Emma's P.O.V.
Respiratia imi era din ce in ce mai greoaie. Stomacul ma durea ingrozitor, dar in cele din urma am reusit sa ma aduc de pe jos. Am tusit din nou. Iarasi sange. Stomacul meu riposta puternic asupra impulsului. Stateam in genunchi, rezemata de copac, cu una dintre maini peste burta. Respiram la fel de sacadat ca inainte.
- Emma! am auzit un strigat.
Parea unul disperat, care venea dintr-o irectie necunoscuta. Nu vedeam pe nimeni, dar stiam sigur ca era vocea lui Zayn. El trebuia sa fie.
Tonul era pronuntat, deci nu trebuia sa fie departe. Am facut niste eforturi suplimentare ca sa ma ridic in picioare. Ochii imi lacrimau de la durere. A trebuit sa ma sprijin in timp ce mergeam. Nu din cauza picioarelor, ci din cauza durerii puternice, din cauza careia puteam cadea oricand pe jos.
L-am vazut, nu departe de locul in care tusisem ultima oara. Era incurcat in maracini si murdar de pamant pe majoritatea corpului. Banuiam ca la fel de murdara eram si eu. Asta putea insemna un singur lucru: el era cel care ma salvase si se rostogolise pe langa mine.
M-am apropiat cat am putut de mult si m-am lasat in genunchi. Nu-mi puteam lua mana de la burta. Inca ma durea ingrozitor. L-am privit cum se chinuie sa iasa de sub marachini, ceea ce era aproape imposibil. Era zgariat putin pe fata, tricoul ii era sfasiat, pielea de asemenea. Mi-am intins cealalta mana ca sa incerc sa-l ajut, dar era prea intuneric ca sa-l pot salva asa cum m-a salvat el pe mine. Am incercat, atat cat am putut.
Imi zgariasem toata mana aproape, incercand sa-l descurc, macar putin. Eram gata sa renunt, sa strig dupa ajutor, dar atunci mana mea s-a intalnit cu a lui. I-am strans-o.
- Esti asa o proasta, Emma.
Mi-am strans ochii o clipa, apoi i-am deschis. Avea dreptate sa fie dezamagit de mine. Si eu eram la fel de dezamagita. Da, fusesem o proasta. Ca am fugit si ca am avut incredere in Liam. De unde stia oare de Will? De ce ma mintise in halul asta?
- Stiu. Iarta-ma.
- As vrea sa pot.
Vocea ii era dura. Ce a fost in capul meu? Sa-l protejez pe Zayn si sa-mi apar pielea. Eram chiar atat de usor de pacalit? Stiam ca da. Eram naiva. Zayn era singurul in care imi puteam pune increderea, si totusi am incercat sa-l indepartez de mine ca sa-l protejez. Dar pe cine pacalesc? Eu nu ma pot proteja nici macar pe mine.
Dar asta eram eu, nu-i asa? Cand cineva imi intinde o mana de ajutor, eu incerc sa-l resping. Asta facuse Zayn pentru mine, cu orice pret. Iar eu il dezamagisem complet.
- Promit sa nu mai fac asta. Am crezut ca te pot salva, dupa tot ce ai facut pentru mine. M-am simtit neputincioasa, Zayn, si am avut incredere in Liam doar pentru ca simteam ca e un lucru prin care sa te apar...
- Ti-am spus ca nu e nevoie! Ti-am spus ca totul o sa fie bine! Nu m-ai crezut pe cuvant, dar pe Liam l-ai crezut imediat!
- Nu stiu ce a fost in capul meu. Imi pare rau.
- N-o sa se schimbe nimic daca iti ceri scuze.
In ciuda tonului sever pe care il avea, inca imi mai strangea mana la fel de puternic pe cat i-o tineam eu pe a lui.
Trebuia sa-mi indrept cumva greseala. Pentru inceput aveam sa-l scot pe Zayn de acolo. Am vrut sa-i dau drumul la mana, dar el ma tinea atat de strans... Intr-un final, am reusit sa-mi scot mana dintre maracini. M-am ridicat in picioare si am incercat sa ma deplasez fara vreun sprijin. Respiratia imi revenise la normal.
- Asta e ceea ce primesc pentru ca am incercat sa am grija de tine? Vei pleca si ma vei lasa sa putrezesc aici?
Vocea ii era ca o soapta. Aproape ca mi se sfarmase inima la auzul ei.
- Uneori trebuie sa lasam oamenii in urma. Altfel viata noastra o sa ne scape printre degete.
- Si eu care te-am iubit ca un fraier...
