TENARY

Prolog

În fiecare zi ignorăm sute de chipuri.

Sute de povești.

Sute de suflete.

Sute de cuvinte în vânt, sute de evenimente.

Iar odată ce am realizat asta, mi-am promis că nu am sa mai trec cu vederea.

În fiecare zi sute de persoane se chinuie să trăiască și eu am fost una dintre ele.

A trecut un an de când îmi iau timpul să observ lumea.

Un an de când admir tabloul din jurul meu, stând pe schela de ieșire în caz de urgență a blocului, de fiecare dată când am ocazia.

Am văzut lumea de la nesiguranță, deznădejde, deprimare, falsitate și lăcomie până la entuziasm, fericire și iubire.

Am văzut persoane ce au plecat când trebuiau să stea și persoane ce au stat în loc să plece.

Și totuși nu am observat destule.

Probabil că multe lucruri i s-au întâmplat cuiva în timp ce eu mă uitam la o altă persoană.

Dar mulți nu văd nici măcar cât mine.

Majoritatea timpului chiar mă întrebam câte persoane se mai dedică observării lumii în acest secol.

La un moment dat mi-a trecut prin minte gândul că poate sunt singura și am început să cred asta.

Până l-am văzut pe el.

Cu o cameră în mână și o glugă pe cap, din care îi ieșeau câteva șuvite de par, capturând în secret vasta frumusețe a societății.

Am continuat să-l contemplez fermecată zile la rând, până când m-a contemplat și el pe mine.

(Iar mă apuc de editat tenary, dar stați liniștiti, nu se schimbă multe în afară de modul în care se întâlnesc pentru prima oară cei doi.)