La un pahar de vin cu nebunia

    Câteodată, mă intreb de ce lumea te judecă înainte să te asculte...!? La fel cum a făcut și soția mea, aducându-mă la acest spital fără motiv, iar acești oameni care se dau doctori, i-au dat dreptate soției mele căreia nu i-a păsat niciodată de mine...

    Ea mă consideră nebun, prin simplul fapt de a o proteja. Noaptea mă duceam in fața ei și îi ziceam : „Nu deschide ochii, ori negura te va înghiții". Vi se pare un act de nebunie? Sau, prin prietenia interesant de apropiată cu cuțitul meu din argint, îmi povesteam singur crimele făcute, însă soția nu voia să mă asculte, i se părea ceva terifiant, groaznic și o pierdere inutilă de timp. Noaptea,țin minte, îmi tăiam buricul degetelor doar de supărare că ea nu mă mai iubea , iar când ambulanța a venit, ea m-a pârât în legătură cu tot ceea ce făcusem! Chiar nu pot ierta asta...

    Acum stau aici închis și nimeni nu mă vindecă, smulgându-i unui om amărât că mine, dreptul la o viață fericită, iar aceste hiene de doctori, încă susțin că este ,,la modă" să lași un om de culoare, ca mine, sa moară... Dar acum, că m-am împrietenit cu mai mulți oameni pe aici, nu mă mai simt singur... Când vine asistenta, mereu o întreb dacă a avut grijă și de Kol Mikaelson, Klaus și perechea mea de gemeni preferați, Elena și Jeremy Gilbert. Aceasta îmi spunea că nu are nici un pacient cu numele acesta, dar eu ii vad fix lângă mine când mă injectează cu acea seringă care ar trebui să mă vindece, dar nimeni nu înțelege că eu nu am nimic. Oricum, pe zi ce trece, cunosc măcar trei persoane, iar eu, fiind mai uituc de fel am scris numele pe niște bilete pe care care le lipesc pe oglinda din baie, îmi place noaptea sa ii chem și să ii aud cum șoptesc toate secretele acestui spital. Un secret mi s-a părut chiar foarte interesant, acela fiind că orice pisica  aduci aici, va avea un comportament extrem de ciudat și aceasta va simți nevoia sa se sinucidă, o vei vedea că urcă scările, până la ultima suflare,  după care se aruncă în gol.

    Imediat ce am aflat asta , m-am dus și am prins pisica care mâncase hamsterul unei fetițe și am adus-o cu mine in pat. Ușa am închis-o, simțeam că trebuie să văd puțină violență. Pisica a început să fugă și se dea cu capul de ușă până i-a crăpat țeasta și a rămas lată într-o baltă de sânge. M-am simțit bine, că a meritat aceeași soartă, ca și bietul hamster. M-am dus repede la fetița cu pricina, in salonul de la etajul 3 și am tras-o un pic cam tare de mână și i-am zis să vină la mine, în salonul nr. 24, la etajul unu, iar ea nu a mai putut spune nimic, întrucât am început sa fug cu ea de mână. I-am zis că aceea este pisica care i-a mâncat hamsterul, iar ea a țipat ca din gură de șarpe, iar brusc au apărut trei asistente care au băgat în mine, dintr-o dată, trei seringi in spate! Simțeam cum serul îmi intră în măduva spinării și brusc,am căzut . Ulterior, m-am trezit în cămașă de forță și într-o cameră mai întunecată decât viitorul meu. Bănuiesc că aceasta este pedeapsa pentru că am trezit fetița din somnul ei dulce.

Prefer să nu comentez  aceste pedepse, înapoiate (după părerea mea)  căci, unde suntem, în epoca de piatră?

    Mă țineau ca pe un câine. După câteva ore încep să cred că nebunia și-a făcut apariția, mă uit în întuneric și văd doi ochi strălucitori, iar norocul meu este că am o brichetă la mine și o aprind, ce să vezi, era chiar pisica pe care am adus-o pe calea sinuciderii. Nu am băgat-o în seamă, pentru că îmi veniseră prietenii și mi-au zis că la fel cum îi văd eu pe ei, așa văd și pisica. I-am crezut pe cuvânt și apoi m-am culcat. Mai târziu, m-am trezit înapoi în patul meu și mi-am dat seama că totul a fost un vis, iar că tot ceea ce s-a întâmplat a fost un semn să nu fac asta, deoarece pot ajunge mai rău decât sunt.

    Totuși, fetița din vis, m-a făcut un pic curios și am întrebat-o pe asistentă cine e cel mai tânăr pacient, iar ea, cu o mică ezitare, mi-a zis că un băiat de doar douăzeci de ani. Nu i-am mai zis nimic și am îndurat o altă injecție.

    O nouă zi, o altă tortură... Am preferat să stau în pat și să nu fac nimic.

