♧
POV Hardin
Îmi simțeam sângele cum îmi fierbea în vene din cauza nervilor. Mă mai calmasem puțin, dar tot eram la limită. Mi-aș fi dorit să-mi luat din timp și să-i fi golit o rezervă de gloanțe în fruntea lui Vincent, dar și așa Ash fusese în stare gravă. Cât de ipocrit și idiot să fii? A avut îndrăzneala să se bage ca ultimul tâmpit în treburile mele—apoi încă și îndrăznește să bată oamenii după capul lui?
Park din fericire acum era mai bine. S-a trezit și cred că mânca, deoarece am trimis-o pe Mia să aibă grijă de el. Trebuia să îmi termin de dezinfectat rana de pe talie. Se deschise rana când l-am cărat pe Ash și durea ca naiba. Dar acum am terminat, astfel că mă regăsesc la ușa bărbatului.
Era vina mea că a ajuns în mâinile idiotului ăla. Vincent avea undă verde—cel puțin avuse—pe teritoriul meu, deoarece trebuia să se căsătorească cu Sierra și o mai vizita din când în când. Astfel că i-am permis orbește. Nu mi-am imaginat că o să își bage nasul ăla al lui mare acolo unde nu îi fierbe oala. Doar amintindu-mi asta și voiam să îl bag în mormânt.
Îmi înfig degetele în palmă și intru în camera lui Ash. Nu îl puteam văzusem de când tot eu l-am adus în patul său. Atunci însă avea încă conștiința pierdută din cauza dozei destul de mărite a drogului. A trebuit să chemăm doi doctori pentru a ne asigura că o să îi reziste corpul. Am avut pur și simplu noroc că Ash are un metabolism destul de puternic. După ce a trecut efectul drogului, a fost în stare să se trezească.
Acum stătea în pat, mâncând. Cel puțin mânca ceva iaurt, cu privirea ațintită în gol. Și-o mută curios spre mine, însă nu zice nimic. Fața îi era mult mai decentă decât acum câteva ore bune. Câteva vânătăi nu foarte puternice, bandaje înfășurate în jurul nasului și buza inferioara spartă. Poate nu suna bine, dar în comparație cu haosul plin de sânge mai devreme, era cu mult mai bine.
Îmi prinse privirea și își strecură în gură nonșalant o lingură de iaurt, așteptând ca eu să încep a vorbi. Îmi dreg glasul și îmi bag mâinile în buzunar, apropiindu-mă de el.
— Cum te simți? Îndrug întrebarea, urmărindu-l cu privirea.
Reacționă puțin surprins de întrebarea mea, dar nu zise nimic în mod special.
— Mai bine decât acum câteva ore, clar. Dar încă foarte slăbit, spuse gânditor ultima parte.
— Clar, ți-au dat o doză mult prea mare, iar drogul și în doze mici este periculos.
Se lăsă pe spate, așezând atent iaurtul pe noptieră. Își trase pătura mai bine peste el și mă privi.
— Poate Axel nu o să se răzbune pentru ce a fost azi, deoarece nu tu ești de vină? Întreabă el, iar eu îmi mut privirea.
Exact. Uitasem complet. Axel a zis că dacă punem mâna pe el—Sierra o să se afle în pericol. Uitasem de la mâna până la gură de amenințarea celuilalt Park, iar acum îmi venea să-mi dau singur vreo două palme. Axel abia dădea semnale de viață, nici nu ne răspundea la email-uri și nu am idee care este următorul său pas pentru a pune mâna pe Ash. Însă acum cum o să reacționeze dacă o să afle ce s-a întâmplat cu Ash? Măcar știe ce s-a întâmplat?
— Ți-ai schimbat tabăra pentru care joci? Îl întreb amuzat, iar el mi se strâmbă.
— Nici în visele tale nu țin cu tine, Hardin. Doar vreau să scap de aici mai devreme. Uite ce am pățit.
Îmi ridic palmele în aer.
— Nu e vina mea că fratele tău răspunde foarte greu la email-uri, după mine schimbul ar fi fost demult făcut. Nu are nevoie de Sierra cum nici eu nu am nevoie de tine.
