Da deci, cred ca ar trebui sa boicotam fetele care nu plang niciodata. >.<
Capitolul 20
-Azi lumea e a mea si totul e ataaaaat de usor, chiar si nimicul e usor. Canta Dee in modul lui vesel si lipsit de griji facand-ne, pe mine si pe Tony, sa radem ca niste persoane iesite de la azilul de nebuni, pe alti cativa trecatori sa ne priveasca ca atare, in timp ce pe Pat o face sa se incrunta usor, una din sprancenele ei castanii perfecte usor mai ridicata.
-Gura Dee, incerc sa dau foc scolii cu mintea. Spune ea in timp ce fata i se crispeaza intr-o expresie de concentrare maxima care ne face sa radem si mai tare.
-Dar parintii tai doneaza o jumatate de avere in fiecare an pentru scoala. O instiinteaza Dee, derutat de dorintele intunecate ale prietenei sale.
-Bani? Scuipa Pat ironic ca si cum ar fi spus un cuvant murdar si inteleg in sfarsit de ce nu-i pasa de cateva absente minuscule. Nimeni nu mai sufera azi de saracie. Pufaie ea renuntand la ideea piromana si deschizandu-si geanta ca sa scoata un tub negru lucios.
-Spune-le asta copiilor din Africa. Zice Dee batand-o usor pe umar, consolator, insa cand Pat ii arunca o privire tipica ei oprindu-se din ce facea pentru 3 secunde, acesta isi lasa mana sa cada prompt pe langa corp pe cealalta ridicand-o intr-un semne de predare. Ce e cu Dee si atingerile inoportune?
-Cand o sa ii vad, o sa ii anunt. Pufaie Pat incheind discutia si invartind tubul de cateva ori, din el iese o creasta rosie sangerie, aproape mov, pe care fata o duce la gura si aplica culoarea pe buza inferioara cu o dexteritate impresionanta.
**
Merg imrepreuna cu Dee si Tony la geografie pentru ca Patricia sufera de o cadere brusca de calciu - desi sunt aproape sigura ca ce are ea e mai mult o cadere de chef. La istorie, inainte de pauza mare, toata lumea era intr-o dispozitie asa de prosta dupa testul surpiza pe care doamna Achim, profa de geogra, s-a “sinchisit” sa il faca noaptea trecuta (cuvintele ei!) ca devenea sufocant.
-Hai ne ridicam si sa cantam Imnul, poate il bine dispune. Sopteste Dee plin de speranta din spatele bancii noastre inainte ca usa sa se deschida si pe ea mai intai sa se intrevada o bucata din faimosul catalog albastru apoi jumatate din spatele cocosat al profesorului.
-Nici Crezul nu o sa ne apere in situatia asta. Il aud pe Tony soptind inapoi si ma pufneste rasul la tonul ales de acesta – suna mai mult ca un om care isi accepta resemnat soarta.
-Am eu o idee: TACETI DR*CU DIN GURA! Se rasteste Pat facandu-i pe cei 2 sa tresare in timp ce ea continua sa rasfoiasca disperata caietul meu de notite in cautarea inspiratiei divine; Proful se aseaza mecanic la catedra, mana lui dreapta, observ curioasa, fiind bandajata cu un pansament alb prin care se vedea soulutie albastra.
-Aoleu, ne-am dat pe scula. Aud pe cineva soptind in timp ce paginile pline cu note sunt date la o parte una dupa alta. In clasa domnea tacerea dinaintea furtunii. Puteam simtii rugaciunile mute ale colegilor mei umpland golul istoric. Oh, ironia asta, ce ne-am face fara ea.
-De ce lipseste Buzdugan? Are doi de 4 si un 6. Intreaba domnul Ivan cu capul inca in oglinda elevului. Trece clasa. Continua el sa chestioneze pe nimeni in particular, prelungind momentul torturii parca intentionat, raspunsul insa vine din ultima banca unde un tip cu plete, Molotov sau asa ceva, da glas persoanei lipsa.
-Pai stati ca il sun sa vina. Fu replica care facu jumatate din clasa sa rada, spargand gheata, chiar si Pat pe care am vazut-o cu coada ochiului intorcandu-se sa vada cine era respectivul elev pe care nu stiam daca sa il numesc nebun sau curajos. Care e diferenta, totusi?
Din pacate aceasta indrazneala i-a castigat dreptul la primul ascultat si deci si prin urmare: primul 3.
