Tort cu frișcă și cremă.
— Ce bine arăt, zise Leo cu mâinile pe șolduri, privindu-și reflexia în oglindă.
Mi-a zis să îl aștept în living, dar nu aveam răbdare. Știindu-l doar la o cameră depărtare, îmi făcea sângele să fiarbă de nerăbdare în vene. Voiam să-l văd. Totul în mine ardea emoționat, doar la gândul că și el voia să mă vadă. M-a chemat de dimineață și mi-a spus— nu m-a rugat și nici nu mi-a cerut— să eliberez tot ce am în program astăzi. Nu am idee cu ce ocazie, dar ce nu aveam eu de gând să fac pentru el?
Simt cum inima îmi bate puternic în piept la privirea lui. Zâmbetul i se arcuia frumos pe buze, în timp ce în ochii lui puteam observa o scânteie aparte. Era entuziasmat. Expresia de pe chipul său, zâmbetul său mândru, era singurul lucru care putea să-mi crească dispoziția pentru următoarele zile bune.
Modul în care i se modela pe buze. Modul în care îi făcea tot chipul să se lumineze. Modul în care mă înnebunea, totul depindea doar de un zâmbet simplu. Nu foarte simplu, dacă era de el— era cel mai special simbol.
— Chiar arăți, îi confirm și cu pași moi, mă apropii de el.
Degetele mi se plimbă pe șira spinării sale, ajungând pe umărul său. Mirosea bine, parfumul său neschimbat de atâția ani trezindu-mi fiori pe piele. Câte amintiri există cu parfumul acesta… pe toate le țineam minte de parcă fusese chiar ieri.
— Hei, voiam să fac o intrare surpriză, mă mustră amuzat.
— Pot să mă prefac surprins.
Își ridică privirea în reflexie înspre mine și tresare ușor, întorcându-se pe vârfuri spre mine. Expresia i se schimbă pe chip, zâmbetul fiindu-i înlocuit cu două sprâncenele încruntate și o pereche de buze întredeschise. Palma i se ridică înspre obrazul meu, buricele degetelor sale atingându-mi plăpând pielea.
Stomacul mi se strângea doar la atingerea sa și la parfumul său. Văzuse vânătaia de la încercarea mea de box.
— Ce, Dumnezeule, ai pățit aici? Mă întreabă clar.
— O experiență tare neplăcută, las un surâs tensionat să-mi părăsească buzele.
— Drace, Chris, doare?
— Doar puțin, zâmbesc.
I-aș fi spus că ar fi durut și mai puțin dacă nu ar continua să mă atingă, dar cât timp îi simțeam pielea lipită de a mea, puțină durere nu mă afecta cu absolut nimic.
— Dar ce ai pățit? Cum de ai o vânătaie așa urâtă pe fața ta?!
— Așa a fost să fie, încerc nu foarte talentat să schimb subiectul. Dar hai să ne prefacem că nu există.
— Cum să mă prefac? De când o ai?! Acum își lipi ambele palme de fața mea.
Îl apuc gingaș de încheieturi și chicotesc scurt, lăsându-i palmele mai jos. El se îngrijora de mine. Nu știu cum să zic, doar cuvintele acestea îmi creșteau dopamina în sânge, iar corpul îmi este cuprins brusc de un fior călduț și plăcut.
— Am căzut pe scări, îi răspund nonșalant.
— Nu te ustură conștiința să mă minți în așa hal?
— Nup, pentru că nu mint. Chiar am căzut, sunt cu capul în nori.
Mă privi nu foarte convins.
— Ce fel de căzătură ai mai avut și tu…
— Am fost deja la spital, nu te îngrijora. O să-mi treacă. Până atunci port o mască, reporterii sunt niște idioți și nu prea vreau să mă vadă așa. Nu o lua personal.
Ezită puțin înainte de a vorbi și luă o gură adâncă de aer.
— Oamenii doar își fac treaba.
