În restul zilei, Sara nu-l mai văzu pe Nathan. Aranjă la loc mobila din cabină şi-şi puse lucrurile în ordine. Neavând cameristă, îşi făcu singură patul, şterse praful, ba chiar împrumută o mătură ca să cureţe pe jos. Îşi aminti de umbrela rămasă pe punte, dar când se duse după ea, n-o mai găsi nicăieri.
Pe la apusul soarelui, avea nervii întinşi mai-mai să-i plesnească. Nu putuse născoci niciun plan ca să mai câştige timp.
Se cam ruşina de propria-i laşitate. Ştia că mai devreme sau mai târziu inevitabilul tot trebuia să se întâmple, ştia că avea să aştepte cu aceeaşi groază până când termina, dar aceste lucruri nu-i alungau teama.
Când auzi bătaia în uşă, fu cât pe ce să ţipe. Îşi regăsi imediat calmul, dându-şi seama că Nathan n-ar fi ciocănit. Nu, ar fi dat buzna. Cabina era a lui, în fond, şi avea tot dreptul să intre neanunţat.
Matthew aştepta în faţa uşii. Sara îl salută cu o reverenţă şi-l pofti înăuntru.
— Mătuşa dumitale, Nora, te aşteaptă, anunţă el. Cât eşti acolo, am să-l pun pe Frost să aducă albia. Căpitanul s-a gândit că poate vrei să faci o baie, aşa că ne-a ordonat să punem apă dulce. Mai rar aşa o favoare, adăugă el. Desfată-te cu ea cât poţi de mult.
— Foarte frumos din partea lui Nathan, replică Sara.
— Am să-i spun.
Când ajunseră la uşa Norei, Matthew o preveni:
— Să n-o oboseşti, bine?
Sara dădu din cap, apoi îl aşteptă să-i deschidă, mulţumi şi intră. Matthew închise uşa în urma ei.
— Ce mirat părea Matthew! remarcă Nora.
— N-am observat, recunoscu nepoata ei.
Îi zâmbi bătrânei şi de apropie grăbită s-o sărute. Nora stătea rezemată de un munte de perne.
— Totuşi, am remarcat câte griji îşi face, şi numai pentru tine, mătuşă, continuă Sara.
Îşi trase un scaun şi se aşeză, netezindu-şi faldurile rochiei.
— Cred că a devenit apărătorul tău.
— E un bărbat chipeş, nu-i aşa, Sara? Şi bun la inimă. Are o fire foarte asemănătoare cu a răposatului, deşi nu seamănă deloc la înfăţişare.
Sara îşi stăpâni zâmbetul.
— Ai cam făcut o slăbiciune pentru Matthew, nu-i aşa, Nora?
— Prostii, copilă. Sunt prea bătrână ca să mă mai înamorez.
Sara nu insistă.
— Te simţi mai bine azi?
— Da, draga mea. Şi tu, cum te simţi?
— Bine, mulţumesc.
Nora clătină din cap.
— Mie nu mi se pare deloc că arăţi bine. Sara, stai pe marginea scaunului, de parcă ai fi gata s-o zbugheşti din loc la prima provocare. Eşti îngrijorată din pricina lui Nathan?
Fata dădu din cap, încet.
— Şi pentru tine mi-am făcut griji, desigur, mărturisi ea. Dar acum, când te văd, îmi dau seama că te simţi mai bine.
— Nu schimba subiectul. Vreau să vorbim despre Nathan.
— Eu nu vreau.
— Totuşi, o vom face, stărui Nora, îmblânzindu-şi insistenţa cu un zâmbet. Cum te înţelegi cu soţul tău?
Sara ridică delicat din umeri.
— Cât de bine m-aş putea aştepta să mă înţeleg, în împrejurările astea.
— Te-a sărutat deja?
— Nora, nu se cade să-mi pui asemenea întrebări.
— Răspunde-mi. A făcut-o?