Ora decurge normal dupa acest mic incident, asculta alti 3 elevi, umileste alti 4 si ne face incompetenti de prea multe ori ca sa tin socoteala. Noroc ca am nota.
-Pai ce facem fratilor? Ne multumim cu nota saracului? Cand ne apucam de lucru? Intreaba Ivan vizibil satisfacut de sine cand mai sunt cateva minute din ora.
-Dupa liceu. Raspunde o voce joasa de baiat din spatele clasei si tind sa il suspectez pe acelasi Molotov, insa se dovedeste prea tarziu pentru o noua sesiune de ascultat pentru ca un clopot ca o talanca celesta ridica toti elevii de pe scaune si afara inainte ca proful sa mai zica ceva.
Salvat de clopotel!
In pauza mare ma trezesc la cantina cu o tava plina ochi cu mancare. Abia atunci realizez cat de foame imi e.
-Am fost la scoala, ce am invatat?Intreaba Pat asezandu-se langa mine si punand tava - pe care ea singura a insistat sa o care - in fata mea. Ii multumesc si ma apuc sa mananc fara moci la infatisarea trista a sandwitchul-ui; Eh macar salata arata decent de bine.
-Sa fur mancare, sa merg la cafele. . . Continua Dee fortand o bucata uriasa de pizza in gura. Trebuia sa imi iau pizza. Of.
-Sa ma ascund de profi. . . aia a fost initierea ca sa reusesc sa ma ascund de tine, baby. Ii face blondul cu ochiul Patriciei care zambeste.
Pe toti lorzii inelelor! Pat zambeste la auzul a ceva ce a iesit din gura lui Dee!! (ceva ce nu e un lichid rosu al corpului. . . !)
Ei bine, daca asta nu e dovada clara ca ziua de luni e magica, nu stiu care e.
-Unde e Richy? Intreaba Tony privind peste umar la geamul imens care despartea cantina de bancile din curte unde luau pranzul de obicei profii si elevii bazati.
-A zis ca da pe la clubul de sah inainte sa vina aici. Raspunde Dee scurt ochiind cartofii prajiti din fata muntelui de muschi inainte sa fure un pumn din ei.
-Aha. Merge sa-si vada. . . prietenul? Continua Tony sa intrebe, impotmolinu-se la cuvantul prieten.
Deci nu sunt singura care a observat simpatia dintre liderul tocilarilor si roscatul faimos pentru treburi scandaloase.
-Mai sta cineva pana la 2? Intreaba Pat luand si ea din cartofii prajiti ai prietenului nostru gigantic. Noi mergem la Andreea dupa ce termina Camy de mancat. Anunta aceasta din senin.
Super! Vreau sa spun dar ce iese suna mai mult a DUPAR. Ma inec incercand sa inghit o bucata prea mare de sandwitch iar cei 2 prieteni - unul mai normal ca altul - incep sa rada in loc sa ma ajute. Inainte sa mor de nervi simt o bataie uriasa pe spate care mi-a dislocat pe putin 70 de oase. Ii multumesc din priviri lui Tony, cu ochii inlacrimati si murmur cu respiratia intretaiata.
-Scuze.
-Hai baby, ne grabim. Spune Dee inca razand si ridicanu-se in picioare, luandu-si ruxacul in spate. Oare ce cara acolo daca nu are carti, ma intreb in sinea mea privind suspicioasa geanta.
-Dee, inca un cuvant si-ti bag sandwitch-ul pe nas. Spune Pat. Realizez ca pierdusem o parte din dialog fiind distrasa, ca de obicei; Nimic nu-i nou sub soare. Totusi, trebuie sa ma opresc sa mai fac asta. Imi spun dezamagita.
-As prefera sa bag altceva pe nas dar am latina in 15 minute si Maicut nu tolereaza dragoni la ora. Ne vedem la 5 la cabana. Zice Dee deja indepartandu-se de masa noastra cu Tony in stanga lui butonand pe telefon.
-Ceau. Le spun timida, dintr-odata nefiind sigura daca o sa salute inapoi dar zambesc larg cand vad ca imi fac cu mana - Dee maimutarind o Miss Univers facandu-ma sa pufnesc din nou in ras si aproape sa ma inec iar cu mancare.
