♧
POV. Hardin
Îmi dau geaca jos de pe umeri și îmi trec degetele prin păr, lăsând tot aerul din plămâni să îmi părăsească buzele. Eram obosit. Mintal mai mult. În momentul acesta ultimul lucru pe care îl voiam era un somn bun sau măcar o seară liniștită.
În apartament era mai liniște decât deobicei, mai ales că știam că Ash și Mia au revenit de oriunde au fost. Scrutez interiorul cu privirea și observ doar o lumină vagă care provinea din dormitor. Mă apropii cu pași scurți de ușă curios, căutându-l cu privirea pe bărbat.
Ash stătea înfofolit în plapume, stând pe telefon. Expresia de pe chip însă îi era foarte dezamăgită, tot glisând pe ecran—uneori oprindu-și privirea, holbându-se intensiv la orice se uita. Mă rezem de ușă și îmi arcuiesc o sprânceană, încrucișându-mi brațele la piept. Simțeam că nu este în apele sale, dar ce s-a mai întâmplat acum?
— Totul bine? Îngân cuvintele curios și îl urmăresc cu privirea.
— Mhm, afirmă tensionat.
Se auzea sunetul produs de unghiile sale lovindu-și dinți. Era încordat. Mia nu mi-a spus unde au fost, chiar dacă mă întâlnisem mai devreme cu ea, deși nici nu am întrebat-o. Acum aș fi vrut să o fi făcut. S-au certat ăștia doi? Ea părea destul de bine, nu am idee ce să îi zic.
Îmi las palmele să cadă pe lângă corp și îmi croiesc drum înspre pat, urcându-mă lângă dânsul. Îmi lipesc bărbia de umărul său și arunc o privire discretă înspre ceea ce se uita în telefon, dar era doar profilul unei fete pe care nu o știam.
— Cine e ea?
— Becky, îmi răspunse el simplu.
— Becky… repet numele, încercând să îmi aduc aminte dacă știam cumva de numele ei.
El mai spusese ceva de ea mai demult, pare-mi-se. O fi prietena lui cea mai bună? Sau iubita lui? Nu cred că avea iubită prin vremea aia.
— Prietena ta?
Își închide telefonul și stă câteva secunde holbându-se la ecranul negru. Îl privesc mai mult buimac, el așezând telefonul pe noptieră repede. Se întoarce spre mine și luându-mă prin surprindere, mă sărută apăsat. Mă dau ușor mai în spate, complet uimit de reacția sa, dar el se folosi de ocazie ca să adâncească sărutul și mai mult, trecându-și buricele degetelor peste nasturii cămășii mele.
Îmi așez palmele pe umerii săi și îl împing de lângă mine, clipind apăsat. Asta a fost o surpriză și oricât de plăcută ar fi (Ash nu prea era genul care să ceară sex, trebuia eu mereu să fiu cel cu propunerea) nu prea puteam accepta atât de ușor.
Clar s-a întâmplat ceva cu dânsul.
— Ai mâncat ceva nu prea okay…?
— Nah, nu am mâncat nimic.
— O sun pe Mia să o întreb ce ați făcut azi, mă ridic în fund și îmi scot telefonul din buzunar.
Își așază palma peste mâna mea. Avea palmele foarte reci, trezind un fior în șira spinării mele.
— Ce rece ești, murmur.
— Nu o suna.
— Sunt confuz. V-ați certat?
— Nu, idiotule. M-am întâlnit cu o prietenă… care mă credea mort. Cu Becky, a zis că nu mai vrea să mă vadă, deoarece am mințit-o. Și evident, nu îmi place să mă cert cu ea prea tare.
Îmi dau ochii peste cap, bucurându-mă de obscuritatea încăperii—nu putea să vadă el expresia feței mele.
— Doar din cauza asta?
— "Doar"? Poate ai uitat, dar aveam o viață înainte de tine și o să o am înapoi peste o lună.