Cu privirea coborâtă în poală, Sara murmură:
— Da, m-a sărutat.
— Bun.
— Dacă aşa zici tu...
— Ei, Sara, doar ştiu că Nathan nu-i tocmai aşa cum te-ai aşteptat să fie, dar dacă te uiţi dincolo de înfăţişarea lui aspră, cred c-ai să descoperi că e un om bun.
Sara era hotărâtă să continue pe un ton nepăsător.
— Serios? glumi ea. Şi de unde ştii cum m-am aşteptat eu să fie?
— Nici în cele mai avântate visuri ale tale nu ţi-ai fi putut
imagina că vei fi măritată cu Nathan. La prima vedere, te cam intimidează, nu-i aşa?
— Nu ştiu... murmură Sara.
— Ba cum să nu ştii? Prima dată când l-ai văzut, ai leşinat, nu-i aşa?
— Eram frântă de oboseală. Nora, vrea să... să se culce cu mine, izbucni ea pe neaşteptate.
Spre uşurarea Sarei, Nora nu păru deloc surprinsă. Avea o nevoie disperată de sfaturile ei.
— E cea mai firească dorinţă, spuse Nora. Ţi-e frică, Sara?
— Puţin. Ştiu ce datorie am, dar nu-l cunosc foarte bine. Și voiam să mă curteze.
— De ce anume eşti îngrijorată?
Sara ridică din umeri.
— Te temi c-o să te doară?
Clătină din cap.
— E foarte ciudat, mătuşă. Nathan arată atât de feroce când se încruntă, adică mai tot timpul, dar în adâncul inimii ştiu că nu mi-ar face niciun rău. Mi-a spus chiar că nu vrea să-mi fie frică de el.
— Bine.
— Dar nu vrea să aştepte până mă obişnuiesc cu ideea, se plânse Sara.
— Nici nu mă mir că nu poate să mai aştepte, Sara. Eşti soţia lui, şi am văzut din felul cum se uita la tine în prima seară că te doreşte.
Fata simţi că roşea.
— Şi dacă-l dezamăgesc?
— Nu cred c-ai să-l dezamăgeşti, o linişti mătuşa ei. Va avea el grijă.
— Trebuie să facem un copil, pentru ca Nathan să poată primi a doua jumătate a comorii pusă deoparte de rege, şi de vreme ce a fost nevoit să mă aştepte înainte de a veni după mine... Ştiai că a crezut că fugisem de el?
Îi explică tot ce aflase. Când termină, Nora stătea încruntată.
— Nu te bucuri că Nathan a încercat să vină după mine?
— Sigur că mă bucur. Dar teamă mi-e că părinţii tăi iar te-au înşelat.
— Nora, doar nu poţi să crezi...
— Cum ţi-am spus, o întrerupse Nora, nicio clipă n-am încetat să-i scriu mamei tale. Accept că s-ar putea ca vreo două, trei dintre scrisorile mele să se fi pierdut, dar în niciun caz toate şase. Nu, Sara, totul a fost o minciună, ca să te facă să pleci din Anglia.
— Mama n-ar fi fost în veci de acord cu o asemenea minciună.
— Ba fii sigură că ar fi fost, murmură Nora. Biata mea soră se teme de soţul ei. O ştim amândouă, Sara, şi n-are niciun rost să ne prefacem. Revino cu picioarele pe pământ, copilă. Dacă Winston i-a spus să te mintă, aşa a făcut. Şi acum, destul cu părinţii tăi, continuă ea grăbită, când Sara păru gata s-o întrerupă. Vreau să-ţi pun o întrebare.
— Ce anume?
— Vrei să rămâi măritată cu Nathan?
— N-are nicio importanţă ce vreau eu şi ce nu.
— Vrei, sau nu vrei?
— Nu m-am gândit niciodată să trăiesc cu altcineva, răspunse şovăitor Sara. Nici nu ştiu ce simt, Nora. Totuşi, îmi displace ideea că ar putea fi al altei femei. Ştii că nici nu-mi dădusem seama de asta, până n-a pomenit de o „ţiitoare"? Am reacţionat foarte vehement. Şi sunt aşa de derutată...
