Am facut un fel de caracterizare video a personajelor principale (nu e un trailer) ca sa intelegeti mai bine cum ii vad eu.
In capul meu arata mai bine :)
Capitolul 21
-Adica vrei sa spui ca vanezi lupi? Întreb si nu pot disimula dezgustul din voce.
-Nu. Simpla idee parea sa ii instige greata la fel cum imi provoca si mie, de altfel. Doar lasii vaneaza lupi, spune el ațâțat precum un foc ce mocneste amenintator si simt cum mi se usca gura instantaneu, barbatii adevarati traiesc cu ei. Dar nu e cazul meu. Explica el mai departe inducandu-ma si mai mult in starea de confuzie. Esti macar atenta la ce iti spun?
Il auzeam vag cum vorbeste dar sa fiu sincera, habar nu aveam ce sunete ii ieseau pe gura. Eram aici, mirandu-ma la cum e posibil sa ai picioarele asa de subtiti cand stai jos, si totodata eram in mintea mea. Departe. E atat de confuz. Cum e posibil sa fi parte om parte animal? Ca sa fiu mai exacta, ma gandesc, cum e posibil ca El sa fie ce pretinde ca e. Tipul e atat de gratios in tot ce face, in fiecare moment in care imi e permis sa il vad, se misca intr-o atmosfera proprie, pe un ritm propriu, aproape vulgar. Nu am intalnit pe nimeni ca el in toata viata mea, poate doar in carti si nici acolo. Wow. E o descoperire. O revelatie. Dar oare l-as mai place daca ar fi ce zice? Simplul gand ma face sa pufnesc in ras. Intra-devar, ce gand ingust si absurd.
-Camelia. Ma striga pe nume si imediat, ca o reactie instictiva, revin in camera roz de pe Zambilelor 12.
-Da. Raspund repede privindu-l fix. Chiar are putin pigment verde in ochi.
Se uita la mine panicat ca si cum s-ar fi simtit vinovat de ceva. Nu! Intreaga mea fiinta protesteaza inversunata incat aproape ma sperie. Dorinta de a ii lua apararea, desi nu stiu contra cui ma lupt, e imensa.
-Esti un fel de hibrid. Cuvintele ies fara voia mea.
-St. Scoate abrupt un sunet printre dinti. Nu. Ma informeaza in timp ce isi trece mana prin par, ravasinu-l. Sunt un lup care are instincte umane.
Pai asta chiar simplifica lucrurile o tona. Gandesc sarcastic.
-E ceva filosofic aici? Intreb suspicioasa desi asta nu suna a el deloc.
-Poftim? Raspunde 3 secunde mai tarziu decat i-ar fi luat de obicei.
-Gen, Aristotel zicea ceva de genu: daca te izolezi, indrug privindu-l curioasa printre gene sa vad daca asculta, daca esti antisocial, asa ca tine, vreau sa adaug dar ma abtin, esti fie zeu fie fiara. Pentru ca daca despre asta e vorba atunci tu esti mai mult. . .
-Camelia, ma intrerupe in mijlocul frazei, iar gandesti prea departe. Iti spun ceva serios si tu ma faci sa vreau sa te arunc de pe-o cladire. Ma anunta el furios strangand lenjeria de plapuma in pumni pana ce acestia luara o nuanta de alb.
-Sczue. Imi cer iertare dar nu stiu exact cui: plapumei, pentru ca din cauza mea sufera; sau lui. Nu o las moarta oricum. Si cum de arati ca un om atunci, domnule Fernir?
Mai bine decat un om, as adauga; daca ego-ul lui nu ar fi deja supraponderal.
-Ok. Ofteaza dramatic cu rabdarea jucand harlem shake pe muchie de cutit. Cine-i Fernir?
-E din Harry Potter, a fost in turn cand Dumbledore a murit. . . e gen, liderul varcolacilor malefici. Rad bine dispusa stiind ca Hermione i-a aratat-o poodle-ului in ultima carte din serie. In film Neville e cel care il trimite in lumea viselor pe unul din cei mai salbatici devoratori ai mortii si cred ca nicio schimbare din film nu m-a deranjat mai putin decat asta. M-a enervat la culme ca au taiat faza in care Duddley isi cere iertare, dupa toate tampeniile pe care le-a facut lui Harry. Adica tipul face si el un gest memorabil si ei decid ca nu e important?!
