Ella
Dimineața nu a fost una prea bună.
De ce mă simt de parcă a trecut un camion peste mine? Nu îmi pot explica slăbiciunea atât de puternică pe care o simt în tot corpul, încât fiecare celulă parca urlă de durere. Tind să cred că e de la stres.Ar trebui să revin la starea mea de dinainte când tot ce mă interesa erau pacienții mei.
Am suferit o zi, o săptămână, dar nu și o lună. Îmi doresc din tot sufletul să nu-mi mai pese, dar nu pot să schimb totul într-o secundă, de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Îmi lipsește motivația, acel ceva care mi-ar da un șut în fund și m-ar trezi la realitate.
Îmi lipsește o îmbrățișare, un sărut, îmi lipsește el..
Cât de mult mi-a intrat pe sub piele ! Nici măcar nu am conștientizat că i-am împrumutat deprinderile.
Dușul de dimineață este neapărat rece, pentru că așa obișnuia să-l facă el! Dacă până acum jumătate de an toată viața mea uram țelina pentru gustul ei, acum practic în fiecare zi o consum, pentru că el obișnuia să o facă, fiind practic obsedat de alimentația sănătoasă.
Pe naiba, revino-ți Ella! Până aici a mers povestea. Știi că nu mai poți face nimic.
Sunetul strident mă face să mă îndrept spre ușă. Probabil e Cllara, dar a trecut ieri pe la mine. A venit să mă verifice din nou ?
Însă ca de obicei, presupunerile mele mă duc în eroare. Chiar nu pot să privesc în ochi persoana ce se afla în fața mea, și tot ce fac este să înghit în sec.
Totuși, găsesc puterea și fac un pas în spate, dându-i de înțeles că poate intra în apartament.
- Doamna Patricia...reușesc să rostesc cu greu durerea din inima amplificându-se.
A făcut atât de multe pentru mine. Mi-a înlocuit mama de care aveam atât de mare nevoie pe când familia mea i-a întors viața peste cap.
-Ai slăbit. Pronunță cuvintele măsurându-mă din priviri.
Câte kilograme am dat jos?
2-3-4 nici nu mai știu.
Știu doar că am slăbit încât este destul de vizibil. Și pe lângă toate, dau afară tot ce mănânc, deci practic nici nu prea mănânc, pentru că nu am poftă, dar decid să țin toate aceste detalii pentru mine și reușesc să-i dau un răspuns laconic.
-Da
- Ai știut din totdeauna? Întrebarea ei îmi confirmă faptul că Edward i-a spus totul.
-Am aflat când am văzut pozele cu ei, îi răspund cu un oftat, coborându-mi privirea în pământ. Nu mai am puterea și nici dorința să mai trec prin asta odată. Nu mai vreau sa vad pe altcineva îndepartându-se de mine.
Înțeleg, au toate motivele să o facă, dar nu cred că mai rezist mult.
- De asta ai plecat atât de repede, spune cu blândețe.
Nu mă urăște? Nu dorește să se răzbune? Să mă pedepsească? De ce îmi zâmbește cu tristețe în ochi?
- Aveam o poza la mine, ca dovada că această istorie o să mă bântuie mereu. Când am plecat de acasă am luat-o din biroul tatălui meu. Chiar dacă asta nu schimba nimic, Eu...îmi cer scuze în numele... încerc să îmi înghit nodul din gât și să sfârșesc fraza, dar nu mă lasă să o fac.
- Vino la mine, spune și face ceea la ce nu m-aș fi așteptat niciodată, mă îmbrățișează și îmi las frâu liber lacrimilor ce mi-au împăinginit ochii.
De ce copii trebuie să se răsplătească pentru greșelile părinților ? spune și îmi mângâie spatele.
- Îmi pare atât de rău...
Vă sunt atât de recunoscătoare, m-ați ajutat atât de mult, iar eu nu am făcut decât să...
