════════════════════════════════════
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Mașina mergea relativ repede, simțindu-mă tot mai tensionat în scaunul meu. Îmi rezemam capul de geam, în încercarea de a fi cât mai departe de persoana de la volan. Dacă aș fi putut, m-aș fi urcat în spate. De fapt, dacă aș fi putut, nu m-aș fi urcat deloc. Dar am făcut greșeala de a călca în interiorul mașinii, iar de aici simțeam că nu mai este cale înapoi.
— Ciel, murmură încordat, strângând volanul în pumn.
Mi-am auzit numele strigat, dar nu i-am răspuns. Mi-am avântat privirea spre geamul înăbușit de căldură și mi-am lăsat mintea purtată pe sunetul calmant al stropilor de ploaie lovind mașina. Oriunde ne îndreptam, cu fiecare metru în plus mers, simțeam că vremea devenea tot mai proastă.
— Ciel, îmi repetă iarăși numele, pe un ton mai pierdut, așteptând un răspuns din partea mea.
Dar nu aveam de gând să îi răspund. În momentul acesta, simțeam că dacă îi răspund, chiar nu mai era deloc cale de întoarcere. Eram deja pe muchie de cuțit.
Închid ochii și trag o gură adâncă de aer. Simțeam cum răbdarea sa se scurgea printre degete cu fiecare secundă de liniște, iar în momentul acesta știam și că trebuie să-mi fie frică. Eram lângă Andrew. Un criminal. Un om care a fost în stare să ucidă cu sânge rece atât de multe persoane. Care ne-a jucat pe toți pe degete, făcându-ne pe toți participanți la jocul lui nebun. Dar nu-mi era.
Iar acest lucru mă speria cel mai tare — nu-mi era frică de el.
— Ciel, te rog, insistă, oprind mașina.
Simt cum inima îmi coborî în călcâie. Se întoarse spre mine, așteptând aceeași reacție și din partea mea. Dar eu înghit nodul din gât și nu îmi mut o secundă privirea înspre el. Îl uram. Îl uram. Îl uram. Nu voiam să-l văd.
— Uită-te la mine în ochi măcar, dacă nu vrei să-mi răspunzi…!
Dar nu o fac, iar el expiră zgomotos.
Îi simt căldura mâinii sale în jurul încheieturii mele, iar pentru o secundă, simțeam cum inima începea din nou să-mi bată puternic în piept. Îmi ridică palma spre buzele sale, lăsând săruturi gingașe.
— Nu sunt un monstru, Ciel, te rog…
Cu fiecare cuvânt pe care îl spunea, inima mi se rupea încet în bucățele. Nu eram încă gata de a fi atât de aproape de el. Nu eram încă gata de a îl auzi. De a îl ști lângă mine. Și de a îmi auzi numele pronunțat pe buzele sale.
Își întinde mâna spre bărbia mea, dar tresar atunci când îi simt mâna aproape, iar el și-o retrage.
— Îmi pare rău, îmi pare rău… Nu vreau să îți fie frică de mine. Nu trebuie să îți fie frică de mine, Ciel… tu– ție nu ți-aș face niciodată rău.
Glasul îi tremura, lăsându-mi mâna înapoi lângă corp.
— Ai toate motivele să mă urăști. Și chiar aș vrea să te las în pace, să nu mă urăști mai mult decât o faci, dar nu pot. Voiam să te văd pentru ultima dată măcar.
Îngheț în loc.
— Ultima dată? Întreb abia auzit, întorcându-mi chipul spre el.
El respiră lung, strângându-și abătut palmele în pumni, înfingându-și propriile unghii în carne.
— Mâine dimineață mă denunț singur.
— Andrew! Casc ochii, privindu-l uimit.
— Ce e? Nu e asta ce vrei tu?
— Glumești?!
— De ce ar fi o glumă? Râde încordat.
Îi privesc chipul, așteptând o reacție care să îi trădeze minciuna. Dar chipul îi era serios, iar privirea sa doar reflecta haosul din interiorul său.
