Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 22-Lucifer

       Dacă stau să mă gândesc, ea a fost singura care a putut să mă cunoască îndeajuns, încât să facă să mă simt penibil de stânjenit cu glugă. A fost singura care m-a făcut să mă simt a naibii de ciudat de fiecare dată când stăteam în preajma ei. Mereu m-am simțit dezarmat în fața acesteia. Poate de aceea am păstrat mereu o distanță între noi. Un zid. Am încercat dintotdeauna să răcesc și mai tare atitudinea glacială pe care o afișam în fața ei mai mereu, chiar dacă în ultimul timp devenise din ce în ce mai dificil.

      Îmi întorc privirea spre unchiul meu, observând că acesta are deja aruncată asupra mea privirea de compătimire a' la Bennet. Pe cât de rară, pe atât de pătrunzătoare!

      ㅡ Dacă nu va reuși operația? îmi las temerea cea mai mare să evadeze din minte și să ajungă la urechile unchiului.

      ㅡ Lucifer, în viață nu putem ști nimic cu certitudine. Trebuie doar să sperăm că totul va fi așa cum ne dorim. Este singurul lucru pe care îl avem în stăpânire, îmi zice acesta, făcându-mă să îmi reamintesc cât de înțelept poate fi uneori, chiar dacă vârsta nu îi este foarte înaintată.

      ㅡ Dar dacă speranța nu este îndeajuns? întreb eu ezitând un timp.

       ㅡ Speranța este singura care ne ține pe noi, muritorii, pe linia de plutire.

        ㅡ Unchiule, tot ce vreau este ca Angel să fie bine, îi spun eu, încercându-mă pe moment, o înțepătură puternică în zona frunții.

       Probabil din cauza oboselii sau a faptului că nu am mai fumat de câteva ore bune.

        ㅡ Spune-o.

        ㅡ Ce anume? întreb eu neștiind la ce se referă.

         ㅡ Că o iubești, îmi răspunde acesta cu un zâmbet șters pe față.

         ㅡ Unchiule nu am cheㅡ

         ㅡ Aici nu e vorba de chef drăcușorule. Este vorba de faptul că eu am avut dreptate încă de la început, spune el și îmi face cu ochiul stâng.

       Știu că încearcă să mă înveselească, dar nu îi iese. Probabil nimeni și nimic nu m-ar putea înveseli acum. Cu excepția ei, desigur.
          
      Unchiul se ridică deodată de pe scaun și observ că se îndreaptă spre doctorul care a ieșit din sala de operație. Mă ridic instant și pășesc cu frică spre acesta.

       Ne măsoară pe amândoi din cap până în picioare și apoi își ajustează mai bine cravata de la gât.

       ㅡ Sunteți rudele fetei? ne întreabă doctorul pentru început.

       ㅡ Eu sunt unchiul lui, iar el este  iubitul fetei, spuse bărbatul care m-a crescut și a cărei șmecherie întrece orice nivel, arătând spre mine.

       Nici nu pot să mă opun acum. Vreau doar să știu ce se întâmplă cu Angel. Vreau doar să știu că se va face bine.

       ㅡ Păi domnilor, în aceste ore echipa mea s-a chinuit să o salveze pe domnișoara în cauză, dar...

      Se oprise apoi, iar eu simțeam cum mii de cuțite precum cel primit în acea zi, îmi străpung din nou pielea; de data aceasta cu mai multă cruzime.

      ㅡ Dar ce? întreb eu aproape țipând, vizibil agitat.

       ㅡ Dar nu știm încă ce urmări va avea acel glonț asupra lui Angel. Am scos glonțul, dar având în vedere că acesta a deviat într-un mod absurd spre șira spinării, nu știm ce se va întâmpla. Noi vom face tot posibilul să nu rămână cu nicio urmă. Restul este în voia divinității. Doar el poate decide dacă vrea să dea șah-mat. Noi suntem simpli pioni.