Cobor din masina pasind apasat. Arunc o scurta privire locului ce arata exact asa cum imi aminteam. Casa modesta, inconjurata de verdeata, o gradina cu trandafiri albi in centrul careia era asezata o banca din lemn de stejar, arata exact asa cum imi aminteam. In fata casei, cu lacrimile ascunse dupa albastrul ochilor sta matusa Anna. Zambetul ei timid ma face sa inaintez, era o copie fidela a mamei mele. Parul de un saten deschis, usor ciufulit, mica de statura, cu un corp firav si un zambet minunat imi aduc cu drag aminte de femeia de s-a stins acum doar cateva luni. As fi plans, as fi izbucnit in lacrimi inca de cand am zarit-o pe matusa Anna dar stiam cat de greu ii este sa stea acum in fata mea si sa se comporte de parca totul e in regula.
"Scumpa mea! Te astept deja de cateva ore, ma bucur atat de mult sa te revad, Keisha!" spune pe un ton pierdut parca in gramada de lacrimi ascunse in ochii sai si ma imbratiseaza strans.
"Si eu ma bucur sa te revad,matusa. Imi pare rau, zborul nu a fost tocmai cel mai linistit." ii raspund cuprinzandu-i trupul firav cu bratele, analizand inca odata casa in care nu mai intrasem de vreo 4 ani.
" Sa mergem inauntru, banuiesc ca esti obosita. O sa iti arat camera si in timp ce te acomodezi pregatesc ceva de mancare, bine?" intreaba dar nu ma lasa sa raspund, tragandu-ma direct in casa. Era decorata frumos, peste tot predominand albul. Nu pot insa sa nu observ lantul de tabluri asezate pe perete pana la etaj, recunoscand in ele chipul luminat al femeii ce mi-a dat viata. Asa ca ma opresc in loc la una din pozele in care mama mea statea pe bancuta din gradina cu trandafiri. Observ copilul din bratele sale la care zambea cu o fericire ce se simtea chiar si prin intermediul unei poze si ma recunosc imediat. Fara sa realizez iau micul tablou in maini scapand cateva lacrimi ce se ratacesc de-a lungul ramei lui.
"Era tare mandra de fotografia asta. Eiza plantase toti trandafirii din gradina de afara dupa ce ati mers impreuna in parc si i-ai cerut sa iti cumpere un trandafir alb. Iti facea tot timpul poze in gradina pe care le lipea pe paginile cartilor ei preferate" imi sopteste matusa Anna mangaindu-mi spatele cu palma,recunosc durerea din vocea ei. II simt cealalta mana stergandu-mi fin lacrimile de pe obraz si las o urma de zambet sa se asterne pe buzele mele in semn de multumire, continuand drumul pana in capatul scarilor fara sa las poza din mana.
"Aceasta este camera ta, am lasat peretii vopsiti doar cu alb sperand ca vei vrea sa ii decorezi singura,sa te simti ca acasa." murmura cuvintele deschizand usa camerei, asa cum a spus peretii erau albi, simpli, patul asezat intr-o parte a camerei, de cealalta parte fiind un birou modest langa care era asezat dulapul. Dar ce ma linistea cu adevarat era fereastra mare de langa pat, ce imi permitea sa vad drumul dar si gradinita mamei.
"Multumesc, matusa! As putea totusi sa pastrez eu asta?" intreb tinand poza luata de pe peretele scarilor si o mai privesc inca odata stiind deja ca vreau ca ea sa fie asezata pe pervazul ferestrei.
"Sigur ca da, si sa nu uit, biblioteca Eizei este la mansarda, totul arata asa cum ea a lasat. Aceasta este cheia." imi pune in palma cheia camerei zambind parca incurajator.
O aprob dintr-omiscare scurta a capului luand cheia si asezand-o intr-unul dintre sertarele biroului. Privesc in urma ei cand iese din camera si ma asez pe pat privind inca poza luata de jos. Inca nu imi vine sa cred ca femeia minunata ce ma tinea in brate cu atata fericire inconjurata de trandafiri a fost rapusa de o boala psihica. Iar acum vine intrebarea : "Oare voi mai fi vreodata la fel de fericita in gradinita de trandafiri albi?"