M-am intins sa apuc niste crengute. Am cand am terminat de adunat un brat, m-am intors si am cautat doua pietre ceva mai mari. Vazusem la Zayn cum facuse focul in padure ca sa ne incalzim, asa ca am incercat sa imit pasii facuti de el.
Cand flacara s-a aprins iar lumina s-a raspandit asupra maracinilor, m-am apropiat de acestea.
- Zayn... Esti gata sa lasi in urma parintii, familia, trupa si fanii tai ca sa vii cu mine? am spus in timp ce inlaturam tufa de maracini, incetul cu incetul.
Abea atunci cred ca se prinsese ce am vrut sa spun cu "Uneori trebuie sa lasam oamenii in urma". Cand mi-a raspuns afirmativ din toata inima, am simtit cum ma umplu de bucurie. Era gata sa renunte la atatea lucruri pentru mine... M-am simtit asa de importanta, pentru prima oara in atatia ani in care m-am simtit un nimeni umblator.
Si fusese alegerea lui. Eu doar pusesem acea intrebare, dar raspunsul lui era cel care imi facuse inima sa bata cu putere.
In cele din urma am reusit sa-l eliberez. M-a lasat peste el, imbratisandu-l strans.
- Au!
- Ah, imi pare rau! Iarta-ma, chiar nu mi-am dat seama.
Zayn isi ridica privirea spre mine.
- Ai sange la gura?
Mi-am tras maneca peste palma si am folosit-o ca sa imi sterg sangele imprastiat peste buze.
- Sunt in regula.
M-am aplecat sa-l sarut pe obraz, insa acesta a ridicat mana spre mine si m-a impins usor. Taieturile adanci de pe mana lui mi-au lasat o urma subtire de sange peste umar.
- Nu sunt pregatit sa te iert. Mi-ai inselat increderea si nu e usor de recastigat.
Lumea mi s-a prabusit in cap. Ma simteam mai vinovata decat inainte. De ce tot ce fac este gresit? De ce? Pot sa fac macar o singura data in viata mea un lucru bun?
- Nu ma intelege gresit. Inca te iubesc. Doar ca mi-ai distrus increderea pe care o aveam in tine si asta cantareste destul de mult.
Mi-a luat mana ranita cu a lui si mi-a apropiat-o de buzele sale. Mi-a sarutat-o scurt, in timp ce eu nu puteam ridica privirea din pamant. Gresisem. Si faptul ca Zayn nu ma putea ierta ma durea si mai tare. Dar trebuia sa-l inteleg. Ma iertase de atatea ori, iar eu il dezamagisem la fel de des.
- E in regula. Mergem?
L-am ajutat sa se ridica in picioare. A gemut de vreo cateva ori din cauza ranilor care il dureau.
- Stinge focul. Repede! mi-a poruncit el.
Mi-am dat geaca jos si l-am stins rapid. L-am ajutat din nou sa se deplaseze.
- Dumnezeule! Emma, cat timp a fost aprins focul asta?
- Doar pana am reusit sa te descurc.
Zayn a tras o injuratura.
- Trebuie sa ne grabim. Probabil ca au aflat unde suntem.
L-am ajutat sa se miste mai repede. Schiopata mai rau decat inaine si asta nu era de bine. Cu toate ca incerca sa-si tina gemetele numai pentru el, stiam ca-l durea ingrozitor. Am grabit pasul, in ciuda durerii sale, pentru ca el mi-a cerut-o . Trebuia. Oare ce era acum in inima lui, pe langa dezamagire? Oare si pe el il durea la fel de tare inima pe cat ma durea pe mine? Stiam cum e sa iubesti pe cineva, si totusi sa nu poti fi cu el pentru ca increderea ti-a fost tradata. O simtisem pentru Harry cu mult timp in urma. Fusese oribil.
- Hei, ce faceti aici?
Cand am auzit acele soapte, m-am speriat teribil. M-am uitat peste umar si am rasuflat usurata. Will.
- Emma, unde Dumnezeu ai fost? Te-am asteptat la celalalt capat al padurii. Nu ti-a spus Liam despre asta?
M-am uitat spre locul indicat de el. Nu trebuia sa urc pe deal. Eu luasem traseul gresit. Asta insemna cumva ca Liam nu mintise?
Will s-a apropiat putin de Zayn.
- Oh, frate... Imi pare rau ca ai fost tarat in asa ceva. Pari destul de incapatanat, nu-i asa?
Aveam un sentiment de deja-vu. Nu asta era ceea ce imi spusese mie Zayn? Ca sunt incapatanata? Acum ca Will spusese acelasi lucru despre Zayn am simtit o legatura, ca si cum noi doi semanam mai mult decat ne puteam da seama. Eu, pentru ca vroiam cu orice pret sa-l scap de probleme. El, pentru ca croia cu orice pret ssa ma protejeze.
