Nathan se duse direct în cabina Norei. Nu se opri să ciocănească. Imediat ce dădu uşa de perete, se auzi un glas gros:
— Cine-i?
Recunoscând glasul bubuitor al marinarului, Nathan aproape că zâmbi. Era clar că Matthew împărţea patul cu Nora.
— Am de vorbit cu Nora, anunţă el.
Mătuşa Sarei se trezi, cu o tresărire. Scoţând o exclamaţie de spaimă, îşi trase pătura până la bărbie. Se înroşise la față ca flacăra lumânării.
Nathan veni până lângă pat şi se opri, cu mâinile la spate şi privirea în jos.
— Sara e bolnavă, anunţă el, înainte ca Nora să poată scoate o vorbă.
La auzul acestor cuvinte, stânjeneala bătrânei de a fi fost surprinsă într-o asemenea situaţie compromiţătoare se risipi imediat.
— Trebuie să mă duc la ea, şopti, chinuindu-se să se ridice. Ştii cumva de ce anume suferă?
— Vrei să arunc şi eu o privire? întrebă grăbit Matthew, înlăturând pătura.
Nathan clătină din cap, dregându-şi glasul.
— E problema... aia a femeilor.
— Ce problemă a femeilor? repetă nedumerit Matthew.
Nora îl bătu pe dosul mâinii, rămânând cu privirea spre chipul lui Nathan.
— Are dureri mari?
Nathan dădu din cap.
— Îngrozitoare. Spune-mi ce pot face ca s-o ajut.
Norei i se păru că vorbea pe un ton la fel de repezit ca al unui comandant de oşti.
— Un pahar mare de brandy ajută uneori, sugeră ea. Nici o vorbă bună nu i-ar face rău, Nathan. Ţin minte că eram foarte emotivă, în fiecare lună, cu acel prilej.
— Şi altceva nu mai pot face pentru ea? mormăi Nathan. Dumnezeule, Nora, are dureri. Nu pot s-o las aşa!
Cu mare efort, Nora reuşi să-şi ascundă zâmbetul. Nathan părea gata să omoare pe cineva.
— Ai întrebat-o ce-ar putea-o ajuta?
— A zis c-o vrea pe maică-sa.
— Cu ce s-o ajute maică-sa? întrebă Matthew.
— Are nevoie de soţul ei, dragă, răspunse Nora. Nathan, vrea s-o mângâie cineva. Încearcă s-o masezi pe spate.
Nathan ieşea deja pe uşă. Imediat ce o închise în urma lui, Nora se întoarse spre Matthew.
— Crezi c-o să-i spună Sarei că noi doi...?
— Nu, iubito, n-o să-i sufle o vorbă.
— Nu vreau s-o mint, dar ea le vede pe toate numai în alb şi negru. Nu cred c-ar înţelege.
— Acum taci, o linişti Matthew, sărutând-o, şi o cuprinse în braţe. Se va maturiza, cu timpul.
Nora era de acord. Schimbând subiectul, şopti:
— Nathan începe să ţină la Sara, nu-i aşa? Nu peste mult, îşi va da seama că o iubeşte.
— O fi iubind-o el, Nora, dar n-are s-o recunoască niciodată. Băiatul ăsta a-nvățat de mult să se apere de orice încurcături sufleteşti.
La auzul acestor cuvinte, Nora pufni.
— Prostii, obiectă ea. Dacă ar fi o femeie obişnuită, poate că ai avea dreptate, Matthew, dar ai observat desigur că Sara mea nu e ca toate celelalte. Este tocmai nevasta de care are nevoie Nathan. Crede că soţul ei o iubeşte, şi nu va avea nevoie de mult timp ca să-l convingă că aşa e. Aşteaptă numai, şi-ai să vezi!
Sarei nici nu-i trecea prin minte că discutau despre ea. Se zbătea în chinurile milei de sine însăşi.
Nu-l auzi pe Nathan revenind în cabină. Dintr-o dată, îi simţi mâna pe umăr.
— Sara, bea asta. O să-ţi facă bine.
Se întoarse spre el, îi văzu cupa din mâini şi imediat clătină din cap.
— E brandy, îi spuse Nathan.
— Nu vreau.
— Bea-l.
— Am să vărs.
Mai clar nici n-ar fi putut să-i spună. Nathan puse grăbit paharul pe birou şi se culcă lângă ea. Sara încercă să-l respingă. N-o luă în seamă. Cuprinzând-o de talie, o trase spre el şi începu să-i maseze şalele. Atingerea lui blândă era ca un vis. Imediat, durerile începură să slăbească.
