C A P I T O L U L 1.
Căldura care se revarsă astăzi peste Sydney e înăbuşitoare, iar faptul că în taxi e cu mult mai cald decât e afară nu mă încântă deloc. Şoferul, un bărbat trecut de patruzeci de ani, vorbeşte încă din momentul în care am deschis portiera, enervându-mă la culme. Reuşesc să mă stăpânesc şi să nu îi dau câteva repici acide, cu speranţa că voi ajunge mai repede la cafenea.
Ieri, după accidentul pe care l-am avut, Blair a fost mai mult decât îngrijorată, dar procesul Domnului Robinson a fost anulat pentru doar o oră, urmând ca imediat să ajung la proces împreună cu tata. Desigur, am avut parte de o lungă morală, dar măcar m-am ales doar cu atât. Aş fi putut rămâne foarte uşor fără permis. Am avut un noroc imens cu tipul acela, care nu a părut prea deranjat de accidentul provocat de mine.
Acum mă îndrept spre o cafenea unde am stabilit să mă întâlnesc cu prietena mea şi încerc să suport căldura copleşitoare. Mă întreb dacă tipul ăsta nu simte că abia mai e aer. Când ajungem la locul stabilit, îi plătesc şi ies ca o tornadă din maşină, răsuflând uşurată atunci când simt o briza atingându-mi corpul. Urc cele căteva trepte, apoi împing uşa de sticlă şi intru. Merg direct spre terasa de afară, văzând de la depărtare părul brunet al lui Blair.
Eu şi Blair suntem prietene încă din facultate, iar dacă nu am fi atât de diferite fizic, s-ar putea crede că sunem gemene. Părinţii noştri au fost cei care ne-au adus împreună, George Maxwood şi Richard Atwell fiind parteneri de afaceri şi lucrând în acelaşi domeniu. Prietenia noastră durează de şase ani, de atunci fiind de nedespărţit. Mă aşez pe scaunul din faţa ei, iar ea îşi ridică privirea din meniu. Îmi zâmbeşte şi lasă meniul deoparte. Brusc adoptă o expresie serioasă.
- Ce a fost în capul tău, Reyna? Puteai păţi ceva, pentru Dumnezeu! răbufneşte ea şi eu mă mir cum de nu m-am gândit că va reacţiona astfel.
- Sunt întreagă, Blair. A fost ceva minor, nu trebuia să te îngrijorezi.
- Putea avea consecinţe. Nu numai că ţi-ai făcut varză maşina, din nou, dar dacă tipul ăla făcea vreo reclamaţie, ajungeai pe primele pagini alea ziarelor. Şi ştim amândouă că nu ai vrea să se întâmple asta.
Oftez şi nu pot să nu îi dau dreptate. Tatăl meu e o persoană influentă aici în Sydney şi nu de puţine ori ocupă primele pagini ale ziarelor, peste tot vorbindu-se de succesul şi parteneriatele sale. Nu îmi place să fiu în centrul atenţiei, motiv pentru care încerc să nu mă expun prea mult. Ăsta e unul dintre motivele pentru care eu şi Blair suntem atât de asemănătoare. Toată viaţa ne-am aflat în aceeaşi situaţie.
- Faptul e consumat, Blair. Măcar nu s-a întâmplat nimic şi încă nu a aflat nimeni. Mi-e de ajuns că tata mi-a ţinut ieri morală pentru ceea ce am făcut. Ştii bine că nu îmi place să întârzii, spun eu.
- Nu trebuie să fii perfectă. E ceva normal ca măcar o dată în viaţă să greşeşti. Singura ta problemă e că nu ai învăţat să accepţi un eşec.
- Nu îmi place să dezamăgesc oamenii. Şi nu vrea să vorbim despre asta. Dacă ţin bine minte, am avut discuţia asta şi săptămâna trecută.
- Fie , murmură ea, după care îi făcu semn chelnerului să vină şi să ne ia comanda. Eu vreau un Espresso. Să fie tare, te rog.
- Un fresh de portocale cu gheaţă, spun zâmbind. E prea cald pentru o cafea.