— Da, dragostea e derutantă întotdeauna.
— Nu la dragoste mă refer, o contrazise Sara. Atâta doar că ani de zile m-am învăţat să-l consider pe Nathan soţul meu.
Nora pufni, deloc elegant.
— Ai fost învăţată să-l urăşti. Credeau că erai la fel ca sora ta, Belinda, dar nu te-au putut influenţa, aşa e? Nu-l urăşti deloc pe Nathan.
— Nu, eu nu urăsc pe nimeni.
— În toţi aceşti ani, l-ai apărat în inima ta, Sara, la fel cum ai apărat-o şi pe mama ta, ori de câte ori ai avut ocazia. Ai ascultat toate minciunile lor despre Nathan şi nu le-ai luat în seamă.
— Ei cred că-l urăsc, mărturisi Sara. M-am prefăcut că sunt de acord cu tot ce-mi spuneau despre el, ca să mă lase-n pace. Cel mai rău era unchiul Henry, Dar acum ştie adevărul. Când m-am confruntat cu el în tavernă, când ţi-am văzut verigheta pe degetul lui ca un cârnat, ei bine, mi-am pierdut cumpătul. M-am lăudat că Nathan îl va pedepsi şi l-am mai minţit şi că Nathan şi cu mine suntem de mult în termeni foarte buni.
— Poate că nici n-a fost o minciună. Cred că Nathan îmi va lua apărarea pe viitor, Sara. Şi ştii de ce?
— Fiindcă a văzut ce lady bună şi dulce eşti.
Nora îşi dădu ochii peste cap.
— Nu, dragă, nu cred că-şi dă încă seama de asta. Va avea grijă de mine pentru că ştie cât de dragă-ţi sunt. Nathan e genul de om care se îngrijeşte de cei apropiaţi lui.
— Dar, Nora...
— Îţi spun eu – începe deja să ţină la tine, Sara.
— Ţi se pare.
Se întrerupseră brusc, când în cabină intră Matthew. Îi zâmbi larg Norei, făcându-i cu ochiul.
— E timpul să te odihneşti puţin, îi spuse el.
Sara o sărută de noapte bună şi se întoarse în cabina ei. Baia o aştepta. Se înmuie pe îndelete, până când apa se răci, apoi îşi luă cămaşa albă de noapte şi şalul. Stătea pe marginea patului, pieptănându-şi părul încâlcit, când Nathan intră pe uşă.
Îl urmară doi bărbaţi mai tineri. Cei doi marinari o salutară dând din cap, apoi ridicară copaia şi o duseră afară. Apoi, Nathan zăvorî uşa. Nu scoase o vorbă. Nu era nevoie. Expresia de pe chipul lui spunea totul. Era hotărât, nici pomeneală. Sara începu să tremure.
Nathan făcuse şi el baie. Avea părul încă umed. Nu purta cămaşă. Sara îl privi, în timp ce continua să se pieptene, întrebându-se despre ce Dumnezeu ar fi putut vorbi ca să-şi mai risipească încordarea.
Nathan trase scaunul de sub masă, privind-o, se aşeză şi se descălţă încet. Apoi îşi scoase ciorapii. În sfârşit, se ridică, rămânând tot cu faţa la ea, şi începu să se descheie la pantaloni.
Sara închise ochii.
Sfiala ei îl făcu să zâmbească, dar nu-l înduplecă. Îşi lepădă şi restul de haine şi le aruncă pe scaun.
— Sara?
Fără să deschidă ochii, îi răspunse:
— Da. Nathan?
— Scoate-ţi cămaşa.
I se păru că vorbea cu un glas blând şi tandru. Încerca să-i alunge frica. Dar tonul lui nu reuşi s-o liniştească.
