Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 26-Lucifer

       Mă opresc când observ felul în care Angel și-a aținit privirea spre podea.

      Mă apropii de ea și o iau în brațe, neavând nevoie să depun mult efort. Vom merge acasă și te voi îngrășa precum un porcușor.

      ㅡ Lucifer! Ce faci? mă întreabă în timp ce roșeața obrajilor începe să apară.

       E așa drăguță când se înroșește!

      ㅡ Țin în brațe un înger, tu? îi răspund ironic în timp ce îi zâmbesc larg.

      ㅡ Îmi condamn sufletul la pieire din cauza unui drăcușor, îmi răspunde ea pe aceeași temă ironică, zâmbind subtil.

            
      Ies pe holul plin de oameni, fiind bombardat de privirile celor din jur; simțindu-mă imediat inconfortabil. Nu îmi place să fiu privit așa de insistent mai ales când nu port vreo glugă sau ceva. Chiar dacă știu că mă privesc din cauza fetei din brațele mele, nu pot neglija dorința de a-mi acoperi acea porțiune de pe gât.

      Când vine vorba de Angel, nu simt tendința să mă ascund. Habar nu am de ce, dar mereu mă simt incapabil să mă strecor pe lângă adevăr în preajma ei.

      ㅡ Nu vreau să ai o astfel de pedeapsă, o aud apoi pe Angel bolborisind la mine în brațe.

      ㅡ Asta nu e o pedeapsă îngeraș. E raiul, îi replic și observ că am ajuns la salonul Anastasiei.

 
***

     Deschid ușa cu grijă, ca mai apoi să dăm de o Anastasia adormită.

      Remarc imediat zâmbetul sincer de pe fața lui Angelㅡzâmbet care nu prea l-am mai văzut în ultima perioadăㅡși apoi o așez pe locul liber din patul Anastasiei.
          
      Lacrimi îi străbat instant chipul palid când îi atinge cu blândețe mâna surioarei sale.
         
       O sărută apoi pe frunte, iar Anastasia începe să își fâstăcească genele lungi și pronunțate, semn că se trezește.

      ㅡ Angi? întreabă nesigură micuța ștergându-și ochii cu mâinile și căscând apăsat.

      ㅡ Da frumoasa mea, răspunde blonda și apoi o îmbrățișează strâns.

       ㅡ De ce nu ai mai venit la mine? o întreabă Anastasia pe Angel cu lacrimi în ochi.

       ㅡ Eu... am fost ocupată drăguțo, răspunde fata din fața mea zâmbindu-i micului îngeraș.

       ㅡ Voiam să îți spun la revedere înainte de a merge la mami și tati, spune apoi Anastasia, lăsând-o pe blondă complet împietrită.

       ㅡ Nu spune asta Anastasia, mă bag în convorbirea celor două când observ că Angel a rămas stană de piatră.

     Surioara cârlionțatei își întoarce atenția la mine, ca mai apoi să îmi spună ceva ce ne-a luat prin surprindere atât pe mine, cât și pe Angel:

     ㅡ Știu că voi muri la fel ca  mami, spune și doar îmi pot imagina durerea pe care o simte Angel.

       ㅡ Anastasia taci! Nu vreau să te mai aud vorbind așa! strigă deodată blonda, luându-mă total prin surprindere.

     Nu am mai auzit-o țipând. Niciodată nu și-a mai pierdut calmul. Probabil că nu a avut cu adevărat de ce.

     Mereu am crezut că are replică la toate, dar se pare că astăzi a pierdut cu totul șirul răspunsurilor istețe sau evazive, ghidându-se acum pe reacțiile pline de nervi.