Pentru câteva momente stau şi analizez locul. E aproape plin de persoane care vorbesc, zâmbesc sau care par revoltaţi. Mă miră faptul că unii oameni nu îşi ascund emoţiile şi acestea se observă perfect până şi în modul în care sunt poziţionaţi. Mereu am reuşit să îmi stăpânesc emoţiile, ar asta a fost mult mai bine pentru mine. Sunt greu de citit, dar eu reuşesc să îi citesc pe toţi. E bine să ştii ce gândesc şi ce simt oamenii din jurul tău.
- Când vine Joseph? o întreb pe Blair, făcând referire la nimeni altul decât iubitul ei.
- Mâine.Am vorbit dimineaţă cu el şi mi-a spus că Nathan a venit mai devreme. Nici el, nici tata nu m-au anunţat nimic.
Nathan e fratele ei, pe care nu am avut ocazia încă să îl cunosc. Urma ca peste două săptămâni să ajungă în Sydney, unde urma să preia unul dintre lanţurile hoteliere ale tatălui său. În acelaşi domeniu lucra şi în Regatul Unit, dar se pare că după zece ani i s-a făcut dor de casă. El si Blair sunt destul de apropiaţi din câte ştiu eu.
- Poate vrea să îţi facă o surpriză, spun eu.
- Nathan? Nu prea cred. Nu l-am sunat încă... Probabil el şi tata sunt ocupaţi cu hotelurile alea. Problema e că nu ştiu unde stă. Era vorba că vom locui împreună o perioadă, având în vedere că e mai mult casa lui. Încă nu am apucat să mă mut cu Joseph.
- Blair, a venit aici să preia un lanţ hotelier care ocupă câteva oraşe din Australia. Cred că stă la hotel până rezolvă totul. Nu e muncă uşoară, mai ales pentru avocaţii lor.
- Da, cred că ai dreptate. Ce planuri ai astăzi? întreabă ea, schimbând subiectul.
- Trebuie să ajung pe la firmă mai târziu, dar în rest nimic important. Am o perioadă mai liberă, mai ales că am terminat tot ce aveam mai greu până luna viitoare.
- Mergem la cumpărături, atunci? În ultima vreme abia am mai ieşit.
- Sigur. Mai întâi trebuie să merg la companie, după care mă duc să mă schimb. Ne întâlnim la mine?
- Ok, spune ea. Ce fac oamenii ăştia cu cafeaua aia? Au trecut cincisprezece minute deja! chicotesc şi mă las pe spate, privind cerul. E atât de senin!
Douăzeci de minute mai târziu, după ce Blair i-a făcut o reclamaţie chelnerului pentru că întârziase şi după ce am băut ceea ce comandasem, ieşim din cafenea. Intru în maşina prietenei mele şi aştept să pornească spre compania tatălui meu. Nu aveam nimic important de făcut, dar probabil tata mai are nevoie de ajutor. În ultimele luni starea lui de sănătate nu a fost una prea bună, astfel încât acum nu are voie să se enerveze sau să se streseze. Nu poate avea încredere în mulţi oameni, aşa că sunt nevoită să îl ajut. De multe ori îmi face plăcere, dar îmi ocupă foarte mult din timpul meu.
În timpul facultăţii îmi permiteam să ies de multe ori în oraş şi ,desigur ,aveam mulţi prieteni. După ce am început să lucrez, timpul meu s-a dus pe apa sâmbetei, la fel şi aşa zişii mei prieteni. Singura care mi-a fost mereu aproape a fost Blair, motiv pentru care o consider o soră. Niciodată nu mi-a întors spatele când am avut nevoie de ea, iar momentele petrecute împreună sunt cele mai frumoase amintiri.
Curând ajungem în faţa companiei, aşa că mă dau jos, rămânând ca peste o oră să ne întâlnim la apartamentul meu. Spre deosebire de ea, care locuieşte într-o vilă imensă, eu am preferat un apartament de dimensiuni considerabile. Desigur, acolo ar fi trebuit să locuiască cu fratele ei pe perioada facultăţii, dar acesta nu a mai ajuns în Sydney de mult timp. După sosirea lui aici, Blair trebuie să se mute împreuna cu Joseph, dar din nu ştiu ce motiv, amână amândoi.