— Deja nu mai ai nevoie de mine? Unde sunt amenințările că mă omori? Glasul îi era sarcastic.
Măcar știam că se simte suficient de bine încât era în stare și să facă miștouri. Încă nu aveam habar ce a fost între el și Vincent de s-a ajuns unde este acum, dar mă surprinde oare? Nu m-ar mira deloc sa aud că Ash este cel care a aruncat primul pumn sau poate a început a râde de chelia lui Vincent. Bătrânul este foarte nesigur pe propria aparență. Iar ultima persoană cu care ai vrea să vorbești când nu ești în stare nici să suporți un cuvânt de rău, este Ashton. Bărbatul ăsta putea scoate peri suri în cap doar după o săptămână.
— Vrei să continui să stai cu mine? Mă simt flatat. Dar nici măcar nu ești recunoscător că te-am salvat de la psihopatul ăla, iar asta doare.
— De parcă ai făcut-o de dragul meu, mă împinge cu piciorul atunci când mă așez pe marginea patului. Dacă eram să fiu omorât, nu mai puneai mâna nici pe Sierra, dar nici pe Axel.
Râd.
— Mai știi? Poate chiar de dragul tău am făcut-o, Ash.
— M-aș râde, dar sunt foarte slăbit.
— Nu mă crezi sau? Am venit în fugă la tine când am auzit că ai fost luat de Vincent, eram chiar și singur. Atât de mult eram îngrijorat.
Îmi plăcea modul în care privirea îi juca prin jurul meu de parcă se simțea prea copleșit încât să mă privească pe mine direct în ochi. Surâd și îmi lipesc dosul palmei de fruntea sa. Îmi plăcea să-l tachinez.
— N-ai temperatură, cred că devii mai bine. Drogul afectează în mod direct creierul, iar creierul transmite semnale nervoase spre coloana vertebrală. Ai putea avea niște simptome foarte ciudate.
— Prima dată aud de drogul ăsta, îmi zice încordat.
— E ceva mai des folosit prin cluburi. Nu-mi place deloc, nu-l folosesc deloc, însă este mai ieftin decât sedativele normale. Are multe efecte secundare, n-ai ceva de genu?
— Mi-am dat seama, îmi răspunde indiferent și luă o gură de aer, evitându-mi întrebarea în mod direct.
Îl privesc mai mult buimac și îmi întind gâtul înspre el. Îi simțeam ochii cum îmi urmăreau fiecare privire. Se întoarce cu spatele la mine, iar eu îl urmăresc confuz cu privirea. Ar fi șanse ca el să fie supărat pe mine? Mi-e indiferent, însă dacă era, mă rodea pe creier. Îl salvasem! Chiar nu meritam acest comportament dur.
— Ești supărat pe mine cumva? Mă încrunt.
Pufnește amuzat și mă privește. Clipește lung.
— Eu supărat? De când îți pasă de un lucru atât de trivial? Nu cred că poți fi supărat pe o persoană căreia nu îi pasă dacă ești supărat.
— Mă refer la ziua de azi.
Sprânceana i se arcuiește, iar buzele i se lipesc într-o linie dreaptă. Mă privi de parcă era confuz. Însă eu eram cât se poate de serios. Nu conta ambianța dintre noi.
— Nu știu, înghiți în sec și îi întâlnesc perechea de ochi septici. Nu am idee ce vrei să scoți cu asta. Sunt okay, cred că poți ieși.
— Okay? Chiar tu ai zis că ești slăbit.
— Dar înspre bine. Prezența ta însă nu mă ajută deloc.
Îmi dau ochii peste cap neimpresionat când aud cuvintele și îmi trec limba peste buze. Simțeam un gust amărui pe buze, nu îl bag de seamă. Privirea îmi era ațintită pe conturul vânătăilor sale de pe față. Îmi simțeam venele cum pulsau de fiecare dată când scrâșneam din dinți. Urăsc din tot sufletul să nu fiu respectat. Mă simt atât de furios și frustrat de comportamentul lui Vincent, încât sângele îmi fierbea în vene.
