════════════════════════════════════
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Prima persoană pe care am văzut-o dimineața, fusese Zander, zâmbindu-mi, în timp ce gătea ceva în spatele său. Încă eram pe jumătate adormit — creierul meu nu era în stare să proceseze nimic. Casc larg, bărbatul apropiindu-se de mine. Își trecu degetele prin părul meu fugitiv, trecând pe lângă mine, luând ceva din frigider.
— Mai puteai sta în pat, oricum începem azi mai târziu. Te trezeam eu când era gata mâncarea.
— Nu mă tempta, Zander. Dar dacă mă culc, nu mă mai trezești prea curând.
Chicoti, iar eu mă așez la masă. Privirea îmi fuge spre geamul său, admirând priveliștea. Vremea nu era atât de bună astăzi, cerul fiind înnorat. Doar gândindu-mă la vremea de afară, îmi treceau fiori reci pe șira spinării. Venisem la Zander îmbrăcat subțire. Dar chiar și dacă vremea de afară era urâtă, priveliștea era frumoasă. Parcă mi-ar plăcea mai des să iau mic dejunul aici cu o așa priveliște.
— Ai citit scenariul pentru azi?
— Evident, tu?
— Încă nu, dar poate mă ajuți tu să-l învăț? Mă privi cu coada ochiului, colțul buzelor ridicându-se într-un rânjet discret.
— Du-te naibii, l-ai citit, mă strâmb.
Era o scenă de flirt mai mult.
Se apropie de mine și îmi așeză pe masa mâncarea. Îl privesc suspicios, iar el se strâmbă la mine.
— Nu am pus otravă.
— Mi-e frică, cine știe.
Își așeză și lui mâncare, așezându-se în fața mea. Părul îi era un dezastru, iar bărbatul rămase la pieptul gol. Își ridică privirea spre mine, dar nu spuse nimic, concentrându-și atenția spre mâncarea sa înapoi. Dumnezeule, chiar arăta bine. Un pic prea bine.
— Dacă nu-ți place, nu e vina mea, am luat rețeta de pe internet.
— Dar poate tu ești cel care n-a gătit cum trebuie? Iau o gură.
— Nah, îmi place să am încredere în mine că sunt bun la toate.
Îmi dau ochii peste cap la cuvintele sale, surâzând în sinea mea.
Însă, surprinzător, chiar nu gătise atât de rău.
Continui să mănânc și să mai vorbesc cu el, până aproape termin de mâncat. Îmi întind degetele spre telefon, lăsându-mă pe marginea spetezei scaunului. Rămân ușor surprins când realizez că telefonul practic îmi era violat de numărul de notificări. Fusese pe mut până acum, dar repede apăs prima notificare care îmi apare.
— Zander, ai văzut paparazzi ieri? Întreb, iar el își arcui o sprânceană confuz.
Ieri eu cu el luasem cina împreună, iar lucrurile s-au cam înfierbântat între noi doi pe drumul spre acasă, de aceea s-a ajuns ca acum să iau și mic dejunul cu el. Trec cu privirea prin articol, scăpând câteva înjurături pe buze când văd pozele.
— S-a întâmplat ceva? Întrebă buimac.
— Îi urăsc, mârâi.
— Mă bagi în ceață.
— "Filmul anului 2021, pe care toată lumea îl așteaptă… s-ar putea să fie mai real decât lumea se așteaptă? Actorii principali din film, Zander Blackmore și Ajax Forbes, au fost descoperiți luând cina împreună singuri la un restaurant celebru din mijlocului orașului. Poze cu cei doi îi arată pe amândoi într-o poziție în care nu ți-ai imagina că ai găsi doi simpli prieteni. Zander Blackmore cu mâna în părul lui Ajax Forbes, zâmbindu-i. Sau poze în câte amândoi stăteau apropiați, zâmbindu-și reciproc. Nu se știe relația oficială dintre cei doi, dar filmul presupune o poveste de dragoste între doi prieteni buni, care încearcă să descopere adevărul din spatele unor mistere ale orașului în care locuiesc. Fanii au reacționat nebunește când au văzut pozele postate de către paparazzi, apărând multe teorii despre relația celor doi actori," citez din articol, ridicându-mi privirea spre Zander, care râdea amuzat.
Îi arăt și pozele, el chicotind impresionat.
— Nici măcar nu au prins poze bune. De-ar fi avut poze din mașină, nici nu ar mai fi stat la dubii de relația dintre noi doi, zâmbi șmecherește.
— Du-te naibii. Nici măcar nu i-am observat, ar fi putut face poze și mai rele.
— Trebuia să facă o poză când tu mă dezbrăcai în mașină, ar fi prins un unghi bun de-al meu.
— Trebuie să facă o poză acum când o să te pocnesc. O să prindă cel mai bun unghi.
— Adică, dacă chiar îți place, nu văd nicio problemă, zâmbi.
Îmi rostogolesc ochii peste cap și mă ridic de la masă. Zander îmi arătă unde să pun farfuria, iar eu fac după cum îmi spune, spălându-mi și mâinile. Nu puteam decât să mă gândesc la articol. Eram puțin călcat pe nervi de faptul că iarăși nu au ținut cont de intimitatea mea. Era deja ciudat.
— Cred că cel mai bine ar fi să discutăm cu impresarii.
— O să fac o postare mai târziu în care o să explic totul. Mai mult sau mai puțin. Acum mai lasă-i să fiarbă, nu mă interesează cât au chef să bată capul aiurea.
