ceva. Vreau să le fac dreptate. Vreau ca toți nenorociții ce se supranumesc părinți să sufere la fel de mult precum suferă acele suflete nevinovate." spune cu greu, iar eu îl privesc uimită, neștiind ce să spun.
Confesiunea lui m-a luat pe nepregătite și primul impuls pe care l-am avut a fost să îl îmbrățișez. Dar nu am făcut-o.
"Si voi face asta într-o zi, doar dacă trecem naibii de examenul ăla idiot." mârâie el destul de tare dând cu pumnul în masă și se alege cu un alt "shh" iritat de la aceeași tipă de mai devreme.
Elliot își dă ochii peste cap exasperat în timp ce pe mine mă pufnește râsul, dar încerc să mă abțin înainte să primesc priviri ucigătoare.
"Știam că am un motiv bun pentru care nu trec pe aici." spune brusc indispus, iar eu încă încerc să nu râd. "Data viitoare eu decid unde ne întâlnim. Și nu accept obiecții." adaugă incredibil de serios, iar mie îmi piere toată pofta de râs si înghit în sec.
Deja nu mai e amuzant.
"Ce? Dar-" încep să spun revoltată, dar își presează degetul arătător de buzele mele și îmi face semn să tac.
"Shh." îmi șoptește el și îmi mângâie încet buza de jos, atingerea sa arzându-mă în cele mai plăcute moduri.
***
Mulțumesc fiindcă citiți :)