Inainte sa urcam la bibleoteca ocolim ca sa mergem la baie. Bineinteles ca e o coada de zile mari (ar fo fost o minune sa nu fie) in ultima instanta Pat se preface ca ii e rau si se baga in fata tragandu-ma si pe mine dupa ea.
-Odata vin si eu la scoala, cum ar fi sa intarzii.
-Oricum, ce faci cand nu esti la scoala? Intreb rusinata.
-Stau. Raspunde Pat neobservand evidenta mea fastalcieala.
-Singura?
-Singuratatea nu ma doare Camy, mi se pare destul de anevoios efortul de a ma tolera pe mine insami. Raspusul ei e foarte evaziv, venind de la fata care poarta tocuri de 30 de centimetrii ca si cum ar fi nimicdar acum sunt prea agitata ca sa incerc sa descos mai multe.
-Poti sa te intorci, nu pot sa. . . stii tu. . . daca se uita cineva. Aleg sa vocalizez gandurile oricat de penibile suna.
-Oh doamne. Pot sa o aud cum isi da ochii peste cap dar se conformeaza spre usurarea mea.
Rosind imi vad de treaba mea si dupa ce iesim urcam la 3 unde e bibleoteca. Cum intram un vant puternic imi face parul sa zboare in jurul fetei si hartii albe sa leviteza care pe unde prin toata incaperea.
-Vai fetelor, inchide-ti usa repede! Se plange Andreea, vocea ei venind de undeva de printre rafturile pline cu carti, si imi dau seama ca mi-a lipsit asta.
Stam si vorbim ceva vreme. Imi dau seama cu stupoare ca Pat si Andreea nu sunt mai apropiate decat sunt eu si Aura spre exemplu, minus certurile isterice si iesirile nebune ce-i drept. E ciudat, ma simteam ca o solie neutra, nu era nevoie de una de pace cum ar fi fost nevoie in relatia mea cu mama mea vitrega dar parca cele 2 aveau nevoie de inca cineva ca sa umple o prapastie, un fel de pod intre ele. Ma bucur ca aceasta sarcina mi-a fost data mie desi nu stiu cat de bine am duso la capat.
-Ce iti place asa mult sa citesti, nu stiu. Intreaba Pat cand ii povestesc Andreei despre cartea noua pe care am descoperit-o recent: the giver.
-E si film. Ii spun batand din palme fericita simtind ochii Patriciei cercetandu-ma ca pe-un proiect esuat.
-Uneori anumite carti te gasesc pe tine, draga. Ne spune femeia blonda netezinu-ne parul iar Pat se face ca vomita cand aceasta se intoarce sa caute un dosar.
Ne luam ramas bun de la Andreea dupa ce ii promit ca maine la ora mea libera, daca am vreme, vin sa terminam un film pe care l-am inceput saptamana trecuta, nu mai stiam cum se numeste dar avea ceva legat de oua si delfini in el.
Coboram scarile in liniste, holurile s-au golit pentru ca dupa pauza mare doar seniorii aveau ore in cladirea de REAL. Seniorii si cu mine. Ceea ce insemna ca Pat ar trebui sa se grabeasca daca vrea sa ajunga la timp. Cu Toate acestea, ma bucur cand alege sa ma conduca.
-Si care e faza cu taica-tu? Intreaba ea luandu-ma de mana si sprijinindu-mi greutatea pe scari.
-Adica?
-Adica e un romantic fara speranta de s-a casatorit de un trilion de ori sau. . .
-Doar de 3 ori. Raspund neputand totusi sa gasesc alte scuze pentru comportamentul tatalui meu. Aura e a 3a.
-Femeia aia e o scorpie, s-a dat la Dorian anu trecut la balul de sfarsit de an. Scuipa Pat cuvintele strangandu-ma de mana fara sa isi dea seama.
-Cine e Dorian? Intreb strangand din dinti.
-Tata. Spune ea. Ti-am mai spus odata, e tatal meu vitreg.
Nu uitasem nici-un cuvant din noaptea aia in labirintul (alias: subsolul) de la Lamb and Hounds dar sperasem sa pot deschide iar subiectul iar acum parea o portita perfecta. Am vrut sa intreb mai multe dar Pat ma opreste inainte sa mai fac vre-un pas. Se uita inainte cu narile marite aratand salbatic mai mult ca orice.