— Nu poți, ce e cu tine? O să fii arestat!
— Drace, sunt vinovat. Sunt un psihopat. Pot să mă opresc, dar nu o fac. De ce? N-am nici eu idee. Mă urăsc enorm. Vreau să pun stop la asta odată. Vreau să renunț.
— Ești nebun?! Vei primi pe viață, știi singur legile!
— Yeah, sunt polițist, știu și eu cât merită idioții ca mine. Dar merit. Am știut asta de la bun început.
— Andrew, nu!
Expiră lung, tremurând.
— Care e rostul, Ciel?
— Care?! Ești nebun? Nimeni nu te crede suspect, poți să faci orice vrei. Dispari din peisaj și cazul se va înfunda singur, ușor! De ce naiba să te denunți singur?!
— Nu te comporta, Ciel, de parcă nu este vina mea, își umezește buzele, mutându-și privirea înspre geam. Iar când faci greșeli, trebuie să ți le asumi.
Mă încrunt, simțindu-mi gâtul arzând. Înghit nodul dureros din gât, dându-mi părul pe spate. Îl uram. Poate era ceea ce merita până la urmă. Dar gândindu-mă la asta, știam că adevărul era departe de asta. Nu-l uram nici cât negru sub unghie. De fapt, sentimentul era chiar opus.
Îmi întind mâna spre brațul său și mă trag mai aproape de el. El tresări uimit de gestul meu, coborându-și privirea spre mine. Îl privesc furios, strângându-i încheietura furios.
— Ești un idiot. Ești un idiot, Andrew.
Încercând să îi spun asta, simțeam un mixt de sentimente explodând în interiorul meu, iar pe obrazul meu se preling lacrimi. Îmi încleștez degetele în brațul său, cu cealaltă ascunzându-mi fața.
— Ești doar un idiot… îngân, simțindu-mă cum totul mă durea.
El își înconjoară brațele în jurul gâtului meu, eu ascunzându-mi fața la pieptul său. Dumnezeule, aș putea înnebuni.
— Știu, Ciel.
— De ce să faci asta? Nu te gândești deloc la consecințe?
Pufni lung.
— Ce consecințe, Ciel?
— Îți vei nimici întreaga viață în închisoare, Andrew.
— Am nimicit destule vieți.
— Dar mie nu-mi pasă de ele, idiotule. Mie de tine îmi pasă.
Și spunând asta, simt cum glasul mi se doboară, iar strânsoarea mâinilor o las mai ușoară. Plângeam. Gândul mă făcea bolnav. Nu voiam asta.
Îi simt degetele pe bărbia mea, ridicându-mi bărbia. Privirile noastre intâlnindu-se, simt un fior electrizat curgându-mi prin sânge, iar în următorul moment tot ce simt era gustul dulce al buzelor sale într-un sărut sălbatic și flămând.
În momentul acesta, nu mai era nimic în jurul nostru. Ne înecam în mrejele plăcerii, într-un sărut ce părea fără de final. De-aș putea alege, mi-aș dori să nu se mai termine niciodată. De parcă ne devoram unul pe celălalt, încercam să luptăm spre dominație. Încercam să luăm cât mai mult din celălalt. De parcă ziua de mâine nu mai exista, iar acum de acest sărut ne depindea chiar viața însuși.
Pentru câteva secunde, aproape chiar m-am pierdut, lăsându-mă condus de buzele sale. Aproape am uitat că totul era filmat. Mă săruta atât de apăsat, încât mă lăsa fără de aer. Doar cameramanul care era literalmente fix lângă noi, pe scaunele din spate, cu camera întinsă spre noi îmi mai aducea aminte că nu eram singuri. Spre mașină erau îndreptate o grămadă de camere, lumini și microfoane. Dar când Zander mă săruta atât de flămând, uitam că eram în caracter.