În jurul orei 23, am hotărât să fac câțiva pași,  iar în momentul în care m-am ridicat din pat, am văzut o silueta subțire și înaltă care m-a întreabat de ce nu am lăsat fetița în pace,  iar eu l-am întrebat, ce fetiță, întrucât, în acest spital, nu se afla nici un copil. Aceasta a început să devină violentă, iar eu, din instinctul apărării, i-am dat cu perfuzorul în cap.

M-am speriat și am fugit, nu am mai simțit așa frică în mine niciodată!
    M-am aruncat de la balcon și , spre norocul meu, am scăpat doar cu o mână ruptă.  La scurt timp, am auzit sirenele poliției,  aceștia au pus o lanternă, crezând că mă vor orbi, însă eu oricum nu vedeam foarte bine (aspect pe care aceștia nu îl cunoșteau). Doi polițiști s-au apropiat de mine, iar eu nu mai simțeam nicio frică,  simțeam doar că sunt invincibil și că nimeni nu mă poate opri, indiferent de ce ar face. Până și polițiștilor le era un pic frică de mine, s-au uitat în ochii mei și au simțit că dacă s-ar apropia de mine, nu ar mai vedea lumina zilei de mâine.  Nu că eu le-aș face  ceva ,dar au realizat că nu e indicat să se  pună cu mine. Le-am zis  cu o voce ușor răgușită: ,,O sa fug și o sa iau pauză in ziua in care voi muri!". Apoi am fugit spre un lac din apropiere și m-am ascuns. Nu doream să ajung după gratii, deși bănuiesc că ar fi fost mult mai plăcut decât în spital. A început o furtună puternică și nu vedeam nimic, decât fulgerele care străpungeau pământul și mă rugam la Dumnezeu să mă lase să mor de foame și nu să mă trăsnească vreun fulger. Trecuse o oră, iar furtuna a început să se potolească, eu văzând ce se află în jurul meu. Vedeam doar lacul, un pod și ceața care se ridica după furtună. Era o vreme răcoroasă , iar pijamalele de la spital nu țineau deloc de cald. Aveam cu mine doar o perfuzie și speranța că nu mă vor prinde  polițiștii. Mi se părea că sunt intr-un film. Dar știi și tu vorba aceea, ,,viața bate filmul" . Am inceput să mă plictisesc singur, nu îi mai aveam nici pe Klaus, nici pe Kol și nici pe gemenii mei preferați.

    După ce s-a lăsat noaptea, a răsărit luna, iar eu mă uitam la ea și îmi aduceam aminte de poveștile adolescentine împărțite cu soția mea, când părinții ei erau stricți si nu o lăsau afară dupa ora prânzului, iar noaptea, când toată lumea dormea, veneam la ea și ne urcam împreună pe acoperișul casei si ne uitam la Lună, povestind toate pățaniile.

    Mereu am iubit-o, chiar daca ei, de la un timp, a început să nu îi mai pese. Oricum, nu mai trebuie să stau să mă gândesc la ea, ci la cum să  supraviețuiesc lângă un lac pustiu, încât încep să cred că nu era așa de rău la spital. Mai bine încep să mă mișc, ca să nu imi înghețe de tot sângele în vene. Mă plimb și nu îmi vine să cred că, de nicăieri, apare iar  fetița de care  vă povesteam. O urmez, iar aceasta observ că se duce spre podul abandonat, pe care nu trecea nici o mașină . Mă plimb după ea,vrând sa o întreb cine este și unde se duce. Eram foarte curios! De departe observ cum drumul este luminat de farurile unei mașini. Nu m-a interesat, deoarece nu auzeam nici o sirenă. La volan, era o fată singură, care m-a văzut că mă plimbam. A strigat la mine, cu frică,  că de ce sunt acolo singur, iar eu i-am răspuns că nu sunt deloc singur si i-am arătat-o pe fetiță.Aceasta mi-a replicat că nu vede nici o fetiță,  iar eu cred că e nebună dacă nu vede nimic. Am auzit-o cum vorbește la telefon, dar nu am înțeles ce spunea.

     După câteva minute în care m-am ținut după fetița respectivă, am auzit niște sirene.      M-am speriat și, cu un ultim gând, m-am aruncat de pe pod, dorind să nu am nici o  problemă cu oamenii legii. În ultimul moment am realizat că fata este de vină, întrucât ea i-a chemat pe polițiști .

    Înaintea impactului cu apa rece, am strigat la fată, că tot ceea ce se va întampla, va fi din vina ei. Mi-am văzut, pentru scurt timp, întreaga existență, după care m-am lovit cu capul de o stâncă, iar un val mic mi-a șters sângele cald care  mi-a acoperit corpul.

    Ei bine, draga mea, așa am ajuns să te cunosc și să stau la povești cu tine, doar dintr-o simplă curiozitate. Ne mai auzim, acum este târziu, vom aveam timp si de alte povestiri. Promit...!

Cât despre soția mea, pentru ea am rămas o simplă amintire...! Atât...!