Imediat

Reinventare

Când Raluca a născut, îmi mergea super bine. Financiar eram într-o continuă ascensiune. Mă pricepeam la organizat lucruri. Petreceri, întâlniri de afaceri, deschideri de localuri, promovare de alte chestii. Adunările de oameni erau specialitatea mea.
Prietena mea îmi dăduse mult de lucru. Familia ei extinsă avea multe cunoștiințe pe care le foloseau deseori în favoarea mea. Iar după fiecare eveniment dus la capăt primeam și mai multe recomandări către alte persoane. Eram în continuă mișcare, notând, îmbinând idei, analizând gusturi și redând un pachet final memorabil.
La un an de când dădusem curs pasiunii mele ajunsesem să am o echipă: fotograf, cameraman, patiser, florăreasă. Nu erau angajații mei, dar lucram împreună aproape la fiecare eveniment. Eram fericită că puteam suna la orice oră că îmi trebuie niște flori, câteva fursecuri sau poze profesionale.
Organizam orice alte lucruri în afară de viața mea sentimentală. Mă lepădasem parcă de bărbați. Atutudinea ultimului îmi pusese capac complet. Iar asta fusese acum aproape 8 luni.
Se făceau 3 luni de când micuțul Cameron Gabriel venise pe lume și era seara dinaintea botezului său și a nunții părinților săi. Îl țineam neliniștită în brațe și îmi era frică să nu îl strivesc, să nu îl țin prea strâns, să nu îl legăn prea tare. Prietena mea mă asigurase că fac totul fără cusur și mă lăsase cu bebelușul cât ea pregătea dormitoarele pentru oaspeți. Doi dintre prietenii soțului său urmau să stea la ei următoarele zile și să participe la botezul copilului și la cununia religioasă. Gabriel și Daniel. Auzisem nenumărate povești despre fiecare și stateam ca pe ghimpi să îi cunosc.
Organizasem ambele evenimente până în cel mai mic detaliu. Și erau cea mai importantă creație a mea. Raluca știa exact ce și cum vrea, iar Cristian ar fi fost de acord cu absolut orice dorință a ei. Iar totul dispusese de buget nelimitat, visul oricărui organizator de evenimente.
Casa lor din București era deja un haos, cu bunicii lui Cristian care aleseseră să stea la ei. Erau printre cei mai mișto oameni pe care avusesem șansa să îi cunosc. Restul familiei, părinții și unchii mirelui și părinții miresei ocupau casa de la Snagov. Probabil că deja erau în plină petrecere. Aprovizionasem casa și proprietatea cu orice ar fi fost necesar pentru o armată, inclusiv cu personal gata să îndeplinească orice dorință a musafirilor.
Dacă mă iau după prietena mea, ar trebui să-i găsesc oripilați când voi ajunge acolo. Îi cunoscusem puțin mai devreme și mi se păruseră absolut încântători. Atât că toată lumea vorbea simultan și nimeni nu accepta ajutorul. Abia așteptam să mă aflu iar printre ei.
Cum bunicii lui Cristian erau cu el pe undeva prin curte, eram singură în living atunci când am auzit motorul unei mașini. Și pe Raluca țipând ca din gură de șarpe în timp ce cobora scările și se repezea spre ușă.
-Au venit! Au venit!
-Care, am întrebat fiindcă pierdusem șirul oamenilor care se perindaseră prin casă de două zile.
-Amândoi, mi-a răspuns coborând scările.
Când s-a deschis ușa din față, a intrat un tip în jur de 30 de ani, cu păr șaten și ochi închiși la culoare, care aveau genul acela de lunină care te ardea dacă te aproiai prea tare. Și era frumos într-un fel detașat care atrăgea pe oricine. Și a luat-o pe Raluca în brațe, a învârtit-o de câteva ori vorbind unul peste altul, râzând și îmbrățișându-se de nenumărate ori.
-Mi-a fost atât de dor de tine! Videoconferințele îți știrbesc din farmec.
-Tot sunt cea mai frumoasă figură de pe ecran.
-Numai după ce închid, i-a răspuns prietena mea râzând. Unde ți-ai lăsat însoțitorul?
-Voebește cu soțul tău. Plus că bunicii lui nu îl cunoșteau așa că e puțin interogat. Dar e obișnuit.
-Cum de ați ajuns simultan?
-M-a sunat și m-a așteptat undeva pe drum. Îți închipui că avea avans.
Sporovăiau fără încetare, ținându-se de maini și era vizibil că aveau de recuperat multe. Dar momentul lor a fost întrerupt de un râs profund, din adâncul inimii care a stârnit o avalanșă de veselie din partea celorlalti participanți la discuție.
-Gabriel!
Raluca a țipat, alergând spre celălalt bărbat, pe care nu îl puteam vedea bine din unghiul în care stateam. A luat-o și el în brațe și a învârtit-o.
-Cea mai frumoasă femeie de pe pământ.
-Cel mai mișto bărbat.
-Doamne cât mi-ai lipsit!
O strângea în brațe cu putere asemenea primului bărbat, dar cu o mai mare posesivitate. Se vedea că Gabriel era de partea ei chiar dacă nu îi puteam citi asta și pe chip.
-Promite-mi că niciodată nu o să mă mai lași atât de mult timp de izbeliște. Ești insuportabil, dar să nu te vad aproape un an e la fel de insuportabil.
-Promit, a răspuns solemn sărutând-o pe frunte.
-Dacă ar fi fost vorba de altcineva, ai fi avut deja mainile rupte.
Cristian s-a apropiat de ei și a fost inclus în îmbrățișarea lor.
-Și mie îmi place în grup, a spus Daniel sărind spre ei.