Sara închise ochii şi se lipi şi mai strâns de soţul ei, ca să-i simtă mai bine căldura. Abia dacă observa balansul tot mai puternic al navei. Lui Nathan, însă, nu-i scăpase. I se întorcea stomacul pe dos şi tare ar mai fi vrut să nu fi mâncat nimic. Nu mai avea mult, şi se înverzea complet la faţă.
Continuă s-o mai maseze cam un sfert de oră, fără să-i spună o vorbă. Încerca să se concentreze asupra ei, dar de fiecare dată când corabia se legăna, stomacul lui o urma grabnic.
— Acum te poţi opri, îi şopti Sara. Mă simt mai bine, mulţumesc.
Nathan se conformă, şi vru să se dea jos din pat, dar următoarea ei cerere îl reţinu.
— Vrei să mă iei în braţe, Nathan? Mi-e atât de frig... E o seară rece, nu-i aşa?
Pentru el, parcă ar fi dogorit focurile iadului. Avea chipul lac de năduşeală. Totuşi, îi făcu pe plac. Mâinile ei erau reci ca gheaţa, dar în câteva minute îmbrăţişarea lui o încălzi din nou.
Nathan crezu că în sfârşit adormise şi tocmai se desprindea din îmbrăţişare, când o auzi şoptind:
— Nathan? Dacă sunt stearpă?
— Dacă eşti stearpă, eşti stearpă.
— Asta-i tot ce ai de spus? Dacă sunt stearpă, n-o să putem avea copii.
Nathan îşi dădu ochii peste cap. Dumnezeule, iar îi venea să plângă!
— N-ai de unde să ştii dacă eşti stearpă sau nu, spuse el. E prea curând ca să te repezi să tragi o asemenea concluzie.
— Şi dacă totuşi sunt? nu se lăsă ea.
— Sara, ce vrei să zic?
Frustrarea lui Nathan era vizibilă. Stomacul i se contractă din nou. Degeaba respira adânc. Dădu pătură la o parte şi încercă iar să se ridice din pat.
— O să vrei să mai rămânem căsătoriţi? îl întrebă Sara. Nu vom mai primi pământurile promise de rege, dacă nu nasc un copil până când...
— Ştiu şi eu condiţiile contractului! o întrerupse el răstit. Dacă nu primim pământurile, vom reface construcţiile pe pământul pe care mi l-a lăsat moştenire tatăl meu. Şi acum, lasă-mă cu întrebările şi dormi. Mă întorc imediat.
— Tot nu mi-ai răspuns. Ai vrea să rămâi căsătorit cu o femeie stearpă?
— Of, pentru numele lui Dumnezeu...!
— Ai vrea, nu-i aşa?
Nathan gemu. Sara îl consideră un răspuns afirmativ, aşa că se întinse spre el şi-l sărută pe spate. Când ridică privirea spre chipul lui, văzu în lumina lumânărilor cât de cenuşiu devenise.
Înţelese imediat. Corabia sălta pe valuri ca o minge. Paharul cu brandy căzuse pe jos. Nathan închise ochii şi se strâmbă. Avea rău de mare. Sara era cuprinsă de compasiune pentru sărmanul ei soţ, dar mila îi trecu repede când îl auzi mormăind:
— N-aş rămâne căsătorit cu nimeni, dacă nu ar fi contractele alea afurisite. Dormi acum.
După ce bombăni acest răspuns, Nathan se dădu jos din pat. Sara se înfurie din nou. Cum îndrăznea să-i vorbească pe un asemenea ton? Şi ea se simţea la fel de rău ca el, poate chiar mai rău. Uitând de blândeţea cu care o tratase, se hotărî să-i dea o lecţie pe care n-avea s-o uite cu una, cu două.
— Îmi pare rău că te reţin de la treburi, începu ea. Acum mă simt mult mai bine, Nathan. Îţi mulţumesc. Cred că n-ar fi trebuit să mănânc peşte la cină. Dar a fost delicios, mai ales cu puţină ciocolată deasupra. Ai gustat vreodată peşte îndulcit astfel? Nu...?
Nathan părea foarte grăbit să-şi tragă pantalonii pe ei. Sara îşi stăpâni zâmbetul.
