════════════════════════════════════
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
— Am comandat ceva de mâncare, nu mă așteptam să vii atât de repede, îmi spune onest, eu așezându-mă pe canapeaua din living.
Îmi lipesc spatele de spetează și las o răsuflare lungă să-mi scape buzele. Surâd încordat și îmi suflu la o parte firele mai lungi de păr de pe frunte.
— Nu voiai să vin atât de repede?
— Nu, te așteptam.
Zâmbesc și îmi lipesc brațul de frunte, trăgând o gură adâncă de aer.
— Sunt obosit, mă plâng.
— De ce nu te-ai dus acasă să te odihnești?
— Nu mă lași să mă odihnesc aici? Râd. Ce ai luat totuși de mâncare?
Spunând asta, privirea îmi fugi spre măsuța de cafea, atenția fiindu-mi repede prinsă de tubul de cremă. Îmi ridic repede privirea spre Zander, încercând să înțeleg dacă a folosit-o sau nu.
— Te-ai dat cu cremă?
— Nu.
— Zander! Doar știi că trebuie să te dai de 3 ori pe zi, mă încrunt.
— Am uitat.
Expir lung și îi fac semn să vină lângă mine. Lăsă telefonul din mână, așezându-l pe masa de cafea, eu urmărindu-l iritat cu privirea. Îi era atât de greu să o facă? Trebuia dimineața, deja nu mai era dimineața. Am pierdut o dată din vina sa.
Dacă nu eram eu, cred că nu făcea nimic.
— Simt că nu ai uitat, dar nu ai vrut.
— Nu are rost să țin minte.
— Vrei să vin eu mereu?
— Nu. Dar nu mă mai doare nimic, nu are rost.
— O să rămână urme, Zander, Dumnezeule.
Oftez lung, turnând lichidul alb în palmă. Mă strâmb simțind sentimentul rece și îi ridic tricoul brunetului, surâzându-mă atunci când el tresări la contactul cu crema.
— E rece, suspină.
— Dacă te-ai da singur, n-ar mai fi. Sau cel puțin trebuia să îmi zici mie înainte să plec să te ajut, dacă nu poți singur.
— Mi-e indiferent de urme. Dacă o să rămână, aia e.
— Zander, îi replic iritat.
— Nu mai sunt actor, Ajax, nu mai are rost să îmi bat capul de imaginea publică.
— O faci pentru tine, nu pentru alții. Plus că uite, deja sunt aproape invizibile. Atâta muncă în van? Te comporți ca un copil mic uneori, trebuie să te gândești și la tine, nu numai la ceilalți din jurul tău.
Nu zise nimic, aruncându-și tricoul peste cap, rămânând la piept gol. Trag o gură de aer în piept, ușor jenat de imaginea sa dezbrăcată. Încerc totuși să nu se citească asta de pe chipul meu, ridicându-mi palmele peste urmele sale de pe spate. Pielea sa era atât de fierbinte în momentul acesta.
— Scuză-mă, Ajax. Nu mă prea pot concentra pe nimic.
— E okay, nu vreau să crezi că ți-o zic în nume de rău. Dar trebuie să încerci și tu, bine?
— Chiar încerc, dar mintea mea numai la asta nu se gândește.
— Vrei să îți pun o alarmă să nu uiți?
— Eh, las-o baltă.
Pufnesc nemulțumit și îmi dau ochii peste cap.
— Nici să nu te gândești. Trebuie să o iei în mod serios, Zander.
— Încerc. Ce ai mai făcut azi?
Înțelegeam că încearcă să schimbe subiectul, dar chiar nu voiam să pun mai multă presiune asupra sa. Părea destul de încordat. Mă întrebam ce făcea înainte să vin aici. Speram că prezența mea nu-l deranjează.
— Oh, Dumnezeule, nici nu mai întreba… expir lung.
— De ce?