Mă împinge pe spate, îngropându-și degetele prin părul meu. Îmi sărută bărbia, coborând cu vârful limbii tot mai jos. Plămânii îmi cerșeau după aer, privirea mea coborând spre el. Îmi urmărea fiecare mișcare, ridicându-mi tricoul. Îmi cobor degetele pe gâtul său, trecurându-le ușor pe sub materialul hainei sale. Îi simt fierbințeala gurii pe stomacul meu, coborând tot mai mult.
Nu era în scenariu. Dar când a făcut Zander ceva după scenariu?
Apucă marginile tricoului meu și îl aruncă de pe mine, sărutându-mi gâtul. Îmi acopăr fața stânjenit, simțind tot sângele ridicându-se spre fața mea. Își înfige dinții în gâtul meu, trecându-și limba ca să mai înfunde sentimentul dureros.
Dă să mai facă o mișcare, dar lovi cu piciorul volanul, lovind claxonul mașinii. Tresări ca speriat, iar mie îmi scăpă un râset zgomotos.
— Drace, pufni el, dându-și ochii peste cap, iar mai mulți oameni din echipă încep a chicoti.
— Tăiați, șuieră sătul regizorul.
Mă ridic în coate, oftând lung.
— Poate o să putem tăia scena? Mergea atât de bine, zice regizorul, făcând semn la câțiva oameni din echipă.
— Scuze, zise Zander, dându-se jos de pe mine.
Eu pufnesc amuzat, ridicându-mi spatele. Zander oftă lung, făcând schimb de priviri cu mine. Claxonul mă luase prin surprindere, intrasem în caracter un pic prea puternic. Aș minți dacă aș spune că nu mă simțeam deloc înfierbântat în momentul acesta.
Iar la cum mă privea Zander în momentul acesta, știa.
— Sau o să refilmăm scena, deja vedem ce zice echipă de editări, adaugă Cartwright, răsfoind niște hârtii. Dar acum că e noapte, mai bine am filma altceva.
•·················•·················•
•·················•·················•
Îmi sărută gâtul, închizând ușa în spatele său. Nu aprinse lumina, dar de afară venea o lumina slabă de la un felinar stradal. Mă împinse în perete, ridicându-și buzele, sărutându-mă apăsat. Îmi mușcă buza inferioară, obligându-mă să-mi deschid buzele, strecurându-și limba în interiorul gurii mele. Își mișca buzele haotic, parcă continuând lupta de mai devreme. Degetele sale, coborând pe spatele meu, găsesc tivia pantalonilor. Îmi trasă o linie invizibilă pe piele, tachinându-mă.
Îi simt mâna pe cureaua mea acum, iar în următorul moment sar ca ars.
— Ce faci, Zander?
— Nu e evident? Chicoti peste buzele mele.
— Zander… suntem încă la lucru.
Își coborî gura, încercuind cu vârful limbii semnul pe care îl făcuse mai devreme. Eram complet împotriva semnelor în locuri vizibile, nu puteam apărea pe cameră cu ele, dar asta nu îl oprea pe el din a le face chiar în timpul filmărilor. Îmi sărută și palmele, știind prea bine că eram mult prea sensibil.
— E okay, avem pauză.
— Zander, mârâi. Nu asta e problema mea. Dacă va intra cineva?
— E doar o cameră mică pentru depozit. Nu are cine să intre aici.
— Și dacă o să ne audă cineva?
El scutură din cap, îngropându-și chipul în scorbura gâtului meu, aplicând săruturi umede în locurile unde pulsul îmi zvâcnea sub piele. Trupul mi se cutremura la fiecare atingere a sa, degetele sale conturând forma coapselor mele, ridicându-se spre stomacul meu. Cu el, uitam și să respir.
— O să știe cât de distractiv ne este nouă.
— Zander, îi pronunț numele în încercarea de a protesta, dar bărbatul îmi ridică palma, trecându-și limba peste degetele mele, fără să își mute deloc privirea de pe mine.
