Îngerul Rebel (4)

Atacul

Cleopatra: Eu sunt de acord!

Elijah: Cum a zis ea!

   Și s-au suit cu toții în spatele lui Cerberus care distrugea ușor pădurea înspre Babylonia. Dar odată ajunși la Grădina Elizee, nu puteau trece mai departe.

Cerberus: Voi rupe podul, eu va aștept aici.

Beatrice: Ai grijă de tine Cerberus. Vom veni repede înapoi!

   Și mergând așa pe pod, conduși de Vespasian, ajung la turn, unde surpriză, erau așteptați de Cassiel.

Cassiel: Dar ce avem noi aici? Mai mulți demoni?

Elijah: Nu, nu, nu. Suntem îngerași. Ne-a trimis Creatorul să îți tabacim fundul!

Cassiel: Ha, ha, ce amuzant. Demoni cu cornițe ce sunteți. Nu știți că aici nu aveți puteri?

Vespasian: Nici tu nu ne poți răni!

Cassiel: Oh! Tu încă trăiești?

Vespasian: Nu voi muri până nu te distrug!

Cassiel: Să înceapă distracția atunci! spuse el ridicându-se în aer și începând să arunce cu flăcări albastre în noi.

Elijah: Wow, nu știam că îngerașii au puteri.

    Deodată flacăra îl atinge pe umăr și începe să țipe incontrolabil.

Elijah: Doamne Dumnezeule! Doare mai tare ca focurile Iadului!

     Atunci Beatrice creă un câmp care să îi apere de puterile lui Cassiel, dar deși era cea mai puternică, câmpul ei se stingea ușor, ușor. Puterile ei mergeau atât de greu în Rai, iar puterile celorlalți nu funcționau deloc.

Beatrice: Vespasian, ce facem acum?

Vespasian: Dacă aș știi unde sunt Karla și Sebastian aș putea să mă duc după ei.

Plutus: Dacă mă concentrez, pot să văd ceva... undeva jos, pe sub turn... grăbește-te, pentru că se mișcă foarte repede.

   Vespasian o zbughi pe lângă demoni, prin spatele turnului și începu să se cațere pe el până la prima fereastră. A ajuns în camera unde era trupul lui și lângă el era Richo.

Richo: Vespasian? Ești chiar tu?

Vespasian: Tu ce mai cauți aici?

Richo: Nu... nu știu... Cassiel mi-a zis să plec cu ceilalți, dar... nu am putut. Nu mă lasă mintea. Nu am mai reușit să dorm de când te-am ucis...

Vespasian: Mă bucur că te-am bântuit fără să știu...

Richo: Vreau să știi că îmi pare rău... chiar îmi pare rău...

   Vespasian fierbea de nervi, dar își aminti sfatul dat de Vespasian cel din viitor. Să ierte. Și deși sufletele demonilor sun pline de ură, durere și suferință, în inima lui se născu un nou sentiment.

Vespasian: Te iert! Nu pot sa cred... te iert Richo...

Richo: Vespasian! sări el de pe scaun și-l cuprinse prietenește.

Vespasian: Haide Richo, totul e bine acum. Nici nu știi cât de ciudat mă simt. În viața mea nu am iertat pe nimeni, sper că ești fericit să fii prima persoană.

Richo: Cel mai fericit. Nu mi-am dorit să fiu niciodată un înger rebel... habar nu am ce e cu mine. Am venit aici pentru că Lailah a venit și eu o iubesc... dar cred că ea nu mă iubește...

Vespasian: Richo, dacă e ceva ce am învățat din toate până acum, e că dragostea nu te face mai slab, ci mult mai puternic. Ar trebui să îi spui ce simți și vei vedea că totul va fi bine, indiferent de răspuns, contează că ai încercat. Decât sa trăiești cu frica în sânge.

Richo: Așa e...

Vespasian: Totuși, mi-e cumva silă să îmi vad corpul mort aici. Ce ar trebui să fac?

Richo: Ar trebui să ai grijă de el Vespasian! Am mai auzit de suflete care bântuie, devin servitorii Morții, și tipul ăla e înspăimântător, crede-mă.

Vespasian: Oh, l-am cunoscut. A zis că ne vom mai întâlni cândva.

Richo: Vespasian... lasă-mă să te ajut, bine?

Vespasian: Cu ce?

Richo: Lasă-mă să îți fiu înger păzitor.

Vespasian: Eh, pe naiba! Nu mă înjosesc până acolo!

Richo: Nu înțelegi, Vespasian. Dacă aș fi înger păzitor aș putea să te readuc la viață. Îngerii păzitori au puterea de a salva cel de care are grijă o dată.

Vespasian: Păi, de ce nu o păstrezi pentru altcineva?

Richo: Pentru că vreau să îți arăt că îmi pare rău...

Vespasian: Stai calm Richo, faptul că ai avut insomnii timp de câteva zile îmi e de ajuns.

   Richo râse puțin, dar a rămas îngândurat.

Richo: Sigur?

Vespasian: Sigur! Ahh am uitat! Am venit aici să îmi salvez frații acum cred că sunt departe! Și mi-am lăsat prietenii afara! Se luptă cu Cassiel!

Richo: Oh, nu!