— Nu văd cu ce îi ajută să umble cu nasul prin treburile mele.
— Trebuie să vezi printr-o perspectivă diferită. Oamenii iubesc drama, mai ales când viața lor este mai plictisitoare decât a lor, iar noi doar profităm de pe urma aceasta. Tu tot profiți de oameni, dar într-un mod mai discret.
— Asta nu schimbă faptul că mă enervează. Tu ești singura excepție. Apropo, pentru ce m-ai chemat?
Își întoarce privirea spre mine și zâmbește.
— Să ne petrecem ziua împreună, desigur. Nu vezi cum m-am îmbrăcat?
Îl privesc confuz și îmi arcuiesc o sprânceană.
— Fără motiv? Într-o zi de miercuri?
— Cum făra motiv? Avem motiv, desigur, îmi răspunde încă zâmbind.
Îl privesc sceptic. Bărbatul acesta era foarte confuz. Observ cum își scoate telefonul din buzunar, oftând zgomotos când observă că telefonul îi vibra din cauza unor mesaje. Oare cine Dumnezeu era?
— Chris, poftim, fă un vocal în care spui că eu sunt plecat ummm la toaletă, dar zi și că toată ziua sunt ocupat. Dar prefă-te că ești unul dintre cei care lucrează cu mine. Te rog, îmi întinde telefonul lui.
Eram ușor perplex, dar îl iau și înghit în sec, citind fugitiv mesajele încât să am puțin context. Erau mai multe mesaje, iar contactul avea numele George. Murmur câteva cuvinte incoerente, realizând că majoritatea mesajelor erau vorba despre că așa numitul George voia să se întâlnească cu Leo azi și că i-a pregătit o surpriză.
Mă folosea ca să scape de ăsta?
— George, sunt Christopher, iar Leonardo urmează să mă intervieze și să îmi examineze rutina zilnică. Momentan el este plecat, însă din păcate va fi ocupat, astfel că vă răspund eu, zic și închid vocalul.
Roșcatul dă din cap pozitiv, iar apoi îl trimit, el oftând ușurat.
— Scuze dacă e ciudat, dar nu vreau să ies cu el.
— De ce? Pare un tip bun… sau va fi altcineva gelos? Îmi ridic privirea înspre el.
— El este acest altcineva, pune accent pe cuvânt ușor cam înțepat. Doar că tot insistă să îmi petrec ziua cu el, iar eu… mă rog, e complicat. Vreau cu tine.
Să mă simt simt flatat sau confuz?
Telefonul începe să-i sune, iar nu foarte mare mirarea îmi fusese atunci când citesc "George" pe ecran. Acum îl suna, iar el părea foarte iritat de acest lucru. Să trag oare presupunerea că s-au certat?
— Răspunde-i tu, dar eu nu sunt aici, bine? Zice el.
— Okay… murmur suspicios și răspund la apel.
Vorbeam cu iubitul lui Leo. Asta chiar era nou. Chiar am vrut să-l cunosc, dar nu mă așteptam atât de rapid. Poate data viitoare îl voi vedea și în realitate— cine știe?
De-ar ști tipul ăsta cât de gelos eram pe el, fuuuuuuck.
— Alo? Murmur abia auzit.
— Hm, încă nu a venit Leo?
Nu avea vocea prea rea.
— Nu, a plecat recent și cred că a menționat că vrea să comande ceva după. O să dureze, sunt sigur.
— Minunat, vreau să vorbesc cu tine.
Leo reacționează uimit.
— I-auzi, Christophere, probabil ești ăla Wallace de care zicea el că are de muncă, mă rog… hai, te rog, lasă-l pe Leo pe altădată că azi e ziua lui și doar și-o irosește așa degeaba. O să faceți voi interviul ăla altădată, cândva, găsiți voi că sunteți băieți de treabă. Dar eu așa frumos am plănuit o zi cu el, iar voi îl sunați și îl puneți la muncă fix de ziua lui, chiar nu aveți obraz puțin.