Dumnezeule. Chiar nu trebuia să facem asta aici. Chiar trebuia să îi zic "nu", dar el o făcea atât de greu de făcut.
— Dacă nu facem zgomot, nu o să ne audă nimeni.
— Dacă o să ne prindă cineva, suntem morți. Până la urmă, puțini știu că suntem împreună.
El chicoti, sărutându-mi scurt buzele.
— Yeah, împreună. Sună atât de bine asta de pe buzele tale.
— Taci.
— Nu te jena. Nu o să ne prindă nimeni. Nu facem mare lucru. Dar nu cred că vrei să pleci așa.
Privirea îi coboară spre erecția mea, făcându-mă mai stânjenit decât eram. Înghit nodul din gât, iar bărbatul îmi coborî pantalonii la jumătatea coapsei, continuând să-mi sărute gâtul. Dacă-mi mai făcea un singur semn, aveam să-l omor.
— Dar aici depinde de tine doar. Dacă nu faci niciun zgomot, Ajax, nu o să ne prindă nimeni, îmi șopti în ureche, în următorul moment simțindu-i degetele în boxerii mei.
— Zander, îmi– îmi vine să te omor, glasul îmi tremura.
— Shhh, nu chiar acum. După va trebui să scapi și de un cadavru, și de o erecție singur.
— Dumnezeule, nu îți mai tace gura.
Surâde, umezindu-și buzele. Își apropie fața de a mea, începând mișcările de du-te-vino. Răsuflarea sa era fierbinte, îmi lovea obrazul, un zâmbet conturându-se pe buzele sale. Mâna sa era atât de fierbinte în comparație cu trupul meu. Poate pentru că am stat până afară acum, nu am realizat cât de mult mi-a scăzut temperatura.
Un geamăt înfundat îmi părăsi buzele, degetele mele încleștându-se în spatele său. După reacția de pe chipul său, părea că îi plăcea modul în care reacționam. Abia eram în stare să stau în propriile picioare, modul în care se mișca îmi făcea întreg corpul slab.
Privirea îmi coboară spre pantalonii săi, unde observ că nu eram singurul care era atât de excitat. Fac contact vizual cu el, care îmi zâmbi mândru.
— Tu— trag o gură adâncă de aer înainte de a continua, deoarece bărbatul mă tot tachina după propria plăcere— Drace, Zander, hai împreună.
— Împreună? Surâse.
— Păi și tu ai nevoie de ajutor, îi răspund simplu, mușcându-mi buza inferioară.
Înainte să îi aștept răspunsul, îmi cobor mâna, trăgând fermoarul. Îl apuc de guler, trăgându-l mai aproape de mine, coborându-i boxerii. Nu zise nimic, o răsuflare apăsată părăsindu-i plămânii, în momentul în care îmi trec mâna peste membrul său.
Zander mă ajută, ținându-mi mâna, lipindu-ne membrele. Îmi simțeam inima bătând cu putere în piept, iar sângele îmi curgea mai repede prin vene. Era atât de aproape de mine în momentul acesta. Chiar și dacă o făcusem de atât de multe ori, mă simțeam de fiecare dată la fel de stânjenit ca prima dată.
— Oh, drace, ce n-aș da să vezi și tu cât de fierbinte arăți în momentul acesta, îmi șopti gutural, răsuflarea fiindu-i grea.
Modul în care vocea sa se auzea în urechea mea mă făcea să mă simt într-un mod extrem de ciudat. Stomacul mi se strângea, iar genunchii mi se înmuiau.
Un geamăt îmi părăsi buzele, ținându-mă de el pentru suport. Simțeam că în orice secundă puteam să cad. Nu mai aveam încredere în picioarele mele.
— Dumnezeule, Ajax, mă înnebunești, șopti mai mult pentru el. Nu-mi pasă dacă cineva ne aude, iubire, dar spre binele tău, ar fi mai bine dacă ai încerca să fii puțin mai mult tăcut.
