PANDORA
Nu știu cum se face, însă am reușit să-i conving pe toți că o petrecere, chiar și una la Elle acasă, este numai bine meritată și că orice lucru gratis ar trebui apreciat. Așadar, iată că toți cei populari vorbesc acum pe grupul de WhatsApp despre ținuta pe care o vor purta.
Mă bucură într-un fel că am reușit să-i aduc și pe ei, căci Elle merită chiar și pentru o noapte puțină atenție. Știu că abuzurile prin care trece la liceu nu pot fi ușoare, așadar simt nevoia cumva să o fac fericită.
Mă uit la mine în oglindă și mă dau cu rimel, abținându-mă să nu plâng. Evit să port rochii decoltate, pentru că nu am un piept generos. Și rochia aleasă azi, neagră, îmi acoperă bustul, până la gât. Poate că în ochii multora sunt frumoasă. Însă în ai mei? Cum e posibil ca, deși primești o sumedenie de complimente, tu să nu vezi ce anume ai mai special? Nu sunt mulțumită de mine sau de corpul meu. Și oricât aș vrea, nici nu voi fi vreodată.
— Ce faci? Celeste intră în camera mea, fără să bată și o văd de asemenea aranjată. Trebuie să plecăm, aiurito. Vreau să mă îmbăt.
— Data viitoare zbori prin ușă, dacă mai intri neanunțată, o ameninț și mă aplec după încălțăminte.
Tocurile nu sunt foarte înalte, însă îmi dau un strop de încredere în mine. Celeste scoate telefonul din plicul prețios pe care îl are la ea și dă să facă o poză cu noi două în oglindă. Mă întorc într-o parte, îmi ridic ușor un picior, zâmbesc larg și fac semnul păcii cu o mână.
Părul brunet al lui Celeste intră în contrast cu blondul meu platinat. Semănăm, într-o privință. Amândouă suntem palide la față și avem ochii albaștri. Dar Celeste, spre deosebire de mine, nu este slabă și atât. Are sâni.
— Tot nu înțeleg de ce tu și Clark nu veniți împreună, Celeste îmi spune îngândurată.
— Pentru că vrea să vină cu băieții din echipă și pentru că eu te am pe tine, o apuc de gât și o trag după mine. Hai, odată! O să se termine petrecerea.
Coborâm amândouă etajul superior și, după ce ne asigurăm că nu lăsăm vreo lumină aprinsă, închidem ușa. Celeste este cea care conduce, nu pentru că eu n-aș ști, însă ea iubește condusul. Face o pasiune pentru el.
Respiră fumul de eșapament, se extaziază la auzul roților pe asfalt, are orgasm când accelerează. Lucruri de genul. Și ce urăște cel mai mult – traficul, pentru că nu se poate desfășura după bunul plan. Și fix asta ne întâmpină acum.
— Trage-mi-o! strigă mâniată.
— Nu mulțumesc. Nu sunt încă pe invers, o tachinez ironică și îmi scot telefonul.
O să mai întârziem puțin. Nu te distra fără mine prea mult îi scriu lui Clark. Știu că el este posibil să fi ajuns și să-și pună semne de întrebare unde sunt. O privesc pe Celeste cum înjură ca la ușa cortului și aș zice că este un tractorist, mai degrabă decât o adolescentă de optsprezece ani.
E amuzant să vezi o făptură în rochie băgându-și ceva în carosabil.
Mă uit obsesiv la story-uri de la petrecere, de la prietenii pe care tot eu i-am convins să vină, și stau cu picioarele pe bord. Nu e vina noastră că locuim într-o zonă mai îndepărtată de oraș, tocmai pentru a-i scuti pe ai noștri din a plăti taxe gigantice.
Pentru mine, chiar și așa, să fiu în Ann Arbor îmi place mult mai mult decât în Tecumseh, orașul părinților mei. Aici am parte de agitație. De un oraș incredibil de mare, populat, cu numeroase puncte turistice, cu lucruri de făcut și cu lume diversă. În Tecumseh, toată lumea știa pe toată lumea și toți aveau posibilitatea să se întâlnească la un moment dat.
