_Vă rog, ajutați-mă! Vă rog!
Atunci cei doi oameni din mașină coborâră, speranța din sufletul lui Taehyung pierind când ochii lui dădură de Jungkook și Yoongi.
_Nu...nu... spuse Taehyung ridicându-se, începând să alerge în direcția opusă atât cât îi permitea rana din picior, apoi căzu la pământ presându-și palmele pe picior pentru a opri sângerarea.
_Ce ai pățit? spuse Jin apropiindu-se de Taehyung râzând cu poftă. Ți-e frică?
_Ce vrei de la mine? întrebă Taehyung privindu-l pe Jin în ochi cu dezgust.
_Răzbunare!
_Jin, nu! spuse Yoongi din spatele celor doi.
Jin nu se întoarse. Ridică arma către Taehyung, a cărui expresie nu se schimbă deloc. Privi țeava pistolului îndreptată spre el, apoi începu să râdă haotic.
_Yuri nu ar fi vrut asta! fu Jungkook cel care vorbise. Nu ar fi vrut să-ți pătezi mâinile cu sânge pentru ea!
La auzul numelui surorii lui, Jin începu să plângă. Căzu în genunchi, continuând să îl fixeze pe Taehyung cu pistolul.
_Yuri...a fost singurul lucru pe care l-am avut pe lumea asta! N-o să te las să trăiești pentru asta! țipă Jin din toți plămânii, lovindu-l pe Taehyung cu putere peste tâmplă.
Taehyung căzu secerat la pământ, având acum încă o rană sângerândă. Îl privi pe Jin în ochi, care încă îl fixa cu pistolul.
_Nu faci alegerea corectă, Jin! L-ai prins, hai să-l ducem la poliție! spuse Jungkook privindu-și prietenul cu compasiune.
_M-am săturat să fac doar alegeri corecte! Acum vreau să fac ceea ce trebuie! Trebuie să scap de el!
Taehyung, care simți că nu mai are nicio șansă de scăpare, își acceptă soarta, spunând :
_Suntem la fel, Jin. Criminali cu sânge rece. Cât despre Yuri, i-am făcut o favoare. Yoongi nu ar fi iubit-o niciodată așa cum o iubește pe Se-ri!
_Nu-mi vorbi tu despre ce este și ce nu este corect! Yuri n-a meritat asta! Însă tu meriți! Meriți să mori! spuse Jin lipindu-i pistolul de inimă.
_Deci așa se termină? spuse Taehyung zâmbind. Amuzant. Întotdeauna am crezut că eu voi fi cel care îmi voi curma viața. Poate e mai bine așa. Poate până la urmă, bătălia mea nu e cu adevărat pierdută!
_Mai gândește-te o dată, Jin! spuseră Yoongi și Jungkook împreună.
Jin nu se întoarse. Îl privi pe Taehyung cu lacrimi în ochi, apoi trase : nu o dată, nu de două ori, ci de trei ori. Taehyung se ghemui de durere, apoi începu să scuipe și să tușească sânge, toate cele trei gloanțe ferindu-i organele vitale. Îi mai priviră o dată pe cei trei bărbați din fața lui, spunând :
_O să ne vedem în iad, nenorociților!
Fără a mai sta pe gânduri, Jin mai apăsă o dată pe trăgaci, glonțul lovindu-se de craniul lui Taehyung cu putere, curmându-i suferința. Jin îi verifică pulsul, asigurându-se că e mort, apoi se întoarse cu fața către Yoongi și Jungkook, care erau la câțiva metri în spatele lui. Jin zâmbi. Expresia de pe fața lui pătată de sânge și praf emana bucurie. Privi cu fața către cer, apoi strigă :
_Yuri! Îmi pare rău nu te-am putut salva, surioară! Însă te-am răzbunat! Acum te poți odihni în pace! Ne vom reîntâlni în curând!
_P-poftim?! spuse Yoongi șocat, lacrimile dansându-i în colțul ochilor.
_Îmi pare rău! spuse Jin, ridicându-și pistolul la tâmplă. Sper ca într-o viață viitoare, să fim din nou prieteni!
_Nuuu!!
//\\//\\
_Cum se simte Se-ri? întrebă Yoongi care ajunse din nou la spital după câteva ore petrecute la poliție împreună cu Jungkook.
_E bine, mărturisi Sarah care își petrecuse timpul având grijă de ea. Se va reface compet în curând.
_Iar tu cum ești?
_Eu?Bine...răspunse Sarah, a cărei expresie facială era tristă și obosită.
