— O, Caine, îmi pare atât de rău, şopti Jade. Cred că-ţi lipseşte îngrozitor. Colin era mai mic sau mai mare decât tine?
— Mai mic, răspunse Caine.
— Şi a murit de mult?
— De câteva luni.
— Trebuie că familiei tale îi e foarte greu. Părinţii voştri mai trăiesc?
— Da, deşi tatei îi e mult mai greu să accepte moartea lui Colin. Aproape că şi-a pierdut dorinţa de a mai trăi.
— Nu înţeleg, replică ea.
— Tata era foarte activ în politică. Ajunsese cunoscut ca un apărător al săracilor, Jade, şi a putut impune multe măsuri substanţiale care le-au uşurat viaţa.
— Ca de pildă?
Îl luase de mână şi i-o ţinea strâns, lângă talie.
Caine nu credea că-şi dădea seama. Era doar o încercare instinctivă de a-l consola, şi nu-i displăceau nici gestul, nici motivul.
— Îmi explicai cum îi ajuta tatăl tău pe cei săraci, îi reaminti ea.
— Da. A fost răspunzător de renunţarea la creşterea impozitelor, de exemplu.
— Dar a renunţat la aceste îndatoriri importante?
— A renunţat la tot. La politică, la familie, la prieteni, la cluburi. Stă închis în cabinetul lui şi-şi rumegă amarul. Cred că, după ce Pagan va fi pedepsit, s-ar putea ca tatăl meu să... la naiba, nu ştiu. Acum e un om complet învins.
— Şi tu eşti la fel ca tatăl tău? Un apărător al săracilor? Cred că ai o fire protectoare.
— De ce spui asta?
Nu-i putea mărturisi că-i citise dosarul.
— Datorită felului cum m-ai luat sub aripa ta, răspunse ea. Şi cred că te-ai fi oferit să ajuţi orice persoană sărmană şi lipsită de apărare. Desigur, când te-am întâlnit nu eram săracă.
— Iar începi cu monedele alea de argint?
Pentru că-i zâmbea, Jade îşi dădu seama că nu se mai înfuriase.
— Nu, n-am să-ncep din nou. Îţi reaminteam doar. Aşadar, semeni cu tatăl tău?
— Cred că avem în comun trăsătura asta.
— Şi totuşi, tatăl tău s-a retras din lume, câtă vreme tu ai pornit imediat să te răzbuni. Ai avut reacţii opuse, nu-i aşa?
— Într-adevăr.
— Pot înţelege de ce s-a dat bătut tatăl tău.
— Serios?
— Fiindcă nu e firesc ca taţii să-şi piardă fiii, Caine.
— Aşa e, fu el de acord. Ar fi normal să moară ei mai întâi.
— După o viaţă lungă şi fericită, desigur, adăugă Jade.
Părea atât de sinceră, încât Caine nu vru s-o contrazică.
— Desigur.
— Şi eşti absolut sigur că Pagan e cel care l-a omorât pe Colin?
— Da. Ştiu din surse de încredere.
— Cum?
— Ce cum?
— Cum l-a omorât?
— Pentru numele lui Dumnezeu, Jade, mormăi el. Nu vreau să vorbesc despre asta. Ţi-am spus deja mai mult decât aveam de gând.
— Îmi pare rău dacă te-am necăjit, replică ea, îndepărtându-se de el ca să-l privească în ochi.
Îngrijorarea din expresia ei îl făcu să se simtă vinovat că vorbise atât de tăios.
— Colin a murit pe mare.
— Şi totuşi, cineva l-a adus acasă pentru înmormântare?
— Nu.
— Nu? Atunci, de unde ştii că a murit cu adevărat? S-ar putea să fi eşuat pe o insulă pustie, sau...
— S-au trimis dovezi.
— Ce dovezi? Şi cine le-a trimis?
Caine nu-i înţelegea interesul faţă de acel subiect şi era hotărât să pună capăt conversației.
— Probe de la Departamentul de Război. Acum ai de gând să încetezi cu întrebările?
— Da, desigur, şopti ea. Te rog să-mi accepţi scuzele pentru că m-am amestecat într-o chestiune atât de personală.