Roșcatul se întinde spre butonul de mut, iar după ce îl apăsă, își ridică bărbia spre mine:
— Nu-i zi nici mort ceva legat de agenție. Dacă sună acolo, nu mai am acoperire.
— E ziua ta azi?! Întreb uimit.
Nu-mi răspunde, dar se scoate de pe mut și îmi face semn să vorbesc.
— Ăăă, nu pot că eu sunt mereu ocupat. Nu-mi pasă că e ziua lui.
— Poftim? Aveți puțin suflet?!
— Nu vă băgați în treaba mea că nu stau să îmi schimb tot orarul din cauza unei inconveniențe minore. Nu am nici timp să stau aici la taclale.
— Încercați să vă puneți dvs în perspectiva lui! Face omul odată pe an ziua de naștere.
— La revedere. Nu mă mai deranjați, îi replic frustrat. Să te pui și tu în locul meu să vezi cât de greu îmi este. Crezi că de ziua mea fac vreo excepție? Ziua de naștere este doar o zi normală, așa că nu mă deranja.
Leo pufni amuzat, parcă abținându-se din a nu se râde. Îmi intram și eu în rol, chiar dacă nu prea aveam idee de ce fac asta.
— Poate pentru tine. Nu vă gândiți doar la fericirea dvs, uitați-vă la Leonardo ce trist e pentru că nu poate petrece timp cu mine.
Roșcatul își lipi palma de față, chicotind amuzat. Nu știu cât era de mult cazul.
— Fix asta, mimă pe buze roșcatul de lângă mine.
— Gata, nu am timp de tine acum, sunt foarte ocupat, pun accent pe cuvântul foarte și îi închid telefonul.
Il întind, iar el surâse amuzat, luând o gură adâncă de aer. Acum cam aveam nevoie de niște explicații— iar asta voiam să aflu.
— Merci de ajutor, dar hai să plecăm că imediat o să-i vină ideea de a veni să verifice dacă chiar nu sunt acasă.
— Ce ar trebui să însemne asta? Îl întreb confuz.
— Hm?
— Ce fel de relație aveți voi… și de ce nu mi-ai spus că este ziua ta mai devreme? Sau mi-ai spus și nu am fost eu atent? La naiba, așteaptă două minute că sun pe cineva și îți iau un cadou, îmi scot telefonul din buzunar.
El își așeză palma pe telefonul meu, făcându-mi semn să îl așez înapoi. Îi arunc o privire ușor confuză.
— Nu ți-am zis din cauza asta. Nu vreau o surpriză. Oricum care ar fi rostul, pentru tine banii nu sunt ceva important, cadoul nu ar avea valoare. Iar mie și așa nu îmi plac cadourile, în special cele fără de valoare. Și nu mă refer aici la valoare în bani.
— Atunci? Murmur întrebarea.
— Timpul tău. E cel mai prețios lucru pe care îl ai în momentul acesta. Pe el îl vreau. Deci petreceți o zi cu mine.
Îl privesc ușor tăcut.
— De ce nu cu sora ta? Sau cu iubitul tău? Sunteți împreună, de ce nu te bucuri de ziua ta alături de el? Eu și cu tine suntem doar doi prieteni cu beneficii.
— Este presupus să-mi petrec ziua alături de cineva care mă face fericit. Iar de sora mea, ea este plecată pentru o lună în altă țară, trist, știu, dar așa s-a nimerit, dă din umeri.
Îl urmăresc cu privirea.
— Te-ai certat cu iubitul tău să presupun?
— Cuvinte mari, dar sincer nu prea vreau să vorbesc despre asta. Nu îmi place să-mi stric ziua de la început, surâse. Hai să ieșim.
— Îmi chem șoferul, așteaptă.
— Nahhh, ai zis că vrei cu motocicleta mea, deci lasă mașina. Azi ne plimbăm fără stres.