Mai văzusem astfel de manifestări de cand îi cunoscusem, prietenie, dragoste, posesie, familie și cel mai presus, loialitate. Și totuși, chiar daca asistam destul de des, de fiecare dată eram mișcată de forța momentului.
După o perioadă s-au desprins unii de alții și atunci am intrat în peisaj, brusc.
-Vreau să vă prezint pe cineva. În primul rând, pe o prietenă foarte bună. Hai, apropie-te.
M-am ridicat de pe canapea cu bebelușul în brațe, ușor nesigură și de-a dreptul năucită atunci când atenția tuturor s-a îndreptat spre mine. O altă farsă a sorții.
Raluca a venit spre mine, a luat ușor copilul în brațe, îndrumându-mă ușor spre grup. Picioarele nu mă ajutau și eram înghețată în locul ală.
Iar străinul întunecat, Gabriel a pășit spre mine.
-În sfârșit, a spus fixând-mă cu privirea.
-Vă cunoașteți?
-Nu, dar ne știm. Se pare că suntem pe cale să deslușim un mister.
Mi-am dat seama că nu spusesem absolut nimic și deveneam parte dintr-un decor supra analizat dacă aș fi continuat așa.
-Ne știm.
-Să nu cumva să fii nepoliticos, Gabriel, a intervenit Raluca.
-Eu?! Niciodată.
M-a mai privit puțin apoi mi-a întins mâna.
-Probabil că renumele mă depășește, dar tot vreau să mă prezint singur.
I-am strâns mâna și abia atunci a rostit:
-Gabriel.
-Sonia.
Mi-a acoperit mâna pentru câteva secunde, apoi a presărat un sărut pe dosul ei. Buzele sale au întârziat mai multe secunde decât era necesar, timp în care toate simțurile mele înghețate ajunseseră să ardă brusc. La naiba!
-Ești chiar mai frumoasă ca prima dată cand ne-am întâlnit.
Trebuia să fie o replică expirată, clișeică, dar credeam în ea fără rezerve.
-Ești doar drăguț.
-Nu-ți fac complimente de dragul conversției. Am alte subiecte de abordat, a spus scanându-mă din cap până în picioare.
Era foarte intens și nu îmi plăcea să mă dezbrace de față cu toată lumea.
-Sonia. Ți se potrivește.
-Jos ochii de pe ea și mainile acasă, dragule. Vreau să-ți știu opinia, a rostit Raluca.
Raluca era deșteaptă și mai mult ca sigur făcuse conexiunea cu un anumit bărbat despre care îi povestisem la un moment dat. Media tensiunea dintre noi într-un mod expert si mă bucuram ca macar una din noi era in stare să dreagă situația. Nu aveam chef de întrebări și de povestit istorie.
Gabriel nu a comentat nimic, mi-a eliberat mana și s-a întors către ea. A fixat micul ghemotoc înfășurat strâns și a zâmbit.
-Cameron Gabriel.
Toată lumea era atentă la moment și când a întins mainile să țină copilul, prietena mea i l-a dat fără rezerve. Nu făcea asta prea des.
Era o priveliște de vis cum bărbatul plin de tatuaje, masiv și care emana masculinitate prin toti porii să cuprindă bebelușul, să-l legene și să-i șoptească cuvinte drăgălașe. Cristian vorbea în șoaptă cu Daniel, aruncând priviri drăgăstoase către soția și mama copilului său.
-Seamănă cu tine. Deși cred că o să aibă ochii lui.
-Toată lumea spune că are mai multe de la Cristian.
-Se încuntă ca tine, e suficient. Asta e ceea ce conteaza. O să facă tot ce își propune.
-Dacă e pe așa, trebuie să încep să mă pregătesc încă de acum, a intervenit Cristian.
-Dacă seamană cu tine, trebuie să se pregăteaecă ea sufletește. N-ai fost cel mai cuminte copil.
-Să fin serioși, dintre noi ăștia care am crescut împreună, niciunul n-a fost mai breaz. Nu era zi să nu facem ceva rău.
-Așa o să vezi și tu cum e să vină vecinii acasă să-ți spună că le-a spart fii-tu macar un geam de la mașină.
-Nu sunt prea nerăbdător.
-Hai să nu putem prostiile înainte, a zis Raluca. Nu mă ține inima să mă gândesc la asta acum. Hai să vă arăt camerele și după să bem ceva.
A durat o altă jumătate de oră până când noii veniți au fost instalați confortabil și ne-am așezat la masă. Cred că eram încă în șoc, pentru că altfel nu-mi explic de ce conversam atat de degajat, făcând glume și oferind detalii ce urmau să fie evidente a doua zi, la botezul lui Cameron. Mă instalasem între cei doi bărbați sosiți recent și pentru prima dată după niște zile pline, mă simțeam în largul meu să socializez.
Încă nu puteam realiza pe deplin că mă aflam la masă cu bărbatul pe care îl cautasem vreo două luni. Neoficial, bine-nțeles. Întrebasem personalul clubului unde îl întâlnisem dacă aveau idee cine era și nu primisem prea multe răspunsuri afirmative. Ajunsesem să cred că fusese o iluzie. Era ciudat cum totă lumea se fâstâcea atunci când l-am adus în discuție.
Dar învățasem de mult că viața e un carusel fără vreo destinație anume, cu un traseu plin de întoarceri bruște și scimbări radicale de direcție. Învățasem să trăiesc momentul și să nu mai pun atat de multe întrebări prezentului.
Mă bucuram că avea în sfârșit un nume. Mă bucuram de șampanie, de companie și de moment. Și asta îmi era suficient.