Păcat că nu aflăm mai devreme.
Suntem poeme;
suntem suflete de muritori
ce ard de nerăbdarea înşiruirii
unor gânduri pe hârtie.
Suntem fii de poeţi şi scriitori,
care ne-au scris cu praf de stele
soarta.
Suntem poeme;
suntem elegii, idile, drame în
zece şi douăsprezece acte.
Suntem ziua de mâine,
dar suntem ziua de azi.
Suntem prima zi de după
naşterea Universului,
suntem ziua Apocalipsei,
suntem nimicul ce va domni
după Sfârşit.
Suntem poeme;
Cu sânge ne citim destinul
şi în sânge îl îngropăm.
Suntem mai presus de poeme.
Poeziile nostre nu pot fi suportate
de hârtie; suntem scrişi în zare
şi în speranţă, şi-n uitare.
Suntem, dar parcă nu e îndeajuns.
Am fost, dar iată că am rămas.
Vom fi, dar tot vom pieri.
Aş fi putut crede că suntem stele,
dar nu; stelele mor.
Suntem poeme şi în urma lăsată
de peniţa supravieţuirii noastre
clocoteşte focul nemuririi,
în mii şi milioane de nuanţe
purpurii care vor porunci
ce va mai fi,
când nu va mai fi nimic.