-Nu porți nici o vină. Încetează, încetează să te mai învinovățești. Totul este mult mai dificil decât pare, însă voi, copiii nu purtați nici o obligație pentru trecut.
Edward o să se liniștească și o să înțeleagă că trecutul trebuie să rămână trecut .Nu pot să te mai văd în așa stare. Te rog mult să îți continui activitatea.
-Nu pot să rămân în clinică știindu-l la câteva uși distanță de mine.
- Sunt sigură că Edward o să te facă să îți schimbi decizia, scumpo. Te iubește și nu te va lăsa.
-Din cauza asta am ales sa plec din clinică. Poate că nu m-ar fi căutat, iar asta ar fi fost și mai dureros pentru mine: Să știu că viața mea este distrusă pentru a doua oară .
- Acum te aduci în ordine și mâine mergi la clinică, am fost înțeleasă ? mă întreabă pe un ton autoritar, ca mai apoi să mă îmbrățișeze strâns încă o dată.
- Da, se pare că trebuie să duc totul la un bun sfârșit...
Edward
Patricia mi-a spus că va veni astăzi...
Mi-am dat seama că doar împreună putem trece peste această situație, dar ca un imbecil ce sunt am îndepărtat-o de tot. Nu vreau să o văd distrusă, dar nici nu cred că îmi va oferi posibilitatea. Sunt sigur că astăzi va veni mai încrezută decât niciodată.
Să-mi bag piciorul în ea de treabă. Am parcat cu câteva străzi distanță de clinică ca să o pot vedea când vine, asta daca nu a ajuns cu o oră înainte, cum obișnuia să facă înainte de a ne cunoaște .
Doar gândul la începutul înfloritor al relației noastre îmi formează un zâmbet în colțul buzelor. E al naibii de greu tot ce se întâmplă acum, dar începutul a fost la fel de greu, poate nu atât de dramatic.
Totul depinde de mine acum, pentru că eu sunt cel care am plecat în seara aia. Ehh, am fost un imbecil și jumătate, nici măcar nu vreau să mă gândesc cum nu i-am adresat nici un cuvânt și am plecat. Dar a fost prea mult pentru mine.
Un oftat îmi scapă printre buze și decid să ies din mașină, cu gândul că am pierdut momentul să o întâlnesc, dar o văd... printre miile de oameni ce se grăbesc naiba știu ei pe unde.
E ... Fenomenală, pășește agale pe alee de parca e ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă în această viață. Îmi taie respirația și îmi îndrept mâna spre cămașa pentru a-mi descheia cei doi nasturi de la cămașă.
Asta obișnuia să facă ea!
Poartă o rochie neagra, complet lipită de corp, cu câteva volănașe de-a lungul mâinilor, însă nu arata deloc vulgar.
E perfecta, cu părul strâns în coc, cu ochelarii de soare și geanta de aceeași nuanță. Ochelarii încearcă să-i ascundă tristețea din ochi.
In picioare poarta pantofi negri stiletto cu toc înalt .Chiar și așa, este un pic mai mică decât mine.
Daca nu ați văzut capete întoarse,astăzi le vedeți!
Absolut toți își întorc capul, sunt unii care deschid și geamurile de la mașini doar pentru a o absorbi din priviri, iar ea merge de parcă se afla singura pe stradă.
In urma acestei răceli, se afla un suflet cald care are nevoie de lumina și iubire .
Iar negrul? Încearcă să ascundă toate aceste calități de înger,pentru că ea este unul. Unul chinuit și traumat cu aripile frânte.
Credeam că o să mă evite, însă se oprește în fata mea, luându-mă prin surprindere.
-Bună.
Fără să mă mai gândesc mă apropii, dar își întoarce fața, ajungând să o sărut pe obraz.
-Ce trist e sărutul pe obraz când ți-s cunoscute buzele, rostesc fără să mă gândesc.
Pot să jur că buzele întredeschise au mascat un geamăt mut. Și totuși încă simte ceva... Ceva mai mult decât dezamăgire și durere.
