Nebunia... izvor al iubirii-Poezii

Un dar

Iarăși nu mai ești cu mine,
N-am habar pe un' te aflii;
Tot ce știu e c-ai plecat,
Iar eu mă simt ca-ntre gratii.

Mai ții minte prima zi
Când te-am dus 'colo în codru ?
Îmi spuneai c-un glas blajin
Că pentru tine sunt totul.

Dumnezeu ar știi cam tot,
Cot la cot cu universul,
Tot rostul acelei seri
Ce m-a dărâmat de-a dreptul.

Vedeam atâta falsitate
În ochii tăi lipsiți de suflet,
Dar și atâta agonie
Pe zâmbetul schițat de mine.

Era trist ce tot spuneai,
Vorbe-n vânt fără adresă...
Credeai că n-o să să-nțeleg
Tu, fătuca mea celestă ?

Ai un oarecare farmec,
La care mă tot gândesc,
Soarta ne-a adus aici
Și, pot doar să-i mulțumesc.