Aceeași oameni, aceleași locații, nimic nou de observat.
— În sfârșit! aud, înainte să fiu lipită de spătarul scaunului meu ca și când m-am urcat într-o rachetă.
Celeste chiar nu ezita să apese pedala de accelerație! Nici nu pot ține pasul cu ea depășind atât de multe mașini. Zici că se află la raliuri și mai că i-aș sugera să se ducă pe acolo, poate scapă de anumite frustrări legate de trafic. Mă rog în gând să ajung teafără și nevătămată, și cumva Celeste reușește să facă o parcare laterală din mers. Ce Dumnezeu?
— Nu ești zdravănă la cap, îi spun și îmi fac cruce.
— Liniștește-te, darling. Nici un fir de al tău nu a fost atins.
Se rujează puțin în oglinda retrovizoare, apoi coboară cu cea mai mare confiență din mașină. Mă mir că tocurile cui nu i s-au tocit deja. Îmi redresez respirația. Mă uit și eu în oglinda pasagerului. Îmi așez șuvițele rebele și ies din mașină.
Casa lui Elle surprinzător arată costisitoare și asta mă pune pe gânduri. Da, liceul la care merge este plină de copii de bani gata, însă ea nu este genul să se afișeze în pură opulență. O văd mai degrabă modestă. Nu mă așteptam ca părinții ei să aibă o vilă.
Muzica răsună din toate cotloanele și îmi provoacă o vagă durere de cap. Cu tot cu vestea că Sin dorește să se mute cu noi, cheful meu de a petrece e zero. Însă îi dau dreptate lui Celeste. Cel mai bine o dregi cu un strop de alcool și problemele dispar.
Elle ne întâmpină de la intrare și niciodată nu am văzut-o mai aranjată. Poartă o rochiță drăguță crem, cu volănașe, și părul îi este plin de bucle. Probabil dacă ar fi fost mai vocală și mai sociabilă, fără dubiu ar fi făcut parte din gașca popularilor la liceu.
— Mă bucur așa de mult că ați ajuns, ni se adresează.
Eu o salut amabil, cât timp Celeste îi flutură cadoul pe sub nas. Știu că prietena mea este nerăbdătoare să se înfigă într-o sticlă de wisky și puțin îi pasă de Elle, dar vreau măcar să disimuleze puțin.
Odată poftite înăuntru, ne căutăm grupul cu ochii și suntem șocate de cât de multă îmbulzeală este de fapt. Chiar dacă Elle nu a intenționat să invite chiar atât de multă lume, probabil s-au strâns între timp, după story-urile postate. Dacă știu cu convingere ceva despre generația mea, este că acolo unde este băutură gratis și muzică, acolo e rai.
Celeste reușește să se strecoare printre lume, însă eu încă n-am puterea unui luptător să îi împing pe toți. Aștept să se elibereze drumul și încep să fierb de nervi în interior. Cum Dumnezeu să îl găsesc pe Clark în agitația asta? Și unde naiba e bezmetica mea prietenă? Todd de la ora de spaniolă începe să meargă cu spatele, în timp ce gesticulează către paharul așezat drept pe nas, dându-se mare cu șiretlicurile sale de cascador, care îi fac în ochii mei să pară un măscărici.
Mă calcă pe picior și se izbește de mine, iar eu resimt destul de mult greutatea corpului său. Pentru că eu sunt o slăbănoagă și el este un grăsan. Așadar, mă dezechilibrez și mai lovesc pe cineva, ca și când aș fi o piesă de Domino.
— Să te ia dracu, pronunț sâcâită către Todd și îmi salt privirea peste cel pe care l-am lovit, care își ține într-un mod lipicios mâna pe șoldul meu, pentru a mă echilibra.
Când îl văd pe Tony, mă mai domolesc, căci îmi este drag ca persoană. Îmi amintesc în clasa a noua, după prima scenetă organizată de liceul nostru, am avut parte de cel mai urât trac. M-am blocat pur și simplu pe scenă și atât de rușinată am fost, încât am renunțat la tot și am dat bir cu fugiții către baie, de unde mi-am vomitat mațele.