— Să stai singur și cu mai mult nu te ajută. Nu fi încăpățânat, îi spun întinzându-mi degetele spre tubul de unguent de pe birou. Lasă-mă să te ajut.
Nu mai zise nimic, ceea ce îmi oferă impresia la cod verde pentru a îl ajuta. Era foarte ciudată atmosfera dintre noi, dar o să admit. Aveam o urmă de vinovăție care zvâcnea în mine. Mă simțeam de parcă era de datoria mea să îi protejez pe cei pe care îi cunosc. Fie indiferent că ei îmi sunt gărzi sau ca Ash—doar un simplu deținut. Nu aveam de ce îl proteja pe el mai deloc. Nu era de parcă Axel avea să știe chiar fiecare detaliu din casă. Însă tot mă simțeam de parcă trebuie să îl protejez.
Mă mânca vina pe interior că am lăsat asta să se întâmple în propria casă.
Întind mâna spre fața sa, dar înainte să mă apropii prea mult, el îmi plesni mâna. Tubul îmi sări din mână, lovind podeaua și rostogolindu-se ușor până își găsi pacea. Între noi se lăsă o liniște apăsătoare.
— Ce drace ai? Mă încrunt, dar fața îi întoarsă, evitându-mă complet pe mine.
— Nu mă atinge, mârâi printre dinți, fără să mă privească în ochi.
Îl apuc de încheieturi și îl întorc forțat spre mine. Nu îi plăcea gestul meu, dar cum am zis—nu suport să nu fiu respectat. Îmi juca pe nervi.
— Nu vreau să-ți fac nimic rău, idiotule, îi întâlnesc chipul și mă încrunt.
Obrajii săi aveau o nuanță rozalie. Simt un gol în stomac, iar când îmi cobor privirea, realizez motivul comportamentului său. Acoperit și de plapume, erecția i se vedea mai bine că niciodată. Clipesc încordat și las un râset mai mult stânjenit să îmi părăsească buzele. N-am nimerit bine.
— A, clar. Am auzit că asta ar putea fi și unul dintre simptomele de la droguri, deoarece este un drog pentru cluburi, mă retrag ușor mai în spate.
Totul devenise brusc inconfortabil.
— Nu te jena, suntem amândoi bărbați, adaug și mă ridic din pat.
El expiră lung. Îi puteam simți nervozitatea din voce și deși ar trebui să plec, mă opresc în loc. Mă întorc cu privirea la el—părea la fel de stânjenit. Nici nu îndrăznea să mă privească. Era ușor cam amuzant să-l văd chiar pe Ash cum își înghițea limba. Tăcea rar, momentele ca astea erau foarte rare.
Îmi arcuiesc o sprânceană și îmi aranjez gulerul hainei. Era slăbit, îmi imaginez că nu putea face multe.
— Vrei să te ajut? Pun întrebarea înainte să realizez ce cuvinte îmi părăseau buzele.
Nu știu dacă acum să le regret sau nu. Mă privi încordat și clipi de câteva ori, adunându-și gândurile. Se ridică în capul oaselor și îmi aruncă aceeași privire buimacă.
— Ce?
— Ce am zis, îi răspund simplu. Să te ajut. Nu este ca și când te văd pentru prima dată dezbrăcat și aia o să doară deja dacă o ții. E doar un efect secundar, iar tu ești încă slăbit.
Colțurile buzelor mi se ridică într-un zâmbet ștrengar și îl măsor cu privirea. Nu îl văzusem niciodată până acum pe Ash jenat. Prima dată când l-am văzut dezbrăcat—avea încredere în sine deoarece avea planul său stupid. A doua oară când l-am tachinat, era mai mult surprins și iritat. Însă acum, acum era o scenă pentru care aș da milioane. Își înghiți nodul din gât și își făcu ghemotoc perna între picioare ca să-și ascundă erecția.
— Ești un pervers, Acosta. Mă descurc și singur!
Dau din umeri.
— Arată-mi atunci cum te descurci singur, îmi înclin capul pe o parte și surâd.
— Tsk, idiotule, nici în visele tale, se întinse după perna de lângă el și o aruncă cu toată forța în mine.