///
După o zi lungă în care ne-am plimbat în diferite locuri: am fost la bowling, dar Leo s-a plictisit repede deoarece dădea doar pe lângă (ceea ce mie mi s-a părut destul de amuzant); am fost și cu bărcuțele pe un lac, aici lui Leo i-a plăcut (asta pentru că erau bărcuțe pentru care trebuia să pedalezi și doar eu am pedalat, însă după când el a căzut întâmplător în apă— mi-a plăcut și mie; așa am avut și eu ocazia să îi dau haina mea); am fost și la o sală unde poți urca pereți, iar acolo chiar a fost amuzant (am avut succes destul de bine, deși el a căzut de câteva ori. Și eu am mai căzut, dar nu atât de des ca el.)
Iar acum mă trezesc cu el cu un tort cumpărat de la supermarket, pe motocicletă spre lac înapoi. Acum era seară deja, era priveliștea mai frumoasă și voiam să vedem asta. I-am spus că o să comand eu un tort mai bun și mai frumos, încât să fie ceva special pentru ziua lui de 22 ani. Cât de mult a crescut! Dar m-a refuzat și pentru asta și a spus să nu mă complic.
Iar acum eram deja la lac, priveliștea fiind genială. Cerul era înșelat, iar modul în care stelele se reflectau în apă— era chiar o atmosferă romantică. Îmi făcea corpul să ardă.
— La naiba, chiar e frumos, hai să ne așezăm aici pe iarbă, îmi face semn, iar eu îl urmez cuminte, așezând tortul și șampania lângă el.
Măcar șampania era una pe placul meu.
— E romantic, surâd și mă prăbușesc în iarbă, întorcându-mi privirea înspre el.
— Perfect, șopti și chicotește.
Iau o gură de aer și îmi ridic privirea înspre stele. Era o noapte frumoasă, deși despre ce vorbesc? Era superbă. Și nu pentru că era senină. Nu pentru stelele de pe cer. Și nici măcar nu pentru priveliștea ce mi se înfășura în fața ochilor precum cuvintele dintr-o carte.
Ci pentru că era el acum cu mine.
Își întinde degetele spre sticla de șampania și după ce se chinui puțin să o deschidă, luă unul dintre paharele de unică folosință și îmi turnă mie, apoi lui. Un râset îi scapă buzele, în timp ce duce conținutul înspre buze.
— Aș putea sta aici o veșnicie, murmură și se întoarcem înspre mine. Doar eu și cu tine, cum ar fi, zâmbetul i se arcui larg pe buze.
Ar fi perfect, Leo. Prea perfect poate pentru unul ca mine, dar tu erai însuși perfecțiunea în sine— iar dacă trebuia să fac imposibilul încât să te am, aveam de gând să fac asta.
Nu am știut niciodată că raiul și iadul există.
Dar când te-am simțit atât de aproape, când am simțit pielea ta fierbinte lipită de a mea, când îți vedeam zâmbetul atât de viu— atât de aproape de mine, când îți simțeam privirea prelingându-se peste corpul meu, atunci am realizat că știu ce era raiul. Era atunci când erai cu mine.
Când nimic nu mai exista în jurul nostru. Doar luna, stelele și tortul ieftin pe care l-ai vrut tu atât de insistent. Când nimic nu mai exista ca să ne despartă. Când în sfârșit aveam șansa să fim doar noi doi.
Când în sfârșit simțeam raiul. Iar raiul nu a fost niciodată mai dulce.
Iar iadul, niciodată mai înfricoșător, deoarece doar departe de tine mă simt de parcă ar fi sfârșitul lumii.
Mi-ai câștigat inima și nu mai există cale de întoarcere. Este a ta și a fost probabil de la început. De la începutul tuturor timpurilor, înainte ca însuși Dumnezeu să existe. Și nici măcar sfârșitul lumii nu va putea opri asta. Deoarece iubirea pe care ți-o țin este mai puternică decât însuși lumea întreagă.
— Ești atât de norocos să ai ochii negrii. Se reflectă toate stelele în ei. Arată superb, murmur vrăjit.