— Am mai discutat asta, Nathan, replică ea, trăgându-şi peria prin păr cu un gest nervos. Ţi-am spus că am să rămân îmbrăcată.
Încercase să vorbească pe un ton cât mai ferm şi hotărât.
Degeaba. Îşi auzea şi singură tremurul din voce.
— În regulă? îl întrebă.
— În regulă, acceptă el cu un oftat.
Uşurinţa cu care primise o mai calmă. Se opri din pieptănat.
Totuşi, nu-l privi nici acum, în timp ce se ridica şi străbătea încet cabina. Îl ocoli cât putu de departe, cu privirea în podea. După ce-şi puse peria la loc, trase adânc aer în piept şi se întoarse. Era hotărâtă să se poarte ca şi cum goliciunea lui n-ar fi deranjat-o. La urma urmei, era soţia lui, şi n-ar fi trebuit să se poarte ca o mironosiţă neghioabă şi inocentă.
Dar, desigur, era inocentă. Nu mai văzuse niciodată un bărbat gol. Doamne, nervoasă mai era! „Nu mai sunt un copil, sunt femeie în toată firea," îşi spuse. „N-am absolut niciun motiv să mă jenez."
În sfârşit, îşi privi soţul, şi toate gândurile îi zburară în patru vânturi. Nathan tocmai închidea spiraiul, iar trupul i se vedea atât de bine, încât Sara uită să mai respire. Era tot numai muşchi de oţel. Şi bronzat. Dintr-o dată, observă că avea posteriorul aproape la fel de închis la culoare ca restul trupului. Cum reuşise să se bronzeze şi în locul acela intim? Dar nici nu se gândea să-l întrebe. Poate că, după douăzeci, treizeci de ani de căsnicie, urma să aibă curaj pentru a aborda şi acest subiect.
Îl privi cum aprindea lumânarea. Pielea îi sclipea în lumina blândă. Era recunoscătoare că se întorsese cu spatele la ea. Oare o făcea anume, ca să-i dea timp să se obişnuiască?
Îşi feri faţa, ca să nu i se vadă bujorii din obraji, şi întrebă:
— Acum ne culcăm?
Mulțumită de sine, se bucură să constate că întrebase pe un ton foarte nonşalant.
Nathan îşi spuse că vorbea de parcă ar fi înghiţit un băţ. Ştia că trebuia să-i alunge cumva frica, înainte de a o lua în pat.
Desigur, se punea întrebarea: cum? Oftă şi se întoarse s-o cuprindă în braţe.
Sara fugi spre pat. Apucând-o de umeri, Nathan o sili încet să se întoarcă spre el. De data asta, miresei lui nu-i mai era deloc greu să-l privească în ochi. N-ar fi coborât privirea nici dacă i-ar fi spus că la picioarele ei se târa un şarpe.
— Te deranjează goliciunea mea? o întrebă, hotărât să abordeze problema făţiş.
— De ce crezi asta?
O cuprinse de laturile gâtului. Îi simţea pulsul palpitând sub degetul mare.
— Îţi place când te sărut, nu-i aşa, Sara? Întrebarea păru s-o surprindă.
— Nu-i aşa? repetă, văzând că nu făcea decât să-l privească în continuare.
— Da, recunoscu ea. Îmi place când mă săruţi. Dar celălalt lucru nu cred c-o să-mi placă deloc.
Sinceritatea ei nu-l ofensă. Se aplecă şi o sărută pe frunte, apoi pe rădăcina nasului. O secundă, gura îi trecu fugar peste a ei.
— Mie o să-mi placă, mârâi el încet.
Sara tăcu. Îşi ţinu gura închisă, când a lui reveni deasupra. Parcă ar fi sărutat o statuie. Totuşi, nu se descurajă. Oftă şi, uşor, o strânse mai tare. Sara deschise gura, pentru a-i cere să-i dea drumul. Dar cuvintele îi pieriră din minte, când limba lui o atinse pe a ei.
