Supradoză de moarte

Capitolul 11

Am inspectat atent încăperea. Bucătăria era si ea la fel de avangardista, cu blaturi din granit, dulapuri din lemn de santal si o insula mai mare decat mașina mea. In stânga noastra era un frigider din inox, cu uși duble care aducea mai mult cu o nava extraterestra decât cu un frigider.

L-am deschis si am privit lung înăuntru. Era groaznic de cald așa că am zăbovit ceva acolo.

— Să fiu al naibii. Ăla e tortul lui Adam, a murmurat Elliot, băgând capul in frigider.

Printre conservele cu ananas era un tort de ciocolată asimetric, care semana cu ceva ce mai vazusem doar în litiera lui Dante. Mi-am spus ca nu era treaba mea, apoi am luat sticla cu limonadă si am închis frigiderul. Mi-am turnat un pahar cu limonada din frigider, pentru că cea din sufragerie se încălzise, cu toata ca Adam pusese sute de cuburi de gheață in toate băuturile. În tot timpul  ăsta, mă uitam in jur.

— Jason, oprește-te! m-a atenționat Elliot, trezindu-mă la realitate.

Paharul dădea pe dinafară, scurgandu-se șuvoaid până la marginea blatului. Am găsit un șervețel si am început să șterg, simțindu-mă vag stanjenit.

— La ce naiba te tot gândești? m-a întrebat, luând un m-ar lucios din coșul așezat pe masa.

— La nimic.

— "La nimic" este modul tău de a spune ca vine sfârșitul lumii.

De fapt, era modul meu de a spune ca venisem la petrecere ca să caut stimulente si un criminal.

— Poate chiar vine.

— Jason, te porți atât de ciudat.

— Serios? am izbucnit eu. Nu stiu nimic de fratele meu de două săptămâni si ți se pare că mă port ciudat? Cum ar trebui sa mă comport?

Elliot si-a plecat privirea in podea, apoi a murmurat:

— Nu ma refeream la ultimele două săptămâni. Ma refeream la ultimele cinci minute, in care am avut impresia ca încerci sa cauți cifrul de la o bombă pe care ti-ai băgat-o in fund.

— Mulțumesc pentru imagine.

Am luat paharul si am început sa beau, într-o tentativă de a ma liniști. Elliot încă isi ținea privirea in jos, semn ca devenisem prea dramatic. Chiar nu îmi era usor sa îi ascund de ce venisem la petrecere.

— Poate că ai dreptate, Elliot. Chiar mă comport ciudat. Dar, măcar eu am de gand sa fac ceva in legătură cu asta.

Imediat cum mi-am recăpătat suflul, ne-am întors înapoi in inima nebuniei, care purat un adevarat război cu inima dintre plămânii mei, care avea sa cedeze dracului si sa ma lase aa ma prăpădesc acolo, printre adolescenții aia horomonali. M-am gândit ca ar fi fost interesant să mor din motive care nu implicau sinuciderea. Asa ca, ne-am întors.

În aerul roșiatic, damful de alcool devenea tot mai apăsător, impregnandu-se peste tot, in pereți, in hainele mele, in pielea mea. Ma simțeam slabit, pierdusem cateva kilograme si mainile începuseră sa imi tremure spasmodic de la un timp. Pe divanele din piele, zeci de oamenii împărțeau atingeri indecente cu lacomie si era greu sa îți dai seama dacă nu aveau loc unii de altii sau erau pe punctul de a și-o trage in grup. Luminile orbitoare, capetele, dungile de pe tapet, totul se amesteca în capul meu, într-un vârtej de sunete si culori. Aveam nevoie de un ajutor care s-a disipeze aburii din minte mea aproape adormită.

Trebuia să găsesc pastilele pe care "partenerul de afaceri" mi le lăsase intr-o pungă de hârtie însemnat cu un "A" mare și stacojiu. Asa ca, am decis sa nu ma mai ascund de Elliot.