- Ne grabim, spuse el sec.
- Pai... In cazul asta ar trebui sa va ajut, nu-i asa? Doar ca nu va indreptati unde trebuie. In directia aia e sediul. O sa va arat o scurtatura spre Santa Clarita.
L-am urmat pe Will, incercand sa tinem pasul cu el. O sonerie de telefon s-a auzit in cele din urma.
- Faceti liniste o clipa.
- De parca am fi atat de prosti incat sa tipam, murmura Malik.
Se vedea clar ca il irita prezenta fratelui meu. Dar nu am scos nicio vorba. Ce e drept, si eu as fi preferat sa fiu singura cu Zayn, dar atata timp cat avea sa ne arate o scurtatura, trebuia sa-l urmam.
- Da Royce. Vesti noi?
Nu am putut auzi vocea de la celalalt telefon, dar vedeam expresiile ingrijorate ale lui Will. Se vedea clar ca ceva nu mergea bine. L-am auzit murmurand cateva cuvinte, dupa care a inchis.
- Sunny si Liam sunt in pericol. Grabiti-va pe poteca aceea, e posibil sa fie o bomba plasata pe aici pe undeva. Eu merg sa-i salvez.
Fratele meu a inceput sa alerge spre directia opusa. Dumnezeule, o bomba? Eram aproape sigura ca se afla pe deal. Eram aproape sigura ca tatal lui Will o pusese acolo.
Ne-am grabit cat am putut de repede. Cat timp mai aveam? Inima imi batea in ritm alert. Will ne-a spus sa ne grabim. Oare chiar atat de putin timp aveam? Am tras de Zayn pana cand gemetele acestea au devenit urlete de durere.
- Haide, Zayn, straduieste-te!
- Nu mai pot!
- Poti! Nu mai este mult! Haide, Zayn, stiu ca o sa reusesti!
Am auzit o bubuitura puternica in spate. Rasunase puternic, iar o minge de foc se inalta deasupra dealului. Flacarile cuprinsesera un sfert de padure in doar cateva secunde. Trageam disperata de Malik si incercam sa-l incurajez, sa-i spun ca poate, dar urletele sale erau prea puternice.
- Pleaca.
- Nu fara tine!
- Pleaca!
Am tras de el. Am incercat sa-l scot de aici, dar el nu s-a miscat din loc decat foarte putin, si asta datorita lipsei de putere. Flacarile se intindeau peste aproape intrega padure.
Ravenwood ardea. Am incercat sa trag de el. I-am spus ca nu plec fara el, ca nu rezist fara el.
- Fugi de aici cat mai poti Emma. Nu mai suport. Trebuie sa pleci si sa-ti salvezi viata.
M-a apucat de ambele maini.
- Tine minte ca mi-am dat viata ca sa te protejez. Nu ma face sa regret asta. Du-te. Traieste-ti viata.
Lacrimile mi s-au scurs pe obraji. Dupa cum arata Ravenwood,nu mai aveam timp sa iesim de aici. Degeaba am mai incercat. L-am imbratisat strans in brate si, oricat de tare m-ar fi impins ca eu sa plec, n-am facut-o. L-am strans in brate, chiar daca ranile il dureau. Stiam ca nu scoate niciun geamat ca sa nu ma dezamageasca.
- De ce-mi faci asta? mi-a soptit, introducandu-si o mana in parul meu, pe cealalta lasand-o pe mijlocul meu.
- Pentru ca te iubesc.
Zayn a chicotit un moment.
- Nu pot sa cred cat esti de prostuta.
- Poate... Dar si tu ai fi fost la fel de prostut ca mine in locul meu.
M-a strans la pieptul sau. Era ultima oara cand ma imbratisa asa de strans, dar de ce eram asa de fericita? Oare pentru ca simteam ca ma iertase? Ca prin acest gest "prostut" al meu ii recastigasem increderea? Chiar si asa, aveam sa murim impreuna. Poate ca asta era adevaratul motiv pentru care zambeam. Pentru care eram atat de fericita.
Nota Autor : Gata si capitolul 18 si ultima parte din Dark night in Ravenwood. Scuzati ca am fost nevoita sa pun trei parti, dar nu am reusit sa exprim tot ce trebuie in doua parti. Pana si eu am fost dezamagita de mine >.< Scuzati-ma daca am grabit actiunea la un moment dat. Scuzati-ma daca am avut greseli de tastare. Si, in final, scuzati-mi prostia omeneasca daca vedeti pe undeva "Sasuke" in loc de "Zayn" :))) Am avut tendinta asta la un moment dat si nu stiu daca mi-a scapat. Nu am avut timp sa verific :(