Roșcatul pufni amuzat și își culcă capul în poala mea, privindu-mă interesat.
— Nu aș putea să mă consider norocos pentru asta.
— Atunci pentru ce ai putea să te consideri norocos?
— Pentru că te am pe tine.
L-aș săruta, îmi spun doar mie, dar știam că m-aș fi urât singur dacă aș fi făcut-o. Dacă o fac, nu mai există cale de întoarcere, deoarece sunt la limită.
Îl vreau.
Atât de tare.
Și nu vorbesc de sex.
Îl vreau să fie al meu. Îl vreau să-mi aparțină. Îl vreau să-mi poarte numele.
Îl vreau doar în brațele mele și vreau ca absolut nimeni să nu ne mai deranjeze. Să stăm o veșnicie, în timp ce vorbim despre vrute și nevrute, în timp ce privim cerul înstelat de deasupra noastră și ne bucurăm împreună de prezența reciprocă.
Și as continua să mă uit la stele. Prin ochii lui.
— Dă-mi o bucată de tort, zâmbi și își întinde degetele înspre bărbia mea.
Surâd și fără prea multe rugăminți, mă conform liniștit. Măcar era deja tăiat și nu trebuia să mă obosesc din cauza asta. Iau o felie și dau să o pun pe o farfurie de unică folosință, dar îmi alunecă din mână, fix peste roșcatul din brațele mele.
— Drace, scuze, îngân puțin amuzat.
Faptul că am nimerit fix peste față, poate nu a fost chiar ceea ce urmăream, dar să-l văd murdărit cu frișcă, era probabil o priveliște prea interesantă.
— Nu te râde, idiotule, ai făcut-o special, pufni și luă o bucățică pe care o aruncă în mine înapoi mândru.
Nu mă las mai prejos și iau înapoi o bucățică pe care o arunc înspre el, Leo tresărind scurt, explodând în râs.
— Ai declarat război, mai luă o bucată de tort, iar eu mă ridic rapid încercând sa fug.
Nu prea reușesc, deoarece el reuși să mă țintească, urlând când văzu că mă întorc spre el. Nu va scăpa atât de rapid, aveam de gând să mă răzbun. Reușesc să înfașc tortul, iar ceea ce urmă era o luptă demnă de filmele de război.
Nici măcar nu gustasem tortul, dar când în sfârșit reușim să ne calmăm amândoi, deja râdeam grav. Ne așezăm obosiți înapoi în iarbă, în timp ce totul în jurul nostru era murdar de frișcă și tort. Dacă ar fi fost crema roșie— ar fi părut ceva scenă criminală, dar acum amândoi gâfâiam obosiți, încercând foarte în zadar să calmăm crizele de râs.
— Nici măcar nu avem mai mult de 2 șervețele, dar sunt plin de cremă, pufni și mă împunge cu degetul.
— N-am gândit-o pe asta.
— Măcar nu hainele mele le-am murdărit. Nu e hanoracul meu, râse și își șterge palmele de haină. Oricum deja e murdar, iar eu trebuie și să conduc înapoi.
— Asta meriți, chicotesc. Nu am făcut-o special, nu era nevoie să te răzbuni.
— Ochi pentru ochi și dinte pentru tine.
— Dar cremă pentru cremă, nu? Îmi trec buzele peste degetele mele pline de tort.
Nu avea gust atât de rău. Poate doar un pic prea dulce pentru gustul meu, dar așa la general: nu era atât de rău. Leo nu avea până la urmă gusturi atât de rele la dulciuri.
— Perversule, chicoti și mă împinse cu piciorul.
Mă folosesc de ocazie și îl trag de picior direct în brațele mele. El însă se folosi de asemenea de oportunitate și mă împinge, urcându-se deasupra mea.
— Ce pervers? Tu ești acela care se gândește la prostii, nu ziceam nimic de rău.
— Ete na. Mai și minți acum, chiar nu ai rușine?