-Te-ai răzgândit?
-Nu, am venit după cartea de muncă. Intenționez să mă angajez, cândva...
- Poate totuși nu legam viața personală cu cea de serviciu?
Un specialist mai bun decât tine nu mai știu dacă o să găsesc, îi spun sincer
Așa e, acum e timpul să te gândești la ea ca specialist. Bravo, meriți un pumn în nas. În loc să-i spui că ai nevoie de ea, tu reduci totul la un amărât de serviciu. Să te ia naiba, Edward !, îmi tot bate alarma conștiința mea.
Pacienții te adoră, decid sa ignor sunetele din capul meu și continui. Sunt la curent despre vizitele peste program. Faptele vorbesc de la sine.
- Din noi doi, unul va trebuie să demisioneze.
- De ce ?
- Pentru că nu te pot ști la câțiva pași distanță de mine.O spune foarte sincer,fără să-și ascundă sentimentele.
-Ai devenit prea sinceră...
-Nu mai am resentimente, spun lucrurilor pe nume. E clar că nu pot să te am în preajmă.
-Ella, îi iau brusc mana într-a mea.
E rece ... E rece pentru că e singură sau e rece pentru că și-a epuizat toată căldura din suflet?Privirea îi este goală, probabil că a renunțat la noi..
- Până aici ne-a fost Edward. Eu zic să ne calmăm și să mergem pe drumuri diferite.De aici, căile noastre se despart.
Poate fi mai dureroasa o despărțire decât asta ?Femeia asta continuă să mă uimească.Cât de puternică e...
- Nu poți să mă părăsești.
-Consideră că tu mă părăsești. Poate astfel o să-ți fie mai ușor, spune cu un zâmbet amar pe buze și își ridică umerii în semn de nesiguranță.
-Ella, decid să scurtez distanta dintre noi, dar e mai greu decât mi se pare
- Nu, nu îndrăzni să te apropii !
Știm ambii la ce va duce o simpla atingere, și nu vreau .Te rog sa pleci înainte, eu o să merg la recepție să-mi iau actele
- Din păcate nu pot să îți semnez cererea.
Și chiar dacă o fac vei fi nevoită să lucrezi doua săptămâni în plus, așa este specificat în contractul de muncă. Ca să te mai gândești ți-am dat o săptămână de concediu, ne e greu fară tine,dar sper că revii peste o săptămână cu noi forțe.
Deci...
- Dacă așa spune contractul... O să mergem după regulile lui. Îți doresc să ai parte de un viitor fericit, spune ca din senin și cu multă dragoste in glas.
Acum îmi aduc aminte vorbele mamei pe care nu le înțelegeam ,, Uneori,daca pleci nu înseamna că nu iubești, ci pur și simplu iubești prea mult încât dragostea voastră nu își are locul pe pământ . Poate că acesta este cazul nostru?
Așa, stai ca măgarul și las-o sa plece! Cazul vostru este unul cu final fericit, nicidecum Altfel ! Închideți-vă în dormitor până nu va vin mințile la loc la ambii ! Ce naiba ! îmi urla o voce în capul meu, văzând-o îndreptându-se spre clinică.
- Nu exista termenul ,,viitor " fără tine... Ella !
Nu o las să plece și mă apropii din nou de ea.
Încă cu zâmbetul pe față, își scoate ochelarii, pentru a descoperi cei mai triști ochi pe care i-am văzut.
Cât de înșelătoare pot fi doua buze aliniate într-un zâmbet ...
- Aș fi vrut să nu ne întâlnim niciodată. Ești prea greu de uitat, Edward Scott !
Iată și capitolul mult așteptat ❤️🥰.
Lăsați comentarii și ❤️, încât să vă știu părerile 🤗.
Eu zic că ultima frază a Ellei le-a întrecut pe toate, mie mi-a plăcut 😆😉.
Deci, va😘😘😘.