Cei trei își mai petrecură încă câteva minute bune în liniște, niciunul neîndrăznind să facă vreo mișcare. Yoongi nu apucă să vorbească prea mult cu Se-ri de când aceasta fusese răpită, însă nici acum nu îndrăzni să intre în salon.
_Îți pare rău de Taehyung? întrebă Jungkook.
_Nu! A meritat-o, ba chiar mai mult, răspunse Yoongi. Însă Jin nu. Nu ar fi trebuit să procedeze așa. S-a pedepsit pentru nimic. N-a meritat asta!
_Așa a considerat el că trebuie. A vrut să fie aproape de Yuri, nu-l putem judeca pentru asta.
_Ai dreptate, Jungkook. Dar nu pot accepta asta...
_Trebuie...nu mai e cale de întoarcere acum...
Jungkook îi cuprinse umerii lui Sarah, ajutând-o să se ridice de jos, apoi îi spuse.
_Să mergem. Trebuie să te odihnești, nu te simți nici tu prea bine! Iar tu, Yoongi, ai grijă de Se-ri. Nu-i transmite energia ta, a trecut prin mai multe decât noi toți la un loc.
Jungkook și Sarah plecară, lăsându-l singur pe Yoongi pe coridor, care privea către ușa salonului. Își adunară puterea și se ridică de jos, făcându-și curaj să intre. Înăuntru, o văzu pe Se-ri, care dormea. Zâmbi la vederea ei iar câteva lacrimi i se prelinse pe obraji. Se apropie de pat și se așeză în genunchi. Îi luă mâna fetei într-a lui și și-o lipi de față.
_Acum ești în siguranță! Nimeni nu va mai putea să-ți facă rău!
_Y-oongi?
La auzul propriului nume, Yoongi o privi pe Se-ri care se trezi, un zâmbet apărându-i pe față. Se ridică de la podea și o îmbrățișă, spunând :
_Ești bine! Chiar ești bine! Credeam că n-o să te mai văd vreodată!
_Nu scapi tu așa ușor de mine! spuse Se-ri râzând.
_Chiar te rog, nu vreau să scap niciodată de tine, Se-ri! Rămâi cu mine. Iar dacă o singură viață nu ne e de ajuns, să ne întâlnim și într-o viață viitoare!
Yoongi îi întinse mâna, privind-o în ochi cu bucurie. Se-ri zâmbi și își întinse și ea mâna la rândul ei, acceptând promisiunea. Îi strânse mâna fetei într-a lui, apoi spuse :
_Haide, Se-ri! Să mergem acasă!
//\\//\\
~ cinci ani mai târziu ~
_Grăbiți-vă! spuse o voce de copil alergând pe scările conacului către ușa de la intrare.
Ieși afară, pe alee, apoi continuă să alerge către mașina ce abia sosise.
_Unchiule, mătușă! Ați ajuns! spuse fata, sărind în brațele lui Sarah care coborî din mașină alături de Jungkook.
_Bună Ara, spuse Jungkook zâmbind. Unde sunt părinții tăi?
_Înăuntru, încă împachetează. Le-am spus că în felul ăsta vor întârzia.
Jungkook își continuă drumul pe alee, apoi intră în casă, strigând :
_Yoongi? Unde ești?
_Venim acum, răspunse Yoongi care cobora scările împreună cu Se-ri, cu bagaje în mână.
Urcară toți cinci în mașini, continuându-și drumul către plajă. Soarele era arzător, adulții așezându-se pe nisipul fierbinte de iulie, în timp ce Ara se juca pe malul mării.
_Ce repede a crescut! spuse Sarah, privind copilul ce alerga dintr-un capăt în altul, râzând.
_Așa e, admise Se-ri. Mult prea repede! Nu vreau să crească și să se lovească de lumea crudă de afară!
_Nu se va lovi, răspunse Yoongi. Voi avea grijă de asta.
_Vai, nu! strigă Ara! Mi am scăpat colierul în apă!
_Merg eu să o ajut să-l caute! spuse Jungkook ridicându-se și mergând către apă. Unde l-ai scăpat?
_Aici! arătă Ara cu degetul un loc pe nisipul ud de pe mal.
_Nicio grijă, îl vom găsi!
Jungkook se aplecă și începu să pipăiască nisipul și pietrele cu palmele, în căutarea colierului. Ara îl privi pentru câteva secunde, până când Jungkook spuse :
_L-am găsit!
Apoi scoase colierul din apă și i-l dădu lui Ara, care îi mulțumi.
_Unchiule?
_Da? răspunse Jungkook surprins.
_Pot să te întreb ceva?
_Bineînțeles, orice vrei!
_Cum s-au cunoscut părinții mei?
Jungkook zâmbi, apoi spuse :
_A fost o dată ca niciodată....