Auzindu-i cuvintele, îmi întind gâtul, privindu-i cu jind buzele. El rânji șmecherește, iar fără să tragă de timp prea mult, mă trase într-un sărut dezordonat. Îmi mușcă buza apăsat, gustul dulce al sângelui prelingându-se pe limbă. Se despărți imediat de mine cum simți gustul straniu, încercând să câștige guri de aer.
— Oh, drace, îmi pare rău, Ajax, nu am vrut să îți fac rană.
Buzele sale erau și ele murdare de sânge, iar un surâs îmi scăpă buzele.
— Arăți hot murdar de sânge așa.
Își ridică sprâncenele, uimit de comentariul meu și pufni amuzat.
— Oh, când o zici așa, îmi dai idei.
Dau să îi răspund ceva, dar imediat el îmi acoperi gura cu palma. Îmi face semn să fac liniște, iar privirea îmi zbură spre ușă. Se auzeau voci.
— O, uite aici e depozitul. Hai.
Casc ochii, iar el repede mă trase jos, după niște cutii. Nu reușesc nici să-mi trag pantalonii pe mine, că pașii se aud mai aproape de ușă.
— Aici ai zis că sunt lentilele? Spune vocea.
— Yeah. Îți trebuie 4x?
— Mhm.
— Haide repede, Cartwright o să ne facă concert dacă nu le aducem imediat.
Fac schimb de priviri cu Zander, care stătea în spatele meu. Era întuneric în cameră, dar dacă aprindeau lumina, era sfârșitul pentru noi.
Ușa se deschide, iar în interiorul camerei se aud pași. Idiotul de Zander. A zis că nu o să vină nimeni!
— Ah, drace, nu văd nimic. Unde naiba e întrerupătorul?
Inima îmi sări din piept.
— Mai lasă-l, căutăm cu lanterna de la telefon. Avem 2 minute și încep filmările.
Răsuflu ușurat. Ei încep să se audă prin cealaltă parte a camerei, căutând printre cutii, eu încercând să nu fac niciun zgomot prin care să atrag atenția.
Dar se pare, Zander avea alte planuri. Îi simt răsuflarea fierbinte pe gâtului meu, trăsând o linie invizibilă cu buzele. Mâna îi coborî spre membrul meu, trecându-și degetul arătător de la cap spre bază. Îmi duc mâna spre gură, înjurându-l în gât. Dumnezeule!
Mă tachina amuzat, și chiar dacă nu-i vedeam chipul, puteam jura că rânjește idiotul. Cu o mână, trasa cerculețe pe sub tricoul meu, în timp ce cu gura lăsa săruturi umede pe pielea mea. Cu cealaltă mână, simțeam atingerea sa coborând sus și jos, în încercarea de a mă tachina tot mai mult. Nici nu mai puteam respira, tot trupul îmi tremura.
— Mi-am uitat ochelarii, asta ce este? 4 sau 9x?
— Avem măcar 9x? Râde. 4x, perfect.
— Ia toată cutia.
— E grea, ești nebun??
— Hai, nu te plânge. O să ne sucească capurile dacă nu ne grăbim.
Îmi era greu să mă concentrez la ce se întâmpla în jurul meu. Zander știa cum să mă dea peste cap. Îmi căută palma în întuneric și și-o duse ușor la buzele sale, sărutându-mi degetele moale. Mișcările de du-te-vino deveniseră mai apăsate, simțind un fior curgându-mi pe șira spinării.
Pașii se auzeau în spatele meu, iar în momentul în care aud și ușa închizându-se în urma lor, o răsuflare lungă îmi părăsi buzele, în încercarea de a masca un geamăt. Tot corpul îmi tremura.
— Te credeam mai inocent, Ajax, chicoti, șoptindu-mi în ureche.
— Idiotule, doar atât reușesc să zic.
— Un pic cam agresiv, iubire. Uite cum îți place. Pulsează în mâna mea.