-La naiba Camelia. Fii serioasa, vrei? Imi reproseaza el disperat insa renuntand sa imi mai stranguleze plapuma, aratand chinuit sa se comporte civilizat. Nu ma mira.
-Hai mai! Ii spun in gluma iar el nu pare ca intelege. Cum sa fii animal, tu te-ai uitat in oglinda azi . . nu vezi ca esti meteoric? Rosesc cand realizez ce am zis si incerc sa ii distrag atentia fluturandu-mi mainile in aer dar greseala e deja comisa - judecand dupa ranjetul imens de pe fata lui.
-Ah, stiu! Imi pica fisa dintr-o data. Serban, tu.esti cumva high? Ai luat ceva de la Dee? Incerc sa vad daca pupilele ii sunt mai dilatate decat ar fi normal dar in acelasi moment mana lui se intinde in directia mea, facandu-mi inima sa o ia la goana, dar in urmatoarea secunda, degetele sale lungi ma ciupesc de coapsa. Tare.
-Au!! Pentru ce a fost asta? Acuz frecandu-mi piciorul ca si cum as putea distribui durerea in mai multe zone ca sa nu o mai simt atat de tare.
-Verificam daca esti in toate simturile. Ma informeaza pe un ton monoton, neutru. Totusi, puteam sa vad furtuna ce astepta in spatele ice-berg-ului. Era ca o umbra neagra, amenintatoare intr-o mare pe care apusul creeaza noante de roz.
-Si de ce trebuia sa faci ca visele marii? Il cert inca simtind furnicaturi in picior de la contactul cu degetele lui fierbinti si ma trag mai in spate pe pat, incrucisandu-mi piciorul fara ghips la piept ca sa nu ii las loc pentru un alt atac in caz ca decide sa fie amuzant din nou.
-Tocmai ti-am spus ca sunt parte animal si tu . . . esti nebuna?
-Nu. Raspund ostentativ, insultata. Majoritatea oamenilor chestioneaza aspecte de genu in privat, pe la spate; nu si Serban. Imi musc limba ca sa tin la adapost toate cuvintele care il definesc. Primul pe lista ar fi afemeiat urmat indeaproape de arogant.
Il vad cum inghite in sec si ofteaza decizand sa lase ce voia sa spuna in aer.
-Deci . . . spun prelungind vocalele, cum functioneaza asta? Intreb curioasa, ignorand privirile extrem de enervante pe care mi le arunca. Se inseala daca apreciaza mica lui escapada amoroasa uitata. Nici. Pe. Departe.
-Cand e luna pli. . .
-Aia am inteles, il opresc din discurs, dar de ce doar la luna plina? Intreruperea pare sa il aduca mai aproape de buza prapastiei cu un pas, judecand dupa felul in care isi scrasneste dintii.
-Ne putem transforma dupa vointa doar daca Alfa haitei are o Luna. Ma ilumineaza el.
De unde ii vin aberatiile astea? E chiar impresionant. Gandesc surprinsa.
-O ce? Ma abtin sa nu rad desi trebuie sa depun o cantitate considerabila de efort.
-Pereche. Una care e in viata. Raspunde el serios.
-Gen o persoana? O luna persoana? Pana si in capul meu suna bizar si asta spune multe stiind cifra corecta de prostii care imi trec zilnic prin minte.
-Exact. Confirma el, nedand niciun semn ca si-ar da seama intelesul cuvantului "exagerare".
-Asta cum vine? Ii fac jocul si intreb.
-Fiecare lup are o pereche. Explica el solemn ca si cum asta ar fi o informatie clasificata. Ca si cum tot ce spune e adevarat.
-Gen o iubita? Intreb banuielnic.
Insinueaza cumva ca orice ar fi fost cu tipa de la pranz e pe seama soartii. Asta e felul lui de a-mi spune: nu esti tu problema, sunt eu? Pacat. Incepuse sa ma dea pe spate cu imaginatia sa creativa numai ca sa o dea in bara la sfarsit.