În câteva minute ajung la etajul 10 şi îmi fac loc printre angajaţi şi mă îndrept spre biroul tatălui meu. Îi zâmbesc Doamnei Martha, secretara lui, cu care mă înţeleg excelent, apoi împing uşa închisă la culoare şi intru în biroul lui. Îl găsesc stând aşezat pe scaun şi privind absent ecranul laptop-ului.
Eu şi tata semănăm destul de bine, atât fizic, cât şi moral. Acesta probabil e şi motivul pentru care sunt mai apropiată de el decât de mama. El m-a ajutat cu cariera mea, m-a sprijinit pe perioada facultăţii şi mi-a fost mereu aproape. Şi mama a avut o influenţă asupra mea întotdeauna, până la vârsta de 18 ani fiind cea mai bună prietenă a mea. După aceea, locul i-a fost luat de alte persoane şi în cele din urmă de Blair.
- Bună, tată! spun eu şi îl îmbrăţişez . Ce faci?
- Lucrez , scumpo, murmură el mai mult absent. Îmi dau seama că nu voi avea parte de o discuţie prea interesantă cu el, aşa că mă îndrept spre biroul meu.
* * *
Taxi-ul opreşte în faţa imensului complex de apartamente, iar eu cobor. Blair e la câţiva metri depărtare, sprijinită de maşina ei. Îi fac semn să urce cu mine, iar ea blochează uşile şi păşeşte spre intrarea în clădire. Ne îndreptăm spre lifturi fără să spunem nimic. Blair se schimbase, acum purtând o cămaşă albă puţin transparentă şi o pereche de pantaloni negri uşor mulaţi. Apăs butonul pentru etajul 10, iar liftul parcă abia se mişcă.
Când ajung la etajul respectiv, mare mi-e mirarea când văd mai multe persoane adunate pe hol. O privesc confuză pe Blair, iar aceasta ridică din umeri. Un bărbat se apropie de noi.
- Domnişoara Reyna Maxwood? întreabă el, privindu-ne pe amândouă.
- Eu sunt. S-a întâmplat ceva? întreb eu confuză. El oftează şi îmi face semn spre apartamentul meu.
- Apartamentul dumneavoastră a fost inundat, ca şi celelalte două apartamente de la acest etaj.
Îl privesc mirată şi nu îmi vine să cred ce aud. Inundat? Ce naiba? Apartamentul meu e în perfectă stare şi pot să jur că nu am lăsat nici un robinet deschis.
- Dar cum? Nu înţeleg. Ce s-a întâmplat?
- O problemă cu ţevile, doar la acest etaj. Încă nu ştim exact ce s-a întâmplat, dar cert e că va trebui să vă mutaţi pe perioada reparaţiilor.
Rămân perplexă câteva clipe. Oh, Doamne! Se pare că în ultima vreme ghinionul mă urmăreşte. În momentul de faţă am impresia că mi se face o farsă, dar se observă clar că podeaua e udă,iar apa a fost parţial scoasă.
- Poţi rămâne la mine, o aud pe Blair lângă mine. Oftez adânc şi îmi întorc privirea spre ea.
- Vom începe de mâine reparaţiile, până atunci apartamentul trebuie eliberat.
Îmi trec nervoasă o mână prin păr şi împing uşa, intrând înăuntru. Îmi vine să îmi trag palme când văd apa de pe podeaua din living. Pantofii mei cu tocul de cincisprezece centimetru sunt aproape uzi.
- O să chemăm pe cineva să se ocupe de el, nu te îngrijora. Tu fă-ţi doar bagajele.
- Blair, pot sta la părinţii mei. Tata sigur s-ar bucura dacă m-aş întoarce o perioadă acasă, spun eu.
- În nici un caz . Inisist. Vei sta cu mine.
Oftez adânc şi aprob cu o mişcare a capului, ştiind că nu are rost să mă contrazic cu ea. Ies din apartament, simţindu-mi pantofii uzi şi mă pregătesc să îl sun pe tata. Trebuie să se rezolve asta cumva. În faţă îmi apare tipul de mai devreme, care probabil este instalator.