Căscă, apoi îi ceru iertare pentru acea acţiune nepotrivită cu o doamnă.
— Caine? Nu putem sta mult aici. Mă tem să nu-i punem pe prietenii tăi în pericol.
— De acord. Vom rămâne doar o noapte.
Caine rămase cu privirea spre foc, în timp ce se gândea la un plan.
Jade se ghemui lângă el şi adormi. Îşi spuse că era recunoscător pentru liniştea care se lăsase. Totuşi, nu se duse la culcare, căci îi plăcea prea mult s-o ţină în braţe pe femeia aceea imposibilă. O sărută pe frunte, o dată, apoi încă o dată. Abia când din foc nu mai rămaseră decât tăciunii şi în camera se lăsă frigul, se ridică în sfârşit.
Jade se trezi cu o tresărire. Oftând, Caine o luă de umeri şi o conduse spre scară. La etaj, îi deschise uşa dormitorului, apoi se întoarse să-l găsească şi pe al lui.
— Caine? îl chemă Jade, într-o şoaptă somnoroasă. N-ai să mă părăseşti, aşa-i?
Se întoarse cu faţa spre ea. Întrebarea era jignitoare, dar teama din ochii ei îl îmblânzi.
— Nu, n-am să te părăsesc.
Jade dădu din cap, păru gata să mai spună ceva, apoi îi închise brusc uşa în faţă.
Deşi era frânt de oboseală, somnul îl ocoleai pe Caine. Oricât de vitejeşte încerca, nu reuşea să şi-o alunge din minte pe fermecătoarea fată cu păr roşcat şi ochi verzi. Nu-şi putea înţelege reacţiile faţă de ea. La naiba, o dorea cu o intensitate de-a dreptul arzătoare, şi n-avea nici un sens. Femeile veneau singure la el. I se dăruiau pe gratis. Iar Caine primea tot ce i se oferea, fără nici o mustrare de cuget. Întotdeauna era onest cu femeile şi niciodată nu petrecea o noapte întreagă cu vreuna dintre ele. Ştia că dimineţile aduceau speranţe false şi pretenţii prosteşti.
Da, o dorea pe Jade - şi, Doamne, n-avea nici un sens! Chiar atunci, o auzi din depărtare strănutând. Coborî imediat din pat şi-şi luă pe el pantalonii, dar nu se osteni să şi-i încheie. Găsise un pretext să intre în camera ei. Probabil mai avea nevoie de încă o pătură. Noaptea era destul de friguroasă. Mai exista şi pericolul de foc, căci lumina care se vedea pe sub uşă dădea de înţeles că adormise cu lumânările aprinse. Nu fusese deloc pregătit pentru priveliştea care-l întâmpină.
Jade dormea pe burtă. Părul i se răspândise pe spate ca un şal şi stătea cu fața întoarsă spre el. Era goală puşcă. Îşi scosese cămaşa de noapte, punând-o pe scaunul de lângă pat. Şi răsturnase pe jos păturile cu picioarele, în somn. Arăta ca o zeiţă de aur. Avea picioare lungi, minunat conturate. Dintr-o dată, Caine şi le imagină încolăcite în jurul lui şi nu lipsi mult să geamă.
Când ajunse lângă pat, era dureros de excitat. În clipa următoare, îi zări cicatricea lungă şi îngustă de la baza şirei spinării. Recunoscu imediat semnul, căci şi el avea unul asemănător pe partea dinapoi a coapsei. Exista doar o singură armă care putea lăsa o asemenea urmă.
Cineva o lovise cu biciul. Caine rămase uluit şi revoltat. Cicatricea era veche, de cel puţin cinci ani, judecând după marginile decolorate, iar acest fapt făcea ea atrocitatea să devină cu atât mai respingătoare. Jade era un copil când fusese maltratată astfel.
Dintr-o dată, vru s-o trezească şi s-o întrebe numele ticălosului care-i făcuse acel lucru. Jade începu să se mişte în somn. Nervozitatea ei îl făcu să presupună că visa urât. Strănută din nou, apoi scoase un scâncet chinuit.