— M-au pus azi să ajut la interviu. Au găsit niște candidați pentru rolul tău, dar cât am fost la primul interviu și am plecat. Am mințit că îmi era rău. Nu mai eram în stare să rămân acolo.
Torn mai mult lichid în palme, întingându-l peste locurile unde au fost bandaje până nu demult. Erau urme aproape trecute de cuțit, subțiri și lungi, încrustate în piele. Mă întrebam dacă chiar o să reușească să scape definitiv de toate, dar speram că da. Cu interesul său totuși, nu prea.
— S-a întâmplat ceva?
— Nu, nimic. Doar faptul că acum am realizat de ce nu mi-a plăcut niciodată să fiu actor în astfel de filme, oftez. E literalmente atât de dificil.
— De ce? Întrebă, întorcându-se spre mine.
Nu îl privesc în ochi, coborându-mi privirea spre pieptul său, încercând să îmi pun gândurile în ordine.
— N-am idee. Era o scenă… știi tu, mai înfocată. Când m-a sărutat, voiam să-l lovesc. Eram atât de aproape din a îmi pierde controlul. Nu sunt făcut pentru asta.
Un nerv îi zvâcni.
— Din prima? O astfel de scenă? Se încruntă.
— Pentru că actorul nu e gay și probabil voiau reacția sa. Nu poți angaja pe cineva fără să știi dacă e potrivit. Dar sincer să fiu, nu sunt eu cel potrivit. Îmi vine să plătesc amenda și să-i trimit dracu.
— Nu-i adevărat, erai atât de talentat cu mine. O fi fost vreun idiot care nu e în stare de nimic.
— Yeah, cu tine. Ăsta e cuvântul cheie, surâd.
Am spus cuvintele fără să realizez ce am zis, în secunda următoare regretându-le. Îmi dreg glasul, îndreptându-mi spatele. Bărbatul se lăsă ușor pe spate încât să-mi fie mie mai ușor, iar eu masez în continuare pielea.
Drept răspuns, dânsul doar îmi surâde.
— Poate chiar ar trebui să renunț și eu, zic după câteva secunde. O să rămân la filmele mele de acțiune, unde mă pricep.
— Nu renunța, ești minunat. Poate doar îți trebuie timp să te obișnuiești.
— Nimic bun din filmul acesta nu iese. Absolut nimic, doar stres degeaba.
Îi simt degetele prin părul meu, simțind sângele repede cum începe să-mi curgă prin vene.
— Nu știu ce zici tu, dar din partea mea, nu am văzut pe nimeni mai bun.
— Zici asta doar pentru că suntem prieteni.
— Iar ca prieteni, am văzut o parte în tine pe care tu nu ai văzut-o. Te-ai uitat vreodată cum arăți tu pe sticlă? Modul în care mă priveai era de parcă chiar erai personajul. De parcă chiar simțeai ceva pentru mine. Am jucat mult în filme de dragoste, am avut diferite roluri și totuși, indiferent de câte persoane am întâlnit, nu cred că vreodată mi-a plăcut să joc cu cineva mai mult decât cu tine.
Nu știu de ce zicea brusc toate acestea, dar în momentul acesta, mă simțeam mai jenat ca niciodată. Am tras cu disperare aer în piept și am încercat să spun ceva—dar când mi-am ridicat chipul, am realizat de distanța mult prea mică dintre noi doi. Între buzele noastre era o distanță milimetrică.
— Agh, drace, Zander, ești prea bun la cuvinte.
— Era doar ceva ce voiam să îți zic de mult timp.
— Poate m-am înșelat. Poate a ieșit ceva bun din filmul acesta până la urmă, murmur, simțindu-i răsuflarea fierbinte pe buzele mele.
— Cum ar fi? Întrebă, deși știa prea bine răspunsul.
— Ne-am reîntâlnit noi doi. Și poate mi-am cheltuit tot norocul din viață doar pe asta.