— De obicei, presar numai zahăr, dar în seara asta am vrut să experimentez. Apropo, bucătarul a promis să ne servească stridii, când ajungem în port. Îmi plac foarte mult stridiile, ţie nu? Sunt aşa de bune, când îţi... alunecă pe gât... Nathan, nu mă săruţi la plecare?
Uşa se trânti. Sara surâse. Era timpul ca soţul ei să-şi dea seama ce noroc avea că o luase de soţie.
— Aşa-i trebuie, dacă-i atât de încăpăţânat, murmură ea.
Se acoperi cu pătura până la umeri şi închise ochii. În câteva minute, dormea adânc.
Nathan îşi petrecu aproape toată noaptea aplecat peste copastie. Se dusese într-un loc care de obicei era pustiu, şi nimeni nu-i dădea atenţie. Când reveni în cabină, răsărea soarele. Se simţea stors ca o pânză udă şi se prăbuşi pe pat. Mişcarea o trezi pe Sara. Întorcându-se pe cealaltă parte, se cuibări lângă el.
Ca să nu-l bată iar la cap, Nathan începu să sforăie. Sara îl sărută pe obraz. Vedea în lumina slabă a lumânării cât de palid era. Şi neras. Ţepii bărbii îl făceau să arate feroce. Îi atinse obrazul cu degetele.
— Te iubesc, şopti ea. Cu toate cusururile tale, Nathan, te iubesc. Îmi pare rău că din vina mea ai avut rău de mare. Îmi pare rău că te-am făcut intenţionat să suferi.
Mulţumită de confesiune, mai ales fiindcă ştia că n-o auzise, se întoarse la loc, cu un oftat sonor.
— Cred că ar trebui să te gândeşti la altă muncă, bărbate. Marea nu pare să-ţi priască.
Încet, Nathan deschise ochii şi o privi. Arăta ca un înger. Îi venea s-o strângă de gât. Cum, necum, aflase despre slăbiciunea lui şi se folosise de ea ca să se răzbune. Probabil o ofensase răspunsul lui că nu s-ar fi însurat deloc dacă n-ar fi fost contractele.
Furia îi trecu repede, şi începu să zâmbească. La urma urmei, micuţa Sara nu era chiar atât de inocentă. Făcuse exact ceea ce-ar fi făcut el, dacă avea la dispoziţie o asemenea armă şi nu era destul de puternic ca să riposteze fizic.
Când era furios, lui Nathan îi plăcea să-şi folosească pumnii. Sara îşi folosea capul, iar asta îl bucura mult. Totuşi, era cazul să înţeleagă cine era stăpânul în căsnicia lor. Era şi cazul! Nu se cuvenea să folosească şiretenia împotriva lui.
Şi, Doamne, frumoasă mai era! Dintr-o dată, simţi dorinţa să facă dragoste cu ea. Nu putea, desigur, din cauza situaţiei ei delicate, şi fu cât pe ce s-o trezească pentru a o întreba cât timp avea să dureze.
Până la urmă, îl răpuse oboseala. Tocmai când aţipea, o simţi pe Sara luându-l de mână. Nu se retrase. Ultimul lui gând, înainte de a adormi, fu puţin cam neliniştitor. Simţea nevoia să-l strângă în braţe.
Mai aveau două zile până la insula Norei, iar Nathan începea din nou să-şi spună că restul călătoriei se putea desfăşura fără niciun fel de evenimente.
Ar fi trebuit să ştie la ce să se aştepte.
Era seara târziu, în data de douăzeci şi una ale lunii. Pe cer străluceau stelele, iar briza sufla destul de vioi. Mergeau repede, aproape ca un clipper. Corabia tăia valurile fără să se clatine. Ar fi putut pune o cană cu grog pe copastie fără teama de a o pierde, atât de calmă era marea, şi nicio grijă nu avea de ce să le tulbure visele marinarilor.
Nathan stătea lângă Jimbo, la timonă. Discutau planurile de a extinde Emerald Shipping Company. Jimbo susţinea că ar fi trebuit să adauge câteva clippere flotei, câtă vreme Nathan ar fi preferat nave mai grele şi mai durabile.
Sara îi întrerupse din conversaţie, apropiindu-se în goană pe punte. Era îmbrăcată numai cu cămaşa de noapte şi şalul. Jimbo observă imediat. Nathan, însă, stătea cu spatele spre ea, şi întrucât era desculţă, n-o auzi apropiindu-se.
— Nathan, trebuie să-ţi vorbesc neîntârziat! strigă ea. Avem o problemă îngrozitoare. Și trebuie s-o rezolvi de îndată!