Îmi mut privirea. Mă irita atât de mult modul în care spunea el cuvintele acestea.
— Scuze, nu am vrut să mă refer așa. O să îi treacă, îi răspund și trag o gură adâncă de aer.
— Și mă simt atât de penibil, trebuia să o contactez, își adună genunchii sub bărbia sa, privind în gol. Îmi pare rău că am sărit pe tine, sunt într-o dispoziție atât de rahat. Sexul mă ajută să îmi iau gândul.
— De ce îți pasă atât de tare de ea? Mă prăbușesc printre perne.
Îmi îndrept privirea spre el într-un mod mai discret, jucându-mă curios cu inelele de pe degete. După expresia de pe chip, trăgea de timp la a răspunde, maxilarul jucându-i încordat. Iau o gură de aer și pufnesc lung.
— O placi? Sparg liniștea care se lăsase brusc între noi doi.
— Nu, ți-am zis deja că suntem doar prieteni. Nu mi-a plăcut niciodată de nimeni, e doar o prietenă foarte bună. Mă simt vinovat că am rănit-o. Îmi pasă de ea.
Îmi rezem bărbia în palmă și privesc în gol. Auzind cuvintele acestea, parcă regretam că l-am întrebat. Îmi dreg limba peste buze și îmi întorc privirea spre dânsul.
Părea prins în gândurile sale.
Mă ridic din pat și îmi trec degetele prin păr, aprinzând lumina.
— Nu știi nici tu măcar ce simți, îi răspund clar. Ai mâncat cina?
— Te comporți ca o mamă, pufnește scurt și se ridică și el din pat. Ești gelos cumva?
Îmi dau ochii peste cap, fiind urmărit de dânsul până în living. Păstra o distanță între noi doi, însă mă urmărea curios cu privirea.
— Par a fi? Îi răspund lejer.
— Mhm, mda.
Eu gelos? Pufnesc amuzat. O glumă mai bună nu ar fi putut spune. De ce mi-ar păsa de el în primul rând suficient de tare încât să mă intereseze dacă iese cu alta? Sexul era sex, nu trebuia să încurcăm ațele mai tare. Mă rog, mă irita puțin întreaga situație, însă nu avea deloc legătură cu gelozia. Pur și simplu urăsc persoanele confuze. Și urăsc când persoanele se complică și mai tare decât era necesar.. Ușor și simplu. Nu era atât de complicat.
Până la urmă, cine mai era și Becky asta? Mi-a pomenit maxim de câteva ori de ea până acum, se crede oare atât de importantă să se supere ea pe Ash? Nici măcar nu știe ce s-a întâmplat mai exact, o ipocrizie.
O persoană poate fi geloasă doar în două situații. Când nu are ce își dorește sau când este pe cale să piardă ceea ce își dorește. Iar eu—nu făceam parte din nici una dintre categorii. Aveam tot ce îmi doream, iar dacă eram pe cale să pierd ceva, puteam foarte repede să înlocuiesc.
Eram doar mânios. Atâta tot. Nu îmi plăcea de Becky asta, chiar dacă nu o știam atât de bine, din motive evidente. Uram oamenii stupizi. Iar ea trebuie să fie suficient de stupidă încât să nu realizeze că ar trebui să fie fericită că îl revede pe Ash. Dacă nu era Ash așa cum era el, dacă chiar îmi duceam eu planul până la capăt, nu mai avea nici suprafața pământului să îl vadă pe Ash. Nu își imagina de cât noroc avea ea nevoie ca să fie în stare să îl vadă pe bărbatul ăsta viu și întreg în fața ochilor ei.
Era stupidă.
Dar de gelozie, nu mai este vorba.
— Nu, îi răspund simplu și scurt. Vrei ceva de mâncare sau nu?
— Vreau. Să-i scriu oare pe instagram? Îmi mușcă buza inferioară încordat.
