♧
Avea o iubită și tot a acceptat să se culce cu mine? Se pare că în fiecare zi aflam câte un lucru nou. Nu prea puteam dormi în pat, învârtindu-mă printre plapume și mai mult privind interiorul camerei scufundate în întuneric. Vedeam reflexiile luminii orașului jucând viu pe podea, odată cu spectacolul întâmplător de artificii de afară. Probabil era vina acestui spectacol colorat de eram treaz la ora asta, însă nici măcar nu mă enerva atât de mult. În schimb, gândul la Acosta îmi făcea sângele să fiarbă în vene.
Mă ridic din pat, atingând cu degetele podeaua rece. Un fior electrizant îmi străpunge întreg corpul, în timp ce eu țopăiesc înspre șlapii mei de cameră, înjurându-mă în gând că nu aveam ciorapi pe mine. Mă obișnuisem cu temperatura de sub plapume, răceala camerei atacându-mi pielea. Murmur câteva cuvinte incoerente și cu brațele încrucișate, ies din cameră.
Poate un pahar de lapte sau ceva iaurt o să mă pună mai cu picioarele pe pământ și o să mă lase să închid un ochi normal noaptea asta. Dacă nu reușesc să ațipesc, voi fi obosit toată ziua de mâine. Și mai era și vina idiotului de Acosta pe care nu îl înțelegeam deloc. De aia mă refuzase inițial? Pentru că are pe altcineva? De ce nu a pomenit nimic? Nu e de parcă mă supăr, măcar nu mi-a stricat planul.
Știind că sunt doar eu cu el în întreaga casă, nu era cel mai plăcut sentiment. Avea și gărzi afară, dar cam atât. Nici nu eram sigur dacă era acasă în genere, îl auzisem cum a plecat pe la vreo 10 noaptea, dar tind să cred că s-a întors deja. Nu că tare mi-ar păsa. Aveam toată bucătăria la dispoziția mea dacă nu era.
Cobor scările în cea mai mare liniște, singurul zgomot care se auzea era sunetul aproape mut al pașilor mei pe podea. Cobor cât pot de repede și îmi răvașez părul cu degetele, direcția mea fiind direct bucătăria. Stomacul meu visa și el la ceva de înghițit, mai ales de când mintea doar la mâncare îmi era.
Încep să fredonez o piesă, fiind atent să nu alunec pe podea, direcția mea fiind fix frigiderul. Mi-aș fi dorit acum să îmi am și telefonul și să las o melodie să îmi direcționeze sângele în vene, dar ca întotdeauna Acosta era cel care îmi strica planurile. Nu aveam voie cu tehnologie, deși Mia mă mai ajuta din când în când să nu fiu chiar ultimul prost fără să știu măcar ultimele știri. De parcă eram un copil mic care a călcat pe greblă.
Îmi fac un sandwich la fugăreală și îmi trag un scaun, privind imaginea de pe geam. O noapte destul de liniștită, deși vântul mai vuia. Suna înfricoșător chiar, răsuna puternic în toată bucătăria. Artificiile s-au terminat de câteva minute deja, iar cerul era din nou senin. Nu părea că vor începea altele, deși celelalte au durat jumătate de oră! Bătaie de joc pentru oamenii care chiar vor să doarmă.
Lumina de la geam începe să mă orbească, astfel că îmi mut privirea. Erau farurile unei mașini care parca, iar după modul lejer în care venea, cel mai probabil era Acosta. Hai că aveam noroc. Chiar îmi imaginasem că doarme în camera sa precum un băiat bravo ce este. Dar el umblă noapte pe străzi. Patetic. Iar pe mine mă blochează în casă.
Îl aud cum vorbește cu bodyguarzi de afară, dar nu pentru mult timp, deoarece intră în casă. Aud pașii săi leneși, dar fermi. Își târâia mai mult picioarele după el, căscând larg. În lumina slabă de afară puteam să îi văd hainele răvășite și expresia moartă. Spre ghinionul meu, următoarea sa destinație fusese chiar bucătăria.
Privirile ni se întâlnesc.
— Ce cauți tu aici? Mârâie cuvintele frustrat, pășind în interiorul bucătării.
Nonșalant iau o mușcătură din sandwich-ul meu și dau din umeri.
— Te-am așteptat pe tine.
— Oh, wow, replică sarcastic. Sper că nu te-am făcut să aștepți mult.
Se așeză obosit pe scaunul din fața mea, ridicându-și privirea spre mine. Îmi întorc privirea spre geam, încercând să îl evit. Aud sunetul unor pahare lovindu-se între ele, dar tot nu mă întorc spre el.
— De ce nu-mi faci și mie un sandwich? Îi aud glasul.
— De ce ți-aș face?