Fara sa mai zica altceva o ia la fuga in jos pe scari iar eu raman pe loc, mersul nefiind cea mai fericita optiune in momentul de fata, datorita piciorului. O strig pe nume si spre surpriderea mea chiar se opreste. Urca scarile la fel de repede precum le-a coborat, cu capul in tavan, cand ajunge in dreptul meu imi intalneste privirea hotarata si ce vad ma sperie; Ne reluam drumul in liniste.
-Ce-a fost asta? Soptesc cand ajungem la baza scarilor in siguranta.
Si tacerea e un raspuns. . . hotarasc nelinistita.
Dar din pacate, raspunsul vine impachetat in privelistea odioasa a 2 corpuri, lipite una de alta.
Stateau la mai putin de 10 pasi de mine. Baiatul pe care il plac, posibil mai mult decat plac dar aia e. Si e lipit de alta. Doare. Chiar doare si nu exista cuvinte care sa descrie tipul de durere. E dincolo de explicatii. Poti sa incerci sa justifici ce simti cu afirmatii de tpul "inima iti e prea grea ca sa mai bata si se incapataneaza sa se impietreasca; Orice ca sa nu mai simta."
In sfarsit inteleg de ce oamenii numesc stele dupa fiinte. E pentru ca stele sunt nimic mai mult sau mai putin decat lumina unor corpuri celeste moarte. E pentru ca vrem sa tinem minte ca e posibil sa iti amintesti ceva ce nici macar nu ai ajuns sa cunosti, si mai mult, sa indragesti atat de mult acel ceva incat vrei sa simti ca faci ceva special pentru el si anume: ca il numesti.
Langa mine Pat rasufla greu si oricat de ciudat ar suna, parca a stiut ce o sa gasim aici dinainte sa vada propriu-zis scena. Nu pare surprinsa deloc; Continua sa se uita la mine si expresia de pe fata ei ma face sa vreau sa vomit. Mila. Asta a fost vesnica mantuire pe care mi-o acordau toti vecinii, colegii, rudele si orice vietate care umbla pe 2 picioare acasa; Dupa ce mama si Iota au divortat asta a fost tot ce stiam. Urasc privirea asta.
Ii arunc un zambet de biserica si dau din cap in directia holului care duce spre clasa de mate stiind ca ea are ore in cladirea 2 si eu am nevoie sa pun spatiu intre acea stralucire din ochii ei si mine si asta cat mai rapid.
-Nu. Isi scutura capul in semn de dezacord si ma ia de mana contrar dorintelor mele.
Ajungem in dreptul lor si abia atunci remarc ca fetei ii lipseste tricoul. La o analiza mai indeaproape, fața - frumoasa, de altfel - ii e manjita cu ruj rosu de la atata frecare. In rest: e perfecta.
-Patricia. Te-ai decis sa ne faci tuturor un bine si sa te educi intr-un final... La auzul vocii sale aproape ma lasa genunchii dar simpla prezenta a Patriciei e suficienta sa ma faca sa nu vreau sa par slaba. Stiam inca de la inceput ca avea sa fie asa, a spus-o si el, daca e pana acolo.
Nimic. Nimic nu e nou sub soare. Imi reamintesc cuvintele ca pe o mantra.
-Daca tu crezi ca scoala educa, spune Pat ironica, atunci tu ar trebui sa incerci circul, fratioare. Raspunsul e pe cat de scurt pe atat de ostentativ.
-Ai grija. Maraie baiatul nefiind nevoie sa ma uit la el ca sa imi dau seama ca se incrunta. Continuam sa privesc bucata de material galben aruncata pe ultima scara. E un tricou exact ca al meu. Identic cu alte sute de tricouri din scoala asta.
-Am nevoie? Rade Patt si imi dau seama ca face misto.
-Nu ma prezinti, Mikael? E prima oara cand ea deschide gura dar ceva in mine striga sa o iau de mana si sa o dau la gaini inainte sa mai aiba sansa de a bucura aerul cu decibeli.
-Ai noroc daca isi aminteste unde te-a cunoscut. Spune Pat si ma bucur ca e aici sa se ocupe de partea care implica politeturile. Nu ma simt cea mai colocviala persoana in momentul de fata.
-Ai terminat-o aici. Ameninta el pe un timbru mai scazut, punand la dispozitie un set de dinti albi.
-Chiar asa. Pufneste Pat. Ma ia de umar si impreuna intoarcem spatele
-Camelia. . . Il aud strigand dupa trei pasi unul mai greu ca celalalt. Suna ca si cum ducea o dezbatere interioara. Nu ma intorc.