Resemnat, Nathan se întoarse, dar expresia i se schimbă imediat ce văzu pistolul din mâna soţiei şale. Arma îl ţintea drept între picioare.
Sara era foarte agitată. Arăta în ultimul hal. Părul răvăşit îi flutura în jurul umerilor, şi avea obrajii înroşiţi. Apoi îi observă ţinuta.
— De ce te fâţâi pe punte îmbrăcată de culcare? o admonestă el aspru.
Sara făcu ochii mari.
— Nu mă fâţâi... începu ea, apoi clătină din cap. Nu e momentul să-mi ţii predici în legătură cu îmbrăcămintea mea. Avem o problemă gravă, bărbate.
Se întoarse spre Jimbo. Din cauza pistolului, reverenţa ei fu stângace.
— Te rog să mă ierţi pentru înfăţişarea neîngrijită, Jimbo, dar sunt foarte tulburată, pot să-ţi spun, şi n-am mai stat să mă îmbrac.
Jimbo dădu din cap, ferindu-se de pistolul pe care Sara îl tot agita între el şi Nathan.
— S-a-ntâmplat ceva? o întrebă.
— Ce Dumnezeu faci cu pistolul ăsta? se răsti şi Nathan în acelaşi timp.
— S-ar putea să am nevoie de el.
— Lady Sara, interveni Jimbo, văzând că Nathan nu-şi mai găsea cuvintele, calmează-te şi spune-ne ce te tulbură. Băiete, adăugă el mârâind, ia-i pistolul ăla din mână până nu se împușcă.
Nathan întinse mâna spre armă. Sara făcu un pas înapoi, ducând pistolul la spate.
— M-am dus la Nora, izbucni ea. Voiam doar să-i urez noapte bună.
— Şi...? întrebă Nathan.
Sara îl privi lung pe Jimbo, înainte de a se hotărî să explice cu el de faţă. Totuşi, se uită peste umăr, ca să se asigure că nu-i mai auzea nimeni.
— Şi nu era singură, şopti, aşteptând reacţia soţului ei.
Acesta ridică din umeri. Sarei îi venea să-l împuşte.
— Matthew era cu ea! declară ea, dând din cap cu înverşunare.
— Şi? o îmboldi Nathan.
— Erau în pat împreună.
Începu iar să gesticuleze cu pistolul.
— Nathan, trebuie să faci ceva!
— Ce-ai vrea să fac?
Părea foarte înţelegător, dar zâmbea. Nu era deloc surprins de veste. Ar fi trebuit să se aştepte. Nimic nu părea să-l şocheze vreodată... decât ea, desigur. Ea reuşea întotdeauna să-l scoată din minţi.
— Vrea să-l alungi pe Matthew de-acolo, explică Jimbo. Nu-i aşa, Sara?
Sara clătină din cap.
— Degeaba mai închidem acum uşa grajdului, Jimbo. Vaca a ieşit deja.
— Nu pricep, replică marinarul. Ce-au de-a face vacile cu mătuşa ta?
— A necinstit-o, explică Sara.
— Sara, dacă nu vrei să-l pun pe Matthew s-o lase pe Nora în pace, atunci ce crezi că ar trebui să fac, în schimb? se interesă Nathan.
— Trebuie sa îndrepţi situaţia. Să-i căsătoreşti. Vino cu mine, bărbate. Mai bine s-o facem imediat. Iar tu, Jimbo, vei veni ca martor.
— Nu poţi vorbi serios.
— Nu mai zâmbi, bărbate. Vorbesc cât se poate de serios. Eşti căpitanul acestui vas, aşa că-i poţi căsători după lege şi datină.
— Nu.
— Lady Sara, dar vii cu cele mai uluitoare propuneri! comentă Jimbo.
Era clar că niciunul dintre cei doi n-o lua în serios.
— Răspund de mătuşa mea, insistă Sara. Matthew i-a pângărit onoarea, şi trebuie s-o ia de nevastă. Şi ştii, Nathan, cu asta mai rezolvăm o problemă. Unchiul Henry nu va mai veni după Nora, să-i ia moştenirea, dacă se recăsătoreşte. Dar, totul se poate termina cu bine, după părerea mea.
— Nu! repetă Nathan, cu şi mai multă convingere.
— Sara, Matthew vrea să se însoare cu Nora?
Sara se întoarse spre Jimbo, încruntată.