— Nu e politicos doar tu să mănânci. Eu o să te servesc cu un vin de calitate, îmi place ăsta.
Îmi îndrept privirea spre el și îl văd cum verifica eticheta sticlei din mâna sa. Îmi arcuiesc o sprânceană, observându-i expresia feței. Părea extenuat, dar pentru un oarecare motiv nu se ducea la somn. Îmi dau ochii peste cap neimpresionat, dar tot mă ridic de pe scaun. Îi arunc pe masă, în fața lui, pâinea și celelalte produse.
— Poți să-mi mulțumești. Fă-ți. Eu alcool nu beau.
— E doar vin, îmi răspunse.
— Nu merci, prefer să nu servesc cu tine. Mai știu ce vrei să faci, poate să te răzbuni, îi spun speriat, iar un surâs îi scapă buzele.
Era unul dintre acele momente rare când eram împreună, iar el nu țipa la mine. Nu că tare mi-ar fi plăcut compania sa oricum, astfel că decid să plec. Îmi iau sandwich-ul, iar cu privirea pe mine, trec pe lângă el indiferent. Simțeam cum ochii săi mai aveau puțin și îmi găureau spatele.
Simt mâna sa fierbinte pe încheietura mea, oprindu-mă în loc.
— Unde pleci?
— La culcare, îi răspund sec.
— Nu ți-am zis că poți pleca.
— Și mă interesează pe mine ce mi-ai zis tu sau nu? Îmi retrag mâna frustrat.
Umple unul dintre pahare cu vin și mi-l întinde, zâmbetul conturându-i jumătate de față.
— Ar trebui să te intereseze. Casa mea, regulile mele. Deci bea, mă privește de parcă se aștepta să iau paharul.
Îl privesc dezinteresat.
— Să le spui asta câinilor tăi, eu mă duc să mă culc, îmi trec degetele prin păr, întorcându-mă cu spatele la el.
În fond, nu era de parcă eram obligat în vreun mod să stau cu el. Trecând pe lângă el, nu simt nici un miros dubios. Venind atât de târziu acasă, îmi imaginasem că poate a băut. Că poate a fumat sau a fost cu cineva. Dar singurul miros ce venea de la el era parfumul său. Însă respirația îi era gravă, continuând să îmi apuce încheietura mâinii, trăgându-mă din nou la el. De data asta mai aproape.
— Nu trebuie să fii încăpățânat, nu mușc.
— Yeah, de mușcat poate nu o faci, dar nici tare inocent nu ești, îi replic confuz.
Sorbi o gură din conținut chiar în fața ochiilor mei, fără să își mute privirea de pe mine. Își înghite indignarea și furia care îi făcea privirea să strălucească, apoi îmi întinde paharul și zâmbi. Nu îmi convinea modul în care mă privea, de parcă putea percepe și fundurile fiecărui gând de al meu.
— N-am pus otravă, vezi? Și în fond, mie nici măcar nu îmi place să operez în așa mod. Acțiunea îmi place mai tare, pune accent pe primul cuvânt din ultima propoziție.
Îmi croiesc limba peste buza, mișcându-mi ușor bărbia negativ. Avea ceva în minte, dar nu înțelegeam ce. Eram practic la mila lui, chiar nu era necesar să joace astfel de trucuri. Mi-am dres glasul și îi pufnesc. Zâmbetul tâmp de pe buzele sale nu mă fermeca cu nimic, dar din contra, chiar mă băga în sperieți.
— Ce naiba vrei de la mine, Acosta? Pun întrebarea cu usturime, iar încruntătura dintre sprâncenele mele se înteți.
— Să văd ce fel de persoană ești, îmi răspunde surprinzător de repede și deschis.
Nu puteam citi nimic de pe chipul său, dar expresia îi era calmă. Îl privesc dezaprobator, însă îi iau paharul din mână și sub privirea sa iau o înghițitură zdravănă. Nu eram sigur ce a dat în mine, dar oricum nu era ca și când puteam adormi dacă mă întorc în camera mea. Iar un pahar de vin, clar ar rezolva problema asta.
— Bunicul meu lui Becky făcea un vin mai bun, mă strâmb privind paharul pe jumătate gol din fața mea.
— Cine?
— Prietena mea cea mai bună. Sau aș putea spune fosta? Oricum mă crede mort din cauza unui idiot, murmur frustrat.
Râse în barbă și îmi luă paharul din mână.
— Clar, fără alcool pentru tine. Te face mai arțăgos.
— Nu alcoolul este cel care mă face mai arțăgos. Firea ta de ipocrit mă face, îl examinez cu privirea.
