Gânduri negru pe alb

Zbucium

De-ar fi să te chem în ceas de seară
Ai zăbovi sau ai veni?
Oare... cât de mult ți-ar păsa?
Sunt sigură că-s trecătoare
La fel cum a fost iubirea ta.
Și-mi plânge inima de dor
Și buzele crăp de uscăciune
Doar gându-mi este călător
Căutându-te în astă lume.
De-aș strânge lacrimi și suspine
În diamante le-aș preface
Și tot aurul din lume
Ți le-aș da pe toate-n noapte
La schimb cu o clipă
De promisiuni și șoapte.
Dulci îți sunt buzele
Cu care-mi otrăvești inima
Și nu-mi mai rămâne
Decât să-mi accept pieirea.
Și-abisu-i dens și-ntunecat
Și vocea-ți răsună tot mai tare
Dar sufletu-mi deja pătat
Și prins în a dezamăgirii vâltoare.
Am obosit să mai aștept
Și-mi plec capul resemnată
Te astept și acum dac-ai să vii
Lâng-a compasiunii poartă.