Mă nimerise, dar era mult prea slăbit încât să ajungă chiar la mine să mă lovească. Căzuse fix în fața mea, la picioarele mele, dar asta era ultima sa problemă. Se înfofolise între pături și se întoarce cu spatele la mine. Îmi arcuiesc o sprânceană și pufnesc amuzat. În fond, el a început primul atunci când a încercat să mă ademenească ca să mă drogheze cu somnifere. Eu doar voi continua jocul pe care el l-a început.
Îmi croiesc drum din nou până la patul său, mai mult dorindu-mi să-l tachinez. Nu mă interesa atât de mult să-l masturbez, îmi plăcea doar cum el reacționa. Îmi oferea o satisfacția neobișnuită. Îi simțeam cum inima îi bate, deși nici nu eram atât de aproape de el.
— Eu doar mi-am oferit ajutorul, nu trebuie să te aprinzi.
Se ridică cu privirea spre mine și se încruntă. Micșorasem distanța dintre noi și îi simțeam privirea cum mă ardea. Înghit golul din gât. Îmi mușc obrazul pe interior și rânjesc.
— Ce ajutor e ăsta? Scrâșni din dinți.
Îmi întind degetele spre maxilarul său, prelingându-mi degetul peste mărul lui Adam—care zvâcni cu fiecare înghițitură în gol pe care o făcea.
— Ai încredere în mine, îi răspund amuzat și îl privesc în ochi.
— Oh, desigur, cum să nu am încredere în persoana care m-a răpit! Se răsti la mine, deși lăsă tonul mai ușor pe la sfârșit de propoziție, în timp ce eu micșoram distanța dintre noi și îmi strecor mâinile pe sub tricoul său.
Își înghiți cuvintele stânjenit și poate ar fi reacționat, dar nu o făcea. Maxilarul îi juca încordat, iar privirea sa mă sfredelea, îmi urmărea atent fiecare mișcare.
— Doar de data asta, ai încredere în mine. Nu sunt un maniac la fel ca tine, nu am de gând să te las când îți este lumea mai dragă.
— Taci, Hardin.
Luând în considerație că acum era doar roșu din cap până-n picioare, dar nu se mai mișca, voi presupune undă verde. Îmi las degetele să i se plimbe pe piele, trăgând de tricoul său. Nu am idee de ce făceam asta, mă simțeam atât de atras de persoana sa, era incredibil. Mai ales cum reacționa când îl tachinam. Când reușea să mă joace pe degete mă înnebunea. Faptul că îl aveam acum la degetul cel mic—îmi simțeam ghemul din stomac cum mă presa.
Drogul pe care el l-a primit era un drog de club. Adică folosit des pentru a fi strecurat în băuturi la femei sau chiar la bărbați pentru a nu se împotrivi în timpul violului, având ca efect secundar și erecții pentru bărbați. Nu erau ușor de calmat, uram acest drog cu sânge rece. Chiar și după ce se deșteptau din efectul drogului—care nu dura atât de mult, câteva ore, timp în care Ash oricum a dormit—efectele secundare puteau fi foarte persistente.
Îi puteam simți respirația fierbinte și corpul încordându-se cu fiecare mișcare. Mărul lui Adam îi tremura, iar degetele îi erau încleștate în spatele meu. Îl sărut ușor pe linia maxilarului, bărbatul lăsând un geamăt gutural să-i scape buzele. După reacție, îl regretă imediat, iar eu surâd.
Simțeam și eu cum corpul începea să-mi reacționeze, însă încerc să mă calmez. Îmi simțeam zâmbetul cum îmi juca pe buze. Eram atent să nu-l ating întâmplător la vânătăi, astfel că îi aplic un sărut scurt pe frunte. De ce am făcut-o, nu am idee, dar mă simțeam prea ispitit din a-l săruta.
Îmi întind mâna cea liberă și îi strâng palma puternic în a mea, căldura corpului său trezindu-mi fiori în întreg corpul.
Iar el de parcă îmi citi mințile, își presă buzele de ale mele, ceea ce mă luă nu doar prin surprindere, dar mă și îngheță ușor în loc. Drace.