Cu un oftat de acută frustrare, Caine luă cămaşa de noapte şi se întoarse spre îngerul căruia avusese nesocotinţa de a-i promite protecţie. Încerca să vadă hazul situaţiei. Pentru prima dată în viaţa lui, avea să pună o cămaşă de noapte pe trupul unei femei. Tocmai se apleca asupra ei, când văzu cu coada ochiului luciul metalic. Reacţionă instinctiv, blocând atacul cu o lovitură puternică a mâinii stângi. Jade se oprea deja, când antebraţul lui o lovi în încheietură. Pumnalul zbură prin cameră căzând cu zgomot lângă cămin.
Se transformase într-o vedenie din infern. Stătea în genunchi, cu faţa spre el, respirând sacadat. Pe chip i se citea furia.
— Niciodată să nu te mai apropii de mine așa pe furiş! strigă ea. Dumnezeule mare, omule, puteam să te omor!
Caine era la fel de furios.
— Să nu-ncerci niciodată să dai în mine cu cuțitul! mugi el. Sau, Doamne fereşte, femeie, am te omor!
Nu păru deloc intimidată de această amenințare. Caine îşi spuse că nu înţelegea în ce pericol era, altfel măcar ar fi încercat să pară puțin spăşită. Uitase şi că nu avea nici o haină pe ea.
El nu uitase. Buclele lungi, roşcate, îi acopereau doar parţial sânii rotunzi şi plini, cu sfârcuri trandafirii, întărite. Gâfâia de furie, cu pieptul ridicându-i-se şi coborând într-un ritm pe care Caine îl găsea hipnotic. Se simţea ca un bădăran pentru că observase, până când Jade începu să-l provoace din nou.
— N-ai să mă omori! declară ea. Am mai discutat asta, nu mai ţii minte?
O privea cu cea mai uimită expresie pe chip.
— Nu ţi-e deloc frică de mine, nu-i aşa?
Jade clătină din cap. Părul lung i se unduia graţios peste umeri.
— De ce m-aş teme de tine? Eşti protectorul meu, domnule.
Tonul ei iritat era ultima provocare pe care Caine avea s-o îngăduie. O prinse de mâini şi o împinse brutal înapoi pe saltea. Căzu după ea desfăcându-i picioarele cu genunchiul, astfel încât să nu-l poată lovi. Ar fi fost în stare să facă din el un eunuc, dacă-i dădea ocazia.
— Cred că e timpul să înţelegi câteva reguli elementare, scrâşni el.
Când pieptul lui gol îi atinse sânii, Jade scoase o exclamaţie sonoră. Probabil abia atunci îţi dăduse în sfârşit seama că nu avea nimic pe ea.
— Exact, mârâi el gros.
La naiba, dar era minunat de moale şi gingaşă. Voia să-şi îngroape faţa în adâncitura gâtului ei şi să facă dragoste cu ea, încet, dulce. Şi jură s-o aibă, dar implorându-l excitată, nu bombănindu-i la ureche tot felul de obscenităţi nepotrivite pentru o lady, ca acum.
— De unde Dumnezeu ai învăţat blasfemiile astea? o întrebă, când Jade îi adresă cea mai incredibilă ameninţare.
— De la tine, minţi ea. Ai de gând să te dai jos pe mine, băi... băi lepădătură a iadului!
Era plină de bravură, dar în voce i se simţea și un tremur speriat. Caine reacţionă de îndată. Cu prețul unui mare efort, se retrase încet.
— Caine?
O sfâşiau cele mai contradictorii emoţii. Ştia că ar fi trebuit să se simtă indignată, dar i se întâmpla tocmai contrariul.
— Aşa ai de gând să mă protejezi? îl întrebă, prefăcându-se temătoare.
— Nu, nu aşa am de gând să te protejez, răspunse Caine cu glas răguşit.
— Caine?
— Da?
— Parcă ai vrea să mă săruţi. Aşa e?
— Da, recunoscu el. Aş vrea.
Jade începu să clatine din cap, dar Caine o opri, cuprinzându-i obrajii între mâini.
— Dar nici măcar nu-ţi prea plac...
Vocea ei devenise o şoaptă sufocată.