Îmi ridic palma spre obrazul său, prelingându-mi degetele peste obrazul său.
— Nu prea, îmi trec degetele și prin părul său, trecându-l și mai aproape de mine.
— Continui să mă murdărești de frișcă, idiotule.
Își prelinge degetele peste fața mea, încercând să se răzbune iarăși, iar eu încep a râde, deoarece mă gâdila. După ce ne mai prostim încă puțin, el se dă jos de pe mine și se prăbuși lângă mine pe iarbă. Respirațiile ne erau un haos, dar în momentul acesta eram al dracului de fericit.
Părea o situație atât de copilăroasă, atât de haotică, dar concomitent— îmi oferea atât de multă viață. Și poate nici măcar nu era vorba despre situație în particular, ci de el. Avea ceva dar, unul special, care îmi oferea atât de multă putere și libertate alături de el.
Simțeam că dacă voiam foarte tare, puteam câștiga și întreaga lume alături de el. Nu eram cu nimic mai special decât un om simplu, însă atunci când era el cu mine, mă simțeam cel mai norocos om din lume. Aveam impresia că nimic și nimeni nu mă poate opri, de parcă aș fi în stare să câștig și imposibilul.
Iar dacă de asta aveam nevoie pentru a îl avea pe el alături de mine, o să încerc tot ce pot face, doar pentru a îl câștiga.
Aș face orice pentru a fi iubit înapoi. Pentru ca el să mă iubească măcar jumătate din cât îl iubesc eu. Deoarece jumătate din infinit era în continuare infinit.
— God, de-ar fi mama aici, i-aș face cunoștință cu tine, râde bărbatul și își întoarce privirea înspre mine, făcându-mă să înghit în sec.
Încerca să râdă, dar cuvintele sale păreau atât de serioase, încât îmi făceau stomacul să se strângă, iar sângele să mi se adune în obraji.
— Iar de-ar fi un preot aici, m-aș căsători cu tine, îi zâmbesc în schimb, iar el chicoti. Așa murdar de frișcă cum ești.
Râd și eu. Dar nu pentru că am glumit— nicidecum, voiam să mă căsătoresc cu el și dacă aș avea șansa, aș face-o fără să ezit. Nici nu m-aș întreba de două ori, pentru că simt că ar fi decizia corectă. Și nu ar fi doar decizia corectă, ci ar fi una ideală.
Însă râd pentru că râde și el. Iar zâmbetul de pe buzele sale mă face și pe mine să zâmbesc. Iar sufletul să-mi sară de bucurie. Iar inima— să se îndrăgostească și mai puternic de bărbatul de lângă mine.
— Vezi că te țin mine, mă anunță pe un ton amuzat.
— Nu că aș putea uita.
— Drace, mă omori, șopti și se rezemă în cot, privindu-mă.
— E de bine? Îl întreb.
Dă din cap pozitiv și îmi apucă bărbia. Simt cum inima începe să-mi bată cu putere. Nu o fă. Nu mă săruta. Dacă o faci—
Iar el își lipi buzele de ale mele. Moale, plăpând și gingaș, gustul dulce al tortului cu care tocmai ce ne-am bătut, simțindu-se încă bine pe buzele sale. Și deși pielea îi era lipicioasă din cauza tortului, îi era fierbinte lipită de a mea, în timp ce degetele i se plimbau curioase peste hainele mele.
Și era prea târziu. Acum nu va mai putea scăpa de mine. Niciodată.
Deoarece nu voi mai fi în stare niciodată să renunț la gustul buzelor sale, la atingerea sa înfierbântată și la mirosul său puternic. Nu voi putea niciodată să renunț la genul acesta de săruturi. Nu voi putea niciodată să renunț la genul său de zâmbete. Și nu voi putea niciodată renunța la el.
Oricât aș încerca.
Eu îl dezbrăcam de haine, iar el pe mine de suflet. Și l-aș lăsa să mă dezbrace de tot ce am.