-Nu. Imi reduce el gandurile la tacere instant. Poate sa fie de sex feminin sau de sex masculin, e o poveste veche.
Macar recunoaste ca e o poveste.
-Si persoana asta devine luna? Continui sa intreb fascinata.
-Cum dr*cu sa devina luna? Pufneste el abrupt, jumatate amuzat jumatate incordat.
Venind de la tipul care nu mananca vanilie si care crede ca urla la luna transformat in lup de fiecare data cand unicornii plang si 7 borcane tixesc cu apa vietii. . . eh, banuiesc ca fiecare persoana duce lipsa de ceva. Gen ai carisma si esti atragator, cum e cazul lui, atunci iti lipseste o doaga. Trist. Acum ma trebuie sa gasesc o cale sa ii spun ca exista specialisti care se ocupa de cazuri ca el si sa nu sune ca si cum nu as mai vrea sa vorbesc cu el. Pentru ca nu e cazul.
-Hey, ai grija la limbaj. Il cert suparata desi injuraturile lui imi fac ceva la inima. Sunt domnisoare aici.
-Serios? Zice zambind mistocareste. Eu vad doar o creatura dusa cu pluta.
Curios, avem aceleasi vedenii atunci . . . Vreau sa spun dar ma stapanesc la timp.
-Continua sa vorbesti inainte sa fac pe kung fu panda cu tine. Il indemn dandu-mi ochii peste cap. Nu sunt o persoana violenta si nu as lovi pe nimeni intentionat niciodata; dar el nu trebuie sa stie asta, cu atat mai putin daca e animal. :))
-Imagineaza-ti putin, o haita e o comunitate. Noi suntem foarte legati de natura, e religia noastra, daca vrei. Cuvintele ii ies rapid pe gura incat trebuie sa ma straduiesc sa tin pasul. Dar cu un singur alfa, comunitatea e doar pe jumatate intreaga.
-Sau pe jumatate goala! Spun mai mult ca sa il opresc, renuntand sa ma mai prefac neinteresata de dragul aparentelor. Asta trebuie sa fie cea mai uimitoare poveste pe care am auzit-o recent. Daca sunt legati de natura atunci poate pot prezice evenimente sau sa intuiasca vremea. E genial!
-Exact! Exclama el, parca citindu-mi gandurile. Dar daca Alfa are o luna, atunci el e intreg. Continua istorisirea, ochii aprizandui-se ca doua vapaie verzi in scoarta unui copac vechi. Si comunitatea la fel. Echilibrul suprem. Concluzioneaza el solemn.
-De ce ai nevoie de o jumatate, imi vocalizez neincrederea in sfarsit, nu esti tu destul? Ideea ca fiinta asta exhaustiva nu ar fi suficienta e aberanta. Sinistra chiar.
-Intelege-ma putin. Se opreste din vorbit. Il vad cum incearca sa isi gaseasca cuvintele desi cu fiecare pauza vreau sa stiu si mai mult. Nu sunt ca ceilalti din neamul tau. Am salbaticie pura in mine. Am nevoie de echilibru.
-Asta ce vrea sa insemne? Intreb nesigura amintindu-mi flash-uri in care Serban s-a comportat mai putin uman, mai putin nedomesticit si tot ce imi vine in minte e imaginea domnului de la Lambs and Hounds. Un cutremurat imi ridica parul de pe ceafa.
-Inseamna ca atunci cand tu vei sa faci pe naiba-n patru ca totul sa para frumos, eu stiu ca tu esti convinsa de asta dar ca e o minciuna.
-Nu te-nteleg. Spun dezamagita iar el imi zambeste ca si cum la asta se rezuma totul.
-La ce te gandesti? Intreb curioasa.
-Cum as vrea sa pot schimba lucrurile.
-Poti sa faci ce vrei, Serban. Si ca in transa, ma apropi, stiind ca as putea sa fiu trasa in dansul de pe cutit dar nu imi pasa, si ii ating umarul. Usor si rapid. Nu imi permit sa fac vreo greseala. El se intoarce ca si curentat iar eu incerc sa ma conving pe mine ca tipul e periculos dar, in loc de asta, spun. Tu poti sa faci orice.