I-aș fi răspuns, dar în momentul acesta nu cred că eram în stare. Mintea mea nu era în stare să proceseze cuvinte, cel puțin nu cuvinte care făceau sens. Iar de parcă îmi era interzis, nici nu mai îndrăzneam să respir. Răsuflarea îmi era grea. Iar degetele încleștate în podeaua de sub mine. Picioarele îmi tremurau și cumva eram recunoscător pentru că în momentul acesta eram așezat — nu cred că în picioare aș mai fi reușit să-mi țin echilibrul.
Camera era înecată în sunetul vulgar al gemetelor înfundate și al sunetul mâinilor sale mișcându-se peste penisul meu. Atingerile sale deveneau tot mai rapide, trezind palpitații până în degetele de la picioare. Cu greu îmi mai păstram gura închisă, până și sentimentul dureros al buzei sparte înecându-se în valul de plăcere pe care îl simțeam în acest moment.
Îmi mușcă din nou umărul, în același loc unde era urma înainte, durerea pierzându-se în extazul orgasmului. Buzele îmi tremurau, cumva în lipsa buzelor sale peste ale mele, dar doar îmi încleșt maxilarul, lăsând lichidul alb să se împrăștie peste mâna sa.
Pentru prima dată, am simțit că pot să respir din nou. Pieptul mi se ridica și cobora lent cu fiecare respirație, simțind cum sângele în sfârșit avea cale și spre creier. Dumnezeule. Dumnezeule. Dumnezeule. A fost mult prea riscant.
— Oh, asta a fost rapid, chicoti. Se pare că aici cuiva îi place adrenalina.
— Zander, îi șoptesc numele, ascunzându-mi chipul în palme. Îmi vine să te omor.
•·················•·················•
•·················•·················•
— Ajax, te rog, nu fii supărat pe mine, insistă, urmărindu-mă spre parcare.
— Nu mă urmări.
— Ai venit cu mine, cu ce vei pleca acasă?
— Nu e treaba ta. O sun pe Cristina și mă duc la mine acasă.
Pun accent pe cuvintele "la mine". De când eram împreună, stăteam doar la el acasă, chiar dacă nu puteam zice că ne-am mutat împreună oficial. Dar eram în căutare de un loc bun pentru amândoi, iar când o să-l găsim, o să ne mutăm. Dar nu o vom face dacă o să continue să se comporte după capul său.
— Ajax, îmi mârâie numele iritat, apucându-mă de încheietură.
— Zander, lasă-mă.
— Ugh, îmi pare rău, te rog. Numai că nu știu ce a fost în mintea mea. Erai atât de fermecător, îmi era greu să mă abțin. Și ție ți-a plăcut, și nici nu ne-a prins nimeni.
Încerc să-mi trag mâna din a sa, dar el se folosi de moment, trăgându-mă mai aproape de dânsul. Îi evit privirea, dorindu-mi doar să mă lase în pace. Eram furios pe el pentru ce a făcut mai devreme. Poate lui îi plăcea să se joace cu focul, dar eu nu eram amator.
— Ajax, iartă-mă. Înțeleg că am întrecut măsura, dar nu pleca.
— Vreau să plec acasă, Zander.
— Yeah, la noi acasă. Nu altundeva. Drace, trebuie să ne mutăm mai repede împreună definitiv, ca să nu găsești scuze.
— Zander, nu vreau, îi replic rece.
— Ba da, vrei. Dorm în altă cameră, dar te rog, hai. Acum e târziu, așteptăm mâine să discutăm.
Nu îmi oferea de ales, mă trase în mașină, urcându-se și el repede la volan. Șuier iritat și îmi avânt privirea spre geam, el așezându-mi cureaua mașinii. Pornește mașina, iar imaginea parcării dispare repede.
— Știu că sunt un idiot uneori, Ajax.
— Doar uneori?
— Înțeleg că ești supărat pe mine, dar chiar îmi pare rău. Ai dreptate, chiar prea am exagerat, dar data viitoare nu voi mai face asta.
— Drăguț din partea ta să crezi că va fi o "dată viitoare".