Nu îmi luă mai mult, îmi zdrobesc flămând buzele de ale sale, el răspunzând la sărut fără să ezite de două ori. Îl împing în canapea, pierzându-mi degetele prin părul său, simțind palmele sale înfierbântate urcând pe sub haina mea, pe spatele meu. Explorau curioase, lăsând linii fierbinți și invizibile în urma lor. Dumnezeule, cât de mult am dus dorul buzelor sale peste ale mele.
Oriunde atingea el, lăsa urme zvâcninde. Nici nu am realizat cât de mult am vrut asta cu adevărat, decât abia acum, avându-l pe el peste mine, sărutându-mă atât de pătimaș. Eram deasupra sa, cu picioarele mele în părți, simțindu-l pe el cum își împingea pelvisul în mine chiar și prin haine. Îi exploram pielea cu degetele atât de curios, dorindu-mi în sinea mea și mai mult. Mult mai mult.
— Drace, cât mă calcă pe nervi să știu că azi te-ai sărutat cu altcineva, mârâi agresiv, coborându-și gura peste pielea gâtului meu, în timp ce eu încercam să-mi recâștig răsuflarea.
— A fost ultimul lucru pe care l-am vrut și eu, crede-mă.
— Dar nu-mi place asta. Deloc.
— O să renunț și eu la film atunci.
Trase peste cap haina de pe mine, schimbându-ne pozițiile, fiind eu cel acum de sub el. Palmele îi coborâră de sus, spre talie, la curea. Nu îi luă mult să o desfacă, următorul lucru pe care îl aud fiind sunetul curelei lovind podeaua.
— Nu, îmi răspunse după câteva secunde. Filmul acesta e făcut practic pentru tine. Dacă nu o să fii tu Ciel, ar fi ca și degeaba.
— Atunci ce să fac?
Îmi sărută gâtul, trăgând cu cealaltă mână de pantaloni.
— Ce-ai vrea tu să faci?
— Să continui filmul acesta cu tine. Fără de tine, filmul de la bun început nu o să mai fie la fel.
De data aceasta, nu îmi răspunse instant. Își ridică chipul, sărutându-mi scurt buzele, expirând lung. Își lipi fruntea de umărul meu, iar eu îmi trec degetele ușor prin părul său.
— Bine. Atunci așa o să fie.
— Adică?
— Nu renunț.
— Stai, stai, stai. Adică?
— Ce e așa greu? Surâde. Revin în industria filmului, chiar dacă plecat mult tare nu am fost.
— Stop, stop, ce? Zander, nu trebuie să te simți presat de cuvintele mele. Vorbesc și eu așa. Nu trebuie să faci ceva, dacă nu ești pregătit.
— Sunt pregătit, Ajax.
Mă ridic în fund, el dându-se mai în spate. Expresia îi era ușor confuză, dar nu zise nimic, așteptând să vorbesc eu
— Nu, nu, Zander. Am vorbit degeaba. Chiar nu trebuia să zic asta! Am spus că aș vrea cu tine să continui filmul, dar nu vreau să te impun. Nu vreau să te simți impus. Pur și simplu tu ești un actor bun și de aia, dar dacă nu ești încă pregătit, este totul bine. Adică oricum ai trecut prin multe, te înțeleg că ai vrea să schimbi ceva. Nu e de parcă o să schimbe multe astea între noi, fie că continui sau nu.
Expiră lung, apropiindu-și fața de a mea.
— Respiră, Ajax, chicotește. Este totul bine, nu mă simt presat.
— Dar–
Nu reușesc să termin ce am de spus, că el își lipi degetul arătător de buzele mele.
— Ajax, e totul okay, bine? Nu mă presezi și nici nu mă impui. Înțeleg că am avut o perioadă mai complicată, dar acum totul este bine. Evident, nu sunt în cea mai perfectă condiție, dar actoria a fost întotdeauna o pasiune de a mea. Iar dacă mă închid singur în sine, nu o să mă ajute cu nimic. Am crezut că dacă o să schimb totul în viața mea, o să-mi fie mai ușor să trec peste. Dar adevărul era că mai mult mă înfundam.