Gheaţa începu să se topească. Imediat ce reacţionă, Nathan slăbi strânsoarea. Oftatul ei de plăcere se combină cu mormăitul lui dornic.
— Nu te teme, îi şopti cu glas gros, răguşit.
— Încerc să nu mă tem, murmură şi ea. Mi-e mai uşor, când ştiu că-ţi pasă de sentimentele mele.
— Şi când ai ajuns la concluzia asta?
Se întrebă de ce apăruse în ochii ei acea lucire neaşteptată. Parcă s-ar fi amuzat de ceva.
— Când ai fost de acord să rămân îmbrăcată.
Oftatul lui fu prelung. Conchise că nu era momentul să menţioneze că tocmai îi scosese şalul şi cămaşa de noapte. Avea să afle destul de curând.
— Nu-s un om foarte răbdător, Sara, când vreau ceva atât de tare cum te doresc pe tine.
O cuprinse de talie şi o trase spre el. Pielea atinse piele. Ochii ei se dilatară, dar înainte de a se hotărî dacă-i plăcea senzaţia sau nu, gura lui o acoperi iar pe a ei.
Nu avea idee cum ajunseseră lângă pat, dar Nathan dădea deja pătura la o parte. O ridică uşor în braţe şi o depuse pe cearşaf. Nu-i lăsă timp să-şi ascundă goliciunea, ci o urmă, acoperind-o cu trupul lui cald.
Era prea mult, prea devreme. Sara se simţea imobilizată, la cheremul lui. Nu voia să se teamă, şi nu voia nici să-l dezamăgească. Ceţurile pasiunii se risipiră într-o clipă. Nu voia să mai continue.
Dar nici la sărutări nu voia să renunţe. Şi, Doamne, îi era aşa de frică!
Tremura din cap până-n picioare. Dar, imediat ce Nathan se retrase, senzaţia de imobilizare dispăru. Voia s-o sărute din nou. Expresia de pe chipul lui, însă, o îngrijora. Parcă i-ar fi venit să strige. Trase adânc aer în piept, apoi se întoarse cu faţa spre el.
— Nathan?
Nu-i răspunse. Avea ochii închişi şi fălcile încleştate strâns.
— Mi-ai spus că eşti un om răbdător.
— Uneori.
— Nu eşti supărat pe mine, nu-i aşa?
— Nu.
Nu-l credea.
— Nu te încrunta, îi şopti ea, atingându-i pieptul.
Nathan reacţionă ca şi cum l-ar fi ars. Tresări vizibil.
— Nu vrei să mai continuăm? îl întrebă. Nu mă mai doreşti?
N-o mai dorea? Îi venea să-i înhaţe mâna şi s-o facă să simtă cât de mult o dorea. N-o făcu, desigur, fiind convins că iar s-ar fi speriat.
— Sara, lasă-mă doar un minut... îi ceru el cu glas crispat. Mă tem că...
Nu termină – nu-i spuse că se temea să n-o doară dacă o atingea. N-ar fi făcut decât s-o sperie şi mai tare.
— Nu trebuie să te temi, îi şopti ea.
Lui Nathan nu-i venea să creadă ce auzea. Deschise ochii s-o privească. Doar nu putea să-şi închipuie că... şi totuşi, tandreţea din ochii ei arăta că-l credea speriat.
— Pentru numele lui Dumnezeu, Sara, nu mi-e frică de nimic.
Încet, degetele ei îi străbătură pieptul. Când mâna îi ajunse pe abdomen, o opri.
— Termină!
— N-ai avut în pat decât femei cu experienţă, nu-i aşa, Nathan?
Singurul lui răspuns fu un mârâit gros.
Sara zâmbi.
— Nathan, îţi place să mă săruţi, nu-i aşa?
Şi el o întrebase acelaşi lucru cu nici cincisprezece minute în urmă, când încercase să-i alunge frica. Pe toţi sfinţii, ar fi râs, dacă nu s-ar fi chinuit aşa. Se purta cu el de parcă ar fi fost flăcău.