— Chiar tu ai spus, mai ştii? Prin urmare, te-ai răzgândit?
Uimirea care-i apăruse pe faţă îl făcu să zâmbească.
— Nu, răspunse el, ca s-o provoace.
— Atunci, de ce vrei să mă săruţi?
— Nu pot să-ţi explic. Poate fiindcă ești goală, şi-ţi simt pielea sub mine. Şi poate...
— Atunci, numai o dată.
Nu înţelese ce voia să spună, dar roşeața din obraji arăta cât era de stânjenită.
— Numai o dată, ce, Jade?
— Poţi să mă săruţi, Caine. Dar numai dată. Pe urmă, trebuie să te dai jos de pe mine şi să ieşi din cameră.
— Jade? Chiar vrei să te sărut?
Glasul îi devenise atât de tandru, încât Jade avu senzaţia că o mângâia. Îi privi gura, întrebându-se cum ar fi fost s-o sărute cu adevărat. Curiozitatea îi birui orice prudenţă.
— Da, şopti ea. Vreau să mă săruţi, Caine.
Sărutul fu absolut posesiv. Gura lui era dură, lacomă. Limba i se repezi înăuntru, atingând-o pe a ei. Jade nu avea idee că bărba i sărutau aşa femeile, dar constată că-i ț plăcea foarte mult mângâierile limbii lui. Erau insuportabil de excitante. Numai când limba ei îl imită cu sfială, Caine deveni mai ponderat.
Era timpul să se oprească. Ştia că era în pericol să-şi piardă complet controlul. Jade încercă să-l tragă înapoi, înfigându-şi unghiile în umerii lui. Caine se opuse invitaţiei nerostite. O privi lung în ochi. Îi plăcu ce vedea acolo, şi nu încercă să-şi ascundă zâmbetul de satisfacţie.
— Ai gust de zahăr şi miere.
— Aşa...?
Îi atinse iar gura cu a lui.
— A, da, chiar aşa... Şi de brandy.
Jade se mişcă sub el, nervoasă.
— Nu-ţi mai împinge aşa şoldurile în sus, ordonă Caine, încleştându-şi fălcile.
— Caine?
— Ce?
— Numai de două ori, şopti ea. În regulă?
Înţelese. Îi dădea permisiunea s-o sărute din nou. Nu se putu abţine. O sărută încă o dată, prelung, apăsat, umed, iar când o privi iar în ochi, era pe deplin mulţumit.
Arăta complet buimăcită. I-o făcuse, ştia. Pasiunea dintr-însa se potrivea pe de-a-ntregul cu a lui.
— Caine?
— Gata, Jade, mârâi Caine.
— Nu ţi-a plăcut? îl întrebă ea, cu o îngrijorare vizibilă în privire.
— Mi-a plăcut, cum să nu-mi placă?
— Atunci, de ce...
Mâinile ei îi mângâiau umerii, şi era un chin se mai stăpânească.
— Dacă te sărut din nou, nu-ţi pot promite c-am să mă mai opresc, Jade. Eşti gata să-ți asumi riscul?
Înainte de a apuca să-i răspundă, Caine începu să se retragă de deasupra ei.
— Am fost nedrept să-ţi pun o asemeni întrebare, în starea-n care eşti acum.
Pasiunea începea să i se risipească din minte.
— Care stare de-acum?
Caine oftă adânc.
— Cred că până la urmă tot am să fac dragoste cu tine, Jade, şopti el. Dar vei lua hotărârea asta înainte ca patima să-ţi tulbure minţile.
Se întunecă la chip, când Jade începu să se zbată sub el.
— Nu te mai foi atâta, scrâşni el. Jur c-o să se întîmple chiar acum. Nu-s făcut din fier, scumpo.
Jade încremeni. Deşi nu voia să plece, Caine o ajută să- și pună la loc pe ea cămaşa de noapte. Refuză să-i mai lase cuţitul, deşi Jade îi promise cu aprindere că n-avea să mai încerce să-l folosească împotriva lui.
— Dormeam adânc, îi explică ea. Iar tu ai venit tiptil, ca un hoţ. Trebuia să mă apăr.
