Din amintirile celor doi oameni potriviți care s-au întâlnit la momentul potrivit.
Peste un an jumătate
POV. Leo
Mă scufund în scaun, privind oamenii din fața mea care se distrau. Nu prea știam pe nimeni de aici, decât pe tatăl lui Chris și pe Milena, dar în rest erau toți necunoscuți pe mine. Ajung doar să lovesc ușor cu degetul paharul plictisit, căutându-l cu privirea pe Chris. Nu am idee unde era, dar a spus că vine repede, deci am încredere în el. Mă plictiseam de moarte aici.
Îmi scot telefonul din buzunar și îi scriu un mesaj lui Ava. Ea era cu niște prietene acum, în comparație cu mine, dânsa se distra. Din păcate, nu puteam pleca pur și simplu de la petrecere. Milena și cu soțul ei făceau am uitat câți ani de când erau căsătoriți. 5 cred? Nu sunt sigur, dar m-au invitat și pe mine (evident, precum perechea lui Chris). Plus că nu prea voiam să-l las singur pe bărbat. Nu eram gelos sau ceva. Nu-mi plăcea doar să-l las singur, mai ales că el a insistat să vin cu el.
Beau o gură de suc și îi prind privirea lui Chris prin mulțime. Îmi zâmbi discret, în timp ce se apropia de mine cu pași apăsați.
— Te plictisești? Întreabă și se rezemă de speteaza scaunului meu, furându-mi paharul.
Sorbi și el o gură. Se strâmbă.
— Rodie? De ce nu de mere?
— Mă plictisesc de moarte, nu cunosc pe nimeni aici, oftez și îmi aranjez gulerul de la haină.
— Nici eu. Majoritatea le sunt rude, dar nu cunosc mare lucru. Scuze dacă te-am lăsat prea mult timp singur, am vorbit cu tata, spune și își așază palmele pe umerii mei. Vrei să ieșim puțin la aer curat?
Nici nu ezit de două ori înainte de a mă ridica de pe scaun, bărbatul zâmbindu-mi. Îi întind mâna, iar el o apucă cu încredere. A trecut tocmai un an jumătate de când eram oficial împreună… Dar mă simt de parcă îl cunosc de o veșnicie, chiar dacă am constant impresia că timpul a zburat pe lângă mine. El îmi strânge mâna, în timp ce îl urmăream prin mulțimea de oameni. Dar eram fericit. Chiar dacă de multe ori îl tachinam și îi spuneam că mă enervează— adevărul era că el chiar mă făcea fericit. Nu am idee cum reușea, existau momente în care chiar mă călca pe nervi, dar în următoarea secundă după ce îl alungam, deja regretam și îi duceam lipsa.
Un an jumătate. De când eram împreună cu idiotul ăsta. Dar nu regretam nici o zi.
Am mai avut și noi certurile noastre, dar am trecut peste ele. Cele mai multe deschise de mine, deoarece încă nu eram chiar cel mai obișnuit cu caracterul său lipicios, dar mă bucur că el încă mă suporta. Am făcut și relația publică, acum un an deja și am avut cât și susținere, dar cât și oameni care nu erau de acord. Indiferent de situație, subiectul a murit repede și spre fericirea mea, nu a afectat nimic. A decurs mult mai lejer decât credeam că o să fie.
Poate fusesem și eu mult prea speriat.
Dar acum eram mândru. Pentru că am reușit să-l găsesc pe el. Și să-l iubesc și să fiu iubit în aceeași măsură.
— E o noapte răcoroasă, șopti mai mult pentru sine în momentul în care ieșim afară pe balcon.
Îmi ridic privirea spre cerul înstelat și înghit în sec. Era superb. Iar priveliștea pe care o aveam în fața ochilor mei era demențială.
— Ți-e frig? Îl întreb.
Privirea îi fuge spre un cuplu care se afla sub balcon. Băiatul îi oferă paltonul său fetei, iar un rânjet îi răsări lui Chris pe buze.
— Daaaa! Mi-e atât de frig, aș putea muri, se plânge, iar eu îmi dau ochii peste cap, pufnind amuzat.
Eu aveam jacheta pe mine, dar el era doar în cămașă. Nu este vina mea că el nu și-a luat-o. Nu l-a pus nimeni să o lase în garderobă.