Trag o gură adâncă de aer.
— Las-o pe fată să se calmeze deja.
— Sunt atât de vinovat.
— Nu ești. Eu sunt cel care te-a cărat cu forța de acolo și te-am ținut închis luni întregi. Cred că aveai altceva pe cap, nu numai să îi scrii ei.
— Îți imaginezi, ea venise să îmi ude planta pe care am primit-o de la mama mea… știa că este importantă pentru mine, spune pierdut, prăbușindu-se pe canapea, lipindu-și palma de frunte.
Expir lung.
Iar cel mai important, ca să fii gelos pe cineva, trebuie să ai sentimente pentru acel cineva.
— Doamne, nu doar ea are nevoie de timp. Și ție îți trebuie, ești atât de dramatic.
— Eu sunt dramatic? Uite cine zice. Te-ai uitat vreodată în oglindă?
— Da, de multe ori. Iar de fiecare dată am văzut un bărbat foarte frumos.
— Modestule.
— Când erai și tu lângă mine.
— Mai taci, pufni amuzat, iar eu îmi ridic telefonul ca să fac comanda aia odată.
Zâmbi după cuvintele mele și cumva mă simțeam mai mândru de mine că am reușit să scot acest zâmbet de pe buzele sale.
N-aș putea avea sentimente pentru el. Era doar sex între noi. Însă văzându-i zâmbetul, îmi simțeam inima cum bătea puternic. A bătut atât de puternic mereu?
— Ți-e foame sau vrei doar ceva gustări?
— Mi-e indiferent, îmi răspunde. Ia ceva dulce, se ridică și se holbă la mine în telefon.
Era atât de aproape de mine.
Încât îmi era frică să nu-mi audă inima. Bătea atât de tare, încât îmi simțeam chiar și sângele cum fugea mai puternic prin vene.
— Mhm, îți iau ceva dulce ca atunci când te sărut, să fie dulce, îi răspund.
— A, drace, ia ceva piperat atunci.
Râd.
— N-ai rușine, Ash. Vezi, ar trebui să îmi oferi mie mai multă atenție decât lui Becky. Eu te-am făcut să zâmbesc, iar ea ți-a stricat dispoziția. Se vede cine se merită și cine nu.
— A, deci ești gelos?
— Nu-s gelos, de ce aș fi? Știu deja că sunt mai bun.
— Și atunci de ce nu o suporți pe ea?
— Că e enervantă.
— Nici nu o cunoști.
Trag o gură adâncă de aer.
— Dar știu că e enervantă.
Pufni amuzat.
La cum punea el situația, părea că mă contrazic singur.
Nu eram gelos. Eram sigur de asta. Nu mi-a păsat niciodată dacă cineva vorbea cu partenerii mei, nu mă interesează. Chiar dacă nu îmi plăcea să împart, știu că nimeni nu ar fi atât de prost încât să mă lase pe mine pentru un orișicine. Știam prea bine că nu sunt un nimeni ca oricine încearcă să fie competiția mea.
Ce era al meu, era al meu. Sfârșit de poveste.
Dar mă enerva. Nu pentru că eram gelos, ci pentru că Becky asta e prea stupidă.
Expir lung.
Își încrucișează brațele la piept și își lăsă capul în poala mea.
— N-ai mai comandat până la urmă.
— Comand, îngân și îmi ridic telefonul.
Mă simțeam ciudat. Nu deoarece îmi erau rău sau eram bolnav. Mă simțeam ciudat din cauza lui. Terminase conversația atât de brusc de parcă știa deja răspunsul. Iar răspunsul lui era că eu eram gelos.
Nu am fost niciodată gelos.
Nu eram gelos.
Nu aș putea fi gelos.
Eram oare gelos?
Înghit nodul din gât și expir lung, privindu-l pe el. Continua să se gândească la ea, deși acum stătea în poala mea.
Drace.
Eram gelos.