Tocmai voia să-i alunge iluziile, când Sara se apropie. Dintr-o dată, Nathan îşi dădu seamă că miresei lui nu-i mai era teamă de el.
— Îţi place? stărui ea.
— Da, Sara, îmi place să te sărut.
— Atunci, mai sărută-mă, te rog.
— Sara, nu mă gândeam numai la sărutat. Vreau să te ating. Peste tot.
O aşteptă să devină iar rigidă. Dumnezeule, cât ar fi dorit să aibă mai multă răbdare! Îşi simţea nervii gata să plesnească şi nu se putea gândi decât că voia să-şi reverse sămânţa într-însa.
Închise ochii şi gemu.
Apoi, o simţi luându-l de mână. Deschise ochii tocmai când Sara îi punea palma peste sânul ei plin. Câteva momente stătu nemişcat. Nu se mişca nici ea. Se priveau în ochi. Nathan aştepta să vadă ce avea să facă mai departe. Ea îl aştepta să continue. Îi mângâia încet sânii, stârnindu-i furnicături pe dinăuntru. Devenea tot mai nepăsătoare şi, încet, se aplecă să-l sărute. Nu mai avea răbdare.
— Nu suport să mă simt prinsă într-o capcană, şopti ea printre sărutări. Dar acum nu mă mai simt captivă, Nathan. Nu te opri, bărbate. E o experienţă nouă pentru mine. Cu adevărat.
Nathan o mângâie uşor pe obraz.
— N-am să mă opresc, murmură el, adăugând cu o undă de veselie: cu adevărat.
Sara oftă şi-l sărută după pofta inimii. Când limba ei se împreună cu a lui, Nathan îşi pierdu controlul. Redeveni agresiv, sărutând-o tot mai lacom.
Simţind că i se punea un nod în stomac, Sara gemu:
— Nathan, te rog...
N-avea habar ce-l ruga, ştia numai că acea fierbinţeală incredibilă o scotea din minţi.
Nathan se rezemă într-un cot ca să-i vadă faţa, în timp ce-şi strecura mâna între coapsele ei.
— Îmi place cum reacţionezi? şopti el. Ţie-ţi place cum te ating?
Ştia deja răspunsul. Simţea cât de pregătită era pentru el. Cât de fierbinte. Degetele lui îi frecau mugurul ascuns între falduri până se umezi toată de dorinţă. Încet, îşi strecură un deget înăuntru.
Până în clipa aceea, Sara îşi ţinuse pumnii încleştaţi lângă trup. În acel moment, se pierdu cu totul. Începu să-l mângâie pe umeri, să-i zgârie spatele.
— Nathan, şopti ea. Nu mai... mă doare... O, Doamne, nu, nu te opri...
Se arcui spre mâna lui. Nathan abia dacă mai putea înţelege ce-i spunea. Tremura de dorinţă. Îi înăbuşi protestele cu un sărut şi trecu deasupra. Sara nu încercă să-şi apropie picioarele, ci îi cuprinse bărbăţia între mcoapse.
Felul cum îşi freca bazinul de el îl scotea din minţi. Nu mai putea fi blând. Nu-l lăsa ea. Îi simţea unghiile înfipte-n carne, şi-i plăcea. Iar gemetele ei îi plăceau şi mai mult.
Încet, începu s-o pătrundă, dar se opri când simţi rezistenţa stavilei subţiri a fecioriei ei. Înălţă capul doar atâta cât s-o poată privi în ochi.
— Înconjoară-mă cu picioarele, îi ceru, cu glasul răguşit de îndârjire.
Când Sara se supuse, Nathan scoase un mormăit gros. Încă mai ezita.
— Uită-te la mine, Sara.
Deschise ochii şi-l privi.
— Vei fi a mea. Acum şi pentru totdeauna.
Ochii i se înceţoşaseră de pasiune. Sara îi cuprinse obrajii între palme.
