♧
Privind plictisit antrenamentul oamenilor lui Acosta, telefonul îmi vibrează scurt în buzunar. Îmi întind degetele spre el, arcuindu-mi sprâncenele în momentul în care observ notificarea de mesaj de pe instagram. Având în vedere că foloseam contul doar pentru poze cu animale, asta chiar a fost o surpriză.
"Ai zis că peste o lună îmi zici adevărul, dar a trecut deja o lună și nimic?" Erau cuvintele înșirate pe ecran, privind numele contului de Instagram. Era Becky.
Uitasem complet de ea. Îmi intrase pe o ureche și îmi ieșise pe alta. Brusc simt un sentiment de vinovăție pălindu-mi corpul.
Eu: "Scuze, s-au întâmplat multe și nu am reușit!"
Reușesc să scriu un mesaj și să îl trimit după mai multe încercări în zadar în care am scris aceleași cuvinte și le-am șters. Atât de multe s-au întâmplat în ultimul timp, încât am fost complet copleșit de orice ele și am uitat de orice altceva.
Becky: "Nu m-am așteptat să îmi răspunzi atât de repede.
Nu poți să-mi zici acum?"
Eu: "S-a nimerit să văd mesajul… de unde îmi știi contul?"
Becky: "Am vorbit cu Mia și ea m-a ajutat. Am vrut să ne întâlnim ca să discutăm despre situația dintre noi doi."
Situația dintre noi doi… nici eu nu știam ce cred despre ea, darămite și să discut. Era genul de situație de care aș prefera să fug. Iar mie nici măcar nu îmi plăcea să fug de probleme. Prea des.
Eu: "De ce nu mi-ai zis mai devreme? Adică, am fost prieteni atât de mult timp. Este ciudat."
Becky: "Nu voiam să te pierd."
Citesc cuvintele și expir lung, lăsându-mi capul pe spate. Era ciudat să vorbesc cu ea prin mesaje, simțeam că nu ajung nicăieri. Trebuia să discut cu ea în realitate. Dar tot ce se întâmplă în jurul meu, nu știu când voi avea oportunitatea.
Becky: "putem să ne întâlnim? Te rog."
Eu: "Nu sunt în România…:/"
Becky: "Când plănuiești să vii?"
Eu: "Nu știu."
Becky: "Este un nu? Nu trebuie să te comporți diferit cu mine. Poți să o zici pe față."
Eu: "O să vin în România. Când, încă nu știu, dar o să îți zic. Sper că o să fie curând."
Trimit mesajul și las o înjurătură abia auzită să îmi scape pe buze.
///
O văd pe Mia cum iese frustrată din biroul lui Hardin, pășind apăsat. Nu mă mira atât de mult asta. În ultimul timp Hardin a revenit la obiceiurile sale din a încerca să ne evite, deși nu o făcea atât de evident ca înainte. Iar uneori se comporta precum un idiot.
— S-a întâmplat ceva? O întreb buimac, iar ea lăsă un oftat lung să îi părăsească buzele când îmi întâlni privirea.
— Nu s-a întâmplat nimic, îngână abia auzită cuvintele.
— Nu prea cred asta.
— E doar Hardin, nimic nou. S-a enervat pe mine când am propus iar să vorbim cu un profesionist. Mă gândeam că poate scrisoarea lui Axel o să aibă un impact pentru el, dar nici măcar n-a citit-o. Nu vrea să audă nimic.
— Agh, drace, nu văd ce bun iese din asta dacă este încăpățânat.
— Să vorbesc cu un perete mi-e mai ușor. M-am și săturat de dânsul. Îmi stric dispoziția degeaba. Azi s-a înfuriat mai tare decât de obicei.
Știam deja că nu ajungem nicăieri cu asta, dar chiar aș vrea să știu de ce refuză cu tenacitate să încerce un profesionist. A zis clar că știe că are probleme, ce îl oprește din măcar a încerca?
Voiam oricum să discut cu el, însă despre altceva. Voiam să îi zic pe față ceea ce simt eu pentru el.
— Păi acum ce face?
— Dumnezeu știe. Oricum nu intra la el în birou chiar acum, e destul de supărat. Probabil vrea să rămână singur.
— Vreau să discut cu el…
— Nu cred că este momentul potrivit acum, dar poate pe tine o să te primească. Mă rog, nu știu. Nu e de bine să discuți cu el când este într-o dispoziție proastă, dar cine știe de tine.
— O să-mi încerc norocul.
— Succes, murmură suspicioasă fata, iar eu îi zâmbesc scurt drept răspuns.
Nu aveam atât de multă încredere în mine totuși, însă țineam morțiș să îi zic lui de sentimentele mele. Poate nu era ceva impresionant, dar era ceea ce simțeam și mă simțeam prost să ascund asta— nu aveam nici un motiv de ce să nu îi zic adevărul, când acesta era și așa destul de evident. Însă aveam să recunosc, eram emoționat. Mai mult sau mai puțin. Nu ziceam în fiecare zi cuiva că aveam sentimente pentru el. Mai ales că el era primul bărbat pentru mine.
Bat la ușă și înainte să aud un răspuns, mă strecor pe ușă. Nu acceptam nici un refuz astăzi— anticipam că el are de gând să îmi zică că este ocupat și nu are nici un chef de a vorbi. Dar eu aveam de gând astăzi să vorbesc indiferent de situație.