— Săracul de tine. Nu-ți fie frică, o să stau cu tine dacă răcești, îl ating ușor pe palmă și pufnesc amuzat.
— Aș putea muri. Răceala este o nimica toată. Atât de frig îmi este.
— Mititelul de tine, mă apucă plânsul numai când mă gândesc la asta, un surâs amuzat îmi părăsește buzele.
Bărbatul se strâmbă la mine, iar eu îmi dau ochii peste cap, rezemându-mi bărbia în palmă. Îi arunc o privire și observ cum se gândea la ceva. Oare chiar îi era frig sau doar voia să se prostească? Oh, Doamne… îmi este oarecum prea cald.
Îmi dau jacheta jos și i-o înmânez, iar el mă privește surprins.
— Îmi este cald. Poți să o ții dacă vrei. Poți și să o îmbraci dacă vrei, murmur ușor tensionat.
Mi-aș dori să îmi fie la fel de ușor precum îi este lui Chris să fiu cu el într-o relație. De flirtat și de început conversații nu eram atât de rău, dar într-o relație sa fiu cu cineva, chiar îmi era greu. Nu aveam atât de multă experiență și chiar după atât de mult timp împreună, îmi era rușine în continuare de fiecare dată când el zicea câte ceva. Era prima mea relație în care chiar eram fericit. Având în vedere că am avut doar două relații normale în afară de Chris: prima a fost cu tipul ăla al cărui nume nici nu vreau să mi-l amintesc și eram prea manipulat încât să observ că nu mă plăcea, iar a doua a fost cu George, iar aici deja eu nu îl prea plăceam (știu, nu sunt chiar un înger pentru asta, dar am văzut că o duce foarte bine și fără mine) — nu sunt atââât de obișnuit cu toată afecțiunea asta.
Nu îmi place să fiu slab, dar cuvintele lui Chris erau întotdeauna o slăbiciune pentru mine. Putea zice atât de ușor că mă iubește, deși eu o făceam atât de rar în schimb. O să recunosc, îmi place când făcea asta, dar mă jenam atât de ușor ugh.
Din fericire, lucrez cu psihologul meu pentru a putea fi mai deschis în relația mea cu Chris.
— Tu chiar arăți foarte bine în costum, ar trebui să porți unul mai des, zice zâmbind, apropiindu-se mai mult de mine. Să nu-l dai azi jos chiar atât de repede când ajungem la mine.
Îmi ridic privirea înspre el.
— O să port unul la înmormântarea ta, îi zâmbesc. Și cum adică "când ajungem"? Nu ai vrut să spui "când ajung"? Eu mă duc acasă la mine azi.
— Nah, nah, Leo, am zis ce am vrut să spun. Dar dacă mă inviți la tine acasă, păi nu refuz. Oriunde vrea sufletul tău.
Pufnesc.
— Așa de convins ești să ne petrecem noaptea împreună?
— Nu mă gândesc doar la sex. Vreau să-mi petrec timpul cu tine. Aghh ce mi-aș dori să mă mut cu tine împreună, oftează lung. Am sta toată ziua. Și am dormi împreună în fiecare noapte.
Îi arunc o privire scurtă și respir lung.
— Îmi pare rău.
— Nu, nu-ți cere scuze. Nu ești vinovat, trebuie doar eu să am răbdare pentru momentul în care vei fi gata. Dar până atunci, vii azi la mine? Sora ta oricum e plecată.
— O să văd dacă pot. Este o șansă. Nu foarte mare, dar este. Vezi că este mai ușor dacă mă rogi frumos?
Chris chicoti și își îmbrățișează brațele în jurul taliei mele, lipindu-și pieptul de spatele meu.
— Și costumul poți să ți-l lași pe-
— Ești un pervers, Chris. Tu toată ziua ai astfel de gânduri? Nu înțeleg cum încă poți munci.
— Nici chiar pervers. Nu am voie să mă gândesc la iubitul meu? Dar tu ești mereu atât de răutăcios cu mine, parcă erai mai prietenos la început. Am impresia că mă urăști, dramatizează bărbatul de lângă mine, iar eu pufnesc amuzat.
Îl împung cu cotul și mă rezem de el, luând o gură adâncă de aer. Palma sa o găsește pe a mea, strângând-o puternic. Mă bucur că era noapte. Obrajii îmi erau deja roșii, iar stomacul mi se strânge. Idiotul ăsta știa cum mă făcea să mă simt și o făcea special.