Singurul care s-a asigurat că sunt bine a fost Tony și m-a încurajat atunci într-o modalitate simpatică. Și de atunci, de fiecare dată când mă vedea tristă pe undeva, încerca să-mi ridice spiritul.
Cred că mă place și asta e o altă chestie drăguță. Bineînțeles că eu sunt cu Clark, iar pe Tony nu-l văd ca pe un pretendent. Însă e frumos să ai prin preajmă pe cineva cu sentimente atât de frumoase și pure îndreptate spre tine. De aceea, nici în ruptul capului nu o să mă comport urât cu el sau să-l îndepărtez.
— Hei, îl salut prietenoasă și îl văd că se uită șocat la mine.
Își retrage rușinat mâna și înghite în sec. Știu că are o simpatie anume față de mine, care-l face să se comporte ciudat, însă cumva și această stângăcie a lui îmi place. În ziua de azi nu mulți băieți contenesc să-și arate slăbiciunile în fața unei fete. Mai toți încearcă să pară reci, ca niște ziduri falnice și impenetrabile. Cam ca... Yass.
— Arăți...
— Arăt, râd, văzând că nu-și găsește cuvintele. Și tu arăți.
— Mulțumesc.
Zâmbește larg și pe de o parte se bucură că mereu sunt cât se poate de politicoasă când mi se adresează.
— Te-ai lovit? își arată îngrijorarea și mă inspectează din cap până în picioare.
Îmi arunc privirea spre Todd și spre faptul că nici măcar nu s-a întors să se scuze față de mine și că din nou face pe bufonul în fața prietenilor lui.
Îmi doresc cu ardoare să-i dau una în boașe și să îl fac să stea naibii într-un loc. Mă dor brațele și într-un fel urăsc că sunt atât de fragilă. Însă nu o să-l îngrijorez pe Tony cu acest amănunt.
Dau din cap negativ și mă uit atent la el. E chiar drăguț în seara asta. Poartă o cămașă legată în jurul brâului, peste blugi, și în partea de jos tricoul lui are câteva pete de bere.
Părul îi stă mereu cârlionțat și arată ca o oiță simpatică. Înainte să mai conversăm, mă simt din nou împinsă de idiotul de Todd, care se dezechilibrează și se împleticește în propriile picioare, și ajung direct în brațele lui Tony, cu buzele în scobitura gâtului lui. Miroase a bere cu ghimbir și mosc.
Îi simt mâinile pe pieptul meu și mă abțin să nu mă înroșesc, cât timp mă îndepărtez. Însă el încă nu și le retrage și se uită spre Todd, care își cere de un infinit de ori scuze, crezând că nu va fi considerat un nemernic.
Îmi dreg glasul și-l fac atent asupra locului unde își ține mâinile și când observă, le ia panicat, ca și când l-ar frige.
— Scuze, îmi spune terifiat. Nu am știut că sunt pe sânii tăi. Nu am simțit pentru că ești...
— Plată? continui eu în locul lui.
Aproape că râd. Normal că nu mi-a simțit sânii. Pentru că ei sunt inexistenți.
— Ăăh, da, spune pierdut și inima îmi vibrează de durere.
Dau din cap decepționată și mă retrag, nu înainte de a mă împinge cu cotul în spatele lui Todd și de-a-l lovi accidental. Simt că Tony ar mai vrea să spună ceva, să se explice, însă nu-i dau oportunitatea, pentru că chiar nu am starea necesară să dezbat cu un tip mărimea sânilor mei.
Nici nu știu de ce mă simt deranjată, pentru că așa este. Nu sunt o fată cu forme. Nu ar trebui să-l condamn pe Tony pentru că a spus asta cu voce tare. Măcar a fost sincer.