-Niciodata sa nu imi mai spui Mikael. E raspunsul ciudat pe care il primesc, nu credeam ca l-a deranjat apelativul folosit cand l-am prins facand ce facea cu Madame Sunt-Prea-Cool-Ca-Sa-Port-Tricou, parea prea ocupat sa isi dea seama de altceva si mai mult: dornic sa scape de compania neplacuta a surorii sale si a mea. Cuvintele sale misca ceva in mine si decid sa ii dau beneficiul indoielii.
-Ok, sa zicem ca te cred. Sa zicem ca esti varcaolac? Afirm desi suna mai mult ca o intrebare. Il privesc cautand conformare iar el da din cap aprobator. Asta ma intareste asa ca imi indrept spatele si vars tot ce am pe inima.
-Atunci de ce mi-ai spune mie asta? Nu e ca si cum suntem cei mai buni prieteni. Urasc cum imi tremura vocea. Ce te face sa crezi ca nu o sa dau fuga la protectia animalelor? Adaug pe moment o doza de realitate in toata povestea lui mai mult din nevoia de a face lucrurile sa se simta mai. . . aproape de casa.
-Nu o sa mergi nicaieri. Pufneste el in ras si asta ma face sa vreau sa ii indes o perna pe gat.
-Poftim? Ma stradui sa fiu politicoasa desi trebuie sa recunosc ca el face sarcina aproape imposibila.
-Nu am de gand sa iti explic mai multe, deja arati ca si cum ai lesina in orice moment.
-Asta pentru ca am plans! Ma apar eu batand cu mainile in plapuma ca un copil caruia i-a fost refuzat desertul preferat.
-Te-am facut sa plangi, nu-i asa?
-Lasa aia, nu e vina ta ca am stabilitatea unui ou de prepelita.
-Nu cred ca o sa imi iert asta niciodata. Pana la sfarsitul sfarsiturilor. Nu mai pot indura. Nu stiu pe nimeni care sa isi urasca si in acelasi timp . . . sa . . . de ce trebuie sa fie atat de greu?
-Nu e! Doar explica asa cum poti. Il indemn simtind, cumva, un fel de tristete. Doar ca nu e tristete, e mai mult o dificultate, un impediment care ingreuneaza dialogul nostru de cand ne cunoastem. E aproape o prezenta fizica, constanta, care nu permite niciun fel de apropiere intre noi. O bariera.
O ancora. Imi vin in minte cuvintele rostite chiar de el pe plaja. Imaginea lui fumand o tigara si sunetul valurilor spargandu-se de stanci. O fetita cu bucle aramii tragand-o pe mama-sa de mana si privirea atot-stiutoare a femeii. Toate mi se varsa in memorie ca un val.
-La pranz, ma gandesc cum ar fi daca ti-as tine incheietura intre degete, cum ar fi cand degetul mare si aratatorul s-ar atinge pentru ca mana ta e prea mica. Ma gandesc la toate prostiile pe care le zici, pe care nu le inteleg si la explicatiile tale idioate care nu au sens. Serios, la ce te gandesti cand vorbesti? Ma intreaba el iar eu trebuie, normal, sa rosesc. Macar realizezi ce spui? Ma gandesc la astea si tot oceanul din stomac se intoarce pana la malul din gat ca sa dau afara tot ce e negru in mine.
**
-Deci esti varcolac. Spun dupa un minut de stat in tacere.
-Deci esti de acord? Ranjeste el larg iar inima mea se opreste 2 secunde.
-Deci simti astea, tinutul mainii si oceanul, pentru ca eu am un fel chestie in mine de care ai nevoie ca sa existi? Trebuie sa opresc tremuratul din voce. Nu stiu de ce dar cuvintele lui ma intristeaza, oarecum. Pana la urma tot la filosofie ajungem.
-Deci tot nu intelege. Sopteste el si zambetul ii pica, atintindu-si privirea la podea ca si cum si-ar vorbi singur.