— Dar serios vorbind, crezi că mă prinde culoarea asta? Spun și mă holbez la mânecile de culoare a vinului.
Nu eu l-am ales, ci designerul ciudat al lui Chris. Eu nu aveam nevoie atât de multă de costume precum bărbatul de lângă mine— la lucru ei se mulțumeau și cu o cămașă și o pereche de blugi negrii, ceea ce era mai mult decât perfect pentru mine, însă de când am început să fiu cu Chris, am început și să merg în diferite locuri cu el. Am început să am nevoie mai multă de îmbrăcăminte oficială. Deși nu era o decizie atât de rea, îmi plăcea și mie într-o oarecare privință.
— Pe tine te prinde tot, dar la general chiar e drăguță. De ce?
— Nu contează, îngân și îmi privesc gânditor palmele.
Mă întrebam cum aș arăta eu într-un costum alb. Vorbisem săptămâna trecută cu psihologul meu despre aspirațiile de viitor și se poate să fi vorbit și despre cum mi-aș dori să fie nunta mea… asta suna ciudat. Nu am idee dacă o să mă căsătoresc vreodată, dar m-am gândit că ar fi drăguț. Era un sentiment reconfortant să știi că persoana dragă nu poate scăpa de tine atât de ușor. (Asta nu a sunat drăguț, nu?) Într-o măsură sau alta.
Gândul îmi zboară brusc la Chris. Chiar dacă de data asta el era lângă mine chiar acum.
— Ba da, contează. Sunt curios de ce ai întrebat asta.
Să-ți zic că mă gândeam ce fel de culoare să-mi aleg pentru costum la nunta noastră și la ce fel de culoare te prinde mai bine?
— Să știu ce culoare nu-ți place ca să vin îmbrăcat în ea în fiecare zi când trebuie să mă întâlnesc cu tine.
Nici mort.
— Awwe, ce drăguț, deci ții cont de părerea mea. Asta este foarte adorabil, și eu mă gândesc la tine. Dar care este culoarea ta favorită?
— Nu știu, alb cred?
— Ooooh, da, tu în haine albe ai arăta demențial. Într-un costum alb, zice visător. Zici că ai fi un prinț adevărat.
— Parcă pare un costum pentru nuntă.
— Nuntă? Zâmbi și își arcuiește o sprânceană. Te gândești la nuntă?
Mă încrunt.
— Mă gândesc la cât de superb ar fi dacă ai face liniște, îi răspund nonșalant și chicotesc.
El zâmbi larg.
— Aaa, deci te gândeai la nuntă. Și la ce te gândeai mai exact? Se rezemă de bariera din fața noastră.
Îmi aruncă mie o privire, apoi și-o ridică înspre cer. Stelele luceau puternic. Un zâmbet se arcui pe buzele sale, apoi el își ciufuli părul scurt cu degetele. Înghit în sec și îmi las capul pe spate. Vântul bătea plăcut. Deși era destul de frig, iar eu nu mai aveam jachetă acum, chiar nu-mi era frig. Și chiar dacă acum între noi doi era doar liniște, se simțea bine să stau cu el în momentul acesta.
— La tine, îi răspund onest și îmi întorc privirea spre el.
Bărbatul înghiți și își ascunse fața în palme.
— Asta a fost atât de adorabil, îmi șopti. Și doar la mine?
— Mă gândeam la conversația mea cu psihologul meu de acum o săptămână. M-a întrebat cum mi-aș imagina nunta ideală, ce aș vrea eu să am.
Își arcui sprâncenele.
— Și ce i-ai zis? Pune întrebarea curios.
— Chestii banale, nu este atât de important, îmi flutur palma prin aer.
Vântul îi răsfira ușor prin păr. Muzica se auzea vag de la petrecere, iar faptul că singura sursă de lumină era din interior— cumva toată această imagine îmi oferea o impresie romantică. Palma lui Chris se regăsește pe talia mea, iar el mă trage mai aproape. Era fierbinte. El era fierbinte, oferindu-mi fiori în întreg corpul.
— Ba da, despre ce vorbești. Este foarte important.
Pufnesc.
— Nu știam că te preocupă atât de tare. Ziceam că mi-ar plăcea maxim 20-30 de invitați. Dacă ar fi prea mulți, m-aș simți încordat pe toată perioada.