O luă de mână şi o trase spre dormitorul Iul.
— Ai avut un coşmar, nu-i aşa?
— S-ar putea. Nu mai ţin minte. Unde mă tragi?
— Ai să dormi cu mine. Atunci, nu-ţi va mai fi teamă că se apropie cineva pe furiş.
— Adică, din lac în puţ? Cred că singură sunt mai în siguranţă, mulţumesc.
— N-aI încredere c-ai să te poţi abţine?
— Da, într-adevăr, recunoscu ea cu un oftat. Totuși, va trebui să mă stăpânesc, altfel sigur am să fiu trimisă pe eşafod. Crima nu e privită cu ochi buni în partea asta a lumii, nu-i aşa?
Caine râse.
— Când am să te-ating, nu te vei mai gândi la crime, prezise el.
Jade scoase un geamăt de frustrare.
— N-ai s-o faci. Un apărător nu se cadă să poftească la protejata lui.
— Dar tu? Tu nu pofteşti la protectorul tău?
— Nu ştiu, mărturisi ea. Te găsesc extrem de atrăgător, Caine, dar niciodată nu m-am culcat un bărbat şi nu ştiu dacă te doresc chiar atât de mult. Totuşi, atracţia asta mă zăpăceşte prea tare. Nu eşti deloc potrivit, domnule. Mâine dimineaţă, va trebui să găsesc pe altcineva care să mă protejeze... cineva mai puţin atrăgător.
Încercă să se desprindă de el. Caine o prinse înainte de a fi pornit înapoi spre patul ei. Dintr-o mişcare, şi-o aruncă pe umăr şi porni spre uşa dintre camere.
— Cum îndrăzneşti să te porţi aşa cu mine. Nu-s un sac de tărâţe. Pune-mă jos în clipa asta, nemernic împuţit ce eşti!
— Nemernic împuţit! Iubito, ai un vocabular foarte interesant pentru o lady.
O trânti în mijlocul patului. Cum se aştepta s-o vadă sărind imediat în picioare ca să scape, fu plăcut surprins când Jade începu să aranjeze păturile în jurul ei.
După ce se refugie în marginea opusă a patului, îşi bătu perna sub cap şi-şi petrecu părul peste umăr. Femeia care tocmai îl făcuse nemernic arăta iar ca un înger.
Oftatul lui stinse lumânările.
— Sunt o lady, murmură ea, când Caine se instală alături. Dar m-ai întărâtat, Caine, şi asta a fost pricina acelui...
— Vocabular pestriţ? întrebă el, văzând că nu-şi ducea gândul până la capăt.
— Da.
Pe un ton abătut, adăugă:
— Trebuie să-mi prezint scuzele?
Caine abia îşi stăpâni râsul.
— Mă tem că n-ai vorbi serios.
Se întoarse pe-o parte şi încercă s-o ia în braţe. Când Jade îi respinse mâinile, reveni pe spate, îşi împreună mâinile sub cap, şi rămase cu privirea în beznă, gândindu-se la trupul cald de lângă el. Era cea mai neobişnuită femeie pe care o întâlnise în viaţa lui. Numai de un lucru era sigur. Ştia că-l dorea. Sărutul ei îi arătase acest lucru.
— Jade?
La auzul şoaptei lui senzuale, un fior îi străbătu braţele.
— Da?
— E al dracului de ciudat, nu-i aşa?
— Ce-i al dracului de ciudat?
Îşi dădu seama, după glasul lui, că zâmbea.
— Că împărţim acelaşi pat fără să ne atingem. Te simţi bine cu mine, aşa-i?
— Da... Caine?
— Da?
— Doare când faci dragoste?
— Nu, răspunse el. Nu doare decât atunci când vrei şi nu poţi.
— Aha... Atunci, înseamnă că nu te doresc prea mult, Caine, pentru că nu mă doare deloc, declară ea pe un ton de o veselie iritantă.
— Jade?
— Da?
— Dormi.
Îl simţi întorcându-se spre ea şi se încordă imediat, în aşteptarea altui sărut. După ce aşteptă mult timp, îşi dădu seama că n-avea s-o mai sărute. Fu îngrozitor de dezamăgită.