-Deci suntem prieteni acum, prieteni pe bune? Il intreb si aud disperarea din glas. Sa ne intoarcem din nou de unde am pornit nu e intelept. Prost e omul care face de mai multe ori acelasi lucru asteptand un alt rezultat.
-Deci daca mai aud un singur "deci" o sa imi bag picioarele in tot. Nu suntem prieteni, nu am fost niciodata! Se aprinde el.
-Cum ramance cu echilibru, armonie! Natura! Zen! Ghandi! Yoda! Rad bine dispusa vazanu-l cum se pierde in proprile mrejuri. Credeam ca numai eu fac asta.
-Camelia vrei sa taci? Imi spune pentru a mia oara poate-poate l-oi asculta. Eu am nevoie de mai mult. Nu mai e de ajuns sa fim doar prieteni.
-Pai daca ai nevoie de mai mult putem renegoica. Imi ingust ochii, asta e diferit deci nu e o prostie sa incerc.
Incercarea moarte n-are. . . decat daca nu incerci sa mananci clatite facute de Aura. Atunci ai toate sansele sa il saluti pe Michael Jackson in curand.
-Trei inghetate pe saptamana. Oreo. Si daca ai nevoie de mai multe beneficii, atunci numarul lor creste. Meditez la propunere simtind oarecum ochii lui pe mine.
-Tu chiar nu ai inteles o iota din ce am zis. Ofteaza dramatic iar eu chicotesc cand il aud ceea ce il enerveaza sau cel putin asa pare. O sa iti arat beneficiile cand si tu o sa mi le arati mie. Spune si ma trage de tricou inspre el.
Nu o sa spun ca s-a petrecut cu incetinitorul pentru ca nu a fost asa. In momentul in care s-a aplecat spre mine, ca un magnet, mi-am aruncat bratele in jurul lui si l-am tras mai aproape.
Felul in care mainile lui calde isi fac loc prin parul meu ud de la dusul dinainte ma face sa vreau sa rad. Iar cand buzele lui le gasesc in final pe ale mele scot un sunet pe care nu credeam ca il aveam in mine. Ca o pisica torcand. Una care e in chinuri groaznice.
Pe el pare sa il amuze, il simt cum zambeste in timp ce lasa urme umede pana la baza gatului unde se opreste. Aproape ii dau una cand il simt cum se indeparteaza.
-Nu stii in ce te bagi. Ma avertizeaza el pe o voce de bariton batran. E aproape amuzant.
Daca deschid gura acum o sa spun o prostie gen, am fost si in locuri mai nasoale: HiddenLol sau baia de la scoala. Asa ca in loc sa vorbesc ma incolacesc in jurul lui ca un koala si pentru prima oara fac ce ar face orice detinator de 2 cromozomi x in situatia mea: ii prind umerii zdravan si il imping pana ce isi ridica capul la nivelul meu. Trasez cu degetele umbrele de pe fata lui, mai atenta ca miscarea vulcanica dinainte, iar cand ajung la buze imi tin respiratia in timp ce le ating usor. Inainte sa pot procesa vad cum coltul gurii se ridica intr-un zambet strengaresc iar el ma musca de deget.
Queen Amadala, sfanta gogoasa cum e posibil sa simti ceva din deget in tot corpul?
Huh, poate chiar e animal. Ma instiinteaza constiinta.
-Auuuuuuu! Urlu precum un lup pentru ca. . . sincer, habar nu am de ce.
El isi ridica capul, ma priveste in ochi stupefiat si in acelasi timp, probabil fata mea capata o expresie socata sau cel putin speriata pentru ca urmatorul lucru este ca el sa incepa sa rada ca un nebun. Intreg corpul ii tremura cu hohote de ras iar din 5 in 5 secunde se opreste sa traga o gura de aer in piept apoi incepea din nou o alta serie de ras umilitor.
Am asteptat asa, regretand cu ultimul fir de par comportamentul meu cretin, simtind zguduiturile sale prin tot corpul datorita pozitiei aproape decente in care stateam - aproape dar nu chiar. Daca imi tineam gura acum poate puteam sa ii vad muschii drepti/stangi etc. . .
Of. De ce eu?