Expiră lung și își întinde bărbia spre mine, trăgându-mă înspre scaunul din dreapta sa. Dintr-un oarecare motiv, îl ascult cuminte, pleoscăind zgomotos din buze. Ochii săi căprui era fixați asupra mea, iar în lumina difuză din cameră, puteam să-i văd reflexiile colorate de la artificiile de afară. M-am înșelat când am zis mai devreme că s-au terminat. Se pare că spectacolul de mai devreme a fost doar încălzirea. Am înghițit nodul din gât, luând un gât de aer adânc ca să mă calmez.
Fusese doar jumătate de pahar, nici chiar atât, dar ochii ușor mi se lipeau.
— Nu e chiar plăcut sentimentul ăsta. Teoretic locuim împreună, iar tu nici companie nu vrei să-mi oferi.
— Teoretic! Pun accent pe cuvântul său. Dar practic, Acosta? Mă cam ții închis în casă, nu e de parcă am altă alegere.
— Ai pleca dacă ți-aș da voie?
— Nu. Nu chiar atât de repede. Trebuie să îmi iau răzbunarea. Ai văzut ce mi-ai făcut la încheieturi? Îl întreb și mi le ridic în fața sa.
— Nu da vina pe mine, nu eu te-am încătușat, îmi răspunde dezamăgit.
— Dar puteai opri asta? Da.
Un pufnet scurt îi scapă buzele și își sprijini corpul în cot, privindu-mă curios. Îmi ridic privirea și eu spre el, înghițind golul din gât, băgând de seamă înălțimea lui față de mine. Nu cu mult, câțiva centimetri, dar tot era mai înalt decât mine. Purta un tricou negru care i se mula pe corp, scoțându-i la vedere figura, dar și tatuajul de pe mână. I se întindea de la umăr, până la încheietură, arătând atât de bine pe el de parcă s-a născut cu el.
Realiză și el că începeam să mă holbez la figura sa, un zâmbet ștrengar jucându-i pe buze.
— Oh, Ashton, dar văd că îți place, îl aud cum pronunță cuvintele pe un accent puternic francez.
Expir lung dezgustat.
— Oh, doamne, Acosta, mai bine ai continua să vorbești franceza. Cel puțin așa nu aș înțelege ce zici și ar fi mai bine pentru sănătatea mea emoțională.
— Franceza te excită mai tare?
— Vrei să mă exciți, Hardin? Accentuez numele său. Nu m-am așteptat să te atrag atât de mult.
— Păi tu ai fost primul care a propus. Mie doar mi-a stârnit interesul propunerea ta.
— Parcă aveai iubită? Sau nu o mai face bine? Nu am experiență nici eu, o să te dezamăgesc.
Însă în loc să-l fac mai antipatic, colțurile gurii i se ridică într-un zâmbet mai discret. Privirea îi sclipi, dar nu era un semn înspre bine. Cel puțin nu pentru mine. Nu îmi plăcea ceea ce simțeam.
— Experiența se câștigă, chérie.
Îl privesc ușor luat prin surprindere.
— Acosta, mai mult mă bâlbâi în timp ce mă ridic de pe scaun. Du-te la culcare. Nu prea îți mai funcționează creierul.
— De ce crezi asta? Chicoti. Iubesc să te văd confuz, îmi aduci aminte de frate-tu.
— Oh, serios? Atunci mă excită glasul tău când tace. Continuă tot așa.
Iar după cuvintele mele, sar de pe scaun și dau să-mi croiesc drum înspre ușă. Nu înainte ca idiotul din spatele meu să mă urmeze și să se oprească fix în fața mea. Atât de aproape încât îi simțeam respirația pe obrazul meu. Poate prea aproape.
Fac un pas în spate inconfortabil, iar el mă împinge și mai mult. Ajung cu spatele lovit de perete, simțind că am dat de dracu în momentul în care își prompti mâna de perete. Zâmbetul îi strălucea pe buze, iar faptul că acum în jurul nostru era mai mult întuneric, nu prea ajuta.
Îmi ridică bărbia cu două degete, simțindu-mi stomacul cum mi se strânge.
— Ți-am zis, Ash, să nu începi un joc dacă știi că nu ești în stare să îl termini, ecoul glasului său îmi răsuna în timpane.
— Nu e chiar jocul pe care am sperat să-l încep. Dar mi-e somn, sincer.
— Păcat.
Își coboară privirea spre buzele mele, sentimentul de alertă din mine simțindu-se puternic. Cred că putea vedea și el expresia alarmată de pe chipul meu, deoarece explodează într-un râset amuzat.
— Drace, Ash, chiar ești prea credibil. Du-te la somn, chiar nu am chef de tine.
— Idiot, mârâi gutural, încruntându-mă.
— Ce te-ai mai supărat, iubire? Chiar așteptai continuarea sau?
— În visele tale, fug repede cu pași grăbiți de el.