-Sa ai o zi buna Mikael. Spun fara sa ma intorc fortandu-ma sa sun echidistanta desi vocea mi se sparge de doua ori ca de o stanca invizibila.
Avem calciu in oase si fier in sange si totusi, suntem predispusi, ca la cea mai mica zdruncinatura, sa fim praf de stele in deriva.
Stau la ora de mate cu tot corpul inclestat si imi termin problemele pe ceas. El nu binevoieste sa dea pe la ora, spre imensa mea gratitudine. Ies in timp record din clasa predand lucrarea doamnei P, ies pe usa dubla din scoala evitand sa o iau prin parcare doar ca sa fiu sigura si ma indrept spre Aleea Zambilelor nr. 12.
Aura si Iota probabil sunt la cumparaturi, Zana, bucatareasa, e singura in toata vila; Ii spun ca nu ma simt bine si ca nu o sa cobor la pranz. Cum intru in camera imi aud telefonul vibrand nervos de cel putin 100 de ori dar nu il ridic stiind ca probabil e Pat care vrea sa stie unde sunt dar nu ma simt in stare sa vorbesc cu ea acum.
Trebuie sa stau departe de grupul lor, sa ard podul construit in ultimele saptamani ca sa fiu sigura ca nu il mai trec vreodata. Elimin tentatia. E singura cale prin care pot sa fac ceva bun pentru el. NU are nevoie de mine, asta e clar; Iar eu nu vreau sa am nevoie sa simt ca trebuie sa fac ceva special pentru el. NU am nevoie de nimic decat sa ma intorc la ale mele, inapoi acasa.
Am incercat sa nu plang dar lacrimile pe care le-am tinut in frau cu atata nobilime au iesit in final sub dusul fierbinte. Am stat sub jetul de apa parca 2 zile inainte sa ma imbrac cu pijamelele mele de boala (adica tricoul larg albastru care a apartinut lui Trist si panatlonii de yoga cu care ma simteam ca un erou facand exact opsul functiei lor primare).
-Deschide geamul, cap de dovleac. Sar 2 metrii in aer si scap fenul din mana cand ii aud vocea, mereu nervoasa, venind din spatele geamului. Noroc ca am covor mai pufos decat parul meu si fenul nu crapa cand se izbeste de podea altfel Aura m-ar fi facut pe mine sa ii suflu in plete.
-Ai inebunit? Aproape ca nu imi recunosc vocea. Ma duc la geam si il deschid neluandu-mi privirea de pe ochii ciocolatii reci in care cred ca m-am inecat inainte sa imi dau seama ce se intampla iar acum e prea tarziu pentru mine. Banuiesc ca intotdeauna a fost prea tarziu.
Ma intorc pe calcaie sa ii fac loc sa intre dar el nu imi permite, ma prinde de cot si ma intoarce fiind acum atat de aproape de el ca pot sa ii simt inima batand.
-Cand e luna plina, ma transform in lup si alerg prin padure. Da drumul cuvintelor ca unei cascade tinute in frau prea mult ca trebuie sa ma straduiesc sa le prind sensul.
. . .
-Ha! Rad ca sa nu ii trag una. Cum indrazneste sa vina la mine acasa. Sub acoperisul meu. Sa ma ia peste picior in halul asta.
-Iar eu cand e luna plina sunt Bambi, stripper cu norma intreaga la un bar din. . .
Ceva nu e in regula, imi spun vazand ca El isi mentine privirea serioasa si simt, chiar simt, ca pentru prima oara. . . vorbeste cu mine. Tipul asta, care aproape a batut un om pana la moarte si 20 de minute mai tarziu discuta degajat posibilitatea torturilor cu mine in masina. Tipul pe care toata lumea il adora desi e un nesimtit fara scrupule. Totusi, mi-a cumparat Oreo si m-a dus sa vad marea (realizez cu o parte a mintii ca prioritatile mele sunt ingrijoratoare dar nu-mi bat capul prea mult). Probabil sunt o ciudata dar in momentul asta, respirand un aer plin El, nu-mi puteam aduce aminte decat momente fericite asa ca reactia mea a fost sa il trag inauntru si sa il iau in brate pentru ca expresia de pe fata lui imi spunea ca avea sa plece si asta era ultimul lucru pe care voiam sa il faca.