— N-are nicio importanţă dacă vrea sau nu.
— Ba are, dară, stărui Jimbo.
— Ei bine, izbucni ea, începând iar să-şi agite pistolul, văd că de la voi doi nu pot aştepta niciun ajutor.
Înainte ca vreunul dintre ei să răspundă, Sara se răsuci pe călcâie şi porni înapoi spre scară.
— Şi-mi plăcea Matthew... murmură ea. Ce păcat...!
— Ce vrei să faci, Lady Sara? strigă Jimbo în urma ei. Sara nu se întoarse în timp ce-i răspundea:
— O să se însoare cu Nora.
— Şi dacă nu se-nsoară? continuă Jimbo, amuzat de tonul firesc pe care-i vorbise.
— Atunci, am să-l împuşc. N-o să-mi placă, Jimbo, dar va trebui să-l împuşc.
Nathan porni imediat după Sara. O cuprinse de mijloc, o trase spre el şi înhăţă pistolul.
— N-ai să împuşti pe nimeni, îi mârâi gros, la ureche.
Îi dădu pistolul lui Jimbo, apoi o trase pe Sara spre cabina lor. Închise uşa şi o duse mai departe, către pat.
— Dă-mi drumul, Nathanial.
— Să nu-mi mai spui niciodată Nathanial! îi ordona el.
Sara se smulse din braţele lui şi se întoarse pentru a-l privi în faţă.
— De ce nu pot să-ţi spun pe numele pe care l-ai primit la botez?
— Fiindcă nu-mi place, de-aia!
— Ce motiv prostesc!
Îşi propti mâinile în şolduri, privindu-l încruntată. Şalul i se desfăcu, iar Nathan îi văzu sânii abia acoperiţi de cămaşa de noapte subţire.
— Sara, când o să-ți treacă problema aia a ta?
Nu-i răspunse, revenind cu forţa la subiectul anterior:
— De ce nu-ţi place să ţi se spună Nathanial?
Nathan făcu un pas înainte, ameninţător.
— Văd roşu când aud numele ăsta, Sara. Și-mi vine cheful să sar la bătaie.
Nu era cea mai potrivită explicaţie, dar Sara nu voia să-i atragă atenţia pe moment.
— Când nu eşti tu cu chef de bătaie, bărbate?
— Nu mă provoca.
— Nu ţipa la mine.
Nathan trase adânc aer în piept. Nu-l calmă nici atâtica.
Sara zâmbi.
— În regulă, şopti ea, încercând să-l împace. N-am să-ţi mai spun niciodată Nathanial... decât ducă vreau să-ţi trezesc pofta de gâlceava. De acord?
Nathan nu găsi că acele cuvinte ridicole meritau vreun comentariu.
— Acum e rândul tău să-mi răspunzi, Sara. Când o să se termine cu blestemăţia asta de problemă femeiască?
Încet, Sara îşi scoase şalul. Începu să-l împăturească, fără grabă.
— N-ai să faci nimic în legătură cu Nora şi Matthew, nu-i aşa? îl întrebă.
— Nu, nimic, răspunse el. Şi nici tu. Lasă-i în pace. Înţelegi ceţi spun?
Sara dădu din cap.
— Va trebui să chibzuiesc îndelung şi temeinic la situaţia asta, bărbate.
Înainte ca Nathan să dea vreo replică usturătoare cu privire la capacitatea ei de a chibzui cât de cât, Sara îşi scoase cămaşa de noapte şi o aruncă pe pat.
— Blestemăţia aia de problemă femeiască s-a terminat, şopti ea sfioasă.
Încerca să facă pe îndrăzneaţă, dar bujorii din obraji stricau tot efectul.
— Nathan?
Nu-i răspunse. Sara se aştepta.
— Te iubesc, şopti.
— Ştiu, mormăi el, când Sara îi dădu un ghiont.
— Şi?
Oftă adânc, prelungit.
— Sara, nu e nevoie să mă iubeşti. În căsnicia asta, nu e o cerinţă obligatorie.
I se părea o afirmaţie foarte logică. Ocolise frumos problema, după părerea lui.
Sara încercă să-l împingă jos din pat.
— Eşti cel mai nesuferit om pe care l-am cunoscut vreodată! Ascultă-mă bine, Nathan. Am ceva să-ţi spun.
— Cum aş putea să nu te ascult, Sara? replică el tărăgănat. Iar ţipi ca o gaiţă.
