Un apus și un sărut

Prolog

Superbă. Cuvântul care o descrie cel mai bine pe Megan. Și caracter și fizic, ambele la un loc decorate cu niște ochi albaștri deschis și gropițe adorabile. Micuță de statură, blondă, zâmbăreață, energică, o visătoare cu ochii deschiși; îi pe placul oricui. O fată atât de fragilă, fără nicio vină dar care plătește pentru ceva care nu a făcut.

O nouă dimineață, totul decurge cum trebuie, Megan abia își pregătește micul de jun, puțin supărată ca de fiecare dată dar asta nu o poate ține din loc. La ușa ei apare Jane, cea mai bună prietenă ei.

- Hei! Ce faci?

- Îmi pregăteam ceva de mâncare, vrei și tu?

- Da, la cât de bine gătești nu te-aș refuza niciodată!

- Hai intră! Imediat termin!

- Fată, da tatăl tu?

- Nu știu, și sincer nici nu vrea să știu. Aseară nici nu s-a obosit să vină, adaugă Megan cu o voce neliniștită.

Au mâncat, s-au pregătit și Jane a condus spre școală fără să mai scoată o vorbă. Lui Megan nu îi place să o vadă așa, în marea majoritate a timpului ea îl petrece cu Jane și e la fel, la școală poartă doar o mască pentru a părea bine, iar asta se întâmplă de un an jumătate de când mama ei a pierdut lupta cu cancerul. Tatăl ei nu are grijă de ea, doar bea și uită drumul spre casă, uneori uită ca Jane există. Singura ei familie este Jane și părinții ei, nimeni nu deschide subiectul, rana trebuie să se închidă, nu să fie presărată cu sare. Parcarea liceului, acolo petrece Megan 5 minute în fiecare dimineață după ce parchează uitându-se în gol. Își ia geanta de pe bancheta din spate a mașinii. Cum deschide ușa liceului aude soneria, își dă ochii peste cap, se uită la Jane și îi face semn să se grăbească.

În clasă fetele își ocupă locul, Megan în a doua bancă de la geam iar prietena ei în spatele ei.

- Bună dimineața dragilor! Sper că ați dormit bine că avem de lucru astăzi.

Se deschide ușa sălii de clasă și intră Scott.

- Bună dimineața și ție! Tocmai spuneam că astăzi avem multe de făcut, dar tocmai ce m-ai întrerupt.

Scott rămâne cu ochii ațintiți pe Megan care desena. Razele soarelui îi mângâia pielea catifelată și îi dădea părului blond un aspect auriu foarte încântător. Ea nici nu îl observa.

- Scott, ești treaz?

- Da, domnule profesor. Mă scuzați că am întârziat, m-am grăbit cât am putut de repede, dar...

- Nu e problemă, nu sunt supărat, așa mă știți voi pe mine? Hai du-te la loc ca să începem.

- Vă mulțumesc!

- Vreau să ne grăbim astăzi cu predatul ca ultima oră să vă pot lua de la sport să mă ajutați cu niște afișe, desigur, cine dorește.

Jane observă privirile lui Scott pentru Megan, le observase de acum câteva săptămâni în urmă. La sfârșitul orei Megan, Jane, Scott, Catey, Alexander, Timmi, Maggie, și încă 4 colegi au rămas să îi spună profesorului că îl vor ajuta. După ce toată lumea se retrage, Scott rămâne pe hol pentru a o mai privi puțin pe Megan.

- Haide frate, cât mai admiri? Îl surprinde Alexander pe Scott.

- Lasă-mă bro, că nu știu ce să mai fac!

- Nu știi ce să mai faci? Da' ce ai făcut până acum? Doar te-ai uitat la ea și mi-ai vorbit despre ea mereu. Atât, nu ai vorbit cu ea, nu i-ai dat și tu un bilețel cu "Vrei să ieși cu mine?"

- Hai că nu am chef de prostii.

- Băi sincer eu glumeam dar tu tot nu ai făcut nimic în legătură cu asta, se vede că o placi, dar nu acționezi și o să îți pară rău. Bro, dacă ne gândim bine îi o idee bună faza cu biletul.

- O să încerc.

Băieții se îndreaptă spre următoarea clasă în care se va ține ora. Scott este neatent pe tot parcursul zilei, pe când Jane e îngrijorată pentru prietena ei care nu a mai vorbit cu ea de dimineață. În pauza dinaintea sportului Megan se uită la Jane puțin confuză.

- Meg, ce ai? Mă sperii!! Ești palidă...

- Îs bine fată, stai calmă, doar obosită. Pot să te rog ceva?

- Normal Meg, cine îi ca sora mea, dacă tu nu? Apropo te așteaptă mama în seara asta pe la noi.

- O să vin. Vorbește te rog cu profu' de psihologie și spune-i că îmi pare rău că nu am mai venit da nu sunt ok, găsești tu ce să îi spui, eu mă duc acasă.

- Bine, dar sigur ești doar obosită și nu e altceva la mijloc?

- Da. Vrei să vin să te iau după?

- Nu nu nu, stai calmă o să rog un coleg să mă ducă sau ceva, nu are rost. Hai du-te și ne vedem mai spre seară la mine, poate rămâi la mine peste noapte. Nu uita pijamalele dacă rămâi.

- Mai vedem, și dacă le-aș uita? Stăm față-n față nu îmi e greu să mă întorc. Te pup, mersi mult!

Megan fuge la mașină, deschide portiera și cade într-un gol. Gândul că tatăl ei s-ar putea să fie acasă o înspăimântă și i se face pielea de găină.

- Meg! Hei, ești bine?

- O, bună Alexander! Da, nu am nimic.

- Nu vii să facem afișele lui profu'?

- Ăăă, nu, am o urgență, acum plecam.

- A, ok,ne vedem mâine dacă vii la școală,sper să fii mai bine!

- Vin, nu am de ce să lipsesc. Nu am nimic.

După ce iese din parcare se gândește să oprească până la supermarket. Debusolată și total paralelă cu lumea stă 10 minute la un singur raion.

- Vă putem ajuta cu ceva? Îi întrerupe gândurile o angajată.

- Nu mulțumesc! dar când se întoarce dă cu ochii de verișoara ei mai mare, . Doamne de când nu te-am mai văzut, ce faci? Te-ai întors de la facultate?

- A trecut ceva timp, ce să fac? Lucrez aici. Da am venit înapoi să fiu lângă ai mei, tu cum ești? Taică-tu mai...?

- Da, nici nu se mai obosește să vină pe acasă, noroc de mama ca a avut ideea de a lasă un card cu alocația mea. Ce-i drept nu prea am folosit cardul, tata muncește dar doar jumătate din salariu îl bagă în casă pt mâncare, chiar mai puțin.

- Încă lucrează? Tot în construcții? Cum de nu l-au dat afară?

- Ei nu l-au dat afară. Noroc de fratele lui că l-a primit la el pe șantier. În fine, mă bucur că ne-am întâlnit, poate ne mai vedem.

- Bine fată, poate treci pe la noi într-o zi. - O să vin să o văd pe mătușa, doar cu rudele mamei mai țin legătura de când..

- Înțeleg! Mă duc că mă așteaptă șefa în spate. Pa!

Își termină cumpărăturile și iese din supermarket.