— Zander…
— Ajax, dacă nu ai fi fost tu aici, probabil s-ar fi terminat cu mine deja. Nu îți imaginezi cât de mult m-ai salvat. Nu doar acum, dar și în liceu. Erau zile în care tot la ce mă gândeam era cum de tot vii să mă vezi, vii să ai grijă de mine, chiar dacă eu nici puterea de a ține o conversație nu aveam. Iar tu continuai să vii, iar auzindu-te pe tine vorbind, chiar dacă eu abia răspundeam, mă ajuta enorm... făcu o pauză, trăgând o gură adâncă de aer. Când vorbeai tu, era singurul moment când nu mă mai gândeam la mine. Era singurul moment când nu mă mai uram singur pe mine atât de mult, deoarece tot la ce mă gândeam erai tu.
— Eu… eu n-am idee ce să zic.
Se aplecă și mă sărută cast pe buze, zâmbindu-mi în momentul în care buzele noastre se despart. Inima îmi bătea nebunește.
— Nu trebuie să zici nimic. Îmi pare rău că am ascuns atât de mult timp adevărul. Aveam toate problemele acestea cu idiotul de Richard, nici nu aveam idee cum să-ți explic totul, deoarece știam că vrei explicații. Dar nu am vrut niciodată să te părăsesc, nu am vrut niciodată să plec fără să îți zic.
— Mi-a povestit Smith totul. Nici nu înțeleg cum nu am văzut atât de mult timp prin ce treceai. Dacă știam, nu ai fi fost singur...
— Îmi pare rău. Trebuia să îți zic. Dar era un adevăr atât de greu de spus. Îmi era frică să nu te pierd.
— Ești idiot. Nu ai putea să mă pierzi niciodată.
Expiră lung, încâlcindu-și degetele prin păr.
— Suntem chit acum, Zander, surâd. Eu că am crezut-o pe Andre pentru prostia aia evidentă, iar tu pentru asta.
— Agh, drace, pufni amuzat. Suntem, suntem. Chiar dacă m-a durut atât de mult când ai crezut-o pe ea, mi se plânge el, iar eu îmi dau ochii peste cap.
— Pe mine m-ai rănit ani de zile, idiotule.
— Tu ești cel care a plecat primul, eu am încercat să te caut, se strâmbă.
Îmi trec vârful limbii peste buze, încolăcindu-mi brațele în jurul gâtului său, trăgându-i fața aproape de a mea.
— Auch, ce băiat rău am fost. Vrei să mă pedepsești acum?
Un rânjet i se contură pe buze.
— Du-te naibii, Ajax. Știi cum să mă joci pe degete.
— Și sunt bun la asta?
— Cel mai bun.
— Sper și așa să rămân. Nu vreau să permit nimănui să-mi fure locul.
Bărbatul trase o gură adâncă de aer, dându-și părul pe spate. Simțeam privirea sa jucând pe pielea mea. Îmi aprindea întreg corpul în flăcări. Mă simțeam brusc mai slab în fața sa. Doar știindu-l aproape de mine, atât de aproape de mine, simțeam cum și oxigenul din încăpere era prea puțin.
Văzându-l pe Zander simțindu-se în sfârșit mai bine, era de parcă universul în sfârșit juca în favoarea mea.
— Ajax, în momentul acesta îmi dai impresia atât de greșită. Nu îți imaginezi.
Îmi arcuiesc o sprânceană, luându-i mâna în a mea. Îi sărut degetele, simțind privirea sa asupra mea. Îl voiam. Îl voiam pe el mult prea mult.
— Ce fel de impresie?
Înghiți nodul din gât.
— Nu contează.
— Îți dau cumva impresia că am sentimente pentru tine, Zander? Pentru că dacă o fac… nu e deloc impresia greșită, îmi ridic privirea spre el.
════════════════════════════════════