așchia.
Azi trebuia să-i "examinez" rutina la sală. Atunci când l-am anunțat de asta, puteam efectiv citi de pe chipul său că era deja sătul, dar a acceptat oricum— măcar nu trebuia să mă complic mai mult. Ultimul lucru de care aș mai fi în stare ar fi o luptă emoțională cu Chris, deoarece înainte făcea mai tot ce-l rugam, dar acum este complet diferit de ceea de m-am obișnuit.
— Antrenorul meu o știe, îl poți întreba, îmi zice plictisit în timp ce își seta banda de alergat.
— Măcar ții cont de o rutină?
Îmi aruncă o privire urâtă.
— Cine mă crezi?
— Trebuie să scriu aici ce faci tu. Nu-mi pasă de rutina ta, dar o să vorbesc și cu antrenorul tău mai târziu.
El oftă lung și își încrucișează brațele la piept. Nu părea prea mulțumit de întreaga situație.
— Problema este că nu prea te vreau pe tine pe capul meu. Nu-mi place când lumea mă privește, mai ales când în lumea asta se clasifică oamenii enervanți ca voi, își flutură mâna.
— Ai semnat deja contractul, îi explic neinteresat.
Nu aveam de gând să mă mișc de aici. Putea să turbeze de nervi, aici făceam după cum voiam eu, nu după cum vrea sufletul lui.
Lovi cu piciorul ușor în aparat, setându-și una dintre cele mai mari viteze, începând să fugă.
— Uite, Leo, îți ofer o șansă. Poți pleca acum, iar eu îți trimit un mesaj cu rutina mea odată de la antrenor. Nu vreau asta, acum nu am chef de tine. Scapi ușor, nu? Poți face absolut ce vrei în schimb.
Iau o gură adâncă de aer.
— Îți place de obicei să fugi atât de repede din prima fără încălzire? Îi evit complet oferta.
— Nu, tu mă stresezi.
— Eu cu ce? Stau într-un colț și nici nu te deranjez?
— Îmi pui întrebările astea tâmpite.
Era într-o dispoziție proastă. Poate în prima zi nu se simțise prea bine, dar astăzi în genere era înțepat rău de tot. S-o fi trezit cu fața la perete— nici eu nu mai știu. Cel puțin de data aceasta nu eram eu vinovat, deși expresia îi era pierdută pe chip, iar buzele lipite într-o linie dreaptă.
— Ce le recomanzi persoanelor care decid că-și doresc să obțină un corp precum al tău? Citesc întrebarea din script.
— Să nu citească articole penibile de pe internet.
Oftez lung.
— Dacă ești frustrat, nu trebuie să-ți verși nervii pe altcineva, îmi arcuiesc o sprânceană.
— Nu ar putea să-mi pese mai puțin de ceea ce spui tu.
— Nici pe mine nu mă încântă prea mult discuția cu tine, mai ales când te comporți precum un măgar, Chris, dar nu am altă alegere.
— Săracul de tine, îmi replică pe un ton sarcastic.
Acum setă viteza maximă.
— Cât de des frecventezi sala?
Nu-mi răspunse, concentrându-se strict pe fugit. I-aș fi repetat întrebarea, dar părea prins în lumea sa proprie și nu mă asculta oricum. Iar dacă mă asculta, pur și simplu mă evita. Bărbatul ăsta… a fost și acum 3 ani atât de încăpățânat? Nu țin minte să se fi comportat cu mine așa, dar acum chiar dacă deja este diferit, mă așteptam totuși la măcar o bucățică din el să fie precum era înainte. S-a schimbat foarte mult se pare.
Îmi încrucișez brațele la piept și răsuflu lung. Mă prăbușesc pe scaunul din spatele meu și îl privesc ușor indiferent pe Chris.
Nu știu cât de mult timp avea de gând să mă evite, dar trebuia la un moment dat să-mi răspundă la întrebări. Nu știu cât de mare îmi era ori norocul, ori ghinionul de a nimeri fix eu cu el, dar stelele s-au unit ca să iasă fix așa. Am avut de muncit și cu bătrâni mult mai prietenoși decât bărbatul din fața mea.
Cred că el era cel mai măgar dintre toți. Ceilalți încercau mereu măcar să-mi lase o impresie bună— puteam oricând să-i pun într-o lumină proastă, dar pentru Chris aveam impresia că intră pe-o ureche și iese pe alta. Desigur că mai avusem și persoane răutăcioase, doar discutam mai mult cu persoanele influente, iar pentru multe dintre ele, faima se urca la cap— însă măcar încercau să scape repede de mine răspunzându-mi la întrebări, nu încercând să mă alunge fără nimic.
Îmi scot telefonul din buzunar și oftez zgomotos. Nu-l aveam doar pe el pe capul meu, nu puteam să pierd prea mult timp umblând după răspunsuri de el, mai ales când știam că era cam totul în zadar. Trebuia după să mă duc la teatru să vorbesc cu actorii.
Obositor.
Un bărbat se apropie de el, plesnind din degete încât "să-l trezească". Christopher îl privește nu foarte impresionant și micșorează viteza de la bandă, sărind pe podea.
— Ce mai vrei și tu? Îl întrebă, luându-și sticla de apă și dând pe gât o gură mai mare din lichid.
— Să vorbim. Haide într-un loc privat.
Își arcuiește o sprânceană și cu încheietura brațului își șterge buzele.
— Sala este goală. Cine o să ne audă?