— Sunt ocupat, își ridică privirea spre mine.
Ținea telefonul la ureche, stând în picioare lângă geam. Lumina bătea slab, scoțându-i în evidență irișii negri. De fiecare dată când îi întâlneam privirea— făcea acel sentiment gol din stomac să se simtă mai puternic.
— Vreau să vorbesc cu tine.
— Mai bine pleacă, Ash.
Închide telefonul și îl aruncă pe birou indiferent. Mă privi neinteresat și oftă.
— Doar câteva minute, insist.
— Dacă vrei să îmi spui același rahat că Mia, poți ieși direct, mă privi încruntat, scrâșnindu-și dinții.
— Dar de ce nu accepți? Doar știi că o să fie bine pentru tine, îl întreb curios.
Pufni iritat și se așeză în fotoliul său, lăsându-se pe spate. Își trece degetele peste marginea biroului său și își drege limba peste buze. Vedeam după expresia feței sale că nu îi plăcea deloc întrebarea. Mi-am înfrânat amarul de pe buze și mi-am mutat greutatea pe alt picior.
— Ash, te rog, mai bine ieși.
— Ai vreun motiv de ce nu vrei să accepți?
— Nu, însă am un motiv suficient de clar de ce vreau să ieși. Nu vreau să discut despre asta. Ieși.
Singura problemă era că eu nu aveam de gând să ies. Îmi croiesc drum spre biroul său, iar bărbatul își ridică privirea spre mine. Îmi observ reflexia în irișii săi negri pentru câteva secunde, înainte să înghit nodul din gât.
— Înțeleg că poate–
— Nu înțelegi, Ash. Ți-am repetat deja de câteva ori să ieși. Sunt ocupat și ăsta este ultimul lucru despre care îmi doresc să vorbesc.
— Bine, poate nu înțeleg. Nu înțeleg nici de ce mă eviți, chiar nu înțeleg multe lucruri.
— Vreau doar liniște.
Pufnesc.
— Iar eu sunt enervant?
— Sincer, da.
Trag aer în piept și îmi privirea.
— Merci cred, îi replic sarcastic. Am vrut să îți zic ceva doar. Dar nu trebuie să te comporți precum un idiot. Cât și cu mine, dar și cu Mia.
— Și ce să-mi zici? Își încrucișează brațele la piept. Că trebuie să ascult de Mia și să mă duc la un terapeut când eu nu vreau? Îmi ajunge deja peste cap ideea asta. Cu cât mai mult insistați, cu atât mă simt mai repulsiv față de ideea asta. Am fost suficient de clar cu primul nu.
— Tu nu vezi cât de mult ai nevoie de unul.
— Iar tu nu înțelegi, Ash. Nu e nu. Nu se va schimba răspunsul meu.
— Te doare măcar să încerci?
— Îmi joci pe nervi, Ash.
— Oh, îmi pare rău că îmi pasă de tine, îngân sarcastic, rostogolindu-mi ochii peste cap.
— Iar pe mine nu mă interesează ca ție să-ți pese de mine.
— Poate a fost greșit din partea mea să rămân aici. Oricum mă eviți. Mi-a fost clar de la bun început.
— Dacă insistați toți cu același rahat!
— Ce rahat e când e vorba de sănătatea ta?
— Sunt foarte sănătos, mulțumesc, mârâi.
— Nu zic că ești bolnav, dar sunt sigur că te-ar ajuta. Poate părea înfricoșător, nu am fost niciodată la un terapeut, dar am fost la medici. Și știu că mai pot exista câteodată doctori nesimțiți sau–
— Te rog, Ash, taci mai bine, mă întrerupe. Uite ușa e în spatele tău, închide-o când ieși.
Pufnesc și îmi îndrept postura.
—Am venit de fapt cu un alt motiv, dar sincer, cred că nu mai are rost să ți-l zic. Văd deja ce fel de răspuns aș putea primi.
Oftează.
— Ce motiv?
— Nu mai contează.
Nu voiam să îi zic asta și nicidecum în așa mod, dar la cum se comporta el cu mine în ultimul timp— nu prea aveam altă decizie. Crezusem ca un idiot că seara din grădină o să schimbe tot, dar nu a schimbat nimic. Venea de fiecare dată cu diferite pretexte și scuze și poate îl înțelegeam că este ocupat, dar nu ceream decât câteva minute. Mă frustra.
— Spune-mi direct și treci peste. Faci mofturi de parcă mă interesează.
— Adică nu te interesează ce a fost între noi?
A trebuit să fac o pauză scurtă înainte să pronunț cuvintele până la capăt, deoarece îmi simțeam gâtul cum mă arde pe interior. Simțeam o apăsare sufocantă în piept, dar încercam să nu dau pe față ceea ce simțeam în acest moment.
— Ce a fost între noi? Sex? Își ridică privirea spre mine. Nu ești singura persoană cu care am avut relații, Ash.
— Dă-te dracului, mă întorc în România.
— Nu te ține nimeni aici.
— La cum te-ai comportat în grădină, credeam că îți pasă.
— Pe Axel l-am găsit deja, ești liber de mult timp, îmi răspunde simplu, evitându-mi răspunsul.
Expir lung și mă întorc pe vârfuri.
— Chiar că am fost un idiot că nu am plecat cu prima ocazie.