Într-un fel înțeleg că se naște o anume frustrare în mine și totul din cauza afirmațiilor lui Clark. Apropo de iubitul meu, încep să-l caut prin mulțime, cât timp încă mă gândesc la felul în care arăt. Dacă aș fi fost nițel mai cu forme, poate că... poate că nu aș fi atât de nefericită cu mine.
Nu mă văd atrăgătoare și de la un timp am început să simt stânjeneală când mă dezbrăcam în fața lui Clark. Preferam să o fac noaptea cu lumina stinsă, doar de frica unui alt comentariu legat de corpul meu.
Ajung în grădina din exterior amplasată în spatele casei și îl găsesc pe Brad, unul dintre cei mai buni prieteni ai iubitului meu, stând pe peluză și scoțând sunete de specimen involuat. Dă cu pumnii în piept și se dă mare macho de față cu niște majorete, încercând să le prostească și să le amețească cu testosteronul lui.
Îngenunchez în spatele lui și îi trag capul pe spate, trăgându-l ușor de păr. E pe cale să mă înjure, când mă observă și începe să surâdă.
— Hei, mă salută năstrușnic.
— Unde-i Clark? zâmbesc nevinovată, nepăsându-mi că atenția întregului grup a picat pe mine.
Brad dă din umeri, dar nu-și șterge zâmbetul. Îmi spune că ultima dată când l-a auzit, se ducea spre etaj. Îi eliberez părul și îmi iau la revedere de la toți, tocmai pentru a merge pe urmele iubitului meu.
Chiar dacă îmi face rău cu anumite critici la adresa mea sau la adresa corpului meu, eu îl iubesc. Mă simt în siguranță cu el. Simt că am găsit un refugiu în brațele lui. Nu o să uit niciodată că a stat alături de mine și mi-a suportat toanele, atunci când bunicul a murit. Poate că de aceea treceam cu vederea peste anumite lucruri.
Reușesc cumva să ajung la baza scărilor și încep să le urc, sperând că îl voi găsi pe Clark. Nu stau mult să dezbat motivul pentru care se află la etaj sau dacă avem acces aici și nu cumva suntem invazivi cu Elle. Caut în câteva camere goale și nimic.
Apoi mă opresc în fața ultimei camere, cea din capăt. Acolo unde aud anumite sunete, care nu-mi fac plăcere și care îmi fac inima să tresare de spaimă. Gemete.
Te rog, nu fi, Clark! Te rog, nu fi, Clark!
Poposesc cu mâna pe clanță și mi se derulează în fața ochilor momente cu mine și cu iubitul meu. Prima întâlnire. Primul sărut. Primul te iubesc. Prima noapte de dragoste. Momente în care m-am pierdut cu totul în el și am fost fericită. Momente în care i-am simțit dorul și l-aș fi vrut aproape. De ce simt că aș pierde totul dacă cumva în spatele acestei uși se află el? De ce simt că m-ar ruina?
Apăs înspăimântată și temerile mi se confirmă când îmi văd iubitul cu cea pe care o consideram prietena mea. Clark și Zoe și-o trag pe la spatele meu. Ea stă deasupra lui și privește către ușă înspăimântată, iar el își pune mâinile în cap de groază că i-am descoperit. Paralizia îmi impune să rămân pe loc, însă îmi dau seama că să plâng în fața lor nu ar fi cea mai inteligentă chestie din lume.
— Mă scuzați, le spun orgolioasă. Tragere plăcută, în continuare.
— Pandora, Zoe îmi spune, încercând să mă oprească din a pleca fără o explicație.
— E în regulă, Z. Sper să te aducă la orgasm. E cam defect în privința asta, îi comunic și apoi trântesc ușa.
Nu cobor etajul și nici nu mă car, pentru că îmi simt lacrimile alunecând deja pe obraji și nu vreau, vreodată, să fiu văzută plângând. Mă închid într-o cameră oarecare și mă trântesc pe podea, strângându-mi genunchii la piept. Plâng ca o fetiță neajutorată, încercând să înțeleg cum cineva care se presupune că îmi era prieten m-ar putea trăda în felul acesta.
