Notă: E prima mea poezie, luați-o ca atare. Aștept critici și păreri.
În ziua în care voi fi renunțat
Să întâmpin visuri deșarte,
Atunci când porumbeii vor fi zburat
Fâlfâind în noapte.
Ziua în care vor apune gânduri
Unde mi-am investit tăcerea,
Dezgropate reci abisuri
Și reînviată durerea,
Ziua în care voi plânge
La mormântul trecutului meu,
Vărsând lacrimi de sânge
Cu teamă și cu greu.
Ziua în care un strigăt topit
De flăcările fricii,
Va răzbate ademenit
În disperarea firii...
Acum, din depărtări adânci,
Fictivi ostași de gardă
Înarmați cu lănci,
Aripile-mi poartă.
Înlănțuită-n realitate,
Tremurând în brațele negării,
Privesc din închisoarea rece
Și mă trec fiorii.
Văd aripile străpunse
Sângerând de visuri,
Rozele pene smulse
Cândva scriau versuri...
Eu cad pe lemnul putred
Contempând în agonie:
Atârnam de un fir șubred
Acum rupt pe vecie.
Podeaua se fărâmă în nisipuri ce mă-nghit,
Sufletul s-a jerfit pieirii,
Iar ochii în lacrimi se închid
În ziua în care dau totul uitării.
Abandonând în resemnare orice dorință,
Când mi-am văzut visul ucis, departe
Speranțele au căzut în neființă,
Iar acum, în focul adevărului... lumea mea arde.