Oftă lung, încleștându-și degetele în volan.
— Ajax, ultimul lucru pe care îl vreau este să te supăr pe tine.
— Tu te gândești măcar o singură dată înainte de a face ceva? Îl întreb iritat.
Oftă lung.
— Nu e chiar punctul meu forte.
— Văd asta, îi replic.
— Dar nu vreau ca tu să fii supărat pentru mine. Am făcut-o de mai multe ori la lucru și nu te-ai supărat pe mine. De ce acum? Doar pentru niște oameni?
— "Doar pentru niște oameni?" Serios, Zander?
— Okay, nu am zis-o chiar cum trebuie. Dar eu mă învăț din propriile greșeli. Uneori trag presupuneri greșite. Data viitoare te întreb dacă ești confortabil cu ceva. Chiar îmi pare sincer rău, își întinse degetele spre gulerul meu, aranjându-l. Nu te vreau supărat pe mine.
Când o zicea în așa mod, îmi era greu să-l evit. Expir lung și îmi întorc privirea spre el.
— Nu sunt atât de sensibil, Zander, dar trebuie să realizezi și tu când este momentul potrivit de a face ceva sau nu. Dacă eram prinși, ce făceam?
— Le dădeam bani să-și țină gurile închise. Oricum prietenii noștri știu că suntem împreună și fanii deja presupun că este ceva între noi doi.
— Nu-mi pasă, tot e jenant.
— Dar nu ne-a prins nimeni. Și se pare, după cum ai reacționat, nici ție nu ți-a fost tare neplăcut.
— N-o să-mi fie nici tare neplăcut să îți dau o palmă, Zander.
Chicoti, privindu-mă scurt cu coada ochiului, încercând să fie atent la drum.
— Poate îmi place durerea?
Pufnesc amuzat.
— Nu-mi oferi idei pe care o să le regreți, Zander.
— Cu tine nu regret nimic.
— Ce flirt. Nu te doare gura?
Bărbatul surâde, arcuindu-și o sprânceană.
— Ai vrea să faci să mă doară?
Îl privesc urât, iar el își întoarce amuzat atenția spre volan. Îmi era greu să țin supărarea pe el. Avea o carismă a sa. Nici când eram copii nu puteam să mă cert cu el. Acum chiar că îmi era și mai dificil.
Era chiar ciudat să mă gândesc că noi eram pe bune împreună. Niciodată nu mi-a plăcut să mă gândesc la ce ar putea fi în viitor, cumva îmi era frică că poate multe lucruri s-ar schimba. Dar acum mă puteam gândi cu încredere la ce ar putea presupune viitorul. Evident, nu știam cum va fi. Dar știam un singur lucru.
Va fi și el acolo. (Asta când nu mă enerva.)
Parcă mi se părea că abia ieri începusem filmul. Dar ceea ce păruse la început un drum lung și greu, acum era aproape de final. Acum gândindu-mă la asta — chiar părea nostalgic. Nu mi-am imaginat vreodată că un film o să mă schimbe atât de mult, dar uite-mă aici. Și nu regretam absolut nimic.
— Deci dorm în altă cameră azi sauuu…? Mă întrebă curios.
— Depinde. Ia-mi ceva de mâncare și mă mai gândesc.
— Ți-e foame?
— Sunt lihnit.
— Okay, okay. Să-mi zici ce vrei când ajungem. Dă-mi portofelul, este în buzunar la geaca mea din spate.
Mă întind în spate și iau geaca, de unde iau și portofelul. Mă așez normal în scaun și îmi cobor privirea spre portofel, unde zâmbesc când observ o poză cu noi doi în compartimentul transparent.
— De unde ai poza asta? Întreb amuzat.
— E o poză oficială de la shooting. I-am rugat să-mi facă și mie câteva copii.
— Oh, sunt mai multe aici? Întreb, umblând.
Scot toate pozele, uitându-mă la ele curios.
— Dap, sunt versiunea mai mică. Le am acasă originale, dacă vrei să le vezi.