— Ar fi stresant, sunt de acord. Fără să știe reporterii, ar fi genial.
— Ai face o nuntă fără să știu eu? Încep a râde, iar el pufni.
— Agh, tot uit. Oricum, indiferent de câți oameni ar fi, pot fi și milioane. Nu i-aș observa absolut deloc, atenția mea ar fi complet pe tine. Acum câțiva ani când m-am căsătorit cu Alysha, mă gândeam cum ar fi cu tine în schimb.
— Dar așa sincer, am unii colegi atât de enervanți. Ar face orice pentru o știre. De câte ori mi-a fost cică "recomandat" să fac un articol despre un secret de-al tău sau doar să le zic lor ceva despre tine, îmi dau ochii peste cap. Îmi ajung până-n gât.
Chris pufnește amuzat.
— Și tu ce le-ai zis?
— Că îmi place cum sună. Le-am zis că o să le spun după programul de muncă, dar de fapt eu doar plec și îi las singuri. Nu prea mă mai înțeleg cu colegii din compartimentul meu. Acum vorbesc mai mult doar cu cei de la vreme, ăia sunt normali, nu vor nimic de la mine.
— Ahhh, scuze, iubire. Uite, poți să te muți la-
— Nu, nu vreau să lucrez la tine. În primul rând nici nu-i domeniul meu, dau din umeri. Iar apoi, vreau să fiu independent. Iar șefii mei sunt normali, persoanele care mă bat la cap sunt colegii mei, dar ăia sunt niște idioți. Plănuiesc să mă mut în alt compartiment.
— Aa, da, ai zis că vrei în acela cu animale. Vei face articole despre pisici drăguțe? Chicoti.
— Un vis de-ar fi atât de ușor.
Își coboară privirea, privind oamenii care se aflau sub balcon gânditor.
— Dar cum ai vrea să arate locația? Care ar fi locația ta de vis? Îmi pune întrebarea curios.
Îmi scarpin pielea gâtului ușor inconfortabil de direcția în care am ajuns. Suna de parcă eu chiar voiam să mă căsătoresc cu el. Bine, voiam, dar nu voiam să știe și el asta.
— Haha, nu prea prea idee. Aș vrea ceva natural, mi-ar plăcea plante. Dar cam atât, cred că aici o să las pe altcineva să se gândească. De ce? Îl întreb amuzat. Chiar ai vrea să te căsătorești cu mine?
Bărbatul își apropie fața de a mea.
— Păi evident că da, își lăsă bărbia pe umărul meu. Tu ai accepta dacă te-aș cere?
Obrajii mei prind o nuanță roșiatică. Și nu doar pentru că el acum era lipit de mine. Dar și pentru cuvintele pe care le pronunța atât de hotărât— încât îmi trezea fiori pe șira spinării. Era fierbinte.
— Depinde deja de situație, îngân stânjenit.
Îl mințeam. Îl voiam aproape de mine toată viața, deci aș accepta fără sa ezit.
— Hehe, ce fel de situație? Zâmbește.
Mă strâmb.
— Nu am idee. Să nu mă fi enervant în ziua aia presupun…
Își ridică ochii spre mine.
— Deci te-am enervat azi?
Pufnesc amuzat și îl împing de lângă mine, dându-mi ochii peste cap. Era într-un oarecare mod destul de adorabil când se uita la mine în ochi, dar faptul că era atât de ispititor— mă ucidea cel mai tare. Știa că nu prea aveam răbdare și o să vreau să-l sărut. Aș fi făcut-o deja dacă nu ar fi fost atât de multă lume aici în momentul ăsta.
— Foarte tare. Lasă glumele.
— Sau ce?
— Sau aș putea să te sărut.
În ochi îi apare o sclipire. Poate am zis prea multe, drace.
— Cioc, cioc, pronunță el cu toată încrederea în sine.
Încerc să scap de strânsoarea brațelor sale. Nu-mi păsa că toată lumea știa că suntem împreună. Îmi plăceau gesturile de afecțiune și nu-mi păsa atât de mult dacă eram în public, însă într-o mulțime de oameni care erau mai mult rude pentru Milena care ne cunoșteau— nu, merci.
— Gata, acum vorbesc serios, hai să lăsăm toate astea pentru acasă.
