E noroc sau e destin

Date despre autor...

Moldovan Ioana-Roxana, s-a născut la data de 10.10.2002, într-un oraș numit Tg-Mureș, din România.

Cu o familie dezbinată și un istoric cutremurător, la vârsta de 9 ani a intrat la cea mai bună școala gimnazială din Tg-Mureș, iar apoi și-a continuat studiile la Colegiul Național Pedagogic Mihai Eminescu.

La vârsta de paisprezece ani, a dobândit calități literare, astfel reușind să scrie propriul său volum de poezii intitulat " Viața". În anul 2018, aceasta a câștigat diverse competiții de literatură română la nivel național, lucru care a determinat-o să scrie în continuare.

La doi ani mai târziu, a scris" Povestea Zuskianei", astfel ajungând la cel de al doilea fragment de roman al său sub denumirea de " E noroc sau e destin".

În momentul de față, aceasta își continuă studiile la CNPME, luptând pentru aspirațiile sale de zi cu zi.

"Trenul de ora 16:00, va sosi în gară peste cincisprezece minute. Vă rugăm eliberați peronul A3 și îndreptați-vă spre linia de sosire. Vă mulțumim!"

Roxana se afla în gara mare din Tg-Mureș. Un loc nu prea bine organizat, plin de mizerie, bănci puține. Chiar și acele bănci puține, erau vai de ele. La ghișeul de unde puteai cumpăra bilete, Roxana a zărit un șobolan care ieșise din gaura de sub tejghea.

După ce a terminat de analizat locul mizer în care trebuia să aștepte trenul , tânăra Roxana își luase biletul și la ordinul dispecerului s-a îndreptat spre linia de sosire, unde trebuia să ajungă trenul de ora 16:00.

De ce se afla Roxana în acea gară ? Ei bine, avea în plan o excursie planificată de aceasta în urmă cu puțin timp, iar acum i s-a zărit ocazia. Prima destinație urma să fie România-Bulgaria.

După ce trenul a sosit la ora specificată, Roxana entuziasmată de ceea ce urma să facă, își luă în spinare geamantanul cu haine și urcă lejer în tren. În următoarele douăsprăzece ore avea să stea în acel compartiment, iar seara dormea într-o cușetă, luminată de luna care se reflecta în geamul cabinei sale.

Era o experiență nouă pentru ea. Nu s-ar fi gândit vreodată că ar fi putut porni la drum lung de una singură.

Încă nu realizase ce curajoasă era, dar în adâncul sufletului său știa că nu mulți au curajul să facă totul pentru a-și îndeplini dorințele. Nu avea pe nimeni cu ea, dar știa că nu era singură. Cineva mai puternic decât propriile sale puteri o ghida și o inspira în fiecare zi.

Înainte să se pună la somn, își scoase jurnalul și cu zâmbetul pe buze, scria entuziasmată despre tot ce văzuse până atunci.

A doua dimineață când dădu să se facă lumină, Roxana se îndreptă spre vagonul în care se afla restaurantul, pentru a servi micul dejun și o cafea.

" Bună ziua, domnișoară! Cu ce vă pot servi ?"

" O cafea simplă fără zahăr și o omletă cu slănină, vă rog!" Comanda era plasată chelnerului. Analiza tot ce vedea, deci nu putea să nu remarce farmecul chelnerului care fuse așa drăguț cu ea. Îl chema Tăbă, și nu știa asta pentru că l-ar fi întrebat, ci pentru că scria pe ecusonul de pe cămașa albă pe care o purta. Era un tip drăguț. Chiar genul ei și probabil că dacă Roxana ar fi mers acolo cu gândul de a face cuceriri, i-ar fi cerut și un număr de contact . " Aici aveți cafeaua simplă, iar omleta acum o prepară bucătarul."

În timp ce îi așezase tacâmurile și cafeaua Roxanei, aceasta simți un parfum cunoscut pe chelnerul simpatic. Era un miros de Rai, sau mai de grabă un miros de primăvară târzie stropită cu lavandă.