Împietresc când dau de o poză. Casc ochii uimiți și mă întorc spre el.
— Poza asta! Poza asta! Tu glumești cu mine?
Mă privi confuz și chicoti.
— La ce te referi?
— E din liceu!
— Yeah, tu nu le mai ai?
Încep a mă uita prin poze, un zâmbet conturându-mi buzele. Nu am mai văzut pozele acestea de atât de mult timp. Eram atât de uimit și se simțea atât de nostalgic, uitându-mă la ele în momentul acesta.
— Drace, Zander… murmur cu un zâmbet larg pe buze. Pozele astea. Oh, Dumnezeule, credeam că nu o să le mai văd niciodată. Am pierdut pozele astea atunci când mi-ai stricat tu telefonul. Le mai aveam doar acolo salvate.
— Serios? Tu de pozele astea vorbeai? Surâde.
— Daa, eram atât de furios pe tine atunci din cauza asta. Cine naiba ar fi știut că erau chiar cu tine pozele.
— Încă mă simt extrem de rănit că nu m-ai recunoscut.
— Am avut o idee, dar nu eram sigur, mă strâmb.
— Măcar acum ești sigur. Poate te-am mințit?
Îmi dau ochii peste cap amuzat.
— Dar poate tu te-ai încurcat și nu sunt Ajax cel adevărat?
— Păi atunci mă bucur că am făcut o astfel de greșeală.
Mă strâmb la el și mă las în marginea scaunului, privind pozele.
— Ce vrei să îți iau de mâncare? Mă întrebă.
— Orice îți iei ție.
— Dar nu-mi este foame, îmi răspunde amuzat.
— Doar nu mă vei lăsa să mănânc singur?
— Și dacă am să o fac?
— Taci, Zander.
Cumva văzând pozele acestea, simțeam un sentiment fierbinte în interiorul meu. S-au schimbat atât de mult pe perioada acestor ani și totuși, uite cum ne-am întâlnit din nou. Eram doar niște poze simple, noi în fața liceului, nimic special, dar oricât de mult am fost prieteni, nici nu am făcut poze împreună aproape deloc. Astfel că pozele acestea în momentul acesta însemnau enorm pentru mine.
Zander chiar s-a schimbat atât de mult…
— Ajax. Nu te mai uita la poze. Mă eviți pentru propriile poze. Același om e în fața ta, dar mai bun.
Îmi ridic privirea din poze, privindu-l amuzat. El opri mașina la semafor, iar de data aceasta mă privea și el pe mine.
— Poate nu sunt sigur de ultima parte?
— Că sunt mai bun decât mine din trecut?
— Yeah, zâmbesc șmecherește.
Își rostogolește ochii peste cap, micșorând distanța dintre noi doi.
— Păi, ar fi foarte ușor din a-ți demonstra asta.
— De exemplu?
— De exemplu, îți arăt lucruri pe care eu din trecut nu le știam, își coboară privirea spre buzele mele, iar eu pufnesc.
— Sper că asta presupune din a îmi cumpăra mâncare, deoarece mi-e foame de mor.
Pufni.
— Du-te naibii, Ajax, îmi rănești sentimentele, se plânge. Mă folosești doar pentru mâncare.
— De unde ai ghicit? Hai mai repede.
— O să le cer un meniu expirat.
— Nu mă prea interesează ce mănânci tu, dar mie să-mi iei meniul de seară.
— Ajax, n-ai pic de rușine.
Încep a râde și îl privesc cu coada ochiului. Facem schimb de priviri, înainte de a porni mașina. Avea un zâmbet amuzat conturând pe buze, rânjind atunci când îmi prinse privirea. Îmi sprijin bărbia în palmă, ascunzându-mi chipul.
Doar nu puteam să-l las să știe că am roșit din cauza zâmbetului său.
— Apropo, să nu uiți să le zici să nu-mi pună sos.
— Ah, deci sos extra?
════════════════════════════════════