Îmi ridic privirea spre el, privindu-l neîncântat. Mai nou nu exist sau? Privirile noastre se intersectează, iar el îi zâmbi bărbatului.
— El nu o să spună nimic, stai calm. Zi tot ce-ai pe suflet.
Cât de multă încredere în mine. Să mă simt flatat sau?
Bărbatul, care cel mai probabil era antrenorul, luă o gură adâncă de aer și-l privește nesigur pe Chris. Îmi aruncă și mie o privire subită, dar doar adoptă o poziție mai liberă și îl privi în ochi.
— Deja v-am spus că-n condiția dvs nu este optim să faceți sport. Nu trebuie să vă forțați. Doctorul chiar a insistat să nu vă las să faceți asta, trebuie să vă odihniți.
Nu-i vedeam expresia de pe chipul lui Chris, deoarece se întoarse cu spatele la mine, dar știam deja că probabil și-a dat ochii peste cap. Nu spuse nimic, doar lăsă un oftat să-i părăsească buzele lung.
— Înțeleg că probabil vă displace ideea, dar–, continuă antrenorul său să vorbească, dar este întrerupt.
— Poți doar să scoți la xerox rutina mea veche și să i-o dai lui Leo? face semn înspre direcția mea. Lasă-mă cu tot acest dădăcit, nu am nevoie de el.
Îl privesc tăcut în momentul în care se întoarce spre mine.
— Dacă nu a fost să fie, murmură și dă din umeri.
— Leo? Um, bine… urmează-mă atunci, Leo, îmi spune bărbatul, deși eu îl urmăream cu privirea pe Chris cum se îndepărta de mine cu pași scurți.
Înghit în sec. Meritam o explicație? Nu am habar, dar voiam una.
— Vin imediat, îi zic și mă ridic grăbit de pe scaun, prinzându-l din urmă pe Chris.
Probabil știa că m-a lăsat în ceață. Aud un râset scurt în momentul în care îl prind din urmă, în timp ce privirea sa mă examină scurt. Tot ce avea pe buze era o urmă vagă de zâmbet, dar se ondui larg în momentul în care mă văzu pe mine.
— Nu poți pur și simplu să pleci fix după ce știi perfect că… că vreau un răspuns, clipesc apăsat.
Se opri pe loc și își arcuiește o sprânceană.
— Leo, treaba ta este să taci și să vorbești doar când trebuie să pui o întrebare după scriptul tău. După ce primești un răspuns, nu mai ceri explicații deja.
Mă încrunt și îmi ridic carnetul în care am notat întrebările de exemplu.
— Chiar tu ai spus că nu-ți plac întrebările astea deja formate, atunci o să o fac pe placul tău, îi spun și arunc carnetul direct în coșul de gunoi de alături. Despre ce condiție vorbea antrenorul tău? Este o întrebare, asta am voie să fac, nu?
Urmărește neimpresionat cum arunc carnetul la gunoi și doar luă o gură adâncă de aer, surâzând.
— Vau, Leo, ar trebui să mă simt impresionat pentru că îți pasă ție de mine? Rânjetul i se arcuiește pe buze.
— Dacă gândul ăsta te face să te simți mai bine, bine, crezi ce vrei.
— Dacă l-ai urmări pe antrenor, cred că ai primi mai multe răspunsuri decât de la mine, își flutură palma și îmi face semn spre un hol din sală.
— Minunat, stai fără griji, ajunge și rândul lui. Acum vreau să te aud pe tine vorbind.
Pentru câteva frânturi de secunde îi simt privirea pe corpul meu, dar nu se prea grăbea din a îmi oferi un răspuns. O condiție în care nu ai voie să faci sport, nu prea înțeleg ce ar putea fi. Este slăbit sau ceva asemănător? Mă pune pe dubii.
— Îți place vocea mea, nu?
— Îhî, cea mai frumoasă, îi răspund forțat.
Se apropie de mine, iar în momentul următor îi simt mâna înconjurându-mi talia.
— Mă bucur atunci să aflu că diseară o să împărțim un pat.
Îmi așez ambele palme pe pieptul său și-l împing de lângă mine.
— Nu, merci, am deja pe cineva cu care să-l împart, afișez cel mai fals zâmbet.
— Că ar fi mare problemă. Puteam să-l alungăm pe acest cineva, iar dacă ții foarte tare la el, chiar pot eu să-i închiriez o noapte la unul dintre hotelurile mele.
Îmi dau ochii peste cap.
— Sună genial, mi-ar plăcea să-mi petrec o noapte alături de el la tine în hotel. Demențial, îi răspund ironic. Tu nu aveai soție "La care ții enorm de mult"?
Îmi încrucișez brațele la piept, iar bărbatul doar pleoscăi zgomotos din buze.
— Nu văd legătura. Bine, oricum, dacă nu vrei, atunci plec, se întoarce pe vârfuri și încercă să mă lase baltă.
— Chris, dacă mă crezi atât de idiot încât să fii convins că voi uita complet de conversație dacă schimbi tema, să știi că mai ai de lucrat la asta.
El surâse.
— Bine, ai câștigat, îți zic. Știi, există o așa vorbă, precis o știi, începe el, lăsându-mă mai mult în suspans.
— ...care?
— Așchia nu sare departe de trunchi. Sper că ai înțeles, deoarece eu mă grăbesc pentru că doctorul meu vrea să-mi rupă capul că am fost la sală și vrea să mă vadă urgent. Tu vezi ca acesta să rămână secretul dintre noi doi, bine?