Știam. Știam și eram conștientă de puterea lui Camille. Dar de ce s-o las să câștige? Ce, eu nu exist în peisaj? Deodată,telefonul sună. Era el .
-Bună,spuse el pe un ton cam afectat .
-Bună...i-am spus eu pe un ton asemănător.
-Ascultă, cred- nu - de fapt sunt sigur că te-ai supãrat din cauza întâlnirii noastre cu Camille. Vreau doar să știi că nu trebuie. Ea nu mai reprezintă nimic pentru mine, iar de împăcat cu ea nici nu se pune problema,vreodată. Dar tu...tu mi-ai schimbat viața. Niciodată nu m-am simțit mai viu, decât atunci când te-am cunoscut pe tine. M-ai transformat: sunt mai bun . Dar vreau să-ți spun ceva: Camille este periculoasã, dar nu într-un mod în care să te îngrijorezi..prea mult. Pur și simplu se joacă cu mintea oamenilor,îi manipulează, face o artă din asta. Să nu crezi nimic din ce îți spune ea. De asemenea,vreau să mai știi că,orice-ar fi,eu...
-Da?!
-Te iubesc și întotdeauna o voi face, indiferent de ce se va întâmpla .
La auzul acestor cuvinte,deși nu era prima dată când le auzeam de la el,mă simțeam iar ca la început . Un val de căldură m-a năpădit,și,fiind foarte cald afară,senzația de amețeală m-a înconjurat.
*
Seara,m-am gândit bine. De 26355 de ori și în toate felurile. Trebuia s-o fac. Trebuia să mă întâlnesc cu Camille și să rezolvăm asta . Chiar nu îmi permiteam să pierd persoana pe care o iubeam atat de pătimaș . Am făcut rost de numărul ei,iar când a răspuns,știa deja cine eram.
-Știam că vei suna,spuse ea pe un ton mieros. Ce vrei? Mă grăbesc.
-Vreau să ne întâlnim,am spus eu grãbită.
-Poftim?!spuse ea,apoi râse.
-Cum ai auzit. Ar fi de preferat azi. Acum mă grăbesc. Ne mai auzim,i-am spus eu,apoi i-am închis. Mă simțeam mândră de mine,parcă pluteam. Deodată,telefonul îmi sunã:
-Alo?am spus eu.
-Ok copilo,spuse Camille. Ne vedem la Starbucks în jumătate oră. Dacã vei întârzia fie și un minut,m-am cãrat de acolo.
-Stai liniștită,Camille,nu voi întârzia..Apoi, tonul își făcu simțitã prezența.
*
-Uite,spuse Camille,nu știu de unde ai făcut rost de numărul meu,în fine,nu asta conteazã,ideea e cum mama naibii am ajuns eu să ies cu tine în oraș?
-Stai liniștită,nu-ți rãpesc din prețiosul timp. Te-am chemat aici să-ți spun foarte clar ceva: vreau să stai departe de Vlad. De mine. De noi. Dar în special de el. Este iubitul meu. Vreau să dispari,așa cum ai făcut-o și până acum.
-Haha,asta a fost chiar un discurs interesant. L-ai învățat în oglindă înainte de a veni aici?
-Scutește-mă,am spus eu,parcă scuipând cuvântul . Ai să faci așa cum ți-am zis.
-Wow,este o frumoasă rugăminte?spuse Camille.
-Nu,am zis eu. Este o frumoasã amenințare .