— Oo, deci până la urmă accepți să vii la mine peste noapte?
Expir lung. Voiam doar să-l tachinez.
— Da.
— Bine. Atunci accepți și să te căsătorești cu mine?
Îngheț pe loc, dar el continua să vorbească:
— Nu am inel sau altceva. Nu am nici flori și poate sună banal acum, deoarece eu chiar plănuiam ceva de proporții pentru tine. Și poate și locul acum este banal, dar îmi pare rău, nu am mai avut răbdare. Știu că suntem de puțin timp împreună, dar asta doar fizic. De 5 ani deja te plac și chiar și după doar un an de a fi împreună, nu m-am plictisit. Ba, din contra, am realizat cât de mult te iubesc cu adevărat. Și acum chiar simt că decizia asta este corectă. Și cu tine, știu că nu aș da greș. Eu te iubesc enorm și știu că și tu pe mine, mi-aș dori enorm să fim uniți pentru tot restul vieții. Știu că este posibil și fără să ne căsătorim, dar aș vrea să fie și totul oficial. Deoarece-
Îi pun mâinile pe buze, simțindu-mi corpul cum îmi ia foc.
— Poftim? Tu vorbești serios?!
— Logic, Leo. Am planuri serioase cu tine. Vreau să-ți aduc visul nunții realitate, vreau să-ți ofer o viață fericită alături de mine și vreau să am grijă de tine, îmi dă palma grijuliu jos de pe fața sa.
— Chris, îi pronunț numele încordat.
Bărbatul îmi luă încheietura și mi-o sărută moale.
— Nu aștept un răspuns rapid, ai tot timpul. Și știu că poate azi nu am fost un sfânt… și poate te-am enervat mai mult sau mai puțin, dar vreau să fiu alături de tine. Dar vreau să știi că mi-am ales deja costumul de mire și nu vrei să pierzi șansa de a mă vedea în el. Deci grăbește-te și acceptă.
— Chris, nu poți fi serios. Abia dacă îți spun că te iubesc, de ce ai vrea să te căsătorești cu mine?
— Pentru că eu o fac și sunt sigur de sentimentele mele. Iar tu îmi arăți deja suficient prin comportamentul tău. Și sunt cât se poate de serios. Te iubesc, Leo. Căsătorește-te cu mine. Îmi pare rău, nu am mai avut răbdare. Am vrut să-ți aleg locul perfect și momentul perfect. Dar acum am impresia că stelele s-au aliniat mai bine.
Înghit în sec jenat. Nu știam cum să reacționez.
Îmi trag mâneca de la cealaltă mână, arătând bandana din jurul încheieturii. Lui i-am spus că m-am zgâriat, și chiar dacă voia să vadă cât de groaznic, m-am încăpățânat. Nu era deja gata sănătos, dar cred că era momentul ideal să i-l arăt.
Tatuajul cu inițiala lui. Am fost și l-am făcut în același loc în care l-am și șters pe cel vechi.
— Ce e asta? Întrebă, în timp ce privea urmele negre de cerneală de pe piele.
— Oare ce? E doar o linie la întâmplare, nu vezi? Îmi dau ochii peste cap, deși eram roșu din cap până-n picioare.
— L-Leo… tu ți-ai tatuat litera C de la numele meu? Mă întreabă surprins.
— Nu, e de la chipsuri, deoarece îmi plac prea tare.
— E superb, exclamă fericit. Vreau și eu unul acum. Ce adorabil din partea ta, oh doamne. Te iubesc atât de mult.
— Și eu te iubesc, înghit în sec, iar chipul lui este luminat de un zâmbet larg.
Mă îmbrățișă strâns, făcându-mi tot corpul să se topească în brațele sale. Îl apuc de bărbie și îl sărut apăsat, el împingându-se în mine. Îi simțeam buzele fierbinți peste ale mele, iar degetele sale se strecurară discret pe sub cămașa mea. Nu cred că mai scăpam azi de el. Dar la cum se comporta cu mine acum, cred că o să plecăm primii de la petrecere.
— Deci, până la urmă, să-mi tatuez Leonardo Chavez sau Wallace pe mână?
Pufnesc amuzat.
— Wallace, idiotule.
///
N/A: yess we did it!! Ne vedem la alta carte, îmi va fi dor de ei:( <3