— Întotdeauna am fost a ta, Nathan. Dintotdeauna şi pentru totdeauna.
Gura lui o acoperi iar pe a ei. Se repezi adânc în ea dintr-o singură mişcare, vrând s-o cruţe cât mai repede de inevitabila durere.
— Taci, fetiţo, îi şopti, când Sara ţipă. Doamne, ce bine e... gemu, simţind teaca fierbinte şi strâmtă care-l cuprindea.
— Nu, nu e bine deloc! se tângui ea, încercând să-şi schimbe poziţia ca să uşureze durerea arzătoare.
— Imediat va fi mai bine. Nu te mai împinge aşa, Sara... Acum nu mă mai pot opri...
Limba lui îi atinse lobul urechii. Sara încetă să se mai zbată, scoţând un oftat de voluptate.
— Durerea n-o să mai dureze mult, îi şopti el. Îţi promit.
— Dacă nu te mişti, e mai suportabil...
Geamătul lui fu aspru.
— Bine, Nathan...? îl rugă.
— Bine...
Era o minciună, desigur, dar nu putea înţelege câtă nevoie avea să se mişte.
— N-am să mă mai mişc.
Mâinile ei începură să-i mângâie părul, ceafa... Nu se mai sătura să-l atingă.
— Nathan, sărută-mă.
— Ţi-a trecut durerea?
— Aproape.
Se retrase puţin, în timp ce o săruta, apoi reveni încet înainte.
— Te-ai mişcat! ţipă ea.
În loc să răspundă, o sărută din nou. Când încercă să se retragă iar, unghiile ei i se înfipseră în şolduri, căutând să-l ţină pe loc. Nathan îi ignoră protestele şi încercă s-o facă să ardă la fel cum ardea el. Mâna i se furişă între trupurile lor unite, începând s-o mângâie încet cu degetul mare.
Capul ei căzu pe pernă, iar strânsoarea asupra şoldurilor lui slăbi. Apoi, începu să se mişte. Îşi împinse bazinul spre el. Acţiunile îi deveneau instinctive, primare, necontrolabile.
Ritualul de împerechere se înteţea, iar patul scârţâia, legănându-se. Trupurile lor luceau de transpiraţie în lumina lumânării. Gemetele dulci se amestecau cu mormăielile aspre.
Amândoi erau înnebuniţi să-şi afle împlinirea. Nathan nu-şi putu opri orgasmul, şi nici strigătul pe care-l scoase când îşi revărsă în ea sămânţă fierbinte.
Capul îi căzu pe umărul ei, într-un abandon total. Ştia că şi ea ajunsese aproape la limită. Continuă să împingă la fel de puternic, iar când o simţi încordându-se sub el, îi forţă orgasmul printr-un impuls adânc. Sara ţipă. Numele lui. Strigătul ei făcu să-i sune urechile. Se prăbuşi peste ea, lăsându-se cu toată greutatea, într-o încercare de a-i opri tremurul.
Mult, mult timp, niciunul dintre ei nu se mişcă. Nathan era prea mulţumit. Sara, prea epuizată. Inima soţului său bătea în acelaşi timp cu a ei. Scoase un oftat fericit. Acum era soţia lui.
— Nu-mi mai poţi spune mireasă, îi şopti ea la ureche.
Pradă unui impuls, îl gâdilă cu vârful limbii. Gustul lui era sărat, masculin, delicios.
— Nu sunt prea greu pentru tine?
Părea frânt de oboseală. Îi răspunse că da, se lăsa cam greu, iar Nathan se întoarse imediat pe spate.
— Nathan?
— Ce?
— Mai sărută-mă.
— Dormi acum.
— Sărută-mă de noapte bună.
— Nu.
— De ce?
— Dacă te sărut, am să te doresc din nou.
Nu se uita la ea, ci în tavan.
— Şi eşti prea sensibilă încă.