Caine se rezemă într-un cot, privind-o.
— Jade? De unde ai urma aia de bici de pe spate?
— De la un bici, răspunse ea.
Se întoarse pe o parte, înfrânându-şi pornirea de a se lipi de trupul lui cald.
— Răspunde-mi.
— De unde ştii că e o urmă de bici?
— Am şi eu una la fel, pe coapsă.
— Serios? Şi de unde o ai?
— Îmi răspunzi la fiecare întrebare cu câte o-ntrebare a ta?
— Lui Socrate i-a reuşit destul de bine.
— Spune-mi cine te-a lovit cu biciul, îi ceru el din nou.
— E o problemă personală. Şi mai e puţin până se luminează de ziuă, Caine. Am avut o noapte destul de obositoare.
— În regulă. Poţi să-mi povesteşti dimineaţă despre problema asta personală.
Înainte de a apuca să-l împiedice, o cuprinse cu braţul de talie şi o trase spre el, rezemându-şi bărbia de creştetul ei.
— Ţi-e destul de cald aşa?
— Da. Şi ţie?
— A, da!
— Ai să fii cuminte, nu? îl tachină ea.
— Probabil. Jade? o întrebă din nou, pe un ton mult mai serios.
— Da?
— Niciodată n-aş face nimic împotriva voinţei tale.
— Dar dacă ai crede că aş vrea să... şi eu mi-aș dori-o cu adevărat...
— Dacă nu-mi dai încuviinţarea ta, din toată inima. n-am să mă ating de tine. Îţi promit.
Era cea mai frumoasă promisiune care i se făcuse vreodată. Vorbise atât de sincer, şi ştia că nu minţea.
— Caine? Ştii ce-am descoperit? Că eşti într-adevăr un gentleman, şi unul onorabil, pe deasupra.
Caine adormise deja, cu ea în braţe. Jade se hotărî să facă acelaşi lucru. Se întoarse cu fața spre el, îl cuprinse de mijloc şi adormi pe dată. Nu trecuse nici o oră, când pe Caine îl trezi strigătul scos de Jade în somn. Mormăia ceva nedesluşit, apoi scoase un ţipăt înspăimântat. O scutură s-o trezească, iar când îi dădu părul la o parte de pe faţă, îi simţi obrajii umezi. Plânsese.
— Iubito, iar ai avut un vis urât. Acum e-n regulă. Cu mine, eşti în siguranţă.
Începu să-i maseze umerii şi spatele, până-i risipi toată încordarea.
— Ce-ai visat? o întrebă, când respiraţia i se mai linişti.
— Rechini, răspunse ea într-o şoaptă chinuită.
— Rechini? repetă Caine, nesigur dacă auzise corect.
Jade îşi vârî capul sub bărbia lui.
— Sunt aşa de obosită... şopti ea. Nu mai ţin minte coşmarul. Ţine-mă în braţe, Caine. Vreau să dorm.Vocea încă-i mai tremura.
Caine ştiu că minţea. Îşi amintea prea bine visul. Dar se hotărî să n-o iscodească. O sărută pe creştet, apoi îi îndeplini dorinţa strângând-o la piept. Jade îşi dădu seama de îndată că adormise. Încet, se desprinse din braţele lui şi se retrase pe marginea patului. Inima continua să-i bubuie în piept.
Caine credea că avusese doar un vis urât. Oare retrăirea unei întâmplări adevărate era totuna cu un coşmar? Şi avea să poată uita vreodată acea oroare? Aşa să-i ajute Dumnezeu, avea să poată intra din nou în apă de bunăvoie? Îi venea să plângă. Numai cu preţul unui mare efort, reuşi să nu cedeze imboldului de a se agăţa de el.
Caine era un om în care putea avea atât de ușor încredere! Se putea obişnui să depindă de el, știa. Da, era genul pe care te poţi baza, dar putea și să-i frângă inima. Propriile ei reacţii faţă de el o nedumereau total. În adâncul inimii, îi acorda o încredere deplină. Atunci, de nu avea aceeaşi încredere în el și propriul lui frate?