Avea dreptate, fu ea nevoită să recunoască. Ţipase. Se întoarse pe spate, acoperindu-se cu pătura, şi rămase cu privirea în tavan.
— Pe toţi sfinţii, mă faci să mă simt îngrozitor de frustrată, bombăni ea.
Nathan se ofuscă imediat.
— Pe dracu'!
Suflă în lumânare, apoi se întoarse pe-o parte şi o cuprinse brutal în braţe.
— Te satisfac de fiecare dată când te-ating.
Nu la asta se referise, însă era atât de arogant în încântarea lui, încât se hotărî să nu-l contrazică.
— Totuşi, am ceva important să-ţi spun, Nathan. Ai să mă asculţi?
— Îmi promiţi că imediat ce-mi spui lucrul ăsta important ai să adormi?
— Da.
Nathan mormăi. Probabil asta însemna că n-o prea credea.
Sara voia să-i spună ce părere avea despre comportamentul lui grosolan, când Nathan o trase şi mai aproape de el şi începu s-o maseze pe spate. Bărbia lui i se rezemă de creştet. Era extrem de afectuos. Sara rămase uimită. Se întrebă dacă măcar îşi dădea seama ce făcea.
Ajunse la concluzia că nu-i păsa dacă era conştient sau nu. Atitudinea lui era atât de grăitoare, încât nu-şi putea stăpâni valul de bucurie care-i umplea inima. Doar ca să-l pună la încercare, căută să se îndepărteze.
Nathan o strânse şi mai tare.
— În regulă, Sara, reluă el. În noaptea asta aş dori să dorm şi eu puţin. Spune-mi ce ai de spus. Şi termină mai repede, ca să mă odihnesc.
Sara nu-şi putu ascunde zâmbetul. Bine că nu putea s-o vadă. Îşi îndesase faţa lângă gâtul lui. Degetele lui îi mângâiau încet părul, la tâmplă. Fusese hotărâtă să-i spună că o iubea. Credea că, o dată ce i-o spunea, şi-ar fi dat şi el seama că avea dreptate. Dar acum nu voia să vorbească iar, stricând momentul. Nathan încă nu era gata să recunoască adevărul.
Revelaţia o ului. Îi era teamă. Nu ştia sigur dacă se temea să iubească în general, sau doar s-o iubească pe ea... dar îi era într-adevăr teamă.
Doamne, cât s-ar mai fi înfuriat dacă-i spunea la ce se gândea! Bărbaţilor nu le plăcea să audă că se temeau.
— Sara, fir-ar să fie, hotărăşte-te şi zi mai repede, ca să pot adormi.
— Ce să zic? replică ea, căutând înnebunită un subiect inofensiv.
— Dumnezeule, mă scoţi din minţi! Ai zis că aveai ceva important să-mi spui.
— Aveam.
— Ei bine?
— Nathan, nu mă strânge aşa de tare, şopti ea.
Slăbi imediat strânsoarea.
— Cred că am uitat ce voiam să-ţi spun.
O sărută pe frunte.
— Atunci, dormi.
Sara se cuibări mai bine lângă el.
— Eşti un om bun, Nathan, şopti ea, şi imediat căscă, deloc ca o lady. De cele mai multe ori, îmi faci plăcere.
Chicotitul lui profund îi încălzi inima. Totuşi, nu era de ajuns.
— Acum e rândul tău, îi ceru ea.
— E rândul meu să ce?
Anume se prefăcea că n-o înţelegea, doar ca s-o enerveze. Era prea obosită ca să-l mai sâcâie. Închise ochii şi căscă din nou.
— Lasă... Poate să-ţi vină rândul şi mâine.
— Eşti o femeie bună, şopti el. Şi tu îmi faci plăcere.
Oftatul ei de satisfacţie umplu cabina.
— Ştiu, şopti la rândul ei.
Adormi înainte ca Nathan să-i poată ţine o prelegere despre virtuţile umilinţei. Închise şi el ochii.
Avea nevoie de odihnă, căci numai Dumnezeu ştia ce avea să aducă ziua de mâine, cu Lady Sara dându-şi toată silinţa să facă pe stăpâna.
Dacă Nathan învăţase ceva de valoare în ultimele săptămâni, era să nu se aştepte niciodată la lucruri obişnuite. Crezuse că trebuia să-şi apere soţia de lumea din jur. Acum, era dator să apere lumea de soţia lui.
Era o revelaţie absurdă, desigur, dar îl făcu să adoarmă cu zâmbetul pe buze.