Se ridică de la masă, apropiindu-se de mine. Fac un pas în spate, reușind să-mi lovesc spatele de marginea mesei, bărbatul micșorând și mai mult distanța dintre noi doi. Pielea sa era foarte rece. Poate pentru că umbla dezbrăcat pe aici.
— Chiar dacă știm amândoi că au în mare parte dreptate, rânji satisfăcut, apropiindu-și chipul de al meu.
— Ai chef de jocuri, Zander? Atât de dimineață?
— Cu tine am mereu. Adică, drace, îmi porți hainele în momentul acesta. Îmi este imposibil să nu am chef când arăți așa.
— Dumnezeule, cât de multă stamină ai. Și așa m-am culcat târziu ieri din vina ta.
Își întinde gâtul, sărutându-mi scurt linia maxilarului. Îmi încleșt degetele în masa din spatele meu, trăgând o gură adâncă de aer. Își ridică buzele, împingându-și genunchiul între picioarele mele.
— Primele scene nu le avem împreună, o să fie plictisitor fără tine, murmură, simțind cum își coboară gura în scorbura gâtului meu.
— Dacă-mi lași o singură urmă, te omor. Încă nu au trecut cele vechi.
— Dar– mă privi cu ochi de cățeluș.
— Ia-ți gândul, Zander. Trebuie să mă dezbraci în scena de azi, nu pot risca.
Oftă înfrânt, simțindu-i palmele pe șoldurile mele. Mă apucă, urcându-mă pe masă, răsuflarea sa fierbinte brăzdându-mi pielea, lăsându-mi săruturi umede de la bărbie, până la claviculă. Îmi regăsesc palmele pe umerii lui, ascunzându-mi fața în părul său.
— Poți considera asta repetiție pentru scenă.
— Nu o să decurgă deloc așa.
— Îmi place să improvizez. Hai să facem un duș împreună.
•·················•·················•
•·················•·················•
Zander era genul de bărbat care avea multă, dar mult prea multă energie. Nici nu am început filmările, dar eram obosit. Minunat. De notat mintal să nu mai dorm niciodată peste noapte la Zander. Cel puțin nu când aveam filmări a doua zi.
Măcar acum aveam pauza de prânz. O aveam mai devreme decât Zander, deci nu puteam mânca împreună, astfel că eram doar eu și alți 3 băieți din echipa de filmări. Venisem la un loc destul de plăcut din apropiere să mâncăm ceva simplu, deoarece nu ne era atât de foame și voiam ceva ușor.
— Vin imediat, le zic băieților și mă ridic de la masă, luându-mi telefonul care suna.
Era Cristina, impresara mea, probabil vrând să discute despre toată această dezordine de mai devreme cu Zander și întâlnirea noastră de la restaurant. Am mai vorbit și mai devreme despre asta, dar acum probabil mă suna ca să mă anunțe cum stă situația. Mă retrag într-un loc mai liniștit, răspunzând la apel.
— Da?
— Veste bună, totul e bine acum. Nu mai circulă bârfele atât de mult și am discutat și cu impresarul lui Zander. Nimic din situația asta nu o să vă afecteze negativ, din contra, filmul a primit foarte multă publicitate gratuită ca bonus.
— Tot ce-mi doresc e doar să nu fiu urmărit de paparazzi.
— Din păcat, nu sunt multe ce pot face împotrivă. Am anunțat că o să luăm măsuri legale dacă nu se potolesc, dar din moment ce știrile despre voi doi primesc atât de multă atenție, le este mai ușor să plătească amenda și să continue.
Oftez greoi.
— E okay, măcar am încercat, presupun.
— Cel mai bine ar fi să nu ieșiți în evidență prea curând și poate o să renunțe. Rămâne de văzut.
— Merci, Cristina.
— Îmi fac doar munca. Sâmbătă ai și o ședință foto, apropo.
— Aproape m-ai făcut să te îndrăgesc.
Ea chicoti scurt.
— Cu plăcere. Poftă bună.
— Merci, îngân, închizând apelul.
Pufnesc scurt, ascunzându-mi telefonul în buzunar. Privirea îmi fuge prin jur, mai mult paranoic că o să văd un paparazzi iar, dar din fericire nimeni nu se comporta dubios, ca scos din context. O să mă duc și o să mă închid în casă, deoarece cu idioții ăștia nu mai poți face nimic.
Prins în gânduri, nici nu realizez când aproape mă lovesc de cineva. Îmi cobor repede privirea, murmurând o scuză abia auzită, rămânând surprins rău de tot când realizez în cine am dat de fapt. În Andre.
— E totul bi– își ridică privirea, văzându-mă.
Tresare, încruntându-se. Fără să își termine măcar propoziția, sau să zică altceva, plecă cu pași apăsați repede de lângă mine. Îmi dau ochii peste cap și încerc să recuperez distanța dintre noi doi, pronunțându-i numele. Trebuia să discut și cu ea, dacă tot am ocazia.
— Andre, stai. Lasă-mă măcar să vorbesc cu tine.
— Nu vreau să te aud.
— Ai înțeles totul greșit!
— Ce e de înțeles greșit aici?!
— Doar 5 minute, stai!
— Nu vreau să te aud, îmi reproșă.
— Dumnezeule, doar 5 minute, că nu te omor.
Pufni iritată și se opri în loc.
— Bine. Îți dau 5 minute. Nimic mai mult.
════════════════════════════════════