Ce frig e în camere, iubito! Un foc de când n-ai mai aprins? O sticlă cu benzină și chibrituri stau aruncate-n colț, De luni întregi nu le-ai atins. Credeam că te-ngrijești de inimă în lipsa mea, Dar poate că m-am înșelat. Doar dorul deapănă povești În cele patru camere ce tu ai încuiat. Ai vrut să-mi dai chiar mie cheia, Dar plin de limitări te-am refuzat Și te-am rugat să o arunci într-un ocean Poate chiar în cel din ochii tăi, Să o găsească inima cuiva Cu-aceeași voioșie în bătăi. Dar tu...tu nu m-ai ascultat... Plângând, o groapă ai săpat. E chiar sub creanga vestică a pinului din curte, Acolo unde păsările stau s-asculte Cum greierii jelesc printre trifoi. E locu-n care noi priveam cu jind la stele. Și ne puneam dorințe. Ne agățam stângaci de ele, pierduți în jurăminte. Acum, e loc de rugăciune, Cuprins de-o pace mormântală, Iar cheia zace adormită Ca un bolnav răpus de boală. M-aștepți...în fiecare zi și înserare. Să vin cu o lopată Și poate să dezgrop ce-a fost odata și să pun la loc tabloul cu noi doi pe un perete-al unui atriu. Îți vrei și-albumul înapoi, Cel care șade veșnic pe noptieră Și-ai mai avea și reparații de făcut, Doar mici probleme cu-o-arteră, Însă nu pot reveni să mă ocup de mentenanță. Sunt doar un egoist cu visuri vii, Un alt pierdut cu doctorat în filozofii de viață.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