Mă așteptam cumva din partea lui Clark. El mereu complimentează alte fete în fața mea și nu se sinchisește să observe că mă deranjează. Cumva, faptul că nu este suficient de satisfăcut de corpul meu m-a făcut să bănuiesc că într-o zi mă va înșela. Dar n-am crezut că va fi cu Zoe. Nu sunt apropiată de ea cum sunt de Celeste, însă sunt suficient încât să o consider prietena mea.
De acord. Z este cea mai populară fată din liceu. Este majoreta șefă. Este frumoasă. Are forme. Este ceva la care eu pot doar să aspir. E o variantă mai îmbunătățită a mea. Dacă aș fi Clark, probabil și eu m-aș înșela cu ea. Însă nu ar fi trebuit ca Zoe să mă ia și pe mine în considerare? Ce fel de prietenă îmi este?
Mă întind pe spate și mă înec cu lacrimi. Mă doare atât de tare în piept, încât îmi vine să mi-l smulg. Situația cu Clark nu este singura care mă rănește. Mai este și situația de acasă cu părinții și cu Sin. Mai este și faptul că vor vinde teatrul. Mai este și pierderea bunicului și faptul că nimeni nu mă întreabă dacă sunt bine.
Sunt tăcută. Am devenit așa de la o vreme. Dar dacă îmi asculți tăcerea, o să vezi că interiorul îmi țipă.
Sunt pierdută... Am nevoie de cineva care să mă ridice la suprafață.
Mă ridic și mă îmbățoșez singură. Dacă eu nu am puterea necesară de a merge mai departe, cine să aibă pentru mine? Sunt singură în acest joc. Trebuie să fiu puternică și să le arăt tuturor că nu mă pot răni atât de ușor. Chiar dacă în realitate sunt frântă. Îmi șterg fața de lacrimi și am grijă să îmi șterg și urmele de machiaj odată cu ele.
Mă uit în pudrieră și încerc să afișez un zâmbet fals. Nici nu se vede că am plâns. Dacă va întreba cineva de ce am ochii roșii, o să le spun pur și simplu că-s beată. Apropo de tărie, am mare nevoie de ea acum. Ies din cameră și o văd pe Zoe îmbrăcată la capătul holului. Mă privește tristă și știu că va încerca din nou să-mi vorbească. Așa că încep să merg alert pe scări, vrând să scap.
— Pandora! mă strigă.
Odată ajunsă la baza scărilor, mă reped către bucătărie. De data asta fac ca Celeste, împing pe toată lumea care-mi stă în cale. Sunt nervoasă și nu vreau să vorbesc cu Zoe. Nu vreau să vadă că ei m-au rănit în mare fel în seara aceasta. Sustrag de pe blatul bucătăriei o sticlă de wisky și dau pe gât o gură mare de alcool. O aud, dar acum se află pe un fundal încețoșat.
Când îmi întorc privirea spre ea, văd că fruntea îi este încrețită și că în colțul ochilor are lacrimi. O bat amical pe spate și o asigur că totul e bine.
— Ei, Zoe, ce ești așa plouată? o întreb amuzată. Surori până la moarte, nu? Surorile mai împart și aceeași bucată inutilă de penis din când în când. Revino-ți!
Îi zâmbesc fals și mă pierd din nou prin mulțime, cu tot cu sticlă. Chiar dacă nu o arăt de față cu ei, sufletul îmi plânge. Căci au reușit să mă facă să îmi pierd încrederea în toți cei care ar fi jurat la un moment dat că mă iubesc.
Căci ei doar au zis. Eu chiar i-am iubit.
heeelllooo, dragii mei. nu uitați, dacă ați ajuns până aici, nu ezitați să-mi lăsați o steluță ca să vă văd și eu, să-mi dau seama cine citește și cine așteaptă continuarea. deci dacă vă zic ce capitol vă așteaptă, mamă, mamă. în sfârșit avem parte de momente între yassmin și pandora și credeți-mă când vă spun, aceasta nu va fi o carte deloc cuminte