Sara se ridică în capul oaselor, tresărind când simţi durerea slabă dintre coapse. Într-adevăr, încă nu-şi revenise. Dar nu conta. Voia s-o sărute.
— Tu eşti de vină că sunt sensibilă, îl înghionti ea în umăr. Ţin minte clar că ţi-am spus să nu te mişti.
— Te-ai mişcat prima, Sara, nu mai ştii?
Roşi, apoi se cuibări lângă el, dorindu-şi s-o cuprindă cu braţele.
— Nathan, momentele de după nu sunt la fel de importante ca şi cele din timpul acela?
Nu înţelegea despre ce vorbea.
— Dormi, îi ordonă el pentru a doua oară.
Trase pătura peste amândoi, apoi închise din nou ochii. Sara îşi aruncă braţul peste el. Era extenuată. Şi frustrată. I-o şi spuse. Nathan râse.
— Sara, ştiu că ţi-ai găsit împlinirea.
— Nu la asta mă refeream, şopti ea.
Îl aşteptă să-i ceară explicaţii, iar când văzu că rămânea tăcut, renunţă.
— Nathan?
— Ce mai e?
— Te rog, nu vorbi cu mine pe tonul ăsta răutăcios.
— Sara... începu el, prevenitor.
— După ce te culcai cu toate acele femei, după ce... mă rog... Ce făceai?
Unde Dumnezeu voia să ajungă.
— Plecam! răspunse răstit Nathan.
— Ai să pleci şi acum?
— Am să dorm, Sara. Ăsta-i patul meu.
Sara ajunsese la capătul răbdării.
— Nu înainte de a-ţi explica eticheta cuvenită, declară ea. După ce bărbatul termină... treaba, îi spune soţiei ce femeie minunată e. Pe urmă, o sărută şi o strânge la piept. Şi adorm unul în braţele celuilalt.
Nathan nu-şi putu stăpâni zâmbetul. Spunea cele mai mari ciudăţenii. Şi vorbea ca un general.
— „Treaba" se numeşte „a face dragoste", Sara, şi de unde poţi tu să ştii ce se cuvine şi ce nu? Erai fecioară, ai uitat?
— Ştiu ce se cuvine şi ce nu! replică ea.
— Sara?
— Da?
— Nu striga la mine.
Întoarse capul s-o privească. La naiba, părea gata să izbucnească în plâns. Nu avea răbdare să se ocupe de lacrimile ei. Doamne, era atât de vulnerabilă... şi de frumoasă! Avea gura trandafirie şi umflată de sărutările lui.
O cuprinse în braţe. După ce o sărută scurt pe creştetul capului, îi potrivi faţa pe umărul lui şi murmură:
— Eşti o femeie minunată. Dormi acum.
Nu părea să creadă ceea ce spunea, dar Sarei nu-i păsa. O ţinea în braţe. Îi mângâia spatele. Se ghemui şi mai strâns lângă el şi închise ochii.
Nathan tocmai adormea, când o auzi şoptindu-i din nou numele.
— Da? întrebă el, căscând ostentativ.
— Ştii cum se numeşte cuprinsul şi strânsul în braţe?
N-avea să-l lase-n pace până nu-i spunea la ce se gândea.
Nathan se lăsă păgubaş.
— Nu, Sara, cum se numeşte?
— Preţuire.
Gemu. Sara zâmbi.
— E un început bun, nu-i aşa?
Singurul răspuns fu un sforăit. N-o deranjă faptul că Nathan adormise în timp ce-i vorbea. Avea să-i explice totul, pe îndelete, a doua zi.
Era soţia lui, iubirea lui. Căsnicia lor se adeverise în toate sensurile, între ei exista o legătură. Instituţia matrimonială era sacră, iar Sara era hotărâtă să-şi apere şi să-şi cinstească jurămintele.
Adormi cu el în braţe.
A doua zi, avea să-şi înceapă oficial viaţa ca soţie a lui Nathan. Urma să fie o zi de paradis.