- Nu vă îngrijoraţi, va dura maxim trei săptămâni. E posibil să trebuiască să schimbăm podeaua din living şi dormitoare.
Aprob cu o mişcare a capului şi îmi trec mâna prin păr. Când am cumpărat apartamentul, am crezut că este în perfectă stare. Nu m-aş fi gândit niciodată că există o problemă cu ţevile.
- Bine... Îl voi elibera până diseară.
Înaite să îl sun pe tata, încep să îmi pregătesc bagajele, ajutată de Blair, ignorând apa de pe podea. Se pare că ideea de a merge la cumpărături e de mult uitată, acum fiind amândouă ocupate cu mutarea mea. Două ore mai târziu terminăm de împachetat totul şi de dus toate trolerele pe hol. Se anunţă o zi lungă şi obositoare.
* * *
Ies din baie îmbrăcată doar într-un halat şi mă aplec spre telefonul de pe pat. Trei apeluri nepreluate de la tata. Vreau să mă culc cât mai repede,deoarece sunt extrem de obosită, dar cu toate astea îl apelez şi aştept să îmi răspundă.
- În sfârşit , îi aud vocea tatei.
- Scuze, eram la duş. S-a întâmplat ceva?
- Am vorbit cu mama ta şi i-am spus ce s-a întâmplat. Sigur nu vrei să locuieşti la noi?
Eram sigură că acesta e motivul pentru care mă sunase. Pe lângă faptul că mă instalasem acasă la Blair, nu mă încânta ideea de a locui cu părinţii mei acum. Deşi îi iubesc enorm , amândoi pot deveni extremi de iubitori şi sufocanţi. Mai ales că au trecut trei ani de când locuiesc singură, iar dormitorul meu de acolo e prea pustiu, după părerea mamei mele.
- Tată, deja m-am instalat aici, plus că Blair nu vrea să plec.
- Bine, cum vrei tu. Cât va dura?
- În jur de două-trei săptămâni. Vor trece repede.
- Înţeleg, dar tot cred că ar...
- Tată, te rog. Ţi-am spus deja că voi sta aici.
- Bine, Reyna. Ne vedem mâine, noapte bună.
- Noapte bună, spun eu şi ştiu sigur că alegerea mea l-a supărat oarecum.
Dacă m-aş întoarce acasă, nu aş face decât să îmi încarc din nou timpul. Aici este mult mai bine, plus că Blair e o companie perfectă.Sper doar ca fratele ei să nu vină prea curând. Nu îl cunosc, dar nu cred că i-ar plăcea ideea de a locui aici două sau trei săptămâni. Dacă se va întâmpla, probabil voi fi nevoită să mă mut la părinţii mei. Uşa de la dormitor se deschide, iar Blair îşi bagă capul în camera mea.
- Voiam să văd dacă dormi , spune ea.
- Mă pregăteam să mă culc. Sunt super obosită după ziua asta.
- Ah, ok... Te las să dormi. Lăsăm cumpărăturile pe mâine?
- Am zi liberă, deci da.
Probabil tata mă va ignora mâine, aşa că nu are rost să dau pe la firmă. Se supără aşa repede uneori, dar măcar îi trece repede.
- Ok, noapte bună. Ştii unde e dormitorul meu dacă vrei ceva.
- Ştiu fiecare parte din casa asta, nu cred că o să fie nevoie să te trezesc. Noapte bună.
Îmi zâmbeşte, după care închide uşa în urma ei.
Îmi închid telefonul, după care mă îmbrac în pijama şi mă trântesc în pat. După o astfel de zi sunt mai mult decât obosită. Doar mie mi se poate întâmpla aşa ceva...
___________
Bună! Cam ăsta a fost primul capitol. E doar o prezentare plictisitoare a unei zi de dinainte să apară el. Am vrut să fac asta pentru a vedea diferenţa, într-un fel. Cred că Nathan va apărea în capitolul viitor.
Mulţumesc pentru cele 625 de lecturi de la prolog şi pentru cele 80 de voturi. Nu îmi vine să cred că am făcut atâtea. >:D< Vă mulţumesc!